Skip to content

“Unteatru”, teatrul independent care și-a rescris povestea în criza coronavirus. “Impactul a fost peste așteptări” – interviu cu Andrei și Andreea Grosu

foto: Adi Bulboacă

De 10 ani încoace, unteatru a marcat scena teatrului independent din România. Prin imense sacrificii, unteatru a supraviețuit în acest timp și a arătat iubitorilor de teatru din România că se poate face artă de calitate cu resurse minime.

Ceea ce s-a întâmplat, însă, în ultima săptămână, în timpul izolării românilor, în criza coronavirus, a marcat nu numai lumea teatrului, ci întreagul univers cultural al României.

Când toate teatrele de stat anunțau că își vor închide porțile, pentru a evita răspândirea COVID 19, unteatru a anunțat că va transmite spectacolele live, online, contra cost. A fost în primul rând o măsură necesară pentru supraviețuirea acestui teatru independent, dar apoi s-a dovedit a fi un exemplu minunat de supraviețuire umană, în timpul unei crize pe care generația noastră nu a mai trăit-o până acum.

Doar pe Cultura la dubă, știrea despre inițiativa unteatru a avut peste 15.000 de citiri, o cifră uriașă pentru un articol despre teatru.

Reacția oamenilor i-a luat prin suprindere chiar și pe cei care au venit cu ideea, iar povestea unteatru a fost rescrisă cum nu se poate mai frumos.

La spectacolele unteatru au luat parte, de acasă, mai mulți oameni decât ar fi fost normal prezenți în micuța sală de pe Strada Sfinții Apostoli 44. Iar ideea de a transmite spectacolele online a fost preluată ulterior și de alte teatre din România, fie gratis, fie contra-cost. De exemplu, Teatrul Țăndărică transmite săptămâna aceasta spectacole cu acces liber, pe facebook, la o singură transmisiune fiind simultan online peste 23.000 de copii izolați în case.

În spatele proiectului unteatru stau doi tineri regizori, care formează și o familie – Andrei și Andreea Grosu. Am stat de vorbă cu ei pentru a înțelege mai bine cum este să constuiești și să menții viu un astfel de teatru și ce s-a întâmplat după transmiterea spectacolelor online.

Cum v-a venit ideea de a transmite spectacolele live și care era scopul ei?

Ne-am trezit luni dimineață și am citit știrile. Fără ezitare ne-am dat seama că trebuie sa oprim activitatea unteatru cu public. O decizie necesară. O decizie urmată de enorm de multe griji și o frică imensă de inutilitate. Și? Acum ce facem? A încolțit gândul teatrului virtual ca o soluție disperată pentru a nu ne opri.

Luni, la ora 14.00, după cateva telefoane date mai întâi echipei unteatru și apoi prietenilor, comunicatul era dat: #livestream unteatru. Un gând împărtășit. O nebunie pentru noi, neștiind toate datele necesare ca acest lucru să se întâmple.

Gândul nostru a generat ceva ce poate fi numit ,,minune”. Oameni care au depășit “a vrea” și au făcut “să fie”.

Nici n-am îndrăznit să sperăm că niște oameni ar putea să creadă în ceva mai mult decat noi, fără să aștepte nimic în schimb, din bucuria de a face minuni. Pe unii îi cunoaștem acum, nu i-am întâlnit niciodată, sunt prietenii prietenilor. Pe alții îi știm de când lumea.

“Am avut spectatori online din America, Arabia Saudită, Canada, Vietnam, Anglia, Germania și Republica Moldova.”

Andrei și Andreea Grosu, unteatru

Cum vi s-a părut reacția oamenilor? Câți spectatori online ați avut până acum?

Impactul a fost unul peste așteptări. Am primit sute de mesaje de susținere, oameni care nu vor să se oprească din a viziona teatru în orice condiții. Spectatori din toate țările care s-au bucurat de inițiativă și ne-au rugat să menținem această idee și după ce trece criza.

America, Arabia Saudită, Canada, Vietnam, Anglia, Germania și Republica Moldova (care a avut un număr foarte mare de vizualizari în aceste zile).

Pentru cele 4 spectacole pe care le-am jucat până acum am avut aproximativ 800 de conturi unice care au vizionat spectacolele – mulți dintre ei și invitați și apropiați ai familiei unteatru – și, totuși, asta înseamnă estimativ dublu de spectatori, deci cam 1600 de oameni au văzut spectacolele noastre în aceste zile.

