Skip to content

Muzica clasica

REPORTAJ Cristian Măcelaru, de la suflet la dirijat: “Bagajul emoțional face diferența între concerte. Acesta e miracolul muzicii.”

După ce în urmă cu trei ani ne-a primit în culisele Radio France de la Paris, de data aceasta, timp de câteva zile, l-am urmărit Pe Cristian Măcelaru la Festivalul Enescu în timpul repetițiilor, în discuții cu muzicienii, cu colegii din festival sau cu spectatorii. L-am însoțit când a mers să asculte concertele celorlați. I-am fost alături în cabină chiar înainte de concerte, știm cât a dormit sau ce a mâncat într-o zi. Dar, cel mai important, am aflat cum sufletul unui dirijor își pune amprenta asupra unui concert.

Cristian Măcelaru a cerut un moment de reculegere pentru victimele războiului din Ucraina

La finalul concertului susținut aseară la Ateneul Român, alături de Orchestra Română de Tineret și concertmaistrul Sarah Nemțanu, dirijorul Cristian Măcelaru, directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței și noul director artistic al Festivalului George Enescu, a dedicat lucrarea “Vals trist”, de Sibelius, Ucrainei și a cerut publicului să nu aplaude la final, ci să țină un moment de reculegere.

Reîncep concertele la Sala Radio

  • by

Vineri, 2 octombrie, ora 19.00, debutează o nouă stagiune (2020-2021) la Sala Radio. Tânărul violoncelist Ștefan Cazacu, 26 de ani, singurul român care va concura anul viitor în semifinala prestigioasei competiții Concursul Internațional George Enescu, este invitat special în concertul de deschidere a stagiunii.