Andras Demeter marchează o premieră la Ministerul Culturii. Ministrul a fost demis, odată cu căderea guvernului Bolojan în Parlament, a devenit interimar și și-a dat ulterior “demisia de onoare”, în urma unui scandal public – propriul partid i-a cerut demisia.

Cu toate acestea, ministrul demisionar al Culturii a continuat în 18 zile de la demisie să semneze ordine importante – 3 manageri ai unor instituții publice de cultură au fost dați afară, ca urmare a evaluării anuale, iar Andras Demeter a numit în locul lor interimari. Printre aceștia, Bogdan Gheorghiu, fostul ministru PNL al Culturii, a primit postul de manager interimar al Operei Naționale din Cluj, la scurt timp după ce a rămas fără funcția de interimar al Bibliotecii Naționale (fosta directoare câștigând în instanță repunerea în funcție).

Între timp, Ministerul Culturii a transmis într-un comunicat de presă o informație neconformă cu realitatea, anunțând cu fast – “Se încheie moda interimatelor, intrǎm în normalitate”.

***

Pe 25 mai, Andras Demeter făcea publică demisia sa “de onoare”. Purtătoarea de cuvânt a guvernului, Ioana Dogioiu, declara tot pe 25 mai: „Domnul ministru a demisionat. Premierul a luat act de această demisie. Ea este, cum ar veni, ireversibilă. Domnul ministru Demeter András părăsește funcția”.

Întâmplător sau nu, înregistrarea audio care a provocat demisia lui Andras Demeter a apărut în spațiul public, la o publicație necunoscută din Maramureș, chiar în perioada evaluărilor managerilor din instituțiile publice de cultură, chiar dacă ea data din toamna lui 2025.

Două zile mai târziu de la demisie, Andras Demeter l-a numit manager interimar al Operei Naționale din Cluj-Napoca pe Bogdan Gheorghiu, până atunci manager interimar al Bibliotecii Naționale (între aprilie 2025 – mai 2026).

Pe 7 mai 2026, Ministerul Culturii a fost obligat de instanță să-i redea postul de manager general al Bibliotecii Naționale lui Carmen Mihaiu, care a câștigat definitiv procesul cu ministerul, după ce fusese dată afară în urma unei evaluări anuale. Ministerul Culturii trebuie să-i plătească acesteia și salariile compensatorii pentru perioada în care nu a ocupat funcția de conducere.

Între timp, la Opera Națională din Cluj-Napoca, managerul Florin Estefan a primit la evaluarea anuală nota 6,95, cu doar 0,05 sub pragul prevăzut de lege pentru continuarea mandatului, iar Andras Demeter i-a semnat desfacerea contractului de management. Decizia a revoltat comunitatea Operei din Cluj.

“Este, în opinia mea, profund nedrept și în totală contradicție cu realitatea activității desfășurate, cu rezultatele instituției și cu evoluția extraordinară a Operei clujene din ultimii ani.

În această perioadă, Opera Națională Română Cluj-Napoca a crescut constant: artistic, instituțional și ca vizibilitate publică. Am construit proiecte importante, am adus pe scenă artiști extraordinari, am dezvoltat parteneriate internaționale și am încercat, împreună cu întreaga echipă, să transformăm Opera într-o instituție modernă, vie și relevantă pentru comunitate.

Am contestat viciile de procedură și imparțialitatea unui membru al comisiei, aspecte ce au dus la rezultatele unei evaluări care nu reflecta realizările instituției. Din păcate, contestația a fost respinsă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Culturii.

În aceste condiții, am decis să fac pașii procedurali în justiție, din respect pentru adevăr, pentru munca unei întregi echipe și pentru principiul unei evaluări corecte și transparente.” – a transmis Florin Estefan în urma demiterii sale.

Bogdan Gheorghiu, de la OTV Suceava la Ministerul Culturii, Biblioteca Națională și Opera Națională din Cluj

Absolvent de actorie la Universitatea Ecologică din București și al Universității de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie Muzicală și Teatru, Bogdan Gheorghiu a devenit ministru al Culturii în 2019, din partea PNL, funcție pe care a ocupat-o în perioada pandemiei, până în 2021.

Acesta ajungea ministru după o carieră în televiziuni locale din Suceava.

Pe 19 martie 2026, fost patron al Bucovina TV, Bogdan îl complimenta pe Andras Demeter într-o emisiune la televiziunea sa – “Din fericire, actualul ministru este un ministru bătăios. Andras Demeter a fost secretar de stat în perioada mandatului meu, în guvernul Cîțu. Deci am lucrat aproape un an de zile împreună, am fost colegi și îi cunosc capacitatea și determinarea și vreau să vă spun că prin demersuri energice a reușit să excepteze cultura de la aceste tăieri”.

Ministrul Andras Demeter distribuia pe pagina sa oficială de facebook declarația lui Bogdan Gheorghiu, scriind “Mulțumesc, domnule ministru Bogdan Gheorghiu, pentru aprecieri. Nu este un succes individual. Fără suport politic…, știți doar.”.

I-am solicitat lui Bogdan Gheorghiu un punct de vedere pe 28 mai, la o zi de la numirea sa la Opera din Cluj. Acesta nu a răspuns.

Ulterior, în urma nemulțumirilor apărute în spațiul public, cu privire la demiterea lui Florin Estefan, Andras Demeter l-a numit pe acestea director artistic al operei clujene.

Demiși la evaluări și managerul Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian” și cel al Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski

În perioada ce a urmat demisiei de onoare, Andras Demeter a semnat și demiterea managerilor de la Opereta din București și de la Teatrul de Operă și Balet din Constanța.

Radu Petrovici, câștigătorul concursului de management al Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian” la care a candidat chiar actualul ministru Andras Demeter în octombrie 2024, și-a încheiat mandatul după doar un an și jumătate, primit acum sub nota 7 la evaluarea anuală.

Totodată, ministrul Andras Demeter se află în proces cu Ministerul Culturii chiar pe fondul organizării concursului de la Operetă. În ianuarie, Andras Demeter declara că va retrage acțiunea din instanță. Nu a făcut-o, ea continuă în prezent la Curtea de Apel. Despre asta, Cultura la dubă a scris pe larg AICI.

În locul lui Radu Petrovici a fost numit manager interimar dirijorul Alexandru Ilie. El va fi prezentat azi angajaților instituției.

La Constanța, în locul Danielei Vlădescu, demisă și ea în urma evaluării, a fost numit Silviu Cristian Albu, fost director adjunct al Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian”, fost șef al Serviciului Administrativ, șef al Biroului Achiziții Publice, consilier juridic, director general adjunct și director al Direcției Scenă al Operei Naționale București.

Silviu Cristian Albu nu are studii legate de lumea operei, ci o pregătire în drept. El este totodată soțul fostei șefe a DIICOT, procuroarea Alina Albu, ieșită la pensie chiar în urmă cu două săptămâni.

Andras Demeter: “Între timp, viața curge. Instituțiile trebuie să funcționeze”

Ministrul demisionar Andras Demeter a explicat într-o postare pe facebook, din 29 mai, de ce continuă să semneze documente la Ministerul Culturii.

“Luni, 25 mai, la ora 17, am pus la dispoziția premierului demisia mea. În așteptarea deciziei sale și a parcurgerii procedurilor administrative privind cererea de eliberare din funcție, (inclusiv) jurământul depus mă obligă să mă achit de toate obligațiile legale.

Într-adevăr este neobișnuită demisionarea dintr-un guvern demis. Și mai neobișnuită este situația în care preluarea portofoliului astfel vacantat este posibil exclusiv prin redistribuire, în condițiile în care algoritmul aprobat de parlament este foarte restrictiv. (Cu atât devine mai iminentă nevoia mandatării unui nou executiv.)

