“Noul sediu, situat pe Strada Secerei nr. 14, devine, începând din această lună, locul în care publicul este invitat să regăsească atmosfera intimă și sinceră care a definit, timp de 15 ani, unul dintre cele mai importante spații independente din România.

Sub semnul campaniei „mai acasă. mai unteatru”, această etapă nu înseamnă doar o mutare, ci o reconectare — cu publicul fidel, cu energia care a construit acest proiect și cu dorința de a aduce aproape noi spectatori.

Noul spațiu a fost adaptat pentru a primi publicul în cele mai bune condiții, deși nu este încă finalizat complet. Sala Mare urmează să intre într-un amplu proces de renovare, iar în curtea actualului sediu a fost construită o nouă Sală Studio, care va fi inaugurată în perioada următoare.

De asemenea, această revenire este marcată, în luna mai, și prin două premiere: „Antigona”, în regia și dramaturgia lui Alin Uberti, și „Cântec de departe”, în regia Andrei Grosu și Andreea Grosu.

„Cântec de departe”, text semnat de Simon Stephens și Mark Eitzel, îi aduce pe scenă pe Ionuț Vișan și Mihai Dobre, într-un spectacol construit la granița dintre teatru și concert, despre memorie, fragilitate și apropiere umană. Scenografia este semnată de Vladimir Turturică.

Noua producție „Antigona” continuă direcția prin care unteatru susține noile generații de artiști și formulele contemporane de expresie teatrală, într-un dialog viu cu textele clasice.

Cele două premiere se alătură unor spectacole deja consacrate din repertoriul unteatru: „Domnișoara Iulia” și „MASS”, ambele în regia lui Andrei și Andreea Grosu, „Tot ce-i minunat în lume”, în regia lui Nicolae Constantin Tănase, dar și „(IN)dependenții”, în regia Catinca Drăgănescu — un spectacol definitoriu pentru scena independentă, care aduce în discuție realitățile și fragilitățile acestui mediu.

După spectacol, publicul este invitat la un tur ghidat al actualului și viitorului sediu unteatru. Spectatorii vor putea intra în culise, vor descoperi cum se construiește noul spațiu, vor putea adresa întrebări echipei și vor afla cum arată, în mod real, viața unui teatru independent. Va fi o întâlnire despre provocări, libertate, comunitate și speranță — o experiență prin care oricine poate înțelege ce înseamnă să fii „(in)dependent”.

Un gest cu o puternică încărcătură simbolică marchează această nouă etapă: Sala Mare a noului sediu va purta numele Constantin Cojocaru — artist profund legat de spiritul și istoria unteatru.

În paralel, unteatru continuă să fie prezent și în țară prin programul „unteatru călător”, participând în luna mai la Festivalul de Teatru Piatra Neamț – ediția 37, Festivalul Internațional de Teatru „Povești”, Jidvei Weinland Trails, dar și prin reprezentații susținute la Teatrul Național „I. L. Caragiale” București.

Revenirea în propriul spațiu reprezintă și o reafirmare a misiunii unteatru: aceea de a rămâne un loc de creație și dezvoltare pentru artiști, în special pentru noile generații. În prezent, echipa lucrează la trei noi producții semnate de regizori tineri și deja apreciați — Vlad Bălan, Eugen Jebeleanu și Alexandra Penciuc — spectacole care vor avea premierele în perioada următoare.

Despre unteatru

Lansat în urmă cu 15 ani de Andrei și Andreea Grosu, unteatru a devenit unul dintre cele mai apreciate proiecte culturale independente din România, construind în jurul său o comunitate artistică solidă și un repertoriu recunoscut pentru calitate și consecvență artistică. În 2019, unteatru a primit Premiul de Excelență UNITER, iar în 2021 a fost decorat de Președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler — o recunoaștere importantă a contribuției sale la dezvoltarea scenei culturale independente din România.

Cei care doresc să contribuie activ la dezvoltarea noului spațiu pot susține proiectul și prin donații, prin intermediul platformelor Patreon și Galantom.

unteatru mulțumește partenerilor și sponsorilor săi, în special Jidvei, Centrul de Resurse în Fotografie și Teatrul de Animație Țăndărică pentru susținerea constantă și implicarea în proiecte care contribuie la consolidarea scenei culturale independente.

Programul complet al spectacolelor și biletele sunt disponibile pe site-ul oficial:
www.unteatru.ro

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Unteatru inaugurează luna aceasta noul sediu din București appeared first on Cultura la dubă.

E greu să vorbești public despre ceva atât de intim precum credința. E greu să scrii despre credință. Și, pentru mulți dintre noi, e din ce în ce mai dificil să crezi.

Lumea în care trăim este atât de pervertită încât religiile și credința în ele continuă să fie folosite în scopuri politice de sute de ani încoace. Și exact ceea ce, teoretic, ar fi trebuit să apropie oamenii și să ne învețe iubirea față de celălalt, ne-a distanțat atât de tare încât judecata, furia și ura au ajuns să fie mai ușor de accesat – în special din fața unui ecran.

Povestea din jurul spectacolului Proorocul Ilie, regizat de Botond Nagy la TNB, este cu atât mai specială cu cât personajul presupusului prooroc este interpretat de unul dintre cei mai luminoși oameni din teatrul românesc – dincolo de ceea ce este vizibil, șuvițele sale ba blonde, ba roșcate, zâmbetul blajin și ochii albaștri, la temelia vieții sale personale și profesionale stă chiar credința în Dumnezeu.

Îmbrăcat în treninguri Adidas, purtând un brâu bisericesc, șosete și papuci de cauciuc, Richard Bovnoczki conturează cu umor un Ilie uman, deci păcătos, care ajunge să cunoască puterea iertării ca formă de coexistență în comunitate.

Dincolo de personajele memorabile pe care le-a făcut pe scenă de-a lungul anilor, Richard nu este la fel de popular în spațiul online. Nu este un actor – influencer. Postează rar, acordă interviuri și mai rar. Dar s-a aplecat asupra furiei oamenilor care s-au arătat indignați de spectacolul Proorocul Ilie (bazându-se pe un filmuțe de 30 de secunde), și le-a explicat cu blândețe ce face el, de fapt, pe scenă, amintindu-le tuturor ce înseamnă căința și iertarea.

Într-o lume ideală, respectul cu care Richard vorbește despre credință ar avea o influență mai sănătoasă decât cea a unor politruci care au confiscat valorile și nevoile oamenilor. Dar în lumea reală, a filmulețelor de câteva secunde, oameni ca Richard Bovnoczki, cu bun simț și smerenie, sunt aproape invizibili.

