„Eu contez” („I Matter”), debutul în lungmetraj al regizoarei Alina Șerban, a avut marți seara premiera mondială în cadrul competiției Venice Spotlight, dedicată filmelor de public, la cea de-a 83-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția.

Alina Șerban și-a făcut intrarea pe covorul roșu dansând pe muzica interpretată live de o trupă de lăutari. Alături de ea s-au aflat 16 copii de la Casa Iosif, care joacă în filmul său.

Scris și regizat de Alina Șerban, „Eu contez” este o coproducție România (microFILM), Germania (2Pilots Filmproduction) și Belgia (Frakas Productions, Lemming Film), care explorează teme precum depășirea fricii, speranța și acceptarea de sine.

Publicația Screen Daily scrie că interpretarea Denisei Farcaș este “excelentă” și subliniază autenticitatea poveștii filmului, inspirată din viața regizoarei Alina Șerban – “Drama românească despre copii crescuți în centre de plasament este uneori convențională, dar întotdeauna autentică.”, titrează Screen Daily.

Vorbit în română și romani, filmul spune povestea Rebecăi, o tânără romă care este pe cale să părăsească centrul de plasament în care a crescut. Își pune toate speranțele în eliberarea tatălui său din închisoare, convinsă că acesta îi va oferi, în sfârșit, o familie, însă nu bănuiește că drumul spre maturitate va fi mai greu decât și-a imaginat.

„Vedem foarte rar personaje rome care trăiesc experiențe umane complexe, dincolo de stereotipuri. Iar poveștile despre ce înseamnă să fii fată, romă și să fii în sistemul de protecție a copilului sunt aproape inexistente. Prin «Eu contez» mi-am dorit să construiesc o punte către o înțelegere mai profundă a acestor experiențe și să spun, înainte de toate, o poveste despre umanitate. Faptul că acest film își începe drumul la Veneția înseamnă enorm pentru mine.”, a declarat Alina Șerban.

„Eu contez” este rezultatul unui proces de cercetare artistică desfășurat timp de peste patru ani împreună cu tineri din sistemul de protecție socială. În această perioadă, Alina Șerban a realizat alături de ei mai multe scurtmetraje documentare și spectacole de teatru. Universul autentic al filmului s-a construit la intersecția dintre experiența personală a regizoarei și experiențele și vocile acestor tineri.

Din distribuția filmului fac parte Denisa Farcaș, Sorin Mihai, Angelina Pavel, Vanessa Dancea, Raisa Mihai, Juno (Alexandru Stancu), Alina Berzunțeanu și Natalia Călin. Alături de aceștia, în film joacă și 16 copii și tineri rezidenți ai centrelor de plasament Casa Iosif și Casa Sara, din cadrul Ansamblului Social Creștin Măgurele din București.

Festivalul Internațional de Film de la Veneția/ Mostra Internazionale d’Arte Cinematografica se va încheia pe 12 septembrie 2026. „Eu contez” este selectat alături de alte șapte titluri în secțiunea Spotlight, dedicată filmelor de public, caracterizate prin inovație și creativitate în modul în care relaționează cu acesta. Filmul concurează pentru Premiul Publicului oferit de Armani Beauty și Premiul Luigi de Laurentiis pentru Cel mai Bun Debut acordat de un juriu internațional. 

Pentru Alina Șerban, această selecție marchează și o revenire la Festivalul Internațional de Film de la Veneția. În 2023, actrița a fost prezentă în competiția Orizzonti, cu lungmetrajul „Housekeeping for Beginners”, în regia lui Goran Stolevski, iar anul acesta revine la Veneția, de această dată în calitate de regizoare.

Produs de Ada Solomon și Carla Fotea, echipa filmului a fost completată de: Nona Cătușanu (imagine), Letiția Ștefănescu (montaj), Andreea Popa (scenografie), Dana Anghel (costume), Vlaicu Golcea (muzică), Quentin Jacques, Lise Bouchez, Jean Stephane Garbe (sunet).

Câștigătoare a premiului pentru cea mai bună actriță la Premiile Asociației Actorilor din Germania pentru rolul din Gipsy Queen (2019), Alina Șerban este absolventă a prestigioaselor Tisch School of the Arts (New York), Royal Academy of Dramatic Art – RADA (Londra) și UNATC. Alina și-a spus povestea pe larg, într-un interviu intim pentru Cultura la dubă, în 2021.

În 2024, a fost decorată de Președintele României cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de Cavaler. Este prima regizoare romă de film și teatru din România și, de peste un deceniu, dezvoltă proiecte artistice dedicate copiilor și tinerilor din medii dezavantajate, precum și comunităților rome.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Alina Șerban, prima regizoare de etnie romă prezentă în selecția oficială a Festivalului de Film de la Veneția appeared first on Cultura la dubă.

Scris și regizat de Alina Șerban, „Eu contez” este o coproducție România (microFILM), Germania (2Pilots Filmproduction) și Belgia (Frakas Productions, Lemming Film), care explorează teme precum depășirea fricii, speranța și acceptarea de sine.

Vorbit în română și romani, filmul spune povestea Rebecăi, o tânără romă care este pe cale să părăsească centrul de plasament în care a crescut. Își pune toate speranțele în eliberarea tatălui său din închisoare, convinsă că acesta îi va oferi, în sfârșit, o familie, însă nu bănuiește că drumul spre maturitate va fi mai greu decât și-a imaginat.

„Vedem foarte rar personaje rome care trăiesc experiențe umane complexe, dincolo de stereotipuri. Iar poveștile despre ce înseamnă să fii fată, romă și să fii în sistemul de protecție a copilului sunt aproape inexistente. Prin «Eu contez» mi-am dorit să construiesc o punte către o înțelegere mai profundă a acestor experiențe și să spun, înainte de toate, o poveste despre umanitate. Faptul că acest film își începe drumul la Veneția înseamnă enorm pentru mine.”, a declarat Alina Șerban.

„Eu contez” este rezultatul unui proces de cercetare artistică desfășurat timp de peste patru ani împreună cu tineri din sistemul de protecție socială. În această perioadă, Alina Șerban a realizat alături de ei mai multe scurtmetraje documentare și spectacole de teatru. Universul autentic al filmului s-a construit la intersecția dintre experiența personală a regizoarei și experiențele și vocile acestor tineri.

Din distribuția filmului fac parte Denisa Farcaș, Sorin Mihai, Angelina Pavel, Vanessa Dancea, Raisa Mihai, Juno (Alexandru Stancu), Alina Berzunțeanu și Natalia Călin. Alături de aceștia, în film joacă și 16 copii și tineri rezidenți ai centrelor de plasament Casa Iosif și Casa Sara, din cadrul Ansamblului Social Creștin Măgurele din București.

Festivalul Internațional de Film de la Veneția/ Mostra Internazionale d’Arte Cinematografica va avea loc în perioada 2-12 septembrie 2026. „Eu contez” este selectat alături de alte șapte titluri în secțiunea Spotlight, dedicată filmelor de public, caracterizate prin inovație și creativitate în modul în care relaționează cu acesta. Filmul concurează pentru Premiul Publicului oferit de Armani Beauty și Premiul Luigi de Laurentiis pentru Cel mai Bun Debut acordat de un juriu internațional. 

Pentru Alina Șerban, această selecție marchează și o revenire la Festivalul Internațional de Film de la Veneția. În 2023, actrița a fost prezentă în competiția Orizzonti, cu lungmetrajul „Housekeeping for Beginners”, în regia lui Goran Stolevski, iar anul acesta revine la Veneția, de această dată în calitate de regizoare.

Produs de Ada Solomon și Carla Fotea, echipa filmului a fost completată de: Nona Cătușanu (imagine), Letiția Ștefănescu (montaj), Andreea Popa (scenografie), Dana Anghel (costume), Vlaicu Golcea (muzică), Quentin Jacques, Lise Bouchez, Jean Stephane Garbe (sunet).

Câștigătoare a premiului pentru cea mai bună actriță la Premiile Asociației Actorilor din Germania pentru rolul din Gipsy Queen (2019), Alina Șerban este absolventă a prestigioaselor Tisch School of the Arts (New York), Royal Academy of Dramatic Art – RADA (Londra) și UNATC. Alina și-a spus povestea pe larg, într-un interviu intim pentru Cultura la dubă, în 2021.

În 2024, a fost decorată de Președintele României cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de Cavaler. Este prima regizoare romă de film și teatru din România și, de peste un deceniu, dezvoltă proiecte artistice dedicate copiilor și tinerilor din medii dezavantajate, precum și comunităților rome.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post „Eu contez”, debutul în lungmetraj al Alinei Șerban, va avea premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția appeared first on Cultura la dubă.

_{foto: Adi Bulboacă pentru Cultura la dubă}

Laureată la Cannes, la Premiile Academiei Europene de Film și nominalizată la Premiile Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal (Sentimental Value), Renate Reinsve este în prezent una dintre cele mai apreciate actrițe din lume.

Am întâlnit-o în Norvegia, țara sa natală, la filmările pentru Fjord, primul film realizat de Cristian Mungiu peste hotare, cu o echipă mixtă, formată din diverse naționalități.