Între timp viața curge. Instituțiile trebuie să funcționeze. Așteptările sunt aceleași. Independent de blocajul politic sau de înlocuirea unui ministru, succesiunea evenimentelor planificate nu poate fi periclitată. Neavând de ales, până la publicarea decretului privind eliberarea, îmi execut mandatul cu aceeași determinare.” – a scris acesta.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}.

The post Ministrul demisionar Andras Demeter continuă de 18 zile să semneze documente importante la Ministerul Culturii. 3 manageri au fost schimbați din funcție în acest timp appeared first on Cultura la dubă.

În scrisoare, ministrul Demeter argumentează că nu mai putea să îi prelungească interimatul lui Ovidiu Țentea, după ce acesta a obținut doar 6.31 la concursul recent organizat de Ministerul Culturii.

“În locul unei propuneri pentru nou contract de management interimar, am primit o scrisoare de felicitări, în care domnul ministru Demeter Andras mi-a mulțumit pentru activitate și a motivat faptul că rezultatul evaluării pentru concursul de management la care am participat este nesatisfăcător, motiv pentru care nu prelungește mandatul.

Dar concursul n-are nicio legătură, nici logic, nici juridic. Interimatele înseamnă continuarea activității în aceiași parametrii, adică asigurarea continuității instituției pe alte considerente. Nu există nicio legătură sau corelații legislative între aceste lucruri, dar domnul ministru a ținut seama mai degrabă de opinia a trei sau cinci specialiști care au fost în această comisie, care știau mai mult sau mai puțin condițiile sau modul în care funcționează Muzeul Național de Istorie a României, decât să se fie convins cu proprii ochi de situația de fapt.”

Ovidiu Țentea este cercetător în arheologie, angajat la MNIR de peste 20 de ani. În februarie 2025, el a fost numit manager interimar de către ministrul de atunci, Natalia Intotero, după ce aceasta l-a demis pe Ernest Oberlander Târnoveanu, în urma scandalului furtului artefactelor dacice din Olanda.

Acum, în locul său, manager interimar a fost desemnat Cornel Ilie, director adjunct al muzeului.

La concursul organizat de minister s-au prezentat 3 candidați. Niciunul nu a obținut de la comisie media necesară (7) pentru a se califica la proba interviului.

Spre deosebire de concursul de la TNB, ministrul Demeter nu a făcut până acum publică componența comisiei de la concursul MNIR, în ciuda insistențelor sindicatelor din muzee.

“TNB a fost pilot. Legea nu interzice dezvăluirea comisiei, dar GDPR presupune obținerea prealabilă a acordului persoanei. Pentru concursurile deja anunțate, logic nu se mai poate. Pentru cele ce se anunță – da, se vor publica, în măsura acordului, evident.”, a declarat ministrul Demeter pentru Cultura la dubă.

Cultura la dubă va publica în curând un material amplu despre concursul de la Muzeul Național de Istorie a României, cea mai bogată instituție din România, după Banca Națională, care de 23 de ani e închisă în proporție de 80% și prezintă un risc seismic major. Despre situația de la MNIR, Cultura la dubă a scris pe larg AICI.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Ovidiu Țentea, înlăturat de ministrul Andras Demeter de la conducerea Muzeului Național de Istorie a României appeared first on Cultura la dubă.

Acum, numirea lui Ivașcu a luat prin surprindere lumea teatrului românesc, fără ca ea să fi fost anunțată pe cale oficială de către ordonatorul de credite, în acest caz Primăria Municipiului București, condusă de primarul interimar Stelian Bujduveanu (PNL).

În urmă cu câteva zile, regizoarea Lia Bugnar, cunoscută susținătoare a lui George Ivașcu, a scris într-o postare pe facebook că actrița Mariana Dănescu, angajată a Teatrului Metropolis, ar fi fost umilită și terorizată de managerul Radu Nica, fiind exclusă din proiectele teatrului și izolată într-o cameră, obligată să vină zilnic la teatru sau “ca umilința să fie dusă până la capăt, pusă să învețe niște poezii de la dubioase în sus și trimisă prin școli, să le spună copiilor poezii.” Actrița se află în proces cu Teatrul Metropolis și a câștigat în primă instanță, dar nu pe fond, ci pe vicii de procedură.

“În momentul in care tu, ca director, nu ești capabil să asiguri minime oportunități pentru angajatul teatrului pe care îl conduci, ești un eșec în acea functie. Iar în momentul în care-ți mai și bati joc de el, chemându-l zilnic la teatru între patru pereți, chiar și atunci când nu e stagiune, ești un om cu probleme mari și cu evidente aptitudini de torționar.”, a scris Lia Bugnar.

În actualul context, regizori și actori cunoscuți, colaboratori sau nu ai Teatrului Metropolis, subliniază că marea problemă este lipsa de concursuri pentru managementul teatrelor bucureștene, ceea ce a dus la interimate instabile, interimari numiți politic și diminuarea bugetelor instituțiilor de cultură.

Am încercat să obținem un punct de vedere de la primarul Bujduveanu, de la actrița Mariana Dănescu, de la George Ivașcu și de la Radu Nica. Până la momentul publicării articolului, doar Radu Nica și Adrian Cuculis, avocatul Marianei Dănescu, au răspuns solicitării Cultura la dubă.

Iată ce spune Radu Nica:

“Domnul Nica, spuneți-ne, vă rog, în ce context ați aflat că nu veți mai conduce Teatrul Metropolis?

În data de 15 septembrie mi-a expirat mandatul de manager interimar, am anunțat primăria în toate felurile că Teatrul Metropolis, o instituție din subordinea primăriei, nu mai are conducere și am fost întâmpinați cu ignoranță. Timp de o săptămână nu am putut face operații bancare, instituția a intrat în pauză.

Și până acum cum se întâmpla? Vi se prelungea mandatul interimar din trei în trei luni?

Nu din trei în trei luni, ci din șase în șase luni. Interimatul ăsta funcționa la Primăria Capitalei pe codul administrativ, nu pe legea specială 189 a managementului. Ceea ce e, sigur, una dintre multele anomalii ale acestei situații și probabil că aici vom ajunge la sfârșitul discuției, că aici este problema de bază, nu faptul că sunt eu într-o funcție sau altcineva.

Și ce s-a întâmplat de pe 15 până acum?

Nu s-a întâmplat nimic până luni, până ieri, când am fost anunțat întâmplător de cineva din primărie că va veni din nou domnul Ivașcu.

Cum adică ați fost anunțat întâmplător, nu pe calea oficială?

Nu. Am aflat întâmplător. N-a existat niciun fel de discuție prealabilă, n-a existat nici o notificare oficială. Întâmplător, cunoșteam pe cineva la primărie care a avut bunul simț să mă anunțe. Așa s-au petrecut lucrurile.

Deci, n-ați avut nicio discuție cu domnul primar Bujduveanu?

Am avut o discuție joi, în cadru informal, la Mița Biciclista, unde s-a organizat o întâlnire și unde, de asemenea, am încercat să mă întâlnesc cu dumnealui și să-i semnalez problemele prin care trece teatrul. Și mi-a spus că vineri sau luni se tranșează problema.

Pare că lumea teatrului e divizată acum între cei care susțin că este nedrept ce vi se întâmplă, dar, în același timp, că această problemă a lipsei de concursuri este, de fapt, cea mai importantă. Și cealaltă parte care vă acuză că ați abuzat, practic, o angajată prin felul în care ați terorizat-o, să fie izolată într-o cameră, că nu ați implicat-o în absolut niciun proiect. Puteți să ne spuneți ce s-a întâmplat cu doamna Dănescu?

Acest scandal a fost unul fals, nu întâmplător, după discuția pe care am avut-o eu cu domnul primar. Fix după aceea a apărut această poveste care este de la un cap la altul o minciună sfruntată.

