foto: Unteatru
La doar câteva zile de la izbucnirea pandemiei în martie 2020, Unteatru a fost prima instituție de cultură din România care a anunțat că va transmite teatru online. Vestea a ajuns atunci la zeci de mii de români, care au urmărit ulterior spectacolele jucate live de actori.
Tot în 2020 Unteatru a împlinit 10 ani de existență, pe care i-a sărbătorit vara aceasta cu 10 zile de teatru în aer liber. În acești ani, deși din punct de vedere financiar a fost mereu la limita supraviețuirii, activitatea Unteatru a excelența, recunoscută de UNITER sau de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.
Săptămâna trecută, munca echipei Unteatru a fost apreciată de președintele Klaus Iohannis, prin Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, distincția acordată nu la propunerea ministrului Culturii, ci la propunerea consilierilor președintelui. Astfel, Unteatru a devenit primul teatru independent din țara noastră decorat de președintele României.
Însă, dincolo de bucuria recunoașterii activității lor, fondatorii teatrului, Andreea și Andrei Grosu se zbat, la fel ca toți operatorii din sectorul cultural privat, să găsească soluții pentru a continua să existe.
Spun că guvernul s-a mișcat “lent, spre deloc” pentru a ajuta cultura să iasă din criză și, în timp ce așteaptă concretizarea promisiunilor primite, reușesc să supraviețuiască datorită sponsorizărilor private, dar mai ales datorită publicului.
Au fondat o platformă de teatru online, unde românii din toate colțurile lumii privesc, contra-cost, spectacolele lor.
Despre problemele cu care se confruntă, dar și despre posibile soluții și așteptări, am stat de vorbă cu Andreea și Andrei Grosu, regizori de teatru și fondatorii Unteatru.
Care este statusul vostru? Cum supraviețuiți după primul an al pandemiei?
Andrei: Așteptăm în continuare. Cred că toată lumea a fost luată pe nepregătite, unii s-au mișcat repede, alții mai puțin repede și nici nu s-a știut unde o să se ajungă cu acest virus.
În martie s-au închis teatrele, apoi aveai voie să faci în exterior, după aia nu ai mai putut nici în exterior fiindcă a venit vremea rea, s-au deschis teatrele, apoi iar s-au închis.
Totul e de la o zi la alta, nu știm evoluția pandemiei. Și atunci, noi suntem în așteptare. Să putem să jucăm cu public, când o să scadă numărul de cazuri sub 3 la 1000.
Între timp, ne-am orientat către o colaborare cu un teatru instituționalizat din București și o să jucăm acolo, fiindcă în sala noastră de teatru nu o sa avem voie cu foarte mulți oameni. Atunci, când o să se dea drumul, vom juca într-o sală unde încap mai mulți spectatori.
Separat, când o să ne permită vremea, o să jucăm afară.
În plus, avem platforma care funcționează – cinematic.unteatru.ro, unde facem un termen pe care l-am învățat, mai nou – content cât mai mult, de calitate.

În ce sens, aveți spectacole special făcute pentru platformă?
Avem spectacole special făcute pentru platformă, o să avem și alte spectacole noi și vom continua cu această platformă și după ce lucrurile vor reveni la normal.
Pentru că am avut surpriza plăcută de a avea cerere din alte orașe din țară și din alte țări, de a vedea spectacolele noastre. Foarte mulți oameni din afara Bucureștiului s-au uitat lunile astea.
Pe lângă măsurile luate de voi, ce alte forme de sprijin ați avut, ca să supraviețuiți financiar?
Am avut niște sponsorizări la începutul trecerii noastre în online, am avut niște sponsorizări și la Zilele Unteatru. Am avut și proiecte depuse la formele de finanțare care existau și înainte (AFCN) și am încercat să ne susținem din ele. Ca într-un an normal, am continuat să scriem proiecte și să încercăm să le câștigăm.
Și bani de la stat pentru criză?
Bani pentru criză nu au venit. Am aplicat pentru acele granturi, ne-am înregistrat în acel registru și așteptăm să vedem ce se întâmplă. Din ce am înțeles, proiectul e acum la Ministerul Economiei, nu știm foarte multe lucruri.
Ați aplicat pentru procentul din încasările din bilete, din 2019?
Încă nu se știe formula. Noi, momentan, ne-am înregistrat în acel registru. Știam că proiectul de lege era așa, ca cei afectați de pandemie să ia un procent din încasările pe 2019. Dacă ăsta va fi proiectul, e ok. Dacă va fi altul, o să ne înscriem la altul.
Teatrul independent nu are un cod CAEN. Există ONG-uri care au spații, SRL-uri. Noi pentru că suntem și bar, separat de sala de teatru, a trebuit să avem și un SRL ca să putem vinde alcool. Și atunci noi am aplicat și pentru acel grant pentru IMM-uri și așteptăm răspuns să vedem dacă ne calificăm.
Noi am fost închiși și ca teatru și ca bar.