Renate interpretează rolul Lisbet Gheorghiu, soția lui Mihai Gheorghiu, jucat de Sebastian Stan.

Renate a fost convinsă de scenariul scris de Mungiu, inspirat de cazul real al familiei de penticostali Bodnariu, ai cărei copii au fost luați de seviciul de protecție a copilului din Norvegia, după ce părinții au fost acuzați de rele tratamente asupra minorilor.

În singurul interviu acordat până acum în presa din România, Renate Reinsve vorbește pentru Cultura la dubă despre experiența de lucru cu Cristian Mungiu, dar și despre contactul cu echipa de români – “foarte sincer, cred că românii sunt printre cei mai amabili oameni pe care i-am întâlnit. Sunt atât de drăguți, chiar și dacă se ceartă mult pe platou, haha.”, spune Renate cu zâmbetul pe buze.

În inima unui fiord norvegian, în pustietatea munților, acolo unde au avut loc filmările, actrița norvegiană povestește că a trăit experiențe stranii, echipa fiind cazată într-un hotel de lux despre care se spune că este bântuit de fantome. – “Cred că sunt ceva natural pentru că acesta este unul dintre cele mai frumoase locuri în care am fost vreodată și, dacă aș fi o fantomă, eu nu m-aș întoarce într-un oraș. Aș veni aici.”

În articolul de mai jos publicăm și primele imagini cu Renate Reinsve de la filmările pentru Fjord, surprinse de Adi Bulboacă pentru Cultura la dubă.

Pe 18 mai Fjord va avea premiera mondială în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes și este unul dintre cele mai așteptate filme ale acestei ediții.

***

Renate, în primul rând, povestește-ne, te rog, cum l-ai cunoscut pe Cristian Mungiu?

Ei bine, am auzit despre acest proiect mai întâi de la compania de producție cu care am lucrat deja de multe ori, numită Eye Eye Pictures, din Norvegia. Ei au produs The Worst Person in the World, Sentimental Value și Armand, în care am jucat. Cristian văzuse The Worst Person in the World, Armand și filmul la care am lucrat împreună cu Sebastian Stan, A Different Man. Știam că el a fost foarte inspirat de această poveste din Norvegia.

A vrut să se întâlnească cu mine în biroul companiei de producție pentru a vorbi despre acest rol. Am citit scenariul și cred că a trebuit să opresc lectura de patru ori pentru că am fost atât de mișcată, e atât de dureros prin ce au trecut aceste personaje! Iar modul în care Cristian scrie cred că are legătură cu trecutul său ca jurnalist.

Și cred că cel mai mare talent al lui este să caute obiectivitatea în subiectivitate. Desigur, veți avea o poveste foarte emoționantă, dar e impresionant modul său de a încerca mereu să rămână fidel obiectivității poveștii și apoi să o facă cât mai nuanțată posibil. Este cu adevărat extrem de impresionant.

Deci, când am citit scenariul, m-am conectat mult la întregul scenariu, dar în special la acest personaj, Lisbet. Și mai era, de fapt, și un alt rol în scenariu numit Mia, care era poate mai potrivit pentru mine.

Rolul Lisbet este foarte atipic. Nu am mai făcut niciodată ceva de genul acesta, dar totuși am simțit o legătură foarte puternică cu ea.

Nu știam cum să o interpretez. Dar cred că din scenariu și modul în care lucrează Cristian și felul în care lucrez eu, Lisbet a prins viață în timpul filmărilor. Nu am decis cu adevărat nimic. Și nici lui Cristian nu îi place să vorbească despre intențiile personajului sau să judece personajele.

Și simt că e un mod diferit de lucru, de fapt. Deci am fost foarte surprinsă de ceea ce a devenit acest personaj. Și încă nu am văzut filmul. Dar se simte ca și cum, poate pentru prima oară, nu am cu adevărat control asupra ei. Ea se dezvăluie într-o voce diferită. Ea arată foarte diferit. Ea se comportă foarte diferit. Dar eu chiar o iubesc. Eu chiar o iubesc.

Prima care a fost?

Prima a fost la Worst person in the world. Va fi întotdeauna pe primul loc în listă. Locul acela a fost atât de special, apoi a fost primul meu rol principal într-un film și a fost magic!

Cum ți s-a părut stilul de lucru al lui Cristian Mungiu pe platou, cu multe duble și mis-en-scene complexe?

Da, e foarte complex, a fost ca un șoc pentru mine fiindcă am început, din nefericire, din cauza programului, cu scenele cele mai dificile ale personajului meu. Nu învățasem încă această metodă, așa că a fost un șoc, mi-ar fi plăcut să am mai mult timp să înțeleg metoda lui, pentru că nu o poți înțelege intelectual, trebuie să o simți cu adevărat, să o înveți cu adevărat puțin câte puțin și să observi semne mici în procesul lui pentru a ști exact ce trebuie să faci.

Este imposibil pentru un actor să mențină veridicitatea personajului timp de atât de multe duble. Modul în care lucrează este unul poetic, folosind fizicalitatea în scenă, în mizanscenă.

Și este cu adevărat priceput în modul în care face asta. Am un mare respect pentru felul în care face asta și încearcă să găsească cea mai bună modalitate. Îți ia ceva timp să înveți să fii sincer în cadrul pe care el îl construiește. În cadrul, nu mă refer la cadrul efectiv, ci de fapt la structura modului în care își face filmele.

Erai familiarizată cu unele dintre filmele sale sau cu filme ale altor regizori români înainte de colaborare?

Am văzut După dealuri, care este, desigur, o capodoperă. Nu le-am văzut pe toate, dar acum, evident, sunt familiarizată cu munca sa. Este foarte impresionant și emoționant că am ajuns să vorbesc cu el, să înțeleg valorile sale în realizarea filmelor și am învățat atât de mult!

Cred că va afecta munca mea de acum încolo, absolut, pentru că standardul este acum mai ridicat, este un standard foarte înalt.

De asemenea, trebuie să ai încredere în poveste pentru că în această modalitate de lucru nu trebuie să ajuți publicul sau să arăți ceva anume, ori să-l ajuți pe Cristian. Este cu adevărat încercarea de a fi sincer cu situația.

Îmi place foarte mult să lucrez cu regizori puternici care știu exact ce își doresc, este mai ușor de navigat ca actor în acest context. Chiar îmi place să lucrez în Europa.

Cum a fost pentru tine lucrul cu ceilalți români din echipă?

Să știi că a fost uimitor. Simt că toată lumea este foarte conectată cu viziunea lui Cristian. Și, foarte sincer, cred că românii sunt printre cei mai amabili oameni pe care i-am întâlnit. Sunt atât de drăguți, chiar și dacă se ceartă mult pe platou, haha. Oricum, cred că în calitate de actriță sau actor, ești protejat foarte mult de conflicte, deci nu știu totul, dar simt cu adevărat că românii au inimă foarte mare.

Crezi că tonul atmosferei de pe un platou vine din felul în care se poartă regizorul?

Cu siguranță. Aici toți sunt influențați de felul lui Cristian de a fi, atât de generos, atât de amabil, de primitor. El iubește cu adevărat filmele, el iubește cu adevărat oamenii de pe platou și respectă oamenii, ceea ce aduce el pe platou cred că influențează foarte mult modul în care suntem cu toții împreună. Stăm în acest loc special laolaltă, ne vedem tot timpul, e ca într-o tabără.

Apropo de locul în care ne aflăm, îl știai dinainte, călătorisei aici?

Nu, nu, nu. Nici oamenii care călătoresc mult în Norvegia, cu care am stat de vorbă, nu au auzit niciodată despre acest loc. A fost impresionant și pentru mine să-l descopăr.

Dar povestea familiei de români care reprezintă sursa de inspirație pentru film îți era cunoscută din mass-media norvegiană? În România a fost foarte mediatizată, au avut loc chiar proteste de stradă.

Am auzit, am auzit. Și unii oameni de aici au auzit despre acest caz, dar eu nu eram familiarizată cu știrea. Desigur, am auzit povești despre serviciile sociale pentru copii, atât lucrurile bune, cât ș lucrurile rele. Și cred că modul în care Cristian folosește această poveste pentru a vorbi și despre ceva mai universal, trasează o linie între lucrurile existențiale care se întâmplă în fiecare dintre noi și cum le percepem ca societate. Cred că folosește această poveste pentru a spune și mai multe despre viață și despre cum conviețuim.

De asemenea, subliniază cât de greu este să înțelegi cu adevărat cultura altui popor.

Am făcut împreună multă muncă de documentare, Cristian ne-a chemat în România, am încercat cu adevărat să înțeleg istoria care a marcat România, în special în București, pentru că acolo am fost.

Am încercat să cunosc acești oameni și să învăț limba. Dar chiar și atunci când încerci din greu să faci asta și o faci cu intensitate, întotdeauna vor exista părți pe care nu le vei putea înțelege niciodată. Și așa apar conflictele în societatea noastră.

Cred că acest film va oferi și oportunitatea de a spune cât de dificil este să ne înțelegem diferențele, iar dacă poți privi pe cineva cu bunătate, chiar dacă este necunoscut și înspăimântător, vei obține o rezolvare mai bună dintr-un conflict.

Este atât de important să fim conștienți de aceste lucruri.

Am fost martori la o scenă foarte simpatică la sfârșitul uneia dintre zilele de filmare, când tu și câteva colege actrițe i-ați făcut lui Cristian un cadou. El părea emoționat. Ce pasăre reprezenta acea sculptură și care era mesajul din spatele cadoului?

Are legătură cu misterul acestui loc în care am filmat. Fiindcă mulți dintre noi am avut aici parte de niște experiențe cu posibile fantome și, de asemenea, de niște experiențe ciudate cu păsări.

Este foarte greu de explicat. Iar Cristian, când a venit prima dată aici, a avut prima întâlnire cu această pasăre și ea a reprezentat și primul cuvânt norvegian pe care l-a învățat, care este “skarv”, numele păsării. Deci i-am luat acel cadou ca să-l poată avea cu el, știi, să-l ducă acasă și să-l aibă pe peretele lui.

Și care e treaba cu fantomele de aici? Sunt niște legende, glumiți legat de asta sau chiar credeți în existența lor?

Eu cred că sunt ceva natural pentru că acesta este unul dintre cele mai frumoase locuri în care am fost vreodată și dacă aș fi o fantomă, eu nu m-aș întoarce într-un oraș. Aș veni aici. Dacă mor, aș veni aici. Deci cred că e firesc că sunt multe fantome aici. Hahahaha.

Sunt câteva mituri şi poveşti despre acest hotel şi despre cine îl bântuie. Și unele persoane de-aici pretind că au văzut cu adevărat, chiar dacă eu nu cred în acele lucruri. Totuși, mi s-a întâmplat ceva aici ce nu pot explica. Când lucrurile se întâmplă, încerci să găsești o rațiune logică.

Dar s-au întâmplat lucruri aici pe care nu le poți explica rațional. Cred că toată povestea asta contribuie la experiența magică a filmării.

Experiența ta, pe care nu o poți explica, a fost plăcută sau înfricoșătoare?

Un pic înfricoșător, dar nu cred că fantomele vor să fie rele. Cred că sunt puțin obraznice, dar drăguțe. (râde).

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post INTERVIU Renate Reinsve: “Colaborarea cu Cristian Mungiu va afecta munca mea de acum încolo, pentru că standardul este acum mai ridicat, e foarte înalt.” appeared first on Cultura la dubă.

Acum, numirea lui Ivașcu a luat prin surprindere lumea teatrului românesc, fără ca ea să fi fost anunțată pe cale oficială de către ordonatorul de credite, în acest caz Primăria Municipiului București, condusă de primarul interimar Stelian Bujduveanu (PNL).

În urmă cu câteva zile, regizoarea Lia Bugnar, cunoscută susținătoare a lui George Ivașcu, a scris într-o postare pe facebook că actrița Mariana Dănescu, angajată a Teatrului Metropolis, ar fi fost umilită și terorizată de managerul Radu Nica, fiind exclusă din proiectele teatrului și izolată într-o cameră, obligată să vină zilnic la teatru sau “ca umilința să fie dusă până la capăt, pusă să învețe niște poezii de la dubioase în sus și trimisă prin școli, să le spună copiilor poezii.” Actrița se află în proces cu Teatrul Metropolis și a câștigat în primă instanță, dar nu pe fond, ci pe vicii de procedură.

“În momentul in care tu, ca director, nu ești capabil să asiguri minime oportunități pentru angajatul teatrului pe care îl conduci, ești un eșec în acea functie. Iar în momentul în care-ți mai și bati joc de el, chemându-l zilnic la teatru între patru pereți, chiar și atunci când nu e stagiune, ești un om cu probleme mari și cu evidente aptitudini de torționar.”, a scris Lia Bugnar.

În actualul context, regizori și actori cunoscuți, colaboratori sau nu ai Teatrului Metropolis, subliniază că marea problemă este lipsa de concursuri pentru managementul teatrelor bucureștene, ceea ce a dus la interimate instabile, interimari numiți politic și diminuarea bugetelor instituțiilor de cultură.

Am încercat să obținem un punct de vedere de la primarul Bujduveanu, de la actrița Mariana Dănescu, de la George Ivașcu și de la Radu Nica. Până la momentul publicării articolului, doar Radu Nica și Adrian Cuculis, avocatul Marianei Dănescu, au răspuns solicitării Cultura la dubă.

Iată ce spune Radu Nica:

“Domnul Nica, spuneți-ne, vă rog, în ce context ați aflat că nu veți mai conduce Teatrul Metropolis?

În data de 15 septembrie mi-a expirat mandatul de manager interimar, am anunțat primăria în toate felurile că Teatrul Metropolis, o instituție din subordinea primăriei, nu mai are conducere și am fost întâmpinați cu ignoranță. Timp de o săptămână nu am putut face operații bancare, instituția a intrat în pauză.

Și până acum cum se întâmpla? Vi se prelungea mandatul interimar din trei în trei luni?

Nu din trei în trei luni, ci din șase în șase luni. Interimatul ăsta funcționa la Primăria Capitalei pe codul administrativ, nu pe legea specială 189 a managementului. Ceea ce e, sigur, una dintre multele anomalii ale acestei situații și probabil că aici vom ajunge la sfârșitul discuției, că aici este problema de bază, nu faptul că sunt eu într-o funcție sau altcineva.

Și ce s-a întâmplat de pe 15 până acum?

Nu s-a întâmplat nimic până luni, până ieri, când am fost anunțat întâmplător de cineva din primărie că va veni din nou domnul Ivașcu.

Cum adică ați fost anunțat întâmplător, nu pe calea oficială?

Nu. Am aflat întâmplător. N-a existat niciun fel de discuție prealabilă, n-a existat nici o notificare oficială. Întâmplător, cunoșteam pe cineva la primărie care a avut bunul simț să mă anunțe. Așa s-au petrecut lucrurile.

Deci, n-ați avut nicio discuție cu domnul primar Bujduveanu?

Am avut o discuție joi, în cadru informal, la Mița Biciclista, unde s-a organizat o întâlnire și unde, de asemenea, am încercat să mă întâlnesc cu dumnealui și să-i semnalez problemele prin care trece teatrul. Și mi-a spus că vineri sau luni se tranșează problema.

Pare că lumea teatrului e divizată acum între cei care susțin că este nedrept ce vi se întâmplă, dar, în același timp, că această problemă a lipsei de concursuri este, de fapt, cea mai importantă. Și cealaltă parte care vă acuză că ați abuzat, practic, o angajată prin felul în care ați terorizat-o, să fie izolată într-o cameră, că nu ați implicat-o în absolut niciun proiect. Puteți să ne spuneți ce s-a întâmplat cu doamna Dănescu?

Acest scandal a fost unul fals, nu întâmplător, după discuția pe care am avut-o eu cu domnul primar. Fix după aceea a apărut această poveste care este de la un cap la altul o minciună sfruntată.

Există, într-adevăr, niște probleme între conducerea teatrului și această angajată. În momentul când am venit la teatru, am constatat că foarte mulți angajați, doamna Dănescu era doar una dintre foarte mulți angajați care nu veneau cu lunile sau chiar cu anii la teatru și își încasau salariile. Lucru care mie mi s-a părut o anomalie și de aici au început problemele.

Eu pe doamna Dănescu am distribuit-o în două spectacole, în cei doi ani de mandat. A se nota faptul că între 2007 și 2023, când am venit eu, doamna Dănescu a interpretat doar patru roluri, iar cealaltă colegă a sa niciun rol.

După care, unul dintre spectacole, Conu Leonida față cu progresiunea, nu a mers, a ieșit din repertoriu destul de repede, pentru că publicul nu a fost interesat. După care cele două au jucat într-un spectacol lectură gândit să fie outdoor și a participat de mai multe ori la zilele Bucureștiului. Este o dramatizare după Apolodor de Gellu Naum. Și acest spectacol a fost de mai multe ori prezentat în cadrul evenimentului Străzi deschise.

Nu văd de ce noi, artiștii, nu am ieși pe stradă să jucăm spectacole. Nu este absolut nimic ilegal și toate teatrele fac acest lucru. În esență, orice ordin de serviciu, orice dispoziție de a lucra, practic, nu a fost primită cu receptivitate de doamna Dănescu și a ales să ne dea în judecată pentru abuz.

S-a afirmat în spațiu public că aceste procese au fost câștigate. Ele, într-adevăr, unele dintre ele au fost câștigate în prima instanță, dar fără excepție pe niște vicii de procedură, nu pe fond. Deocamdată, ele sunt încă active și nu ne putem formula o părere de partea cui este sau nu dreptatea.

Este adevărat ce a apărut în spațiul public, că ați trimis-o să stea zilnic într-o cameră din podul teatrului, singură, chiar și în zilele în care nu era nimeni la teatru?

Nu. După ce colega noastră a refuzat să lucreze în spectacole sau în activitățile adiacente, care sunt aceste recitaluri de poezie contemporană în licee, argumentând că nu vrea să facă asta, că nu e ok să prezinte poezie contemporană, că nu e etic în fața elevilor să le vorbești despre moarte, despre cancer, în fine, poezie contemporană.