Există, într-adevăr, niște probleme între conducerea teatrului și această angajată. În momentul când am venit la teatru, am constatat că foarte mulți angajați, doamna Dănescu era doar una dintre foarte mulți angajați care nu veneau cu lunile sau chiar cu anii la teatru și își încasau salariile. Lucru care mie mi s-a părut o anomalie și de aici au început problemele.

Eu pe doamna Dănescu am distribuit-o în două spectacole, în cei doi ani de mandat. A se nota faptul că între 2007 și 2023, când am venit eu, doamna Dănescu a interpretat doar patru roluri, iar cealaltă colegă a sa niciun rol.

După care, unul dintre spectacole, Conu Leonida față cu progresiunea, nu a mers, a ieșit din repertoriu destul de repede, pentru că publicul nu a fost interesat. După care cele două au jucat într-un spectacol lectură gândit să fie outdoor și a participat de mai multe ori la zilele Bucureștiului. Este o dramatizare după Apolodor de Gellu Naum. Și acest spectacol a fost de mai multe ori prezentat în cadrul evenimentului Străzi deschise.

Nu văd de ce noi, artiștii, nu am ieși pe stradă să jucăm spectacole. Nu este absolut nimic ilegal și toate teatrele fac acest lucru. În esență, orice ordin de serviciu, orice dispoziție de a lucra, practic, nu a fost primită cu receptivitate de doamna Dănescu și a ales să ne dea în judecată pentru abuz.

S-a afirmat în spațiu public că aceste procese au fost câștigate. Ele, într-adevăr, unele dintre ele au fost câștigate în prima instanță, dar fără excepție pe niște vicii de procedură, nu pe fond. Deocamdată, ele sunt încă active și nu ne putem formula o părere de partea cui este sau nu dreptatea.

Este adevărat ce a apărut în spațiul public, că ați trimis-o să stea zilnic într-o cameră din podul teatrului, singură, chiar și în zilele în care nu era nimeni la teatru?

Nu. După ce colega noastră a refuzat să lucreze în spectacole sau în activitățile adiacente, care sunt aceste recitaluri de poezie contemporană în licee, argumentând că nu vrea să facă asta, că nu e ok să prezinte poezie contemporană, că nu e etic în fața elevilor să le vorbești despre moarte, despre cancer, în fine, poezie contemporană.

În opinia mea era un demers potrivit, produs de Teatrul Tineretului, noi trebuie să lucrăm cu tineri și pentru tineri. Deoarece s-a refuzat cu consecvență îndeplinirea acestor activități de natură artistică, am luat o decizie internă ca aceste doamne să vină zilnic la program. Și nu sunt închise în podul teatrului, nu sunt în podul teatrului, în podul teatrului sunt celelalte birouri.

Dumneaei stă singură în birou, cu calculator, cu căldură, cu aer condiționat; nu este închisă pentru că poate ieși oricând de acolo. Deci, nimeni nu o ține cu forța, este opțiunea dumneaei când vine, când iese. Punct.

Deci, faptul că cineva vine la serviciu și stă într-un birou mare, de altfel, vă invit la teatru să vedeți biroul, nu consider căs unt condiții inumane de muncă.

Mie mi s-a părut imoral ca, mai ales în această perioadă, în care finanțarea pe cultură este mizerabilă, ca cineva să își ia un salariu fără nici măcar să nu vină la muncă. Până la venirea mea în 2023, aceste doamne, când nu aveau niciun fel de prestație artistică la teatru, și au fost ani de genul acesta, își justificau salariul doar printr-o declarație pe propria răspundere că fac anumite exerciții.

Exerciții pe care, în momentul când am dorit să le văd, n-au vrut să le arate.

Aici ajungem la o problemă mult mai profundă, vorbim despre sistemul în care funcționează teatrele din România, sunt zeci de angajați care nu au jucat de ani de zile și au primit salariile lunar.

Sunt cu sutele, din păcate, și o bună parte a colegilor noștri se solidarizează cu acest tip de abordare, pentru că le convine tuturor să nu vină cu anii la muncă, dar să primească un salariu destul de ok.

De-a lungul celor 2 ani și jumătate de interimat, ați solicitat vreodată Primăriei Capitalei să organizeze concurs, așa cum prevede legea?

Nu în mod direct. E ciudat ca eu să cer asta. Hei, tu, primărie, te rog, respectă legea. Adică asta cred că trebuie să știe primăria că trebuie să facă, este datoria ei. Dar în contextele artistice în care eu am apărut, întotdeauna am avut intervenții în care am susținut necesitatea concursurilor.

În plus, pe perioada destul de scurtă a mandatului meu au existat cel puțin două tentative de organizare a acestui concurs, care nu știu de ce nu s-au materializat. Deci, senzația noastră era că se dorește organizarea acestui concurs. Deci n-avea rost să depunem o sesizare, în contextul în care mesajele transmise erau că se dorește organizarea concursului.

Din cunoștințele dumneavoastră, de ce credeți că nu sunt organizate concursurile la teatrele bucureștene?

Cred că a fost un concurs nefericit de împrejurări. Adică, de obicei, aceste concursuri ale teatrelor se lasă cu scandal. Dar repet, este o părere personală, este o speculație, nu este o certitudine. Probabil că, de asemenea, au fost perioade destul de agitate cu alegerile. Presupun că s-a dorit amânarea acestor concursuri astfel încât să se creeze un mediu mai liniștit și mai just pentru a se lua niște decizii cât mai corecte, să nu se facă la cald, pe repede înainte. Asta este bănuiala mea, dar nu știu.

Trebuie întrebată autoritatea de ce n-a făcut-o. Nu pot să-mi dau cu părerea competent.”, a declarat Radu Nica pentru Cultura la dubă.

Directorul Direcției de Cultură și Învățământ din cadrul Primăriei Capitalei, cea care ar trebui să organizeze concursurile în teatrele bucureștene, tocmai a fost numit ieri secretar general adjunct al Ministerului Finanțelor. Este vorba despre George Bogdan Borună. Acum primarul interimar Bujduveanu ar trebui să numească un nou director.

Am solicitat PMB un punct de vedere cu privire la organizarea concursurilor. Până la această oră nu am primit un răspuns.

De-a lungul ultimilor 5 ani, Cultura la dubă a făcut solicitări în repetate rânduri către PMB cu privire la motivul pentru care concursurile nu sunt organizate. De fiecare dată, răspunsul oficial era că se lucrează la caietele de sarcini și că vor fi deschise apelurile “în curând”. În 5 ani, PMB nu a organizat niciun concurs pentru postul de manager al vreunui teatru din subordinea sa.

În ceea ce privește situația actriței Mariana Dănescu, avocatul său, Adrian Cuculis, declară pentru Cultura la dubă:

“Problematica pe care a ridicat-o actrița este una care poate să aibă chiar și conotații de natură penală, în contextul în care discutăm despre aducerea unor actori din afara teatrului pentru a juca exact aceleași piese în legătură cu care actrita era și este consacrată. Deși discutăm despre un funcționar public ce a ocupat postul printr-un concurs, presiunile și actele de intimidare nu au încetat nici după ce a câștigat în repetate rânduri procese în instanță ce arătau vădita discriminare a actriței.

În momentul de față discutăm despre un proces de mobbing la locul de muncă ce se desfășoară și se va desfășura pe o perioadă mai lungă de timp, iar la baza acestui proces se află deja hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea acesteia în trecut.”

Regizorul Eugen Jebeleanu declară într-o postare pe facebook că: “La « Goodbye, Lenin » actrita despre care se vorbeste a putut participa. Nu i-a interzis nimeni să facă asta. Dumneaei nu a fost prezentă la întâlnirea stabilită, dar a trimis un video cu un monolog, cerut de mine în urma absenței la întâlnire. Nu a fost distribuită ulterior, însă managerul institutiei, Radu Nica, nu a împiedicat posibilitatea distribuirii sale în spectacolul meu. Țin să menționez asta pentru că nu toate informațiile care circulă pe facebook reflectă adevărul situațiilor reale.”