Noi am încurajat ca spectatorii să vadă spectacolele în familie- 2,3,4 persoane – de aici numărul dublat față de vizualizările în sine. Ne bucurăm foarte tare că putem face ceva pentru ei. Dincolo de rolul social pe care teatrul îl are, reușim să „uităm” împreună pentru minute sau ore nebunia care ne înconjoară și să fim împreună „nebuni” în poveștile altora. Da, avem nevoie de teatru.

Mergând la începuturile poveștii, spuneți-ne, vă rog, când și cum s-a născut unteatru?

Teatrul nostru a început ca orice poveste cu “a fost odată ca niciodată” și sperăm din suflet la un final cu “și au trăit până la adânci bătrâneți”.

Unteatru a aparut din nevoia de a a face teatru, liberi de orice constrângere. Unteatru nu e altfel decât alte locuri în care se face teatru, are aceeași magie pe care o împrăștie teatrul pe oriunde se întâmplă. Echipa e cea care îl face unic sau familie, cum îi mai spunem noi.

Sunt câțiva oameni care s-au nimerit pe la începuturi prin camerele răcoroase din fostul sediu și care au rămas cu noi până azi. Așa, de drag. Fără oamenii ăștia, Unteatru ar fi fost doar un gând zburdalnic, apărut în joacă, într-o seară la un ceai. Un vis.

Concret, în 2010, într-o casă nelocuită de pe Strada Ilfov, în centrul Bucureștiului. Cu noi doi și încă doi, trei prieteni care ne-au ajutat la curățenie și amenajare.

Ce înseamnă, de fapt, teatru independent? Independent de ce?

Titlul de independent a aparut ca o concluzie – n-ai susținere din partea statului ergo, ești independent. Nu e o revoltă față de sistem, e un statut indezirabil de multe ori. Odată cu libertatea apar și grijile pentru supraviețuirea unui astfel de loc.

Poate nu pare, dar avem o listă de resurse consumabile imensă, de la resurse umane până la producție de spectacole, toate costă mai mult decât facem noi. Așa că mirajul teatrului independent e bine să fie înțeles înainte de a fi judecat.

Sunt multe voci care nu înțeleg că susținerea e cea mai importantă formă de apreciere pe care statul român o poate arăta față de mișcările independente care au ca rezultat un produs cultural, artistic.

“Dacă am primi finanțare anuală din partea Ministerului Culturii s-ar numi normalitate. Nu ne interesează ce nume auxiliar primește teatrul nostru, dacă e independent sau privat sau finanțat sau susținut de x, atâta timp cât avem condițiile de dezvoltare și supraviețuire pentru echipa de artiști unteatru.”

Cât de greu a fost să supraviețuiască Unteatru? Ce sacrificii ați făcut?

Ce sacrificii n-am făcut? De la îndurat frig, neplata actorilor, umilințe prin birouri unde datoram chirie și utilități, până la împrumuturi în toate părțile, inclusiv de la actori. Cam tot ce am putut face pentru a merge mai departe.

Nu regretăm nimic pentru că am făcut și facem totul cu toată dragostea pentru ceva în care credem până la capăt. Unteatru acum înseamnă multă lume valoroasă pentru noi, nu mai e o joaca în doi, nu mai e un plan în fața căruia te bușește râsul, e realitatea noastră minunată și merită toate sacrificiile, daca vrei să le zicem așa.

Dintre instituțiile publice, v-a ajutat cineva până acum?

Da, AFCN, ARCUB și Ministerul Culturii. Finanțări din când în când.

Dacă ați primi finanțare permanentă prin Ministerul Culturii, s-ar mai putea numi unteatru – teatru independent?

Dacă am primi finanțare anuală din partea Ministerului Culturii s-ar numi normalitate. Nu ne interesează ce nume auxiliar primește teatrul nostru, dacă e independent sau privat sau finanțat sau susținut de x, atâta timp cât avem condițiile de dezvoltare și supraviețuire pentru echipa de artiști unteatru.

Credem că un minister treaz și responsabil e cel care sesizează când apare o valoare în comunitate și face un plan pentru ca acea valoare să îi poată reprezenta țara fără probleme pecuniare. Noi sperăm la o trezire a țării pentru care încă avem multă speranță.

