Candidații propuși de Institutul Cultural Român pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct la institutele culturale române din străinătate vor fi audiați azi, începând cu ora 10.00, în Comisia de Cultură a Senatului.
Cultura la dubă a dezvăluit numele acestora în exclusivitate.
Este vorba despre:
- Catinca Maria Nistor – director ICR Londra
- Claudiu Florian – director adjunct ICR Londra
- Doina Marian – director ICR Paris
- Cezar Preda – director adjunct ICR Paris
- Adriana Pietrăreanu – director adjunct ICR Bruxelles
- Dragoș Tiberiu Niță – director ICR Istanbul
- Salomon Marton Laszlo – director ICR Tel Aviv
Propunerile făcute de președintele ICR Liviu Jicman au primit deja avizele Ministerului de Externe și ale Ministerului Culturii, iar audierea din Senat este doar o formalitate, fiindcă votul va fi unul politic, așa cum sunt și numirile în cauză. AICI puteți citi legăturile dintre persoanele propuse și partidele aflate acum la putere – PSD și PNL.
Președintele Comisiei de Cultură a Senatului este PNL-istul Viorel Badea, vicepreședinte este Gabriela Crețu (PSD), iar secretar este Sorin Lavric (AUR).
Din comisie fac parte 4 senatori PSD, 3 senatori PNL, 2 senatori USR, 1 senator AUR și 1 senator UDMR. Actuala conducere a ICR este formată din oameni propuși de cele 3 partide ale coaliției de guvernare: președinte Liviu Jicman – PNL, vicepreședinte Mirel Taloș – PSD și vicepreședinte AG Weinberger – UDMR.