George Ivașcu a condus Teatrul Metropolis de 15 ani, cu o pauză de 2 ani, când a fost ministrul Culturii în guvernul Dăncilă.

Ca ministru al Culturii, principala sa misiune a fost să organizeze Centenarul Marii Uniri și să distribuie fonduri către proiecte tematice.

Conform studiului realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, aflat chiar în subordinea ministerului Culturii, anul Centenarului a fost un eșec din punct de vedere al impactului cultural asupra cetățenilor. Studiul a arătat că centenarul s-a bazat mai mult pe serbări și comemorări, nu pe proiecte culturale sau investiții.

În 2018, Sala Amfiteatru a Teatrului Metropolis a primit numele “Sala Centenar”, 100 de scaune fiind personalizate cu numele marilor și actori români.

Ca manager al Metropolis, Ivașcu se află și în spatele inițiativei „Aleea Celebrităţilor”. Potrivit site-ului teatrulmetropolis.ro, “34 de stele oferite până în acest moment, stau mărturie în Piaţa Timpului din Centrul vechi al capitalei, precum şi numele a peste 100 de personalităţi dăinuie aici pentru posteritate.”

George Ivașcu este și un important membru al masoneriei române. În 2021 el a fost ales Marele Maestru al Marii Loje Naționale a României.

Teatrul Metropolis se prezintă drept “primul teatru de proiecte din Bucureşti”, iar printre cele mai apreciate spectacole montate la Metropolis se numără cele realizate de regizorul Victor Ioan Frunză: Amadeus, Visul unei nopți de vară, Colivia cu nebune sau Titanic Vals, precum și Cine l-a ucis pe tata, regizat de Andrei Măjeri și premiat de UNITER.

Articolul este în curs de actualizare. Vom publica celelalte puncte de vedere, dacă acestea ne vor fi oferite.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Radu Nica, înlocuit cu George Ivașcu la conducerea Teatrului Metropolis. Nica: “Foarte mulți angajați nu veneau cu lunile sau chiar cu anii la teatru și își încasau salariile” appeared first on Cultura la dubă.

Despre Festivalul Enescu s-a tot spus de-a lungul timpului că este o “sărbătoare”. Dar poate cei care nu au intrat vreodată în contact cu acest eveniment nu înțeleg exact amploarea lui din punct de vedere logistic, relevanța artistică, notorietatea pe care o are la nivel internațional și bucuria pe care o aduce în sufletele iubitorilor de muzică.

În teorie, Festivalul Internațional George Enescu celebrează muzica clasică, aducând la București, timp de aproape o lună, cele mai mari orchestre ale lumii și cei mai importanți dirijori, pianiști, violoniști, violonceliști, soprane sau tenori. Dar, în profunzime, evenimentul este o celebrare a muzicii, în general, nu doar a celei clasice, a liniștii, a bucuriei și a initimității pe care ea ne-o poate aduce, într-o lume atât de afectată de anxietăți, spații virtuale sau comportamente abuzive.

Aceasta este de fapt, sărbătoare pe care o naște Festivalul Enescu – întoarcerea către noi înșine.

Începând de duminică, 24 august, și până pe 21 septembrie, Bucureștiul și alte mari orașe, prin evenimente conexe, vor fi parte dintr-un univers artistic uriaș, în care se vor auzi lucrările scrise de mari compozitori, dar și lucrări de muzică contemporană sau jazz, vor avea loc spectacole de operă și de balet, concerte pentru copii sau recitaluri intime. Nu în ultimul rând, festivalul aduce în atenția publicului internațional muzica celui mai important compozitor român, George Enescu.

În centrul capitalei vom vedea pe stăzi mii de muzicieni care își vor purta în spate instrumentele, în drumul lor către Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Operă, TNB sau Teatrul Odeon. Și, cu totul inedit, la această ediție vor avea loc concerte și în Club Control.

Festivalul Enescu este cel mai complex și longeviv eveniment cultural internațional organizat de România, iar în spatele lui stă echipa unei instituții publice atipice, aflată în subordinea Ministerului Culturii – ARTEXIM.

Despre munca din spatele festivalului și despre ceea ce vom vedea săptămânile viitoare am stat de vorbă cu Cristina Uruc, manager interimar ARTEXIM și director executiv al Festivalului Enescu.

***

Mai sunt doar câteva zile înainte să înceapă festivalul și nu pot decât să-mi imaginez cum e acum în echipa Artexim. Poți să ne descrii puțin cu ce vă ocupați acum, ce detalii puneți la punct?

În momentul de față, toată echipa Artexim este cu atenția turată la maximum, pentru că trebuie să pregătim sosirile primelor orchestre. Trebuie să verificăm că graficele de repetiții, de cazare, de transport local, aerian, că toate sunt conforme cu realitatea.

Se fac verificări între coordonatorii de contracte, coordonatorii departamentelor logistice și administrative. Parte din echipă este deja la Sala Palatului pentru a pregăti spațiul pentru concertul de deschidere, de duminică, 24 august. Din punct de vedere acustic sunt montate panourile reflectoare de sunet și pânza acustică, pe care le-am făcut special pentru îmbunătățirea experienței de concert, atât pentru public cât și pentru orchestre. Este o noutate a acestei ediții și absolut totul se desfășoară într-un ritm foarte alert.

Așteptăm cu nerăbdare ziua de duminică, pentru că știm că atunci când festivalul începe, cu greu îl mai poate opri ceva. E ca un fel de mecanism care pornește ușor în primele zile și apoi, până la final, merge în ritmul lui, de festival.

De cât timp ați început să lucrați la actuala ediție? Fiindcă știu că se poartă negocieri, mai ales cu marile orchestre, cu artiști foarte cunoscuți, cu ani înainte.

Sigur că da.

Acestea sunt discuții preliminare pentru a ne asigura că disponibilitatea orchestrelor există în perioada în care noi vom organiza festivalul în anii aceia. Evident că totul depinde și de bugetul pe care îl vom primi, dar, ca să putem să ne asigurăm că vom avea festival, trebuie să începem încă de pe acum. Acum pregătim și Concursul Internațional George Enescu, care va avea loc în 2026. Deci, lucrurile se desfășoară în paralel întotdeauna în echipa ARTEXIM.

Care este practica privind transportul instrumentelor? Știu că este o logistică foarte complexă în spate.

Majoritatea orchestrelor mari, cele care desfășoară concertele la Sala Palatului, vin cu instrumentele proprii, pentru că instrumentele muzicienilor care fac parte dintr-o orchestră compun identitatea, sunetul orchestrei respective și, cu foarte mici excepții, aceștia închiriază instrumente sau le punem noi la dispoziție pe durata festivalului.

Pe toată durata Festivalului, putem să vedem în centrul Bucureștiului camioane colantate cu numele orchestrelor  sau cu vizualul Festivalului Enescu. Acestea transportă instrumentele artiștilor invitați, care adesea, sunt în turneu și călătoresc cu instrumentele pe care le aduc aici, la București.

Aceste transporturi se realizează și cu avioane cargo, pentru că uneori vorbim despre distanțe mari care nu pot fi parcurse altfel. La fel și cu transportul instrumentiștilor. Sunt instrumentiști care preferă să vină cu avionul, sunt instrumentiști care preferă să vină cu alte mijloace de transport pe rute mai scurte.

Și toate acestea trebuie corelate într-un grafic care să poată să acomodeze atât logistic încărcarea, descărcarea instrumentelor și succesiunea acestor activități, pentru ca orchestrele să fie pregătite în momentul în care urcă pe scenă.

Și tot oameni din ARTEXIM se ocupă de această logistică?

Da, noi avem totul internalizat pe diverse departamente. Spre exemplu, unul dintre cei mai vechi colaboratori ai noștri, Magda Badău, se ocupă de partea de gestiune a graficului de transport aerian pentru muzicieni invitați în festival, atât români, cât și străini. Odată stabilit acel grafic de sosiri-plecări, se trece mai departe la graficul de transport local, pe care Marc, un colaborator de-ai noștri, care este alături de noi de 4 ediții, îl gestionează.

Iar graficele de cazare sunt gestionate astăzi de două fete de 22-23 de ani care sunt extrem de atente, responsabile și foarte bune în ceea ce fac, Anastacia și Cătălina.

Cam câți oameni fac parte din echipa ARTEXIM și sunt implicați în Festivalul Enescu?

Nucleul este undeva la 28, 29 de persoane angajate și aproximativ 15- 20 de colaboratori recurenți. Iar efectiv în timpul festivalului, anul acesta, suntem 184 în echipa ARTEXIM, plus echipele de colaboratori de la radio, de la televiziune, vreo 20 de colaboratori externi care se vor ocupa de încărcarea și descărcarea efectivă a cutiilor de instrumente. Să nu mai spun de toți angajații sau colaboratorii furnizorilor cu care noi lucrăm. Și asta înseamnă o desfășurare de forțe până la aproximativ 800-1000 de persoane care fac ca festivalul să se întâmple timp de o lună de zile.

Ai putea spune care au fost cele mai mari provocări în organizarea festivalului?

O primă provocare este încercarea de a acomoda resursa umană de care dispunem cu volumul de muncă pe care îl avem. Apoi, de a adapta viziunea artistică la realitatea logistică și administrativă, care în România nu întotdeauna este cea mai ușor de gestionat.

Provocări mai sunt și din cauza faptului că nu există bugete multianuale aprobate și atunci toate cheltuielile pe care noi le facem depind de momentul în care semnăm contractul de finanțare cu Ministerul Culturii, care depinde de momentul în care bugetul de stat este aprobat, ceea ce ne oferă, cel puțin, la început de an și sfârșit de an anterior festivalului și concursului oarecare palpitații.

Întotdeauna costurile estimate cresc cu cât semnarea contractului de finanțare este întârziată, pentru că știm foarte bine că riscurile sunt ca atunci când ai dispozitive mari, contingente mari de orchestră, care trebuie transportate cu avionul, dacă zborurile de linie nu sunt rezervate din timp, este posibil să nu mai găsim numărul de locuri de care avem nevoie pe o singură aeronavă, chiar pe două. Și atunci trebuie ori împărțite orchestrele pe mai multe aeronave, care au timp de zbor diferit, ceea ce înseamnă logistic și pentru orchestră, dar și pentru noi, un efort în plus și costuri în plus.

Sau, atunci când nu se poate negocia acest aspect de a-i pune pe zboruri de linie, există și situația rezervării unor chartere, care, iarăși, cu cât sunt rezervate mai târziu, cu atât costă mai mult.

Acestea cred că sunt cele mai mari provocări, pentru că întotdeauna încercăm să tratăm bugetul festivalului și bugetul ARTEXIM ca pe un bun cel mai de preț, pentru că noi suntem conștienți de faptul că trebuie să ne încadrăm în ceea ce am estimat, plus contribuțiile din mediul privat, care nu sunt întotdeauna ușor de previzionat, și să încercăm să nu depășim limitele pe care le avem.

Dacă am ajuns la capitolul ăsta, ai putea să ne spui care este bugetul total al acestei ediții și cam cât la sută sunt banii de la minister și cât la sută banii privați?

Bugetul acordat de Guvernul României prin Ministerul Culturii sub formă de finanțare exclusiv pentru Festivalul Enescu aproximativ 93% din bugetul total, cel total fiind de 75 de milioane de lei. În momentul de față încă se lucrează la atragerea suplimentară de fonduri private, chiar dacă festivalul începe duminică. Restul de 7% vin din fonduri private și din contribuția proprie, pentru că ARTEXIM este instituția din subordinea Ministerului Culturii care funcționează foarte diferit față de celelalte instituții „surori”.

ARTEXIM nu încasează subvenție de la bugetul de stat pentru salarii și utilități de funcționare a instituției. Noi primim finanțare exclusiv pentru organizarea și pregătirea Festivalului și Concursului Internațional George Enescu; această finanțare este direcționată în integralitate în dimensiunea artistică și logistică a festivalului, iar fondurile pe care le obținem din vânzarea de bilete, o parte din ele sunt reinvestite în festival, iar cealaltă parte asigură funcționarea instituției timp de un an și jumătate.

Deci, scopul nostru este să gestionăm bugetul în așa fel și cu asemenea responsabilitate încât funcționarea instituției și salariile personalului să nu fie puse în pericol.

Cum reușești tu, ca manager, să atragi sponsori? Crezi că acel procent de 7% mai poate fi îmbunătățit și dacă da, cum?

În 2023 eram la aproape jumătate din suma pe care am atras-o anul acesta. Ceea ce s-a întâmplat în 2023, activările pe care, împreună cu partenerii noștri principali, le-am realizat, ideile artistice care s-au transformat în realitate au demonstrat faptul că Festivalul Enescu este deschis către un public divers, către un public nou, către familii, că se implică în societate și în educarea comunităților.

Împreună cu colega mea Alexandra Gălan și, mai nou, cu Gilda Lazăr, directoarea de comunicare a Festivalului Enescu, mergem și facem fundraising direct. Atât Alexandra, cât și eu, am crescut în festival; aveam 19-20 de ani atunci când am început să lucrăm în echipa de organizare, acoperind aproape fiecare tip de activitate. Astfel ne vine foarte natural, și asta se simte și din partea partenerilor noștri, să povestim ceea ce înseamnă festivalul pentru noi și ceea ce poate deveni asocierea lor cu Festivalul Enescu.

Sunt sigură că este loc de mai bine și sunt sigură că vizibilitatea pe care Festivalul Enescu o are anul acesta, în special, fiind prima ediție pe care Cristian Măcelaru, ca director artistic, o semnează integral, va stimula mediul privat să-și dorească să cunoască mai mult despre ceea ce facem noi aici și să aibă deschiderea de a găsi, împreună cu noi, soluții de asociere de brand cultural.

Cât de mult s-a implicat Cristian Măcelaru în realizarea programului, a listei de invitați? A vorbit și personal cu unii dintre artiști, pentru a-I convinge să vină?

Cristian Măcelaru se implică 100% în tot ceea ce înseamnă programarea artistică a Festivalului și a Concursului Enescu.

De la lucrările care sunt programate, la orchestrele care sunt invitate și la artiștii care calcă pe scenele din București și din țară. Nu există modificare în program pe care să nu o verificăm împreună, să nu o agreeze, să nu o coordoneze, să nu o cunoască. Pentru că este extrem de important ca atunci când cineva își pune semnătura pe programul artistic, pe direcția artistică, să poată să știe ce se întâmplă sub semnătura lui.

Așa cum eu, când îmi pun semnătura pe acte, ca să pot să transform în realitate administrativă și logistică viziunea artistică, trebuie să știu exact ce semnez și pentru ce. Acestea sunt atribuțiile lui.

Este foarte deschis și disponibil și întotdeauna am spus că sunt foarte norocoasă: Cristian Măcelaru este directorul artistic pe care orice director executiv și l-ar dori, pentru că se implică în cel mai mic detaliu. Lucrăm pe bază de încredere și transparență, ne putem consulta și pe aspecte mult mai pragmatice decât cele artistice, ceea ce pe mine mă ajută foarte mult, pentru că are o experiență de lucru cu orchestrele din străinătate, mult mai directă decât o avem noi, prin invitarea lor la București.

Pentru că el este în fața lor, el discută direct cu managerii și sunt artiști pe care el îi invită direct. Evident că, după primul contact, întotdeauna se trece la contactul pe care Artexim îl face cu reprezentantul artistului sau cu artistul în sine pentru stabilirea orariului, aspectelor logistice și așa mai departe.

E greu de ales dintr-o listă atât de lungă de evenimente. Ce ar fi de neratat la această ediție a festivalului?

Eu, dacă aș fi un simplu spectator și aș dori să îmi aleg câteva concerte din Festival la care să asist, aș ține cont de mai multe criterii. Poate mi-aș dori să văd o sală pe care n-am văzut-o până acum și atunci, să zicem, aș vrea să merg la Sala Radio, și dacă merg la Sala Radio, aș vrea să ascult concertul pentru două piane de Mendelssohn cu Danish National Symphonie Orchestra și frații Yussen, singurul concert pentru două piane programat în festival.

Apoi, mi-aș dori, poate, să văd Orchestra Operei Versailles la TNB, cu Baletul Malandain din Biarritz. Aș vrea să văd ce se întâmplă acolo și cum s-a făcut coreografia pe muzica lui Vivaldi, cântată de orchestra din Versailles cu Andrés Gabetta dirijor.

Și mi-ar plăcea să încerc și o experiență de concert la miezul nopții la Ateneul Român. Aici pot să ascult un recital extraordinar, cum spuneam, Asmik Grigorian și Lucas Geniusas. Sau un concert cum este cel al ansamblului O/Modernt, în care ascult, de la o lucrare semnată de prima compozitoare femeie atestată din istoria muzicii, Hildegard von Bingen, până la o simfonie de Philip Glass, între părțile căreia sunt intercalate aranjamente din repertoriului renumitei formații rock Nirvana.

Și, dacă aș vrea să mă duc într-un context mult mai intim, poate că aș alege Sala Auditorium și un recital de violoncel și pian. De asemenea, aș alege și unul dintre cele două spectacole găzduite de Opera Națională București.

Practic, din ce povestești, recomandarea ta ar merge puțin către o deschidere foarte mare și către evenimente poate mai puțin promovate. Seria Concertelor de la Sala Palatului este sold out?

Nu, nu este. Găsiți bilete la Sala Palatului la 25 de concerte din 27. Doar două dintre ele sunt sold out, concertul de închidere cu Royal Concertgebow din Amsterdam pe 21 septembrie și cel de pe 31 august cu Accademia Nazionale di Santa Cecilia, dirijată de Daniel Harding

Se mai găsesc bilete și la Ateneul Român, la Opera Națională, la TNB, Sala Radio, Auditorium, MINA și Control.

Ce înseamnă acest festival pentru România și ce aduce el nou? Cât de conectat este el acum la societatea românească? De exemplu, poate că acum câțiva ani nu ne imaginam concerte din cadrul Festivalului Enescu la Club Control, fiindcă Festivalul Enescu părea mai elitist, poate mai rigid pentru publicul mai larg. Cum arată el acum și ce spune el despre societatea românească?

Festivalul Enescu este o sărbătoare pentru toată lumea care durează 29 de zile. Toți cei care intrăm în contact cu festivalul, direct sau indirect, prin organizarea lui sau pur și simplu pentru că mergem pe stradă și vedem niște afișe și vedem că există festivalul, cumva, trebuie să înțelegem că este o formă de promovare a României, a culturii românești și a posibilităților pe care le are România de a crea cultură la cel mai înalt nivel.

Și cred că ediția aceasta de festival este caracterizată prin evoluție, prin deschidere, prin dinamism, prin faptul că, așa cum ai spus și tu, ne-am deschis către forme noi și locuri neconvenționale pentru muzica clasică, dar convenționale pentru muzica de calitate.

Și aici trebuie să subliniez faptul că, atunci când ne îndreptăm către locații neconvenționale, cum sunt Club Control sau Mina Museum, ne îndreptăm către cei mai buni din domeniile lor. Pentru că și noi trebuie să ne păstrăm ca fiind cei mai buni din domeniul nostru. Și atunci când două superlative, să spunem așa, se întâlnesc, știu să-și respecte caracterul, genul, stilul unul altuia, dar, în același timp, să își combine calitățile în așa fel încât să existe un produs cultural de cel mai înalt nivel oferit publicului. Până la urmă, pentru public lucrăm.

Festivalul Enescu este un exemplu atipic printre inițiativele statului român, unul dintre puținele lucruri foarte bine organizate, la nivel internațional. Cum reușiți voi, ca instituție publică, să îl duceți la bun sfârșit?

Festivalul Enescu este atipic pentru că și Artexim este o instituție atipică. Colegii cu care lucrez în echipa Artexim nu sunt genul de oameni care vin la program la 9 și pleacă la 5 după-amiaza, au închis ușa după ei și s-a terminat.

Dar cum sunt?

Sunt oameni care înțeleg care este responsabilitatea lor în îndeplinirea misiunii Festivalului Enescu, aceea de a promova cultura românească și de a fi relevant la nivel internațional, sunt oameni care nu au oră pe ceas atunci când este nevoie de ei pentru bunul mers al proiectului la care lucrăm împreună.

Sunt oameni care nu sindicalizează timpul pe care îl petrec pentru a obține rezultatul dorit.

Suntem oameni care punem o pasiune extraordinară în ceea ce facem, și toate aceste caracteristici cumva pot duce cu gândul mai mult către o abordare de tip operator privat, concentrat pe rezultat, să spunem, decât către o formă de organizare a unei instituții a statului. Pentru că folosim o abordare hibrid nu numai din punct de vedere al organizării instituționale, subordonată Ministerului Culturii, ci și în gestionarea bugetului, trebuie să avem grijă ca fiecare leuț pe care îl cheltuim să reprezinte o inviestiție în dezvoltarea României ca vector de cultură la nivel internațional.

Și e o bucurie să vedem că munca noastră creează un produs cultural recunoscut ca stadard de calitate și model la nivel internațional.”

Festivalul Internațional George Enescu are loc între 24 august și 21 septembrie 2025 și marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor și muzician român, George Enescu. În program se regăsesc peste 95 de concerte susținute de peste 4.000 de muzicieni.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Festivalul Enescu, miracolul românesc produs de o instituție a statului appeared first on Cultura la dubă.

Din distribuție fac parte Vlad Zamfirescu, Cerasela Iosifescu, Andi Vasluianu sau Manuela Ciucur. Șerban a mai montat piesa și la Teatrul Maghiar din Cluj, anul trecut, însă, după cum declară, spectacolul nu s-a bucurat de succes. De data aceasta, speră ca varianta de la Bulandra, cu o altă distribuție, să ajungă la un public mai larg.

Am asistat câteva ore la repetiții și am văzut la lucru un regizor atent la cel mai mic detaliu, care ține la ideile sale și se luptă pentru ele, chiar și în fața orgoliilor care apar uneori. Lucrul cu actuala distribuție nu este ușor, spune chiar regizorul, însă face ca munca sa să fie mai interesantă.

Purtând o bandană pe cap, Șerban, în vârstă de 80 de ani, are ceva din alura unui rock star, cu o permanentă poftă artistică. În teatrul său, scopul este atingerea sufletului uman și, poate tocmai din acest motiv, care ține de cele mai profunde ramificații ale vieții, consideră că nu a făcut până acum spectacolul perfect.

Ancorat în artă, nu este, totuși străin, de aspectele cinice ale vieții, cum ar fi factorul politic care decide prezentul și viitorul teatrului românesc – critică faptul că Teatrul Național București este condus de manageri interimari.

Despre toate acestea, Andrei Șerban vorbește în interviul de mai jos, pentru Cultura la dubă.

***

Cum s-a născut acest proiect? Vi s-a propus să montați această piesă la Bulandra?

Nu. Am montat acest text la Teatrul Maghiar din Cluj și era un spectacol la care am lucrat cu toții cu foarte multă dăruire fiindcă mi-a plăcut piesa. Era o adaptare contemporană după celebra piesă a lui Sofocle, de acum 2500 de ani, dar fără să trădeze deloc structura veche a piesei. Și asta este foarte rar, fiindcă de multe ori adaptări ale pieselor vechi sunt de nerecunoscut.

Aici, deși se întâmplă azi, toate punctele desfășurării acțiunii sunt păstrate.

Am avut neșansa că spectacolul nu a fost selecționat nici pentru Festivalul Național de Teatru, nici pentru nominalizările UNITER, deci nu a mers nicăieri și nu a fost la București.

Iar aceasta este o șansă de a-l face la București, în limba română, cu actorii Bulandrei, pentru a arăta publicului cât de importantă este această piesă și cât de actuală este.

Cât de asemănător este cu spectacolul montat la Teatrul Maghiar din Cluj?

Decorul Carmencitei Brojboiu este bazat pe aceleași principii, dar impresia e diferită. Iar spectacolul, deși are același text, aceeași concluzie, este foarte diferit în detalii.

Cum ați ales distribuția? Ați făcut un casting?

Am făcut un casting doar pentru rolurile tinerilor, fiindcă Teatrul Bulandra nu excedează în actori tineri, iar în rest lucrez pentru prima dată cu Vlad Zamfirescu și cu Cerasela Iosifescu și cu Andi Vasluianu.

Sunt actori care au un fel de antrenament într-un teatru destul de diferit față de teatrul pe care îl fac eu și, cumva, am avut emoții să vedem dacă putem vorbi același limbaj.

Sper că vom reuși să ne înțelegem. E interesant să lucrezi cu actori cu care nu ai lucrat niciodată, provocarea e mai mare astfel.

De ce ați ales text contemporan, de Robert Icke, și nu textul original?

Inițial am citit piesa lui Sofocle și, deși este foarte puternică, scriitura în traducere este foarte formală. Scrisul dramaturgilor vechi avea o formalitate a ritualului și mi s-a părut mai dificil, m-am întrebat cum ar fi interpretat azi acest text, care vine din alt timp, din altă lume, cum mai comunică unei lumi de azi?

Și când am citit adaptarea lui Icke, am văzut că este atât de disponibilă, atât de ușor de înțeles, încât comunică mai rapid.

Totuși, ați devenit celebru în toată lumea după montarea unor texte vechi – Trilogia antică, montată la New York în anii ‘70, apoi în România la începutul anilor ‘90. Credeți că publicul de azi nu mai e pregătit să vadă așa ceva?

Trilogia greacă este probabil cel mai special spectacol din toată cariera mea pentru că ei nu vorbeau în engleză la New York sau în română la București.

Ei vorbeau în greaca veche, nimeni nu înțelegea acel limbaj, era ca un fel de operă. Era o formă de ritual pe care actorii îl practicau și spectatorii înțelegeau doar prin comunicarea emoțională – sunetul tragediei vechi care răzbătea în inimile contemporane o vibrație extrem de puternică, care nu poate fi tradusă în nicio limbă.

Era un spectacol unic pentru acel moment.

Am făcut apoi texte mult mai diferite, în limba originală. Acum nu aș fi putut face acest Oedip în greaca veche fiindcă m-aș fi repetat. Și nu voiam să mă repet, voiam să fac ceva nou.

Cum e lucrul cu actorii la repetiții? Am observat că apar uneori și tensiuni, cum faceți să ajungeți pe aceeași lungime de undă?

Recunosc, ceea ce cer actorilor este poate neobișnuit și ca să fiu înțeles poate ia timp. Unii actori înțeleg și simt imediat, altora limbajul meu li se pare poate străin și comunicarea e mai dificilă.

Tot ceea ce trebuie e răbdare.

Cât de mult este adaptat textul la realitatea politică românească?

Deloc. Începe ca un spectacol politic, Oedip este un politican tânăr, cu ambiții de putere, de a deveni președintele unei țări, nu se spune care țară. Dar foarte repede își dă seama că ceva s-a întâmplat cu el, cu familia lui, cu originea lui. Și începe să aibă dubii despre nașterea lui și cine este el. Începe să se simtă vinovat, dar este un vinovat inocent. El nu a intenționat să se culce cu mama lui și să își omoare tatăl.

Pe parcursul piesei, politicul își pierde din importanță.

Căutarea adevărului, cine suntem, de unde venim, ce căutăm pe planetă, este mult mai importantă. E o piesă despre enigma identității.

În lucrul dumneavoastră cu tinerii actori români, ce ați remarcat la generațiile tinere?

În general cei foarte tineri au o prospețime pe care suntem în pericol să o pierdem repede, când nu mai suntem tineri sau chiar când suntem tineri.

Cel tânăr trebuie să cultive ceea ce se numește floarea tinereții, să se îngrijească de el, de instrumentul lui, care este trupul, de vocea lui, de înțelegerea lucrurilor.

Unii se bazează prea mult pe un succes de tinerețe și repetă acel succes mult mult până rugina se pune și manierismul se instaurează, fără să își dea seama.

Am mulți colegi, pe care îi văd acum, care și-au pierdut ceea ce aveau în tinerețe – acest cuvât talent, ceva foarte iluzoriu. Mulți își cam pierd talentul pe drum, din păcate.

Revenind la tineri, atât timp cât sunt proaspeți și curioși să afle ceva nou, să caute ceva nou, vor fi ok.

V-am remarcat și ca spectator la câteva spectacole. Cum regăsiți teatrul românesc de azi, ce ați observat?

Nu pot să spun exact, sunt angajat în spectacolele mele și merg destul de rar la spectacole. Aud că sunt multe spectacole bune ale tinerilor regizori, dar nu am avut când să văd atât cât mi-aș fi dorit.

Cum se împarte viața dumneavoastră acum? Unde locuiți în cea mai parte a timpului, unde lucrați mai mult?

Locuiesc la New York 6 luni pe an, unde locuiesc de jumătate de secol, cu soția mea, care e și colaboratoarea mea permanentă în regie – Daniela Dima, și vin în România când suntem chemați să lucrăm, exclusiv pentru asta, viața mea socială nu este aici, este acolo.

Știu că de-a lungul ultimilor ani vi s-au propus diverse funcții publice, pe care nu le-ați acceptat. De ce le-ați refuzat?

În primul rând, pentru că am avut funcție publică atunci când am fost directorul Teatrului Național București din 1990 până în 1993. Acel directorat al meu a început cu entuziasm general, nu doar al actorilor teatrului, ci al teatrului românesc, fiindcă am făcut Trilogia, care realmente a ajutat să ieșim din ghețarul comunismului și din cenzură, a dechis niște porți, toată lumea o spune, nu vreau să mă laud eu.

Dar, în același timp, după 3 ani de zile, rugina a început să se depună, inclusiv pe actori tineri pe care eu i-am adus la Național. Au început să deprindă obiceiurile și manierismele actorilor mai în vârstă și au devenit mai puțin interesați de aventură, de risc.

Apoi, au fost obstacolele care mi s-au pus de la Ministerul Culturii, din partea anumitor politicieni, care vedeau în teatrul meu un fel de șoc care îi incomoda.

De exemplu, atunci când minerii au venit în Piața Universității, noi jucam Trilogia înauntru și această mișcare a minerilor a influențat teatrul. Teatrul de atunci era foarte activ cu energia pe care o imprimam noi toți.

Încet încet, lucrurile au devenit din ce în ce mai mediocre, mai cenușii, și mi-am dat seama că îmi pierd timpul. Aveam multe proiecte de operă la Metropolitan Opera New York, la Viena, la San Francisco, și stăteam aici pentru un salariu de 100 de dolari pe lună. Atât primeam ca director al Naționalului în 1990.

Nu puteam să îmi mai permit, viața mea fiind la New York. Am plecat, însă am revenit ca să fac spectacole.

Cum vă explicați situația actuală de la TNB? De când a murit Ion Caramitru, teatrul este condus de interimari, iar singurul concurs organizat a fost anulat.