Dar în ceea ce privesște implicarea mediului privat, credeți că finațările venite din partea companiilor ar fi, mai degrabă, o soluție pentru susținerea artei independente?

Ne dorim ca din ce în ce mai multe companii să fie interesate de susținerea artiștilor independenți și credem că cei care o fac merită un loc special și inima consumatorilor de artă.

Pe mine m-ar fideliza un brand care susține arta fără alte interese, pur și simplu pentru că poate și pentru că a înțeles că e o datorie civică. Bravo tuturor care o fac deja și multe încurajări pentru cei care se gândesc să o facă.

Care este cea mai mare nevoie pe care o are Unteatru?

Finanțări. Susținere pe termen lung. Stabilitate financiară.

Echipa unteatru premiată de UNITER
foto: Adi Bulboacă

Ați reușit să creați spectacole extraordinare, cu bugete minime, care au fost apoi apreciate în festivaluri și în lumea teatrului. Ce înseamnă pentru voi astfel de aprecieri?

Am făcut ce am vrut din ce am avut. Un fel de rai din ce ai. Dar niciodată nu am simțit nevoia de mai mult în spectacolele noastre, am încercat să ne îndeplinim toate visele, atât pe ale noastre, cât și pe ale celorlalți.

Aprecierea e un semn bun mereu, nu trebuie să devină un scop, dar e o bucurie pentru toți. Festivalurile ne-au asigurat deschidere către un public nou, premiile ne-au dat un pic de faimă nouă, nominalizările aduc mereu bucurie, controversă, discuții, mândrie, concurență s.a.m.d. Tot pachetul e mișto. Cu de toate.

Răspunsul e da, ne bucuram de aprecieri, ne bucurăm și de critică, ne bucuram de tot ce ne poate învăța ceva despre noi.

Cât de mult a contat implicarea actorilor în acest proiect? Sunt câteva nume care v-au fost alături pe termen lung.

100% . Ei sunt interfața și tot ei sunt o parte bună din temelie. Condicio sine qua non.

Ați reușit inclusiv să îl aduceți pe Andrei Șerban să monteze la unteatru. Cum s-a întâmplat?

Andrei Șerban e un episod special din viața unteatru. Fericit, neplanificat, visat, întâmplat.

Propunerea a fost făcută în semi-joacă, într-o seară când venise să vadă un spectacol la noi și-am zis că n-avem nimic de pierdut dacă îi povestim de echipa noastră minune care abia ar aștepta o întâlnire cu el. Am crezut că glumește când a răspuns cu un “Sigur, chiar mă interesează, vă trimit un email și vorbim.”

În câteva săptămâni deja vorbeam prin epistole virtuale despre ce text și-ar dori să monteze la unteatru. Părea ireal, dar se întâmpla. Și s-a întâmplat. Și s-a dovedit a fi extraordinară această întâlnire unteatru – Andrei Șerban.

Câte spectacole aveți în desfășurare, în prezent? Dar în pregătire?

Peste 30 în repertoriu și 5 în lucru. Stay tuned.

Voi, ca regizori, ați avut mare succes și cu spectacole montate la alte teatre. De exemplu, la TNB, cu spectacolul Regele moare. Ați fost chemați să montați acolo sau ați venit voi cu propunerea?

Am fost chemați să montăm ceva la Sala Mare. Experiența de la TNB ne-a schimbat viața, am cunoscut oameni cu care avem multă treabă în viața asta.

Probabil Regele moare însemnă maturizarea noastră profesională. La fel s-a întâmplat și cu experiențele din celelalte teatre de stat, am primit invitația cu mare bucurie și am învățat mult din fiecare întâlnire.

Cea mai recentă e cea de la Sibiu, de la Teatrul Radu Stanca, unde ne-am simțit ca la noi acasă și unde am avut parte de un lucru minunat cu echipa lor bijuterie.

Cum a fost să lucrați cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț pentru Regele moare, la TNB?

Din altă lume. O experiență care ne-a depășit așteptările și visurile. Nu ne puteam satura din a-i privi lucrând, n-am văzut atâta energie și atâta bucurie la lucru la nimeni, până la ei. Ei. Nu e nimeni ca ei. Îi iubim foarte tare, au devenit o parte importantă din dezvoltarea noastră și un reper pentru tot ce facem.

Recomandați-ne un spectacol pe care să îl vedem.

Cataclisma, Andreea Gavriliu, unteatru.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *