foto: Cultura la dubă
Într-un răspuns la o solicitare făcută de Cultura la dubă, Muzeul Național George Enescu susține că abia în 2019 a fost atestat primul și singurul expert în manuscrise muzicale “George Enescu” (cercetător științific în cadrul muzeului), prin urmare acesta ar fi motivul pentru care operele originale ale marelui compozitor român nu au fost până acum clasate în fondul Patrimoniului Cultural Național și nici în Tezaur.
Informația că manuscrisele muzicale ale lui George Enescu nu sunt protejate ca piese de patrimoniu, deși valoarea lor e una inestimabilă, a fost făcută publică săptămâna trecută de către cercetătorul Eugen Ciurtin, același care a semnalat și existența unei controversate licitații la care sunt scoase la vanzare mai multe obiecte ce i-ar fi aparținut compozitorului.
Uluitor este că afișul operei Oedipe, cea mai complexă lucrare enesciană, este clasat în patrimoniu, dar manuscrisele operei nu. Acestea se află în custodia Muzeului Național George Enescu, instituție din subordinea Ministerului Culturii.
Cultura la dubă a adresat conducerii muzeului câteva întrebări:
– Este adevărat că niciun manuscris al operelor lui George Enescu nu este clasat în Tezaur și nici în Fondul Patrimoniului Național?
– Dacă da, de ce Muzeul George Enescu nu a făcut demersurile necesare?
– Când va face instituția aceste demersuri?
Muzeul Național George Enescu susține în răspunsul oferit redacției Cultura la dubă că “Autorităţile publice în subordinea cărora funcţionează instituţiile deţinătoare de bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil au obligaţia de a asigura resursele financiare necesare, în vederea inventarierii informatizate a bunurilor”, prin urmare sugerează că Ministerul Culturii nu ar fi oferit resursele necesare pentru a inventaria bunurile muzeului.
Instituția care administrează moștenirea lui George Enescu precizează că:
“În a doua jumătate a anului 2019, din momentul în care a fost atestat singurul (până în prezent) expert în manuscrise muzicale “George Enescu” (cercetător științific în cadrul muzeului), instituția noastră a demarat, conform legislației în vigoare, procedura de clasare a manuscriselor muzicale.
S-a depus un număr de dosare (nr. nu precizează câte dosare) de clasare la Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, dosare ce își urmează cursul, conform procedurilor legale.”
Muzeul Național George Enescu există din 1956, din dorința Marucăi Cantacuzino, soția lui George Enescu, decedat în 1955. Aceasta a lăsat prin testament statului român Palatul Cantacuzino și Casa memorială George Enescu de pe Calea Victoriei, pentru ca ele să devină muzeu.
Timp de 63 de ani, instituția nu a făcut niciun demers pentru a clasa manuscrisele muzicale ale lui George Enescu în Patrimoniul Național.
Mai mult, cele două clădiri emblematice de pe Calea Victoriei s-au degradat de la an la an și niciun ministru al Culturii nu s-a ținut de promisiunea de a demara lucrările de restaurare, după cum Cultura la dubă a scris în repetate rânduri.
Palatul Cantacuzino face parte din Patrimoniul European.
Se puteau clasa ca bunuri cu semnificatie istorica, artistica… Cu un expert cooptat, daca nu aveau.