Actorii cu care colaborați cum s-au descurcat în timpul ăsta?
Actorii care sunt angajați la teatre de stat au rămas angajați acolo, actorii independenți neangajați au avut acea indemnizație și, din păcate, cred că ei au fost cel mai afectați, fiindcă nu au mai avut spectacole și au stat doar cu acea indemnizație, care nu e neapărat un lucru rău.
Andreea: Dar care reprezintă o sumă foarte mică față de ce câștigau ei lunar. Nu prea poți să te întreții. Asta e problema.
Noi vorbeam despre problemele teatrului independent și anterior crizei. Principala nemulțumire era că nu aveți această identitate juridică, cum spuneai și tu, un cod CAEN. Rămâne în continuare aceasta cea mai mare problemă sau acum a apărut altceva, în acest context?
Andreea: S-au adunat.
Andrei: Rămâne această problemă, că nu există o formă legală clară, în care să putem să funcționăm cu toții. Și, în continuare, cea mai mare problemă este o continuitate a finanțărilor.
Din ce știm noi, în alte țări există o continuitate a finanțării. Dacă ai demonstrat 3-5 ani, 10 ani, că faci proiecte, devine foarte ușor să te poți baza pe un buget anual, pe care știi că îl poți accesa, prin concurs. Nu e o problemă, scriem în continuare proiecte. Dar una e să scrii proiect pentru un spectacol și alta e să poți să scrii pentru o stagiune, pentru două stagiuni.
Și, în funcție de asta, plătești chiria, plătești onorariile. Ai un plan.
Practic, acum puteți aplica la concursurile AFCN, la concursurile ministerului, de Ziua Culturii sau alte ocazii.
Da, mai sunt primăriile, care mai au din când în când call-uri.
Și nu există un buget pe termen lung, pe care să vă puteți baza.
Exact.
Dar, dacă ar exista o astfel de susținere pentru teatrele independente, voi v-ați mai putea numi independenți? Ce dă titulatura asta de independent?
Andreea: Aici e o discuție pe care o avem de foarte mult timp. S-ar putea să ne fi și încurcat cu titulatura asta de independenți. De fapt, noi suntem un teatru privat. Asta suntem. Ne-am auto-finanțat atâția ani, până au apărut aceste concursuri și știm foarte bine că nu apar în fiecare an. Sunt proiecte pe care le iei și proiecte pe care le pierzi.
Atunci, am fost nevoiți să ne auto-finanțăm. Suntem un teatru privat și independența e financiară. De fapt, despre asta e vorba.
“Asta ne desparte de o instituție de teatru de stat. Nu avem bugetele lor, asta e marea diferență.”
Andreea Grosu, co-fondatoare Unteatru
Am spus de multe ori că nu ne-ar deranja să aparținem, să fim sub Ministerul Culturii, absolut deloc, dacă asta ar însemna că ne putem produce spectacolele, că ne putem păstra libertatea de opinie și libertatea de a alege proiectele pe care le facem.
Andrei: Independența vine și din ce facem. Noi suntem regizori, montăm și la Teatrul Radu Stanca din Sibiu și la TNB și la Odeon. Noi suntem independenți și în proiectele pe care le facem.
La noi la teatru independența vine și din faptul că ne putem alege o echipă care se poate schimba în fiecare an. Noi nu am ales asta, avem o echipă constantă, dar așa a fost să fie.

Andreea: Independența a fost sinonimă cu singurătatea, atunci când am început. Oamenii au început să ne spună independenți. Nu a fost o chestie de protest vizavi de instituțiile de stat, lucrăm cu ele și ne face plăcere, lucrăm cu actori angajați acolo.
Ok, asta e relația cu ministerul. Cu Primăria ați avut vreodată discuții avansate, pentru a deveni un teatru al Primăriei?
Andrei: Nu, nu am avut discuții avansate cu Primăria, am avut call de proiecte când a fost. Cu ministerul am încercat să avem cele mai multe discuții, nu numai noi, cât și celelalte teatre independente.
Andreea: Acum avem o mare speranță cu Primăria Capitalei (nr. Nicușor Dan). Sperăm să putem avea un dialog.
Andrei: Am tot avut discuții pe zoom cu autoritățile, anul trecut. La una dintre ele, Tompa Gabor parcă a venit cu o idee. A dat un exemplu dintr-o țară și a zis că ar fi o variantă ca în anumite orașe sau sectoare, dacă nu există un teatru municipal, să putem deveni un teatru al primăriei.
Deci voi ați fi deschiși să se întâmple asta, dar așteptați deschidere și din partea autorităților?
Andrei: Cred că toată lumea ar trebui să fie deschisă.
Andreea: Dacă asta presupune doar obținerea unor fonduri pentru producții și plata actorilor, nu știu cine ar spune nu. Dacă implică și ale lucruri, spui nu. Adică dacă începi să fii constrâns. Compromisuri sub nicio formă.