***

Richard, am făcut primul interviu împreună acum 6 ani. Atunci îmi spuneai “Alternez prioritățile între viața de famile, actorie, timpul doar cu mine, administrativ, social și pe toate le cuprind într-un dialog cu Tatăl nostru. ”

Mi-a rămas în minte delicatețea cu care ai expus o fărâmă din relația ta cu Dumnezeu. Acum, 6 ani mai târziu, ne regăsim într-un context zbuciumat, plin de agresivitate, online și offline. Cum te-a afectat pe tine ceea ce s-a rostogolit în spațiul publicul în ultimele zile, legat de spectacolul “Proorocul Ilie”?

Sincer? Nu m-a afectat. Mi s-a părut o reacție manipulată. Cred că alegerile din noiembrie 2024 ne-au antrenat un pic, cu dinamica și mecanismele unei asemenea reacții și manevre.

Spațiul public este unul foarte divers și colorat, care necesită răbdare, în primul rând, pe urmă educație, informare, bună înțelegere a lucrurilor pentru a putea conviețui mai ales când părerile, gusturile sau convingerile noastre diferă.

Traficul rutier e o școală bună în privința asta. Fără respectarea regulilor am plânge în fiecare zi după mașinile, motocicletele, bicicletele, dinții, capetele noastre accidentate. La fel și relaționarea dintre noi trebuie să aibă niște reguli clare prin care să ne spunem opiniile, dar să nu ne dăm în cap unii altora pentru ele.

Cum ai ajuns tu să fii distribuit în rolul lui Ilie?

Colaborarea noastră a fost pusă în așteptare din 2023, când Botond a pus în scenă, tot la TNB, “Cuvântul Progres rostit de mama sună teribil de fals” de Matei Vișniec, iar eu nu am putut participa, deoarece eram prins în alte repetiții.

Când a propus “Proorocul Ilie” anul trecut știa că voia să mă aibă pe mine în rolul lui Ilie și eu știam că am să fiu liber pentru întâlnire. Nu am dat casting.

Ești un om care crede în Dumnezeu. Ți-ai pus în vreun moment problema că ceea ce faceți pe scenă ar putea leza credința celor din public sau că ar fi o blasfemie?

În niciun caz. Nici una, nici alta. Nimeni nu a urmărit vreo denigrare. Eram concentrați pe bogăția și adâncimea textului. Dar, știi cum e, un lucru poate fi perceput în mai multe feluri.

Experiența, educația, dispoziția, sensibilitatea fiecăruia diferă și influențează înțelegerea aceluiași lucru pe care-l vedem.

Nu e nimic de desconsiderat ori de apreciat în asta, ci doar de înțeles.

Judecarea dogmelor bisericești prin prisma înțelesurilor laice are mari șanse să dea greș. Mai ales când se face cu vehemență. Judecarea artei doar prin prisma dogmelor sau semnificațiilor unei credințe, ale unui cult, la fel, poate să sufere erori de înțelegere. Asta nu înseamnă că ele nu se pot analiza reciproc.

Nu judecarea, ci analizarea reciprocă poate să îmbogățească cunoașterea. Lumea, viața și tot ce ține de ele sunt într-o continuă schimbare, în bine sau în rău, dar în schimbare, și asta cere o observație atentă și deschisă.

Faptul ca sunt deschis nu înseamnă că trebuie să accept tot ce ține de o schimbare, dar trebuie să tin cont că ea există și asta pentru a-mi înțelege mai bine prezentul în care mă aflu.

Îmi educ copiii în valorile si Adevărul în care cred, dar trebuie să fiu foarte atent și la cum percep ei tot ce le spun și tot ce-i înconjoară, în timp ce la fel de atent sunt și eu la ce am eu de învățat de la ei. Să înțeleg și să descopăr ce înseamnă acel adevăr. Și copiii își educă părinții – e un adevăr. Asta nu-mi subminează nici raportul față de ei, nici statutul de părinte, ci dimpotrivă, prin reciprocitate ne completăm și ne consolidăm încrederea unul în celălalt.

Prietenia în relația părinte-copil cuprinde și dragostea și încrederea. Prietenia între viața mea duhovnicească, cea de familie, cea profesională și cea socială, cu bune și rele, creează punți de cunoaștere cu folos în fiecare segment al vieții mele.

Îmi port și-mi trăiesc credința într-o lume agitată și bulversată. Sunt atent și deschis la ideile, curentele, formele noi care revoluționează sau revoltă ideile, curentele și formele deja mai vechi, dar asta nu-mi tulbură și nu-mi schimbă convingerile atestate de timp și experiență care sunt valabile.

Cum îți explici faptul că oameni care susțin că sunt credincioși pot vărsa atâta agresivitate asupra unui act cultural și asupra celor care l-au creat, sub pretextul că apără simbolurile creștine?

Sentimentul dominant este că-și apără crezul. Doar că modalitatea în care o fac nu se potrivește cu smerenia, care este temelia vieții creștine. Smerenia nu țipă, nu acuză, nu condamnă și asta pentru că judecata îi aparține doar lui Dumnezeu. Judecata aproapelui în special.

Acest îndemn divin de a nu judeca aproapele ne creează timp și spațiu pentru a ne preocupa de smerenie.

Nicăieri în Noul Testament, Filocalie, Pateric, biografiile sau mărturiile sfinților oricărui timp nu găsești vreun îndemn să-ți înjuri și agresezi aproapele pentru că a greșit. Toți au consimțit cu smerenia, pentru a îmbogăți și ocroti dragostea.

De unde crezi că s-a născut divizarea asta atât de puternică în societate?

Dacă am integra-o și am prioritiza-o firesc și simplu în programul nostru, am descoperi multe bogății și frumuseți ale ființei noastre și a celorlalți. Totul ar avea o altă dinamică mult mai sănătoasă și mai colorată, plină de umor. Majoritatea oamenilor cred că acest adevăr e pentru naivi, dar nu știu ce să zic. E doar o părere.

Ce crezi că ne-ar putea ajuta să dialogăm real, să ne susținem opiniile diferite, dar fără să ne facem rău unii altora?

Uite, la inițiativa lui Mihai Călin, prin doamna ministru Natalia Intotero, care a înlesnit o întâlnire cu reprezentanți ai Patriarhiei, în frunte cu Preasfinția sa Părintele Varlaam Ploieșteanul, episcop-vicar patriarhal, (oau, e prima oară când folosesc acest titlu), am avut o dezbatere pe tema zilei fără tensiuni, fără judecăți, fără acuze.

Asta nu înseamnă că nu s-au punctat și discutat serios toate aspectele situației, fără a ne menaja sau formaliza. Însă, începând de la detaliile primirii, a tratației (pe care le-am urmărit cu mare atenție și admirație; aveau o cadență și o minuțiozitate terapeutică) și până la dezbateri, totul a fost întreținut și purtat de o atitudine de respect și apreciere reciprocă, chiar dacă ne-am întâlnit să rezolvăm aspecte tensionate. Asta a dat un climat plăcut și evident constructiv întâlnirii. Și a adus un câștig. Cred că e vorba tot de dragoste și ce ține de ea.

Ce înseamnă pentru tine faptul că simbolurile religioase au devenit în zilele noastre pretexte pentru propaganda politică?

Mișelie!

În Proorocul Ilie, deși presupușii credincioși puseseră la cale crucificarea proorocului, în final, acesta îi iartă pe toți. Care crezi că este morala cu care ar trebui să rămânem la finalul acestui spectacol?

Olga este cea care îi amintește de iertare lui Ilie. Cea care a fost îndrăcită. Ilie acționează emoțional, impulsiv. “Au vrut să mă crucifice? Ei, atunci vă trimit în iad.” El e răzbunător. Olga, în schimb, cunoaște puterea iertării, căci prin ea a fost vindecată. Și astfel îi amintește lui Ilie de iertare. Iar el, căindu-se de pornirea impulsivă, o ascultă.

În definitiv, greșeala, căința, iertarea și dragostea traversează întregul spectacol.

Pentru că ai zis că spectacolul e traversat și de dragoste, aș vrea să te întreb, în încheiere: pe tine în ce forme te traversează dragostea, în viața de zi cu zi? Cum o manifești și ce faci ca să o primești cu adevărat? Crezi că, în definitiv, dincolo de manipulări politice și toxicitatea mediului online, totul se reduce la nevoia noastră de a fi iubiți – și că în lipsa iubirii ne transformăm în fiare care mai știu doar să atace? Eu mă gândesc că lejeritatea asta cu care oamenii judecă și acuză, varsă injurii, vine da, din lipsa de educație, dar foarte mult și din lipsa de afecțiune. Eu cred că un om care primește multă iubire nu are cum să dea înapoi ură. Tu ce zici?

Infinit %, DA! Cred că totul se reduce la nevoia noastră de a fi iubiți! Este hrana primordială a ființei noastre și a tuturor ființelor vii. Chiar și plantele sunt influențate și rezonează la energia emoțiilor. Dezvoltarea emoțională a copilului se bazează pe iubirea părinților.

În ce forme mă traversează dragostea în viața de zi cu zi? În toate formele. Prin oboseală, bună dispoziție, nervi, stare de bine, reușită, eșec. etc. Încerc s-o așez în tot ce sunt eu.

Îmi încep ziua, o parcurg și o închei conectat la dragoste. Ea îmi parcurge toate stările. Când spun dragoste mă refer la Cel care este dragoste. La Dumnezeu. Pentru unii acest fapt este doar o poveste, pentru mine o realitate indubitabilă. M-am născut și am crescut în această poveste. Nu mi s-a inoculat și nu e bazată doar pe povești sau pe mersul la biserică, ci pe o dragoste palpabilă. Așa că nu am cum să n-o povestesc mai departe.

Sunt enorm de multe experiențe care stau la baza acestei mărturisiri. Experiențe simple și concrete. El se manifestă simplu și concret. Nu înseamnă că totul e zen în viață, oho, nu, în niciun caz, însă acea legătură și dragoste vie lucrează neîncetat pentru a birui orice greutate sau tulburare. Este o continuă susținere pozitivă.

Pentru a o primi și a o manifesta mă folosesc de atributele ei: răbdarea, smerenia, umor (adaug eu) și cele pe care Sfântul Pavel le menționează în epistola I către Corinteni, cap. 13.

Sunt departe de a face cu mare pricepere tot ce am spus mai sus, dar cele menționate nici nu se bazează pe priceperea omului. Ele au o lucrare continuă și constructivă în fiecare dintre cei care prioritizează dragostea. Cred că Dragostea nu cade niciodată.

Richard Bovznoczki poate fi văzut în stagiunea curentă în spectacolele Adio, domnule Haffmann, Casa curată, Class, Exil, Hedda Gabler, No Man`s Land, Orchestra Titanic, Pădurea spânzuraţilor, Părinți și copii, Pescărușul, Procesul lui Eichmann, Proorocul Ilie și Regele moare.

La unteatru joacă în spectacolele Venus in fur, Noaptea bufonilor și Domnișoara Iulia.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Lumina lui Richard – “Îmi port și-mi trăiesc credința într-o lume agitată și bulversată.” appeared first on Cultura la dubă.

unteatru, unul dintre cele mai longevive teatre private bucureștene, împlinește anul acesta 14 ani de la înființare. Aniversarea va fi marcată prin Zilele unteatru, care vor avea loc la Amfiteatrul TNB, între 24-31 iulie 2024.

Într-un interviu acordat pentru Cultura la dubă în 2020, fondatorii Andreea și Andrei Grosu au povestit cum s-a născut unteatru.

“Teatrul nostru a început ca orice poveste cu “a fost odată ca niciodată” și sperăm din suflet la un final cu “și au trăit până la adânci bătrâneți”.

unteatru a aparut din nevoia de a a face teatru, liberi de orice constrângere. unteatru nu e altfel decât alte locuri în care se face teatru, are aceeași magie pe care o împrăștie teatrul pe oriunde se întâmplă. Echipa e cea care îl face unic sau familie, cum îi mai spunem noi.

Sunt câțiva oameni care s-au nimerit pe la începuturi prin camerele răcoroase din fostul sediu și care au rămas cu noi până azi. Așa, de drag. Fără oamenii ăștia, unteatru ar fi fost doar un gând zburdalnic, apărut în joacă, într-o seară la un ceai. Un vis.

Concret, în 2010, într-o casă nelocuită de pe Strada Ilfov, în centrul Bucureștiului. Cu noi doi și încă doi, trei prieteni care ne-au ajutat la curățenie și amenajare.

Ce înseamnă, de fapt, teatru independent? Independent de ce?

Titlul de independent a aparut ca o concluzie – n-ai susținere din partea statului ergo, ești independent. Nu e o revoltă față de sistem, e un statut indezirabil de multe ori. Odată cu libertatea apar și grijile pentru supraviețuirea unui astfel de loc.

Poate nu pare, dar avem o listă de resurse consumabile imensă, de la resurse umane până la producție de spectacole, toate costă mai mult decât facem noi. Așa că mirajul teatrului independent e bine să fie înțeles înainte de a fi judecat.

Sunt multe voci care nu înțeleg că susținerea e cea mai importantă formă de apreciere pe care statul român o poate arăta față de mișcările independente care au ca rezultat un produs cultural, artistic.

“Dacă am primi finanțare anuală din partea Ministerului Culturii s-ar numi normalitate. Nu ne interesează ce nume auxiliar primește teatrul nostru, dacă e independent sau privat sau finanțat sau susținut de x, atâta timp cât avem condițiile de dezvoltare și supraviețuire pentru echipa de artiști unteatru.”

Cât de greu a fost să supraviețuiască Unteatru? Ce sacrificii ați făcut?

Ce sacrificii n-am făcut? De la îndurat frig, neplata actorilor, umilințe prin birouri unde datoram chirie și utilități, până la împrumuturi în toate părțile, inclusiv de la actori. Cam tot ce am putut face pentru a merge mai departe.

Nu regretăm nimic pentru că am făcut și facem totul cu toată dragostea pentru ceva în care credem până la capăt. unteatru acum înseamnă multă lume valoroasă pentru noi, nu mai e o joaca în doi, nu mai e un plan în fața căruia te bușește râsul, e realitatea noastră minunată și merită toate sacrificiile, daca vrei să le zicem așa.

Dintre instituțiile publice, v-a ajutat cineva până acum?

Da, AFCN, ARCUB și Ministerul Culturii. Finanțări din când în când.”

Interviul complet poate fi citit AICI.

Biletele la zilele unteatru pot fi achiționate de AICI.

Programul spectacolelor pe zile:

Miercuri 24 iulie | ora 21:00: 9 Piese remixate, de Alex Ștefănescu 

Joi 25 iulie | ora 21:00: Venus in fur, r. Elena Morar,  cu: Silva Helena Schmidt și Richard Bovnoczki

Vineri 26 iulie | ora 21:00:, r. Mariana Cămărășan, cu Florina Gleznea

Sâmbătă 27 iulie | ora 21:00: (In)Dependenții, r. Catinca Drăgănescu, cu: Mihaela Rădescu, Florina Gleznea și Andrei Raicu

Duminică 28 iulie | ora 21:00: Dragoste, r. Andrei și Andreea Grosu, cu: Réka Szász,Alexandru Beteringhe, Kostas Mincu, Bianca Cuculici, Codrin Boldea, Rusalina Bona, Cosmin Teodor Pană și Andrei Cătălin

Luni 29 iulie | ora 21:00: Alcesta, r. Zsuzsánna Kovács, cu: Florina Gleznea, Lari Giorgescu, Ionuț Grama și Stefana Ionescu-Darzeu

Marți 30 iulie | ora: 21:00: Eine kleine Nachtmusik, r. Gigi Căciuleanu, cu Lari Giorgescu

Miercuri 31 iulie | ora 21:30: AL.Ehtifal Project Electroacoustic Live

The post unteatru sărbătorește 14 de ani existență cu o săptămână de spectacole la Amfiteatrul TNB appeared first on Cultura la dubă.

Marele actor Constantin Cojocaru, apelat de prieteni și colegi “Țâcă” Cojocaru, s-a stins din viață la vârsta de 78 de ani. Anunțul a fost făcut de Unteatru, acolo unde acesta a jucat frecvent în ultima parte a carierei sale.

Constantin Cojocaru s-a născut în satul Borolea din județul Botoșani. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București, Facultatea de Teatru, Secția Actorie, în 1966. S-a angajat apoi ca actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, unde a lucrat până în 1975.

S-a mutat apoi la București, unde a fost angajat al Teatrului Odeon până în 2001.

Apoi a colaborat cu mai multe teatru din București și din țară, printre care deoseori cu Unteatru.

De asemenea, a avut o carieră bogată pe marele ecran, jucând în peste 40 de filme. Dintre acestea, menționăm Moromeții (regia Stere Gulea), Trei zile până la Crăciun (regia Radu Gabrea), Câini (regia Bogdan Mirică), Bacalaureat (regia Cristian Mungiu), Aniversarea (regia Dan Chișu) sau Lebensdorf (regia Valentin Hotea).

Mai mulți colegi de breaslă au transmis public regretele față de dispariția actorului.

The post Actorul Constantin Cojocaru a decedat la 78 de ani appeared first on Cultura la dubă.

Episodul Ferestre, parte din Harta Colecționarului de amintiri, se va încheia cu un spectacol creat de artiștii unteatru, compus din 10 performance-uri pe care spectatorii și trecătorii le vor putea urmări gratuit din stradă, în tot atâtea locuri din capitală

Toate momentele artistice sunt construite pe baza unor experiențe reale, și vor compune un traseu pe care iubitorii de teatru vor avea trei ocazii să-l parcurgă, pe 11 și 12 noiembrie.

Dacă în 2021, în prima etapă a proiectului, artiștii unteatru au reimaginat 30 de întâmplări petrecute pe străzile capitalei, transformându-le în fragmente audio, video și ilustrații digitale, disponibile și astăzi pe hartacolectionarului.unteatru.ro, Episodul Ferestre propune o abordare inversă și aduce poveștile digitale în stradă.

De aici, bucureștenii vor urmări felii de viață, interpretate de actori profesioniști la ferestrele și balcoanele caselor și blocurilor.

Clădirile din Sfinții Apostoli nr. 44, Popa Tatu nr. 68, Transilvaniei nr. 11 și Calea Griviței nr. 77 se numără printre spațiile propuse ca loc de întâlnire.

Un eveniment special va avea loc pe Arcul de Triumf – șansa bucureștenilor de a explora de la înălțime poveștile din Cartierul Aviatorilor. 

Pentru a oferi spectatorilor ocazia să descopere toate cele 10 povești, organizatorii proiectului vor construi un întreg traseu, compus din 10 spații, cu performance-uri susținute simultan, conform următorului orar:

• Vineri, 11 noiembrie, de la ora 19:00;
• Sâmbătă, 12 noiembrie, de la orele 13:00 și 16:00.

The post Unteatru transformă amintirile bucureștenilor în spectacole susținute la ferestrele clădirilor din capitală appeared first on Cultura la dubă.

Devenit deja o tradiție în peisajul cultural bucureștean, festivalul organizat an de an în miezul verii reprezintă locul de întâlnire al unora dintre cei mai apreciați artiști ai scenei românești cu publicul din ce în ce mai numeros. După ediția din 2020, prima organizată integral în aer liber, evenimentul a devenit un prilej de reactivare al sectorului cultural independent, în format outdoor. Anul acesta, Zilele unteatru.11 va reprezenta un preview al stagiunii găzduite până la toamnă de Grădina Casei Universitarilor, oferind bucureștenilor ocazia de a  explora mica pădure din centrul orașului, prin intermediul evenimentelor culturale incluse în programul festivalului.

În cadrul Unteatru Open-Air vom avea parte de spectacole de teatru, proiecții de film, concerte cu totul speciale (EMIL acustic, Dan Byron solo, Maria Răducanu și Maxim Belciug, etc.)

Programul complet și biletele de acces la evenimentele incluse în programul Zilele unteatru.11 sunt disponibile online, pe www.unteatru.ro. Accesul în spațiu va fi posibil din Strada Arthur Verona, în conformitate cu normele în vigoare.

The post Grădina Casei Universitarilor, readusă la viață în cadrul proiectului Unteatru Open-Air appeared first on Cultura la dubă.

La doar câteva zile de la izbucnirea pandemiei în martie 2020, Unteatru a fost prima instituție de cultură din România care a anunțat că va transmite teatru online. Vestea a ajuns atunci la zeci de mii de români, care au urmărit ulterior spectacolele jucate live de actori.

Tot în 2020 Unteatru a împlinit 10 ani de existență, pe care i-a sărbătorit vara aceasta cu 10 zile de teatru în aer liber. În acești ani, deși din punct de vedere financiar a fost mereu la limita supraviețuirii, activitatea Unteatru a excelența, recunoscută de UNITER sau de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Săptămâna trecută, munca echipei Unteatru a fost apreciată de președintele Klaus Iohannis, prin Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, distincția acordată nu la propunerea ministrului Culturii, ci la propunerea consilierilor președintelui. Astfel, Unteatru a devenit primul teatru independent din țara noastră decorat de președintele României.

Însă, dincolo de bucuria recunoașterii activității lor, fondatorii teatrului, Andreea și Andrei Grosu se zbat, la fel ca toți operatorii din sectorul cultural privat, să găsească soluții pentru a continua să existe.

Spun că guvernul s-a mișcat “lent, spre deloc” pentru a ajuta cultura să iasă din criză și, în timp ce așteaptă concretizarea promisiunilor primite, reușesc să supraviețuiască datorită sponsorizărilor private, dar mai ales datorită publicului.

Au fondat o platformă de teatru online, unde românii din toate colțurile lumii privesc, contra-cost, spectacolele lor.

Despre problemele cu care se confruntă, dar și despre posibile soluții și așteptări, am stat de vorbă cu Andreea și Andrei Grosu, regizori de teatru și fondatorii Unteatru.

Care este statusul vostru? Cum supraviețuiți după primul an al pandemiei?

Andrei: Așteptăm în continuare. Cred că toată lumea a fost luată pe nepregătite, unii s-au mișcat repede, alții mai puțin repede și nici nu s-a știut unde o să se ajungă cu acest virus.

În martie s-au închis teatrele, apoi aveai voie să faci în exterior, după aia nu ai mai putut nici în exterior fiindcă a venit vremea rea, s-au deschis teatrele, apoi iar s-au închis.

Totul e de la o zi la alta, nu știm evoluția pandemiei. Și atunci, noi suntem în așteptare. Să putem să jucăm cu public, când o să scadă numărul de cazuri sub 3 la 1000.

Între timp, ne-am orientat către o colaborare cu un teatru instituționalizat din București și o să jucăm acolo, fiindcă în sala noastră de teatru nu o sa avem voie cu foarte mulți oameni. Atunci, când o să se dea drumul, vom juca într-o sală unde încap mai mulți spectatori.

Separat, când o să ne permită vremea, o să jucăm afară.

În plus, avem platforma care funcționează – cinematic.unteatru.ro, unde facem un termen pe care l-am învățat, mai nou – content cât mai mult, de calitate.

În ce sens, aveți spectacole special făcute pentru platformă?

Avem spectacole special făcute pentru platformă, o să avem și alte spectacole noi și vom continua cu această platformă și după ce lucrurile vor reveni la normal.

Pentru că am avut surpriza plăcută de a avea cerere din alte orașe din țară și din alte țări, de a vedea spectacolele noastre. Foarte mulți oameni din afara Bucureștiului s-au uitat lunile astea.

Pe lângă măsurile luate de voi, ce alte forme de sprijin ați avut, ca să supraviețuiți financiar?

Am avut niște sponsorizări la începutul trecerii noastre în online, am avut niște sponsorizări și la Zilele Unteatru. Am avut și proiecte depuse la formele de finanțare care existau și înainte (AFCN) și am încercat să ne susținem din ele. Ca într-un an normal, am continuat să scriem proiecte și să încercăm să le câștigăm.

Și bani de la stat pentru criză?

Bani pentru criză nu au venit. Am aplicat pentru acele granturi, ne-am înregistrat în acel registru și așteptăm să vedem ce se întâmplă. Din ce am înțeles, proiectul e acum la Ministerul Economiei, nu știm foarte multe lucruri.

Ați aplicat pentru procentul din încasările din bilete, din 2019?

Încă nu se știe formula. Noi, momentan, ne-am înregistrat în acel registru. Știam că proiectul de lege era așa, ca cei afectați de pandemie să ia un procent din încasările pe 2019. Dacă ăsta va fi proiectul, e ok. Dacă va fi altul, o să ne înscriem la altul.

Teatrul independent nu are un cod CAEN. Există ONG-uri care au spații, SRL-uri. Noi pentru că suntem și bar, separat de sala de teatru, a trebuit să avem și un SRL ca să putem vinde alcool. Și atunci noi am aplicat și pentru acel grant pentru IMM-uri și așteptăm răspuns să vedem dacă ne calificăm.

Noi am fost închiși și ca teatru și ca bar.

Actorii cu care colaborați cum s-au descurcat în timpul ăsta?

Actorii care sunt angajați la teatre de stat au rămas angajați acolo, actorii independenți neangajați au avut acea indemnizație și, din păcate, cred că ei au fost cel mai afectați, fiindcă nu au mai avut spectacole și au stat doar cu acea indemnizație, care nu e neapărat un lucru rău.

Andreea: Dar care reprezintă o sumă foarte mică față de ce câștigau ei lunar. Nu prea poți să te întreții. Asta e problema.

Noi vorbeam despre problemele teatrului independent și anterior crizei. Principala nemulțumire era că nu aveți această identitate juridică, cum spuneai și tu, un cod CAEN. Rămâne în continuare aceasta cea mai mare problemă sau acum a apărut altceva, în acest context?

Andreea: S-au adunat.

Andrei: Rămâne această problemă, că nu există o formă legală clară, în care să putem să funcționăm cu toții. Și, în continuare, cea mai mare problemă este o continuitate a finanțărilor.

Din ce știm noi, în alte țări există o continuitate a finanțării. Dacă ai demonstrat 3-5 ani, 10 ani, că faci proiecte, devine foarte ușor să te poți baza pe un buget anual, pe care știi că îl poți accesa, prin concurs. Nu e o problemă, scriem în continuare proiecte. Dar una e să scrii proiect pentru un spectacol și alta e să poți să scrii pentru o stagiune, pentru două stagiuni.

Și, în funcție de asta, plătești chiria, plătești onorariile. Ai un plan.

Practic, acum puteți aplica la concursurile AFCN, la concursurile ministerului, de Ziua Culturii sau alte ocazii.

Da, mai sunt primăriile, care mai au din când în când call-uri.

Și nu există un buget pe termen lung, pe care să vă puteți baza.

Exact.

Dar, dacă ar exista o astfel de susținere pentru teatrele independente, voi v-ați mai putea numi independenți? Ce dă titulatura asta de independent?

Andreea: Aici e o discuție pe care o avem de foarte mult timp. S-ar putea să ne fi și încurcat cu titulatura asta de independenți. De fapt, noi suntem un teatru privat. Asta suntem. Ne-am auto-finanțat atâția ani, până au apărut aceste concursuri și știm foarte bine că nu apar în fiecare an. Sunt proiecte pe care le iei și proiecte pe care le pierzi.

Atunci, am fost nevoiți să ne auto-finanțăm. Suntem un teatru privat și independența e financiară. De fapt, despre asta e vorba.

“Asta ne desparte de o instituție de teatru de stat. Nu avem bugetele lor, asta e marea diferență.”

Andreea Grosu, co-fondatoare Unteatru

Am spus de multe ori că nu ne-ar deranja să aparținem, să fim sub Ministerul Culturii, absolut deloc, dacă asta ar însemna că ne putem produce spectacolele, că ne putem păstra libertatea de opinie și libertatea de a alege proiectele pe care le facem.

Andrei: Independența vine și din ce facem. Noi suntem regizori, montăm și la Teatrul Radu Stanca din Sibiu și la TNB și la Odeon. Noi suntem independenți și în proiectele pe care le facem.

La noi la teatru independența vine și din faptul că ne putem alege o echipă care se poate schimba în fiecare an. Noi nu am ales asta, avem o echipă constantă, dar așa a fost să fie.

Andreea: Independența a fost sinonimă cu singurătatea, atunci când am început. Oamenii au început să ne spună independenți. Nu a fost o chestie de protest vizavi de instituțiile de stat, lucrăm cu ele și ne face plăcere, lucrăm cu actori angajați acolo.

Ok, asta e relația cu ministerul. Cu Primăria ați avut vreodată discuții avansate, pentru a deveni un teatru al Primăriei?

Andrei: Nu, nu am avut discuții avansate cu Primăria, am avut call de proiecte când a fost. Cu ministerul am încercat să avem cele mai multe discuții, nu numai noi, cât și celelalte teatre independente.

Andreea: Acum avem o mare speranță cu Primăria Capitalei (nr. Nicușor Dan). Sperăm să putem avea un dialog.

Andrei: Am tot avut discuții pe zoom cu autoritățile, anul trecut. La una dintre ele, Tompa Gabor parcă a venit cu o idee. A dat un exemplu dintr-o țară și a zis că ar fi o variantă ca în anumite orașe sau sectoare, dacă nu există un teatru municipal, să putem deveni un teatru al primăriei.

Deci voi ați fi deschiși să se întâmple asta, dar așteptați deschidere și din partea autorităților?

Andrei: Cred că toată lumea ar trebui să fie deschisă.

Andreea: Dacă asta presupune doar obținerea unor fonduri pentru producții și plata actorilor, nu știu cine ar spune nu. Dacă implică și ale lucruri, spui nu. Adică dacă începi să fii constrâns. Compromisuri sub nicio formă.

De ce ați ajuns, de la bun început, să faceți asta separat? De ce nu v-ați îndreptat, ca regizori, către teatre de stat?

Andrei: Noi am făcut asta în paralel.

Andreea: A fost un feeling pur și simplu, să facem ceva al nostru. Probabil nu ni se părea suficient ce făceam în teatre de stat. E ceva ce simți. Am simțit că trebuie să spunem ceva în libertatea noastră.

Andrei: Aici nici noi și nici ceilalalți regizori care au făcut spectacole aici nu au trebuit să susțină un proiect. Au avut ușile deschise și libertate.

Voi sunteți regizori. Cum ați învățat toate aspectele care țin de legislație, de business?

Andrei: Din mers.

Andreea: Eu nu știu cum e cu facturile, încă. Andrei a învățat toate lucrurile astea .

Andrei: Am avut marele noroc de a avea aici, la Unteatru, o echipă excelentă. Dacă e ceva ce a făcut ca teatrul ăsta să mai fie după primul an de pandemie, au fost oamenii de aici, oamenii pe care nu îi vedeți.

Și vorbim de fix o mână de oameni.

Andreea: Am vândut bilete singuri, am deschis, am închis.

Ați și servit la bar?

Da, normal. Amândoi. Și noi și actorii. Absolut toată lumea.

“Aici toată lumea face sau a făcut de toate. Toți au făcut lumini în spectacol. Dacă omul de la lumini nu putea veni într-o zi, făcea luminile cineva care nu avea nicio treabă cu asta.”

Andrei Grosu, co-fondator Unteatru

Cum vine, în acest context și în contextul crizei, decorația președintelui? Ce înseamnă pentru voi?

Andreea: Ne-am bucurat pentru că știm că distincția asta vine pentru o echipă, tot ce înseamnă Unteatru, nu e pentru noi, Andrei și Andreea. Sunt 10 ani de muncă, 10 ani de așteptare, care continuă și acum.

Și vine cumva cu speranța că ceva se va schimba.

Andrei: Și sperăm să putem avea din ce în ce mai mult dialog din acest moment. E o decorație din partea unei comunități în care, timp de 10 ani de zile, noi am încercat să facem niște lucruri.

“În 10 ani, de foarte multe ori ne-am gândit să ne oprim sau să plecăm, nu numai noi doi. Mai mulți de aici.”

Andrei Grosu, co-fondator Unteatru

Andreea: Au fost momente în care am vrut să renunțăm, dar apoi venea ceva, cum ar fi bucuria unui spectacol, sau momente intime din cadrul echipei, apoi Premiul de Excelență de la Uniter, premiu la Sibiu, acum Ordinul președintelui.

Sunt lucruri care te trag de mânecă și te mai țin un pic în joc, te fac să crezi că e bine ceea ce faci. E o formă de recunoaștere.

“Primim medalia nu pentru anul ăsta, ci pentru 10 ani de muncă.”

Andreea Grosu, co-fondatoare Unteatru

Andrei: E o formă de recunoaștere care nu cred că are de ce să fie politizată într-un fel, pentru că noi am primit ceva din partea statului.

Dar credeți că ar fi fost mai de folos să primiți acea formă juridică de funcționare a teatrului?

Andreea: Sunt lucruri diferite și pe asta nu putem s-o primim din partea președintelui.

Altcineva ne-o poate oferi și am cerut-o și o așteptăm.

Apropo de așteptarea asta, spuneați că ați avut multe discuții cu autoritățile și colegii de breaslă. Ce vi s-a promis?

Andrei: Concret, este acel registru în care ne-am înscris și așteptăm să vedem ce se întâmplă cu schema de ajutor.

Înainte de apariția acelei promisiuni, aici la Unteatru am decis că trebuie să facem ceva. Am făcut Ș.a.m.d., un performance care a durat 8 zile, în care toți artiștii Unteatru au venit și au făcut câte ceva non-stop.

A fost forma noastră de protest.

Andreea: A fost felul nostru de a spune: suntem aici, existăm și mergem mai departe până se va întâmpla ceva și pentru noi, nu ne oprim.

Și ne-am oprit în ziua în care ministrul Culturii a anunțat că se va face ceva pentru sectorul cultural independent.

Per total, cum vi se pare că a reacționat guvernul la ceea ce s-a întâmplat în sectorul cultural, în criză?

Andrei: Lent.

Andreea: Lent, spre deloc. Am înțeles că era probabil ultima lor grijă. Înțeleg că nu suntem o prioritate, dar vorbești de oameni, de comunitate, de o valoare pe care nu trebuie să o pierzi. Sunt teatre care au dispărut la propriu și asta e o pierdere uriașă.

Andrei: Noi avem experiența de a merge la toți secretarii de stat sau aproape toți, poate am ratat unul. Și de fiecare dată o luăm cu povestea cum e cu teatrul independent, ce înseamnă teatru independent sau privat, ce nevoi avem și ce ar putea să se întâmple bine.

Andreea: Așteptăm momentul ăla în care noi o să intrăm într-un birou și cineva o să spună: Bună ziua, teatru independent! Știu care e situația voastră, știu cine sunteți, știu ce nevoi aveți și am propunerea asta.

Asta ar fi ceva normal.

Atunci când s-a negociat guvernul probabil ați văzut că nu a vrut nimeni Cultura. Și aș vrea să vă întreb cum mai găsiți motivația să continuați, când devine din ce în ce mai clar că pentru guvern, cultura nu prea contează?

Andrei: Norocul nostru e că suntem doi și că renunțăm pe rând. (râde)

The post Fondatorii Unteatru: “Înțelegem că nu suntem o prioritate, dar sunt teatre care au dispărut la propriu și asta e o pierdere uriașă.” appeared first on Cultura la dubă.

Au fost decorate atât persoane fizice, cât și asociații și instituții publice de cultură.

Asociația Monumentum, inițiatoarea programului Ambulanța pentru monumente, a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, după ce anul trecut Ambulanța pentru monumente a câștigat Premiul Publicului în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu, acordate de Comisia Europeană.

Distincția a fost primită de către arhitectul Eugen Vaida, cel care a pus bazele asociației. Inițiativa se bucură și de susținerea Prințului Charles, cunoscut iubitor al tradițiilor și peisajelor românești.

Proiectul Ambulanța pentru Monumente a fost inițiat în anul 2016 și își propune să pună în siguranță obiective de patrimoniu aflate într-o stare avansată de degradare sau de precolaps.

Regizoarea și scriitoarea Chris Simion a primit Medalia „Meritul Cultural”, Clasa a III-a, pentru „Promovarea culturii”. Aceasta luptă de câțiva ani pentru construția unui teatru, la Grivița 53, doar din donații. În acest sens a regizat mai multe spectacole de teatru, pentru strângere de fonduri. Scriitorul francez Pascal Bruckner este președintele onorific al proiectului.

Chris Simion este și fondatoarea Festivalului de teatru Undercloud.

Ioana Ciocan, curatoare de artă, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România și directorul general al pavilionului privat de artă Art Safari, a fost decorată cu Medalia „Meritul Cultural”, Clasa a III-a, categoria Arte Plastice, pentru promovarea culturii.

Asociația Unteatru, fondatoarea teatrului privat Unteatru din București, a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, devenind astfel primul teatru independent din România decorat de președinte.

Tot din mediul privat vin și directorul librăriilor Cărturești, Șerban Radu, decorat de Klaus Iohannis cu Medalia „Meritul Cultural”, Clasa a III-a și Erwin Kessler, directorul MARe – Muzeul de Artă Recentă.

Pe de altă parte, săptămâna aceasta, regizorul filmului Colectiv (propunerea României la Premiile Oscar), Alexander Nanau, a refuzat distincția președintelui, subiect despre care Cultura la dubă a scris aici.

Iată aici lista completă a decorațiilor conferite pe 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale:

• Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria B – „Muzica”, Filarmonicii de Stat Sibiu;
• Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria D – „Arta spectacolului”, Teatrului de Comedie București, Teatrului Național „Mihai Eminescu” Timișoara, Teatrului Național de Operetă și Balet „Oleg Danovski“ Constanța și Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian“ București;
• Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta spectacolului”, Operei Comice pentru Copii București;
• Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria D – „Arta spectacolului”, Asociației „UNTEATRU”;
• Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, Categoria E – „Patrimoniul cultural național”, Muzeului Național de Artă al României.
• Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria E – „Patrimoniul cultural național”, Asociației Monumentum și Asociației Mioritics;
• Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria F – „Promovarea culturii”, Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”.
• Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii”, Centrului Cultural Clujean.

• Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer domnului Ștefănescu Alexandru, scriitor, critic literar.

• Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer domnului Pânzaru Mihai (PIM), grafician.

• Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria A – „Literatura”, domnului Feldman Radu Alexandru, scriitor, și domnului Pantea Aurel, scriitor, critic literar.
• Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria H – „Cercetarea științifică”, domnului Borțun Dumitru, profesor universitar.

• Medalia „Meritul Cultural”, Clasa a III-a, Categoria C – „Artele plastice”, doamnei Ciocan Ioana, curator independent, director general al Pavilionului de Artă București – Art Safari.
• Medalia „Meritul Cultural”, Clasa a III-a, Categoria F – „Promovarea culturii”, doamnei Vulcu Codruța, fondatorul și directorul festivalului ARTmania Sibiu și Vicepreședinte al Asociației Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale; doamnei Simion-Mercurian Chris, scriitor și regizor; domnului Radu Șerban, director general Cărturești; domnului Kessler Erwin, istoric de artă, curator, filosof, director al MARe – Muzeul de Artă Recentă.”

The post Chris Simion, Ioana Ciocan, Asociația Monumentum sau directorul librăriilor Cărturești – printre cei decorați de Klaus Iohannis, de Ziua Culturii appeared first on Cultura la dubă.

Cu ocazia aniversării a 10 ani de unteatru, am stat de vorbă cu actrița Florina Gleznea, unul dintre artiștii care au fost parte importantă în clădirea acestui teatru independent.

Printre spectacolele pe care le susține în aceste săptămână, la Zilele Unteatru, Florina ne-a răspuns la întrebări. Dincolo de farmecul pe care îl emană povestea teatrului independent, în spatele lui sunt multe neajunsuri. Și depinde de noi toți ca astfel de proiecte să supraviețuiască.

Florina, când a început povestea ta alături de unteatru?

A început în anul 2012 cu spectacolul Trei femei înalte, alături de Cristina Casian, Nicoleta Lefter, Vladimir Turturica, Andrei și Andreea Grosu.

Ce are special unteatru?

Echipa, calitatea spectacolelor și, nu în ultimul rând, perseverența lui Andrei și a Andreei Grosu de a merge mai departe, chiar dacă de multe ori dificultățile financiare devin greu de suportat.

Presupun că au fost și momente dificile, mai ales din punct de vedere financiar. Cum ai reușit, ca artistă, să treci peste ele?

Perspectivele financiare în teatrul independent nu prea există sau când există ne bucurăm asemenea unei picături într-un ocean. Eu am continuat să muncesc indiferent de fluxul sau reflexul financiar.

A fost nevoie vreodată să dai tu bani ca să ajuți teatrul într-o anumită situație?

S-a întâmplat de câteva ori ca eu si colegii mei din independent să fim nevoiți să jucăm unul sau două spectacole care să acopere strict plata drepturilor de autor.

Mulți dintre cei implicați la unteatru spun că acel loc este ca o familie. Cum e pentru tine?

Unteatru după 10 ani prezintă o dublă realitate: din afară reprezintă o oază pentru artiștii care se întorc la începuturile promițătoare, însă în interior zac neajunsurile financiare.

Sperăm din tot sufletul ca această realitate mai puțin plăcută să se schimbe și un suport financiar să ajute acest loc minunat.

Care sunt cele mai mari impedimente atunci când activezi des la un teatru independent?

De multe ori ești limitat de spațiu, de bani. Visezi la decoruri grandioase și costume care să arate într-un anumit fel, însă de cele mai multe ori totul se reduce la o esențializare a lucrurilor.

Dar satisfacții?

Spectacolele împlinite.

Cum reușiți să faceți spectacole bune cu puțini bani?

Spectacolele bune nu costă mulți bani, în schimb costă mult timp si o aprofundare permanentă.

Cum crezi că va arăta unteatru peste alți 10 ani?

Îmi doresc ca unteatru să rămână în continuare „un fenomen” în peisajul teatral independent, chiar si peste 10, 20 de ani.

Dar tu ce te vezi făcând peste alți 10 ani?

Spectacole la unteatru și prin alte spații încă nedescoperite.

Recomandă-ne un spectacol pe care să îl vedem.

Zaharashka de la unteatru. Un spectacol pentru copii absolut magic.

The post Florina Gleznea, actriță: “Nu prea există perspective financiare în teatrul independent.” appeared first on Cultura la dubă.

Povestea unteatru v-am spus-o aici, într-un interviu realizat cu cei doi regizori.

Acum vă îndemnăm să sărbătoriți bucuria teatrului prin programul propus la Zilele unteatru, între 17 și 26 iulie, la Roaba de cultură din Parcul Herăstrău.

Accesul la toate evenimentele incluse în program va fi gratuit, în baza rezervărilor online, spectatorii având posibilitatea de a susține continuitatea proiectului independent prin intermediul donațiilor. 

“Singurătatea pietrelor, primul produs #unteatruCinematic dezvoltat în studio pentru a fi prezentat pe marele ecran va deschide Zilele unteatru 10 printr-o proiecție în premieră, organizată vineri, pe 17 iulie, de la ora 21:00. Spectacolul regizat de Norbert Boda se numără printre cele mai noi producții unteatru și prezintă lumea văzută prin ochii lui Sandy – un copil care percepe diferit tot ce se întâmplă în jurul său și încearcă să descopere astfel definiția fericirii.

Tot în premieră, Catinca Drăgănescu, creatoarea platformei GO WEST, aduce pe scenă, la această ediție, cea de-a treia parte a trilogiei despre migrație. Spectacolul Domeniul luptei va putea fi urmărit la Roaba de Cultură sâmbătă, pe 25 iulie, de la ora 21:30. 

Publicul tânăr și foarte tânăr e așteptat la unteatru de copii, unde în diminețile de weekend, începând cu ora 10:00,  pot face cunoștință, prin joc și joacă, cu personajele din spectacole precum S.O.S dispar poveștile sau Carina în drumul spre casă.

Prezență constantă la Zilele unteatru, prietenii de la Auăleu vor aduce cu ei, la ediția aniversară, câteva dintre cele mai apreciate producții ale teatrului independent din Timișoara.

Deja faimoasa  Miorița, jucată pe scenele din întreaga țară, va putea fi urmărită vineri, 24 iulie, de la ora 22:00, iar Ferma animalelor va cuceri publicul sâmbătă, 25 iulie, de la ora 19:00.

Atmosfera relaxată din Parcul Herăstrău va fi condimentată de concertele susținute de Alexandru Andrieș, Byron, Fără Zahăr, Alex Ștefănescu, Maria Răducanu și Maxim Belciug. 

Ediția aniversară Zilele unteatru se va încheia la înălțime, cu mult așteptata premieră oficială a spectacolului Noaptea bufonilor, regizat de Alexa Visarion. Programată inițial în această primăvară, întâlnirea excepțională a iubitorilor de teatru cu îndrăgiții actori Marian Râlea și Richard Bovnoczki se va întâmpla duminică, pe 26 iulie, de la ora 22:00.”, se arată în comunicatul transmis de unteatru.

The post Unteatru sărbătorește 10 ani de activitate cu 10 zile de teatru în aer liber appeared first on Cultura la dubă.