În opinia mea era un demers potrivit, produs de Teatrul Tineretului, noi trebuie să lucrăm cu tineri și pentru tineri. Deoarece s-a refuzat cu consecvență îndeplinirea acestor activități de natură artistică, am luat o decizie internă ca aceste doamne să vină zilnic la program. Și nu sunt închise în podul teatrului, nu sunt în podul teatrului, în podul teatrului sunt celelalte birouri.

Dumneaei stă singură în birou, cu calculator, cu căldură, cu aer condiționat; nu este închisă pentru că poate ieși oricând de acolo. Deci, nimeni nu o ține cu forța, este opțiunea dumneaei când vine, când iese. Punct.

Deci, faptul că cineva vine la serviciu și stă într-un birou mare, de altfel, vă invit la teatru să vedeți biroul, nu consider căs unt condiții inumane de muncă.

Mie mi s-a părut imoral ca, mai ales în această perioadă, în care finanțarea pe cultură este mizerabilă, ca cineva să își ia un salariu fără nici măcar să nu vină la muncă. Până la venirea mea în 2023, aceste doamne, când nu aveau niciun fel de prestație artistică la teatru, și au fost ani de genul acesta, își justificau salariul doar printr-o declarație pe propria răspundere că fac anumite exerciții.

Exerciții pe care, în momentul când am dorit să le văd, n-au vrut să le arate.

Aici ajungem la o problemă mult mai profundă, vorbim despre sistemul în care funcționează teatrele din România, sunt zeci de angajați care nu au jucat de ani de zile și au primit salariile lunar.

Sunt cu sutele, din păcate, și o bună parte a colegilor noștri se solidarizează cu acest tip de abordare, pentru că le convine tuturor să nu vină cu anii la muncă, dar să primească un salariu destul de ok.

De-a lungul celor 2 ani și jumătate de interimat, ați solicitat vreodată Primăriei Capitalei să organizeze concurs, așa cum prevede legea?

Nu în mod direct. E ciudat ca eu să cer asta. Hei, tu, primărie, te rog, respectă legea. Adică asta cred că trebuie să știe primăria că trebuie să facă, este datoria ei. Dar în contextele artistice în care eu am apărut, întotdeauna am avut intervenții în care am susținut necesitatea concursurilor.

În plus, pe perioada destul de scurtă a mandatului meu au existat cel puțin două tentative de organizare a acestui concurs, care nu știu de ce nu s-au materializat. Deci, senzația noastră era că se dorește organizarea acestui concurs. Deci n-avea rost să depunem o sesizare, în contextul în care mesajele transmise erau că se dorește organizarea concursului.

Din cunoștințele dumneavoastră, de ce credeți că nu sunt organizate concursurile la teatrele bucureștene?

Cred că a fost un concurs nefericit de împrejurări. Adică, de obicei, aceste concursuri ale teatrelor se lasă cu scandal. Dar repet, este o părere personală, este o speculație, nu este o certitudine. Probabil că, de asemenea, au fost perioade destul de agitate cu alegerile. Presupun că s-a dorit amânarea acestor concursuri astfel încât să se creeze un mediu mai liniștit și mai just pentru a se lua niște decizii cât mai corecte, să nu se facă la cald, pe repede înainte. Asta este bănuiala mea, dar nu știu.

Trebuie întrebată autoritatea de ce n-a făcut-o. Nu pot să-mi dau cu părerea competent.”, a declarat Radu Nica pentru Cultura la dubă.

Directorul Direcției de Cultură și Învățământ din cadrul Primăriei Capitalei, cea care ar trebui să organizeze concursurile în teatrele bucureștene, tocmai a fost numit ieri secretar general adjunct al Ministerului Finanțelor. Este vorba despre George Bogdan Borună. Acum primarul interimar Bujduveanu ar trebui să numească un nou director.

Am solicitat PMB un punct de vedere cu privire la organizarea concursurilor. Până la această oră nu am primit un răspuns.

De-a lungul ultimilor 5 ani, Cultura la dubă a făcut solicitări în repetate rânduri către PMB cu privire la motivul pentru care concursurile nu sunt organizate. De fiecare dată, răspunsul oficial era că se lucrează la caietele de sarcini și că vor fi deschise apelurile “în curând”. În 5 ani, PMB nu a organizat niciun concurs pentru postul de manager al vreunui teatru din subordinea sa.

În ceea ce privește situația actriței Mariana Dănescu, avocatul său, Adrian Cuculis, declară pentru Cultura la dubă:

“Problematica pe care a ridicat-o actrița este una care poate să aibă chiar și conotații de natură penală, în contextul în care discutăm despre aducerea unor actori din afara teatrului pentru a juca exact aceleași piese în legătură cu care actrita era și este consacrată. Deși discutăm despre un funcționar public ce a ocupat postul printr-un concurs, presiunile și actele de intimidare nu au încetat nici după ce a câștigat în repetate rânduri procese în instanță ce arătau vădita discriminare a actriței.

În momentul de față discutăm despre un proces de mobbing la locul de muncă ce se desfășoară și se va desfășura pe o perioadă mai lungă de timp, iar la baza acestui proces se află deja hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea acesteia în trecut.”

Regizorul Eugen Jebeleanu declară într-o postare pe facebook că: “La « Goodbye, Lenin » actrita despre care se vorbeste a putut participa. Nu i-a interzis nimeni să facă asta. Dumneaei nu a fost prezentă la întâlnirea stabilită, dar a trimis un video cu un monolog, cerut de mine în urma absenței la întâlnire. Nu a fost distribuită ulterior, însă managerul institutiei, Radu Nica, nu a împiedicat posibilitatea distribuirii sale în spectacolul meu. Țin să menționez asta pentru că nu toate informațiile care circulă pe facebook reflectă adevărul situațiilor reale.”

George Ivașcu a condus Teatrul Metropolis de 15 ani, cu o pauză de 2 ani, când a fost ministrul Culturii în guvernul Dăncilă.

Ca ministru al Culturii, principala sa misiune a fost să organizeze Centenarul Marii Uniri și să distribuie fonduri către proiecte tematice.

Conform studiului realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, aflat chiar în subordinea ministerului Culturii, anul Centenarului a fost un eșec din punct de vedere al impactului cultural asupra cetățenilor. Studiul a arătat că centenarul s-a bazat mai mult pe serbări și comemorări, nu pe proiecte culturale sau investiții.

În 2018, Sala Amfiteatru a Teatrului Metropolis a primit numele “Sala Centenar”, 100 de scaune fiind personalizate cu numele marilor și actori români.

Ca manager al Metropolis, Ivașcu se află și în spatele inițiativei „Aleea Celebrităţilor”. Potrivit site-ului teatrulmetropolis.ro, “34 de stele oferite până în acest moment, stau mărturie în Piaţa Timpului din Centrul vechi al capitalei, precum şi numele a peste 100 de personalităţi dăinuie aici pentru posteritate.”

George Ivașcu este și un important membru al masoneriei române. În 2021 el a fost ales Marele Maestru al Marii Loje Naționale a României.

Teatrul Metropolis se prezintă drept “primul teatru de proiecte din Bucureşti”, iar printre cele mai apreciate spectacole montate la Metropolis se numără cele realizate de regizorul Victor Ioan Frunză: Amadeus, Visul unei nopți de vară, Colivia cu nebune sau Titanic Vals, precum și Cine l-a ucis pe tata, regizat de Andrei Măjeri și premiat de UNITER.

Articolul este în curs de actualizare. Vom publica celelalte puncte de vedere, dacă acestea ne vor fi oferite.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Radu Nica, înlocuit cu George Ivașcu la conducerea Teatrului Metropolis. Nica: “Foarte mulți angajați nu veneau cu lunile sau chiar cu anii la teatru și își încasau salariile” appeared first on Cultura la dubă.

Cu o istorie de 25 de ani, premiile independente Boccalino d’Oro oferite în cadrul Festivalului Internațional de la Locarno și-au câștigat o reputație deosebită în rândul premiilor internaționale, devenind un simbol al pasiunii comune pentru cinema.

Premiul oferit Katiei Pascariu a fost anunțat în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe 15 august, la ora 18:00, în cadrul festivalului, cu o motivație care elogiază „veridicitatea interpretativă și capacitatea ei de a lumina filmul cu umor și autenticitate”.

„Orice recunoaștere a muncii vine ca o recompensă, dar nu toate recompensele sunt egale. Sunt cu adevărat fericită și onorată de aceasta și o accept cu inima deschisă și în numele întregii noastre echipe. O muncă onestă și intensă pe care am avut norocul să o observ și să o admir și care m-a ținut într-o stare de plăcere totală, hipervigilență, respect și responsabilitate.”, a declarat Katia Pascariu.

„Sorella di Clausura” „examinează mult mai multe teme, de la căutarea fericirii, prin mecanica obsesiei, până la imperativul succesului” și „este fără îndoială un film al unei regizoare cu o semnătură puternică.”, notează Cineuropa.

ICS (International Cinephile Society) descrie „Sorella di Clausura” drept „o amuzantă și scandalos de ciudată subminare a unei comedii romantice” și consideră că „un mare merit este cel al actriței Katia Pascariu, a cărei performanță este absolut stelară și ancorează întreaga producție într-o manieră care este cu adevărat captivantă.”

„Katia Pascariu oferă o remarcabilă performanță în acest rol.”, scrie RedCarpet magazine.

„Filmul este, de fapt, povestea unei fete îndrăgostite nebunește de un cântăreț și a eforturilor nesfârșite de a-l cuceri. O comedie sălbatică, care amintește de filmele mai nebunești ale lui Dušan Makavejev, „Sorella di Clausura” este, în egală măsură, și un portret acid al unei societăți românești care încă se luptă, ca în atâtea țări est-europene, să găsească un echilibru între tradiție, memoria trecutului și un context autentic democratic.” (Corriere del Ticino).

Katia Pascariu a fost nominalizată de New York Times printre cei mai buni actori ai anului 2021, pentru rolul din „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” al lui Radu Jude (marele câștigător al Berlinalei din acel an), care i-a adus în 2022 și Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol principal.

Absolventă a Facultății de Teatru – Secția Arta Actorului de la UNATC București și a masterului Antropologie și Dezvoltare la Facultatea de Sociologie (Universitatea din București), Katia este membru fondator al Centrului de Artă Comunitară Vârsta 4 și al Asociației ADO – artă pentru drepturile omului. A debutat în cinematografie în filmul „După dealuri” (2012, r. Cristian Mungiu), a colaborat cu Radu Jude pentru filmele „Babardeală cu bucluc” și „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” și cu Eugen Jebeleanu pentru „Interior zero” (2025).

„Sorella di Clausura”, cel de-al treilea lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenović, o parodie empatică a melo-dramelor romantice, a avut premiera oficială pe 13 august la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, ediția 78.
Filmul își continuă parcursul festivalier în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo, ediția 31, unde va fi proiectat pe 21 și 22 august.

Pentru scenariul inspirat de o poveste reală, Ivana Mladenović a colaborat cu Adrian Schiop
și Momir Milosević. Protagonista filmului, Stela (Katia Pascariu), o tânără dintr-un sat timișorean, cu studii de
filologie, nu-și găsește locul și rostul, ci visează să-l întâlnească pe artistul balcanic pe care l-a văzut la TV și de care s-a îndrăgostit pe loc cu ani în urmă. În speranța că Vera (Cendana Trifan), o cântăreață despre care se zvonește că l-ar cunoaște bine pe starul Boban (Miodrag Mladenović), o va ajuta să-și împlinească visul și să scape de sărăcia în care trăiește, Stela merge București, unde descoperă că Vera are alte interese.
Din distribuție mai fac parte: Arnold Kelsch, Cătălin Dordea, Adrian Radu.

Produs de Ada Solomon (microFILM, România), Ivana Mladenović (Dunav 84, Serbia),
„Sorella di Clausura” este coprodus de Ines Vasiljevic (Nightswim, Italia), Bernat Manzano
(Boogaloo Films, Spania). Producătorii executivi sunt Diana Caravia, Marija Lero și Montse
Pujol Solà. Producător asociat: Theo Nissim.

The post Katia Pascariu, premiu pentru cea mai bună actriță la Locarno, din partea criticilor independenți, pentru rolul din “Sorella di Clausura”, regia Ivana Mladenovic appeared first on Cultura la dubă.

ENG version

De la un an la altul, Anamaria Vartolomei interpretează roluri principale din ce în ce în ce mai complexe și diverse, lucrează cu cineaști de renume mondial și își îmbogățește palmaresul cu premii.

O prezență constantă la marile festivaluri de film care celebrează cinemaul de autor, Cannes, Berlin sau Veneția, actrița franco-română, în vârstă de 26 de ani, are deja o filmografie impresionantă și un César, echivalentul Oscarului în Franța.

S-a născut pe 9 aprilie 1999 la Bacău, dar a crescut în satul Plopu, de lângă orașul Dărmănești. Pe când avea doar 2 ani, părinții au plecat la muncă în Franța, iar ea a rămas în grija bunicilor. La 6 ani s-a desprins de copilăria la sat și a ajuns direct în Paris, alături de familie.

Ne-am reîntâlnit acum, în capitala Franței, la 4 ani la primul nostru reportaj. Am înțeles că dincolo de talentul și de frumusețea sa evidentă, calitățile mai puțin vizibile pe care și-a clădit o carieră de succes au mai degrabă legătură cu o maturizare precoce și cu fidelitatea față de propriile valori.

***

Anamaria Vartolomei a început să joace pe când avea doar 10 ani, în filmul My Little Princess, regizat de Eva Ionesco, regizoare franceză de origine română. Partenera de platou a fost nimeni alta decât actrița Isabelle Huppert, iar premiera filmului a avut loc chiar la Cannes, în cadrul secțiunii Semaine de la Critique.

Pentru rolul său a fost nominalizată în 2012 la Premiile Lumière, la categoria cea mai promițătoare tânără actriță. Iar în 2021 a câștigat Premiul Lumière pentru cea mai bună actriță și Premiul César pentru cea mai bună tânără speranță feminină cu filmul L’Evénèment, regizat de Audrey Diwan, câștigător al Leului de Aur la Veneția.

L’Evénèment (2021) este o adaptare după romanul omonim al scriitoarei Annie Ernaux (n.r. laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 2022), privind experiența sa din timpul unui avort, pe când avortul era ilegal în Franța anilor ‘60, acesta fiind primul său rol principal.

“L’Evénèment cred că rămâne, într-un fel, cartea mea de vizită. Este filmul care a călătorit cel mai mult, iar în Statele Unite a fost distribuit chiar în momentul momentul în care Texas interzicea avortul, a avut un impact mult mai mare decât ne imaginam.

După aceea am primit multe propuneri, mai ales foarte multe legate de avort. În Franța e o problemă cu etichetarea, dacă faci o dramă, primești doar scenarii de dramă, dacă faci o comedie, e gata, ești catalogat ca actor de comedie. Și nu înțelegeam de ce. Tocmai am făcut un film despre un avort clandestin, oamenii ăștia nu vor să mă vadă și în altceva? Așadar, mi-a fost foarte greu să aleg proiectul potrivit ulterior.

Ce amprentă a lăsat câștigarea Premiului César asupra carierei tale, asupra ta?

Césarul pe care l-am primit eu era pentru speranță feminină, e un positivism care emană din premiu, oamenii îți arată că au încredere în tine și tu, într-un fel, trebuie să le arăti că îți meriți locul. Ce vreau să spun este că premiul a venit și cu un fel de presiune și responsabilitate. Așa am simțit eu, la nivel personal. Am simțit că trebuie să arăt că au făcut alegerea potrivită, dar asta a fost o presiune personală, nu din partea industriei.”

La Veneția a fost remarcată de președintelui juriului, nimeni altul decât regizorul coreean Bong Joon Ho, câștigător al 4 Oscaruri cu filmul Parasite. Așa a venit ulterior propunerea de a juca în filmul său, Mickey 17, alături de Robert Pattinson, Mark Ruffalo și Toni Collette. A fost debutul său în limba engleză și cu o echipă americană de film, filmul fiind produs de Warner Bros. Pictures, cu un buget de aproape 120 de milioane de dolari. Pe platoul de filmare de la Londra a fost prezent și unul dintre producătorii executivi – Brad Pitt. Anamaria mărturisește că, la început, s-a simțit stingheră în acest univers.

„A fost greu, în primul rând, pentru că nu-i limba mea. Am avut un dialect coach. Bong era ok cu accentul meu, dar am vrut eu să-l perfecționez. Fiind primul meu rol în engleză, cu un casting atât de bun, voiam să fie și un fel de carte de vizită pentru Statele Unite, să vadă oamenii că nu am accentul ăla tipic francez, care te cantonează în tot felul de roluri secundare de franțuzoaică seducătoare.

Iar regizorul a fost foarte de treabă. Nu a vrut deloc să ducem rolul în ceva clișeic. M-a lăsat să lucrez cum am vrut cu coachul și chiar m-a ajutat mult. El este foarte umil, generos, e ca un copil pe platoul de filmare.

La început, eu nu mă simțeam la locul meu deloc. Totul era foarte mare. Eu lucrasem doar cu echipe franceze, unde ai cam 30 de oameni în echipă și te știi cu toată lumea. Apoi m-am regăsit într-un studio imens și, când ieșeam din el, îl vedeam pe Ryan Gosling, că filmau Barbie la vremea aia. Am urcat în mașină și i-am zis șoferului: era Ryan Gosling! Dar omul era obișnuit, era normal pentru el, pentru mine totul era nou. E și un alt mod de a lucra, de exemplu, când nu lucrezi, stai în cabina ta, în rulota ta.

Și aici, în Franța, cum e?

Nu-i așa. Mie, de exemplu, nu-mi place să stau singură. Stau cu echipa. Sigur, câteodată ai nevoie să te izolezi, dar câteva minute, o oră, maxim. Însă la americani, fiecare vedetă avea statutul ei, e izolată, așa funcționează ei.

Și eu, la început, am suferit mult din cauza asta, mă simțeam singură, mai ales că eram singura franțuzoaică. După aceea eu am cerut să stau pe platou. M-am gândit că nu-i văd pe oamenii ăștia, lucrând în fiecare zi, măcar să profit.

Până la urmă a fost ok, mai ales după ce am realizat că dacă mă gândesc numai la accentul meu, nu mă mai focusez pe plăcerea jocului, pe emoții. Și m-am acomodat cu limba, cu locul. Și, până la urmă, nici asta nu a fost o experiență americană completă. Am filmat la Londra, cu mulți europeni, regizorul este coreean, mi-a spus și Mark Ruffalo: “să știi că nu e așa, în general”. Creativitatea a fost pe primul plan și maniera mai europeană.

Cum ați construit rolul?

Am discutat mult despre cum își imagina el personajul. El mereu te dirijează, vrea să propui, ai libertatea asta, îi place când te lași și tu ghidat de imaginația ta, dar e foarte atent la ritm. Totul e la milimetru, adică dacă tu trebuie să pui mâna pe o prăjitură la secunda trei, fix la secunda trei trebuie să pui mâna acolo. Dacă nu, o refaci.

El desena totul, făcea storyboard și în fiecare seară îți trimitea fiecare scenă desenată, pentru cee a ce urma să filmezi a doua zi. Filmul era deja montat într-un fel, dacă eu eram desenată cu un profil, așa eram și filmată, deci totul era foarte precis gândit.

Interacțiunea cu colegii de platou, atât de cunoscuți la Hollywood, cum a fost?

Robert Pattinson era foarte izolat, dar cred că el, fiind foarte timid, se proteja într-un fel, mai ales că avea 80-90 de zile de filmare, jucând două roluri. Înțelegeam că are nevoie de concentrare. Dar este foarte simpatic.

Mark Ruffalo este foarte de treabă, dădea mâna cu fiecare figurant înainte și după ce juca scena. Îmi plăcea foarte mult de el înainte să-l cunosc, mi-a plăcut și mai tare când mi-am dat seama că e chiar de treabă. Nicio fiță, nimic, avea și el dubii câteodată, nu era sigur de ceea ce propunea. Mereu a fost un partener foarte agreabil, te motiva, te încuraja. De exemplu, câteodată, când plecam împreună după ce terminam, îmi zicea: “a fost super, bravo!”.  

Ai plecat de acolo din acest proiect cu altfel de încredere în tine?

Nu. M-am gândit că, acum că am terminat filmările, o să fiu scoasă din montaj, hahaha. Am trăit cu teama că e, totuși, ceva prea mare pentru mine. Dar, până la urmă, impresia e că sunt două industrii diferite. Americanii visează să facă filme ca noi, cu camera pe umăr, aproape de emoție, fără machiaj, cum facem în România, în Belgia, în Franța. Ei visează la asta, fiindcă e ceva total diferit.

Iar noi suntem fascinați de ceea ce nu cunoaștem. Cred că avem cu toții o dorință de a lucra cu ceea ce nu cunoaștem. Acum pot să spun că nu mai am neapărat visul ăsta, de a face film în America. Sigur, mi-ar plăcea, dar nu țin atât de tare.”, mărturisește Anamaria.

Dacă rolul din Mickey 17 a fost unul secundar, Anamaria Vartolomei a impresionat critica de film cu alte două roluri principale: cel din filmul Being Maria, regizat de Jessica Palud, prezentat la Cannes în 2024, și cel mai recent, rolul unei tinere mame în L’intérêt d’Adam, regizat de Laura Wandel și prezentat anul acesta tot la Cannes, în cadrul Semaine de la Critique.

În Being Maria, Anamaria Vartolomei dă viață poveștii actriței Maria Schneider, victima unui abuz al regizorului Bernardo Bertolucci în Last Tango in Paris (1972) și al celebrului partener de platou, Marlon Brando, interpretat acum de Matt Dillon.

“Filmarea la Maria a fost foarte intensă, a durat 25 de zile, pentru că nu aveam mulți bani, și a avut loc la Paris și un pic în sudul Franței. A fost foarte greu, pentru că deja era un rol de compoziție pentru mine, foarte diferit de cum sunt eu. Am lucrat mult cu Jessica Palud.

Desigur că am început să chestionăm subiectul în sine, îți pui și tu întrebări, ca actriță. Mai ales că eu am început să joc când aveam 10 ani. Îți dai seama că eu am fost foarte protejată de toți, pentru că am avut și părinții alături, care nu sunt din industrie și au vrut să se asigure că e totul ok. Am fost foarte privilegiată, într-un fel, că nu mi s-a întâmplat nimic și n-am avut niciodată parte de lucruri ciudate sau oameni abuzivi. Plus că de la fenomenul #metoo s-au mai schimbat, totuși, raporturile. Dar când te duci mai în profunzime, îți dai seama că sunt lucruri care încă se întâmplă.

Faptul că femeile vorbesc, că actrițele vorbesc, contează mult. Există și o protecție pentru minori pe platouri. Acum sunt lucruri care într-adevăr se schimbă și devin obligatorii.

Din punctul ăsta de vedere, te simți mai confortabil să lucrezi cu regizoare, cu femei?

Sigur, te influențează într-un fel, dar e o chestiune de sensibilitate, în primul rând, de cultură, de mulți alți factori care mă fac să văd lumea într-un fel.

Îmi dau seama că am lucrat mai mult cu femei decât cu bărbați, dar cred că asta a venit natural, când citesc un scenariu nu îmi iau în considerare că e femeie sau bărbat, ci în ce fel pun ei accentul pe nuditate. Chestionez mai mult asta, dacă e necesar, cum e filmat, cât e filmat.

De exemplu, la seria Merteuil, adaptată după Legături bolnăvicioase, care e, totuși, o carte erotică, a fost interesant să vezi cum, în 2024, poți să reiei povestea mai feminist, într-un fel, să vezi care e abordarea regizoarei. Cu toții am lucrat împreună, cu ajutorul unui coach de intimitate, am discutat ce e necesar și ce nu, cu ce ești confortabil și cu ce nu.”

Miniseria Merteuil va apărea toamna aceasta pe HBO Max și îi are în distribuție pe Anamaria Vartolomei, Lucas Bravo (n.r. cel care interpretează rolul Gabriel din Emily in Paris) și pe celebra actriță germană Diane Kruger, cunoscută pentru Inglourious Bastards și In The Fade.

“Diane m-a impresionat, e o femeie foarte magnetică, are ceva spectral, ceva rece, german. Am discutat cu ea, mi-a povestit că a suferit mult că, atunci când era tânără și activa ca model, i-a fost greu să se debaraseze de imaginea asta și să i se dea șansa să arate că știe să joace. Și chiar știe! Face niște lucruri în serial, care pe mine chiar m-au impresionat. E o actriță care lucrează mult, nu se joacă. La experiența ei, încă vrea să dovedească ce poate, mi s-a părut interesantă vulnerabilitatea asta, să ai în continuare dubii, în timp ce faci un rol foarte complex. Iar eu am învățat multe de la ea, pe platou e foarte concentrată, e tehnică, știe textul perfect, deși nu e limba ei.

E un lux să am acces la acești oameni foarte talentați, sincer, cred că Mark Ruffalo m-a impresionat cel mai mult. Am văzut foarte multe filme cu el și mereu mi se pare genial. Are și ceva diferit de standardul tipic american. Are ceva mai sensibil. Pentru ei e o meserie foarte serioasă, lucrează mult cu antrenori. În Franța ne bazăm mai mult pe spontaneitate. În America pregătesc rolul mai mult.”

După premiera filmului L’intérêt d’Adam la Cannes, publicația The New York Times i-a dedicat un articol special și a titrat: „Anamaria Vartolomei aduce o notă neînfricată rolurilor sale”. Variety a apreciat prestația actriței ca fiind „teribilă”.

Îndrăgostită de cinemaul de autor, Anamaria mărturisește că astfel de roluri grele, dar relevante, îi aduc cele mai mari satisfacții. Este în punctul în care poate alege proiectele în care să se implice, iar în spatele deciziilor există atât o strategie, cât și o latură emoțională.

“Aleg uneori din instinct, trebuie să fie scris bine, desigur, să fie construit într-un fel destul de controlat, să știu că o să fiu cu cineva care știe ce face. Da, numele regizorului contează, dar sunt foarte deschisă și la primele filme, niciodată n-a fost asta o piedică pentru mine. Apoi, normal, contează rolul în sine, ce mi se propune, ce îmi permit ei să fac, dar e și o strategie la mijloc.

Am făcut multe filme de epocă într-o perioadă. Mai fac unul? Nu. Mai fac ceva contemporan. De exemplu, am filmat Contele de Monte Cristo, apoi De Gaulle, care va ieși în 2026, eram confirmată pentru Merteuil, apoi am vorbit cu agenta mea și i-am spus că vreau să revin la ceva care mă reprezintă mai mult, film de autor, independent. Și, cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar în săptămâna aceea, am primit L’intérêt d’Adam. Chiar îmi doream mult să revin într-un astfel de proiect, am fost cu adevărat bucuroasă, am zis: ce rol fain!

A fost o filmare foarte grea, am filmat mult în plan-secvență, rolul greu, povestea se întâmplă într-o zi și trebuie să păstrezi emoția pe o durată îndelungată. M-a ajutat mult să joc cu Léa Drucker, e o actriță atât de bună și o femeie foarte de treabă!

E făcut de cei care au produs și L’Anatomie d’une chute și de frații Dardenne. Era acolo un cocktail care te ducea cu gândul la un festival.

Așa că încerci să îți alegi proiectele inteligent și speri să fii și tu acolo.”, spune Anamaria Vartolomei.

În De Gaulle, un biopic în două părți despre generalul și președintele francez Charles de Gaulle, Anamaria joacă rolul feminin principal – o eroină a rezistenței franceze. De altfel, e de remarcat că mai toate rolurile sale principale portretizează diferite forme de eroism feminin.

Anul 2024 a marcat pentru Anamaria și debutul în limba română. Este protagonista filmului Jaful Secolului, regizat de Teodora Mihai, după un scenariu de Cristian Mungiu. Povestea pornește de la cazul hoților români care au furat din Olanda tablouri celebre de Van Gogh, Picasso, Gauguin, Matisse și Monet, apoi le-au dat foc. În film, Anamaria Vartolomei este Natalia, o tânără mama plecată la muncă în Olanda, pentru a-i oferi fetiței ei, rămasă acasă cu bunica, alte șanse în viață. Pentru acest rol, Anamaria a primit Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Film de la Tokio.

“Am avut emoții pentru că, totuși, am un accent lejer franțuzesc, și Mungiu mi-a spus asta. Am încercat să lucrăm împreună, să-l ștergem cât mai mult. În franceză joc diferit, în engleză joc diferit, în română joc diferit. Niciodată nu e același fel de a interpreta, de a chestiona, de a da viață personajelor.

Ai simțit că te-a apropiat cumva de rădăcinile tale această experiență?

Da, total. Și mai ales filmul, fiind o poveste care se apropie de parcursul părinților mei, care și ei au plecat când eram eu mică, au lucrat în Franța ca să mă aducă pe mine.

Ce alte proiecte ai vrea să mai faci? Ți-ai dori să lucrezi cu un regizor anume?

Am făcut în mintea mea un fel de listă cu oameni cu care aș vrea să lucrez, dar nu se limitează la asta. Câteodată ai regizori la început, care îți propun un scenariu genial. Aș vrea să continui să fac filme în Franța, să mai fac filme în România, în America, Anglia.”

Dincolo de o carieră strălucitoare pe marele ecran, Anamaria Vartolomei este și ambasadoare a casei Chanel. Toate aparițiile sale de pe covorul roșu sunt asigurate de Chanel încă de când era doar un copil.

“Cum te simți în lumea Chanel, când mergi la evenimentele lor, când porți ținutele lor?

E ciudat să zic asta, nu vreau să sune pretențios, dar mă simt ca acasă, pentru că eu am început să lucrez cu ei când aveam 12 ani, am crescut cu ei. Avem o relație profesională, dar avem și o relație foarte umană, o relație de fidelitate destul de frumoasă, îmi știu și familia.

Ei sunt fideli oamenilor cu care lucrează, îi păstrează, te poartă și la suflet, încearcă să te ducă și înspre ei, să faci lucruri mari împreună cu ei.”

De tot ce înseamnă cariera și imaginea sa, se ocupă acum trei specialiste: agenta de film, agenta de imagine și o persoană dedicată PR-ului. Acestea o sfătuiesc să ia cele mai bune decizii în ceea ce privește filmele în care joacă, evenimentele la care participă și interviurile pe care le acordă.

“Trebuie să știi în primul rând ce vrei tu, dacă tu vrei să apari peste tot și îți face plăcere, ok, foarte bine, sunt mulți actori care fac asta.

Dar sunt și evenimente la care vreau să merg și este frumos, am ocazia să întâlnesc oameni din industrie pe care altfel nu i-aș întâlni. De exemplu, am fost la o cină organizată de revista Madame Figaro, o revistă pe care eu o apreciez, pentru care am făcut două coperți, iar în fața mea a stat Coralie Fargeat, regizoarea filmului The Substance, m-am bucurat să o cunosc.

Când nu lucrezi, ce îți place să faci?

Ce fac toți oamenii normali în timpul liber. Da, câteodată, când sunt între proiecte, mă plictisesc, mai ales dacă prietenii mei au joburi cu normă fixă și sunt la job, dar mă duc la film, mă plimb, fac sport, mai citesc. Dar și când nu sunt filmări, sunt perioade de promovare și astea cer disponibilitate, și de timp și emoțională.

Există și părți negative cu care vin la pachet meseria ta?

Da, dubii, incertitudine, nu prea știi ce te așteaptă. E greu să-ți faci un loc, dar cred că e și mai greu să îl menții. Trebuie să ai o strategie, dar să rămâi și spontan, să îți păstrezi personalitatea, să-ți îmbogățești imaginația. Dar câteodată nu depinde de tine și cred că este cel mai greu să te gândești că degeaba lucrezi, degeaba ești bun, ești serios, câteodată când nu vrea, nu vrea și când nu prinde, nu prinde. Deci că asta e cel mai greu.

Asta a fost cam greu pentru mine. Când nu ai maturitatea necesară, primul lucru care îți vine în gând, când e aleasă alta în locul tău, te întrebi ce îți lipsește, te gândești că ea e mai bună, mai ales când e o persoană foarte diferită de ceea ce ești tu, te face să te compari foarte mult. Dar asta se schimbă cu vârsta.

Aș zice că meseria asta a dezvoltat un fel de competiție constantă, devii competitivă. Odată mi-a zis un prieten: “Anamaria, viața nu e un casting” și m-a făcut să îmi schimb părerea. Într-adevăr, nu trebuie neapărat în orice să reusești, să fii cel mai bun. În viața personală cred că putem să ne autorizăm să fim mai vulnerabili, să cazi, să te ridici. Asta te face și să crești și să te dezvolți ca om.

Acum câțiva ani ți-ai închis contul de Instagram. De ce ai ales să te îndepărtezi de social media?

Pentru că era prea toxic. Lumea postează ce mănâncă, cu cine iese, asta îmi dezvolta o curiozitate destul de nesănătoasă. Curiozitatea, pentru mine, e o calitate foarte importantă, dar era curiozitatea aia deplasată, nocivă. Nu îmi plăcea ce producea în mine.

Apoi da, erau comparațiile, voiam să fiu așa, să fiu acolo, ca altele. Devii frustrat și mi se părea că mă degrada un pic.

Deci chiar și ție, o persoană de succes, frumoasă, social media îți provoca îndoieli?

Da, cred că tuturor ni se întâmplă. Nu cred că e cineva care să nu se compare cu altcineva. Iarba mereu e mai verde în grădina vecinului.

Apoi, ca actor, să folosești asta ca autopromovare mi se pare ciudat, nu eram confortabilă să pun poze cu mine, să zic: uitați, eu am făcut asta. Ok, sunt oameni care se ocupă de promovare, dar să o faci tu mi se pare cam ciudat.

Agenta ta de PR ce spune despre asta, e de acord?

Ea nu are nicio treabă, nimeni nu îți poate impune. Știu că sunt mărci care impun, de exemplu sunt actori, actrițe, care ar fi vrut să părăsească social media, dar, pentru că au contract cu o marcă, trebuie să pună poze cu ceea ce fac pentru ei.

Ți s-a întâmplat să ratezi un contract pentru că nu aveai cont pe social media?

Nu, Chanel nu impune asta.”

În următorul proiect, filmul Miles & Juliette, va juca rolul feminin principal. Mick Jagger, solistul trupei Rolling Stones, va produce filmul prin casa sa, Jagged Films. Filmul va spune povestea celebrului interpret de jazz Miles Davis, care călătorește la vârsta de 22 de ani în Paris, în anul 1949. Acolo se îndrăgostește de Juliette Gréco, cântăreață și actriță franceză, interpretată de Anamaria Vartolomei. Din distribuție va face parte și Xavier Dolan. 

E cu atât mai impresionant pentru noi că, printre atâtea colaborări importante, Anamaria a acceptat un nou interviu pentru Cultura la dubă. “Normal, cum să nu? Voi sunteți primii care ați spus povestea mea în România.”, spune cu zâmbetul pe buze.

La întâlnirea cu noi, poartă un taior Chanel cât se poate de firesc, cu o pereche de blugi și un machiaj minimalist. Are șarmul natural al unei franțuzoaice, dar dezinvoltura și firea sociabilă au mai degrabă legătură cu rădăcinile românești. În familia sa, la Paris, se vorbește predominant în limba română, iar Anamaria duce mai departe tradiția de a merge duminica la biserica ortodoxă.

“Ce simți că te mai leagă de România? Mai simți vreo apartenență?

Da, cu cât cresc mai mult simt. De exemplu, acum, când au fost alegerile, am fost la vot, mă simt și responsabilă ca român din diaspora.

Depinde și de noi să reușim să menținem un echilibru și să ducem țara spre ceea ce putem vedea și aici, ca model economic, politic, social, cultural.

Avem o țară foarte bogată și e păcat că nu-i dezvoltată destul. Mă simt destul de responsabilă și de ceea ce se întâmplă acolo și încerc să rămân conectată.

Când am filmat Contele de Monte Cristo, ei au venit cu ideea să vorbesc în limba română și mi s-a părut foarte frumos, am fost mândră, e important să pui țara ta în valoare, să arăți oamenilor că suntem mai mult decât câteva clișee, totuși, avem foarte multe talente. Și prin proiectul vostru, la Cultura la dubă, vedem cât de multe talente are România, care fac lucruri importante, dificile. Trebuie să ne mândrim cu asta și să facem în așa fel încât să fie din ce în ce mai mulți.

Am văzut că în interviuri pe care le acorzi în străinătate, tu spui că ești din România.

Da, normal. Îmi place că și Chanel acum, când postează ceva, scrie actrița franco-română, pentru că asta sunt până la urmă, niciodată nu am încercat să șterg, să pretind că sunt doar franțuzoaică, pentru că nu asta mă reprezintă.”

***

Materialul face parte din seria “Săptămâna Franței”, un demers Cultura la dubă susținut de BNP Paribas. Până acum, Cultura la dubă a prezentat în cadrul acestui proiect poveștile a 22 de artiști sau oameni de cultură români, stabiliți în Franța.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post SPECIAL Anamaria Vartolomei, actriță: “Mă simt responsabilă ca român din diaspora. Suntem mai mult decât câteva clișee.” appeared first on Cultura la dubă.

Cel care va da viața personajului Miles Davis este actorul Damson Idris. Filmul va spune povestea interpretului de jazz Miles Davis, care călătorește la vârsta de 22 de ani în Paris, în anul 1949. Acolo se îndrăgostește de Juliette Gréco, cântăreață și actriță franceză, interpretată de Anamaria Vartolomei. Din distribuție va face parte și Xavier Dolan. Regia va fi semnată de Bill Pohlad.

Anamaria Vartolomei va fi prezentă zilele viitoare la Cannes cu ultimul său film – Adam’s Interest, regizat de Laura Wandel. Tânăra actriță, acum în vârstă de 26 de ani, interpretează rolul mamei unui copil de 4 ani, internat în spital pentru malnutriție, care riscă să piardă custodia.

Ieri, publicația The New York Times i-a dedicat un articol special, în care a vorbit despre evoluția sa extraordinară, de la primul rol, pe care l-a jucat la vârsta de 12 ani, până la cele mai recente colaborări, printre care și cea cu Bong Joon Ho, la filmul Mickey 17.

Vartolomei este prima actriță română care a câștigat un premiu César, în anul 2022. Cultura la dubă a spus povestea sa în premieră în România în 2021, într-un reportaj realizat la Paris, unde aceasta locuiește de la vârsta de 6 ani.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Anamaria Vartolomei va juca într-un film despre Miles Davis, produs de Mick Jagger appeared first on Cultura la dubă.

Mikey 17 este mult așteptatul film al regizorului sud coreean, după succesul istoric pe care acesta l-a avut cu Parasite, câștigător al 6 Premii Oscar. Filmul este o adaptare SF după romanul Mikey 7, de Edward Ashton, și îl are în rol principal pe Robert Pattinson.

Anamaria a apărut pe covorul roșu de la Berlinale într-o ținută Chanel, casă a cărei ambasadoare a devenit în urmă cu câțiva ani.

Filmul a avut acum câteva zile și premiera de la Londra.

Bong Joon-ho a remarcat-o pe tânăra actriță de origine română la Festivalul de Film de la Veneția, când el era președintele juriului, iar ea a fost protagonista filmului câștigător al Leului de Aur – “Evenimentul”, de Audrey Diwan.

Anamaria Vartolomei a fost prezentă și anul trecut atât la Berlinale, cu filmul “L’Empire”, regizat de Bruno Dumont, cât și la Cannes, cu rol principal în filmul “Maria”, regizat de Jessica Palud și cu filmul “Contele de Monte Cristo”, regizat de Matthieu Delaporte și Alexandre De La Patteliere.

Ea urmează să fie protagonistă și într-o mini-serie tv, alături de Diane Kruger și Lucas Bravo.

Anamaria Vartolomei s-a născut într-un sat din județul Bacău și s-a mutat în Franța, alături de părinți, la vârsta de 6 ani. La doar 12 ani a debutat în cinema, alături de mare actriță franceză Isabelle Huppert. Are cetățenie franceză și română.

Ea a avut anul trecut și prima colaborare cu o echipă românească, jucând rolul feminin principal în filmul Jaful Secolului, regizat de Teodora Mihai și scris și produs de Cristian Mungiu.

Descoperă povestea ei într-un reportaj realizat de Cultura la dubă la Paris.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Anamaria Vartolomei, alături de Robert Pattinson, Toni Collette și Bong Joon Ho la premiera filmului Mikey 17 de la Berlinale appeared first on Cultura la dubă.

Anamaria Vartolomei va interpreta rolul feminin principal, Isabelle de Merteuil, în timp ce Lucas Bravo, cunoscut pentru popularul rol Gabriel din serialul Netflix Emily in Paris, va fi partenerul său de platou și va interpreta personajul Gercourt.

Celebra actriță de origine germană, Diane Kruger, premiată la Cannes pentru rolul din filmul In the Fade, face și ea parte din distribuție și va interpreta rolul Rosemonde.

Miniseria a fost anunțată ca parte din noul catalog Max și va apărea probabil toamna aceasta.

Anamaria Vartolomei se află la a doua colaborare cu regizoarea franceză Jessica Palud. În luna mai, cele două au avut premiera filmului “Maria” la Cannes, în care Anamaria joacă rolul principal, al actriței Maria Schneider, partenera de platou a lui Marlon Brando în Last Tango in Paris (1972, regia Bernardo Bertolucci).

Anamaria Vartolomei, originară dintr-un sat din județul Bacău, a debutat pe marele ecran la doar 12 ani, într-un film alături de Isabelle Huppert. Cariera sa a explodat după ce a interpretat rolul principal în filmul Evenimentul, premiat cu Leul de Aur la Veneția. Descoperiți povestea ei AICI.

The post Anamaria Vartolomei, rol principal în miniseria “Merteuil”, alături de Diane Kruger și Lucas Bravo appeared first on Cultura la dubă.

Premiul care desemnează cel mai bun spectacol al anului anterior a fost acordat aseară, la Gala Premiilor UNITER, spectacolului “Antologia dispariției”, regizat de Radu Afrim la Teatrul Național “Vasile Alecsandri” Iași.

Același spectacol i-a adus și actriței Mălina Lazăr premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolurile Copil, Fetiță, Ileana, Sabina, Daisy Johnson, Nina copil.

Trofeul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Andrei Măjeri, pentru spectacolul “Cine l-a ucis pe tata”, pus în scenă la Teatrul Metropolis din București.

Cea mai bună actriță în rol principal a fost desemnată Cerasela Iosifescu, pentru rolul Iocasta din “Oedip”, regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra.

Iar cel mai bun actor în rol principal este tânărul Tudor Cucu Dumitrescu, pentru rolul Hedwig din spectacolul „Hedwig and the angry inch”, regia Răzvan Mazilu, Teatrul „Stela Popescu” Bucureşti.

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar a fost câștigat de Miklós Bács pentru rolurile Primarul / Secretar al primarului din spectacolul „Rubedeniile”, regia László Bocsárdi, Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Cel mai bun text românesc montat în premieră a fost desemnat „Lumânările dreptăţii” de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén.

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic a revenit proiectului „Vara în care mama a avut ochii verzi”, după romanul omonim de Tatiana Ţibuleac, dramatizarea și adaptarea radiofonică Magda Duțu, regia artistică Diana Mihailopol, Societatea Română de Radiodifuziune.

Trofeul pentru cea mai bună scenografie a fost câștigat de Velica Panduru pentru decorul spectacolului „Nelinişte” de Ivan Vîrîpaev, regia Theodor-Cristian Popescu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu”.

Premiul British Council (premiu găzduit) a fost acordat Asociației Ferentari pentru proiectul PlayHood pentru susținerea incluziunii sociale și încurajarea implicării civice. Premiul a fost ridicat de Ionuț Oprea, coordonatorul proiectului.

Actorii Oana Pellea și Dan Condurache au primit trofeele UNITER pentru întreaga activitate artistică, iar Miruna Runcan a primit premiul pentru întreaga activitate critică și istorie teatrală. Premiul de Excelență „Ion Caramitru” i-a revenit actorului Valer Dellakeza, cunoscut pentru rolul profetul Ieremia din spectacolul „Bros”, în regia lui Romeo Castellucci.

Premiul „George Banu“ pentru Cel mai bun critic de teatru a fost câștigat de Oltița Cîntec.

Operei Comice pentru Copii, condusă de Felicia Filip, a fost premiată pentru coerența și consistența programelor de educație prin artă a publicului tânăr.

Un alt premiu special a fost acordat Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița pentru inițierea și realizarea proiectelor teatrale „La câțiva oameni distanță de tine”, spectacol în regia lui Radu Afrim și „Tinerețe fără bătrânețe”, workshop condus de Silviu Purcărete. Premiul a fost ridicat de domnul Gavril Țărmure, manager al centrului.

The post “Antologia dispariției”, regia Radu Afrim, cel mai bun spectacol la Premiile UNITER appeared first on Cultura la dubă.