De ce ați ajuns, de la bun început, să faceți asta separat? De ce nu v-ați îndreptat, ca regizori, către teatre de stat?
Andrei: Noi am făcut asta în paralel.
Andreea: A fost un feeling pur și simplu, să facem ceva al nostru. Probabil nu ni se părea suficient ce făceam în teatre de stat. E ceva ce simți. Am simțit că trebuie să spunem ceva în libertatea noastră.
Andrei: Aici nici noi și nici ceilalalți regizori care au făcut spectacole aici nu au trebuit să susțină un proiect. Au avut ușile deschise și libertate.
Voi sunteți regizori. Cum ați învățat toate aspectele care țin de legislație, de business?
Andrei: Din mers.
Andreea: Eu nu știu cum e cu facturile, încă. Andrei a învățat toate lucrurile astea .
Andrei: Am avut marele noroc de a avea aici, la Unteatru, o echipă excelentă. Dacă e ceva ce a făcut ca teatrul ăsta să mai fie după primul an de pandemie, au fost oamenii de aici, oamenii pe care nu îi vedeți.
Și vorbim de fix o mână de oameni.
Andreea: Am vândut bilete singuri, am deschis, am închis.

Ați și servit la bar?
Da, normal. Amândoi. Și noi și actorii. Absolut toată lumea.
“Aici toată lumea face sau a făcut de toate. Toți au făcut lumini în spectacol. Dacă omul de la lumini nu putea veni într-o zi, făcea luminile cineva care nu avea nicio treabă cu asta.”
Andrei Grosu, co-fondator Unteatru
Cum vine, în acest context și în contextul crizei, decorația președintelui? Ce înseamnă pentru voi?
Andreea: Ne-am bucurat pentru că știm că distincția asta vine pentru o echipă, tot ce înseamnă Unteatru, nu e pentru noi, Andrei și Andreea. Sunt 10 ani de muncă, 10 ani de așteptare, care continuă și acum.
Și vine cumva cu speranța că ceva se va schimba.
Andrei: Și sperăm să putem avea din ce în ce mai mult dialog din acest moment. E o decorație din partea unei comunități în care, timp de 10 ani de zile, noi am încercat să facem niște lucruri.
“În 10 ani, de foarte multe ori ne-am gândit să ne oprim sau să plecăm, nu numai noi doi. Mai mulți de aici.”
Andrei Grosu, co-fondator Unteatru
Andreea: Au fost momente în care am vrut să renunțăm, dar apoi venea ceva, cum ar fi bucuria unui spectacol, sau momente intime din cadrul echipei, apoi Premiul de Excelență de la Uniter, premiu la Sibiu, acum Ordinul președintelui.
Sunt lucruri care te trag de mânecă și te mai țin un pic în joc, te fac să crezi că e bine ceea ce faci. E o formă de recunoaștere.
“Primim medalia nu pentru anul ăsta, ci pentru 10 ani de muncă.”
Andreea Grosu, co-fondatoare Unteatru
Andrei: E o formă de recunoaștere care nu cred că are de ce să fie politizată într-un fel, pentru că noi am primit ceva din partea statului.
Dar credeți că ar fi fost mai de folos să primiți acea formă juridică de funcționare a teatrului?
Andreea: Sunt lucruri diferite și pe asta nu putem s-o primim din partea președintelui.
Altcineva ne-o poate oferi și am cerut-o și o așteptăm.
Apropo de așteptarea asta, spuneați că ați avut multe discuții cu autoritățile și colegii de breaslă. Ce vi s-a promis?
Andrei: Concret, este acel registru în care ne-am înscris și așteptăm să vedem ce se întâmplă cu schema de ajutor.
Înainte de apariția acelei promisiuni, aici la Unteatru am decis că trebuie să facem ceva. Am făcut Ș.a.m.d., un performance care a durat 8 zile, în care toți artiștii Unteatru au venit și au făcut câte ceva non-stop.
A fost forma noastră de protest.
Andreea: A fost felul nostru de a spune: suntem aici, existăm și mergem mai departe până se va întâmpla ceva și pentru noi, nu ne oprim.
Și ne-am oprit în ziua în care ministrul Culturii a anunțat că se va face ceva pentru sectorul cultural independent.
Per total, cum vi se pare că a reacționat guvernul la ceea ce s-a întâmplat în sectorul cultural, în criză?
Andrei: Lent.
Andreea: Lent, spre deloc. Am înțeles că era probabil ultima lor grijă. Înțeleg că nu suntem o prioritate, dar vorbești de oameni, de comunitate, de o valoare pe care nu trebuie să o pierzi. Sunt teatre care au dispărut la propriu și asta e o pierdere uriașă.
Andrei: Noi avem experiența de a merge la toți secretarii de stat sau aproape toți, poate am ratat unul. Și de fiecare dată o luăm cu povestea cum e cu teatrul independent, ce înseamnă teatru independent sau privat, ce nevoi avem și ce ar putea să se întâmple bine.
Andreea: Așteptăm momentul ăla în care noi o să intrăm într-un birou și cineva o să spună: Bună ziua, teatru independent! Știu care e situația voastră, știu cine sunteți, știu ce nevoi aveți și am propunerea asta.
Asta ar fi ceva normal.
Atunci când s-a negociat guvernul probabil ați văzut că nu a vrut nimeni Cultura. Și aș vrea să vă întreb cum mai găsiți motivația să continuați, când devine din ce în ce mai clar că pentru guvern, cultura nu prea contează?
Andrei: Norocul nostru e că suntem doi și că renunțăm pe rând. (râde)