Mi s-a propus să fiu în prima comisie a concursului și am refuzat, simțind că ceva nu e în regulă.

Faptul că niciun ministru al Culturii nu are curajul să declanșeze un concurs este din cauză că dacă ar face-o, ar fi un risc pentru el, ca ministru. Ar ieși scandal, oricine ar fi ales.

Dacă nu este cel care realmente merită să fie în fruntea primului teatru al țării, să dea o viziune despre ce înseamnă teatrul românesc, dacă punem un tip mediocru sau submediocru sau un tip care e doar un manager, un tehnocrat, fără niciun fel de înțelegere a ce poate să însemne teatrul în viitor, în această situație cred că miniștrilor Culturii le e mult mai comod să lase un interimar să conducă teatrul, fiindcă nimeni nu spune nimic. Mâine sau poate într-un an sau poate în cinci ani, vom face un concurs.

Este o lașitate și o ipocrizie și nu avem ce să facem, suntem la mâna politicienilor.

Din punct de vedere artistic, credeți că teatrul românesc mai are acea atitudine revoluționară pe care o avea în anii 90?

Nu sunt în măsură să spun, pentru că nu cunosc atât de bine. Dar pot să spun că acum sunt două curente – un curent al teatrului tânăr, care face un teatru politic și social pronunțat. E bine că se întâmplă așa.

Pericolul acolo este că se face foarte multă propagandă în teatru, iar teatrul care este infiltrat de ideologie și propagandă de orice fel, nu este un teatru care, de fapt, convinge. Teatrul nu pentru asta există.

Ideologia și propaganda au loc în altă parte, în lupta socială.

Teatrul, pentru mine, reprezintă un domeniu în care inima este atinsă, sufletul este atins.

Trebuie să facem un pod între omul universal și omul de azi. Dilemele mele ca om, care sunt întotdeauna vii, la fel cum erau în Oedip acum 2500 de ani, precum cine sunt eu, ce rost am eu în viață, care este potențialul meu, care este responsabilitatea mea ca om, nu ca om politic sau om social. Întrebarea fundamentală se referă la Om cu O mare.

Asta este o categorie.

Iar cealaltă categorie este cea a șușarilor, a șușelor enorme care se fac, din care se câștigă bani formidabili. Șușele sunt de bulevard. Există și texte de bulevard bune, niște comedii care ating subiecte sociale, e nevoie și de ele. Dar Teatrul cu T mare nu este acesta.

În fiecare spectacol pe care îl fac încerc să văd care este esența piesei, cum să ating esența vieții și să o transmit publicului, ca și ei să simtă. Există ceva ce avem în noi toți, dar nu reușim să ne conectăm, nu avem sufletul deschis. Suntem mult prea frustrați de probleme vieții, ne e teamă, nu avem deschiderea și libertatea de a ne trăi viața.

Iar teatrul trebuie să își dea o poftă să trăiești viața.

Aproapo de om, cum adaptați teatrul dumneavoastră la omul contemporan – omul agitat din cauza telefoanelor și a filmulețelor de câteva secunde, omul frustrat, după cum spuneați.

Este acest termen foarte vechi în Grecia antică, unde s-a inventat tot. Noi credem că noi inventăm ceva, dar totul e deja inventat de atunci.

Ei vorbeau despre catharsis. Catharsis înseamnă transformare de stare. Vin la teatru, mă așez pe scaun și sunt frustrat. Sunt plin de agitație și frici, câteodată sunt plin de ură, de negativitate, nu o exprim, dar o simt.

Dacă spectacolul este ceea ce trebuie, trebuie să plec acasă altfel, mai liniștit, mai calm, mai puțin agitat, cu mai multă înțelegere și compasiune și bunătate față de faptul că ceea ce mi se arată pe scenă este exact ceea ce simt și eu și că problemele sunt mult mai complexe decât credeam că sunt.

Problema e că multe dintre aceste spectacole de teatru social, de teatru politic, sunt pline de agitație care nu se rezolvă. Și plec acasă, vorbesc despre cele pe care le-am văzut, mai plin de ură decât am intrat, mai supărat pe viață, mai supărat pe societate, pe injustiție. Mă uit la vecinul meu, om, și îmi e frică de el. Și asta nu e bine. Teatrul nu trebuie să ne dea acest sentiment, ci să ne mângâie, fiindcă avem aceleași dileme amândoi.

Treatrul trebuie să atingă sufletul omului, să îl liniștească, nu să îl spele pe creier.

Ce vă motivează să regizați în continuare?

Faptul că regizez de aproape 60 de ani și încă nu am ajuns să fac un spectacol despre care să spun „acest spectacol mă reprezintă”. La fiecare spectacol, în ziua premierei, mă uit la el și văd lucruri bune și mai puțin bune, unele spectacole au succes, altele nu, e normal. Dar chiar și când au succes, zic că ceva lipsește. Și până nu ajung să fac spectacolul perfect, nu mă las.”

Premiera spectacolului Oedip, regia Andrei Șerban, va avea loc pe 17 decembrie 2023, de la ora 19.00, la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra.

The post Andrei Șerban: “Teatrul trebuie să atingă sufletul omului, să îl liniștească, nu să îl spele pe creier.” appeared first on Cultura la dubă.

Actorul Adrian Titieni, fost rector al UNATC, a fost desemnat de către primarul Nicușor Dan să ocupe funcția de manager interimar al Teatrului Odeon, după ce Dorina Lazăr, în vârstă de 82 de ani, își încheiase mandatul pe 31 august 2023.

Adrian Titieni este actor angajat al Teatrului Odeon din anul 2017. Are 60 de ani, iar pe lângă cariera de succes în teatru și film, este unul dintre cei mai apreciați profesori români, specializați în Arta actorului.

În 2013 a fondat Școala de duminică a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, din 2016 a devenit profesor asociat la Universitatea București, iar din 2019 predă și la Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Este membru fondator și vicepreședinte al Fundaţiei Române pentru Educaţie şi Educatori începând cu anul 1999. Între 2007 și 2008 a fost Consilier al Primului Ministru pe Probleme de Educație și Cultură, iar între 1996 și 1997, Consilier în cadrul Departamentului de Relaţii Publice, la Administrația Prezidențială.

În 2004 a primit de la Președintele României Medalia „Meritul pentru Învăţământ” clasa I, „pentru abnegația şi devotamentul puse în slujba învățământului românesc, pentru contribuția deosebită la dezvoltarea şi promovarea cercetării ştiinţifice”.

The post Adrian Titieni este noul manager interimar al Teatrului Odeon appeared first on Cultura la dubă.

Un membru al comisiei s-a retras la finalul primei probe, cea de evaluare a proiectelor de management, chiar cu o zi înainte de proba interviului.

Cei 5 candidați, unii dintre ei aflați chiar în drum spre București pentru susținerea interviului în fața comisiei, au aflat printr-un email că proba nu va mai avea loc, iar concursul va fi anulat. Iar din presă au citit reacția ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, care spunea că „În urma evaluării proiectelor de management, comisia în integralitatea sa a constatat o calitate generală care este sub ceea ce ar trebui să reprezinte un document ce stă la baza conducerii teatrului fanion al României pentru următorii cinci ani.”

Acesta a fost motivul invocat inițial în comunicatul ministrului, care a dus la retragerea unui membru al comisiei și, automat, la anularea concursului.

Între timp, unul dintre evaluatori, criticul de teatru Cristina Modreanu, a declarat pentru Revista Timpul că membrul care s-a retras a invocat și un conflict de interese, deși cu toții semnaseră că nu intră în conflict de interese, la aflarea identității candidaților, și că
“proiectele intrate în concurs aveau și note de 8 și 9 la proba scrisă, cu siguranță unii candidați ar fi trecut în cea de a doua etapă, proba de interviu, iar notele finale sunt, de fapt, medii ale celor două probe. Prin urmare, exista o șansă destul de mare ca TNB să aibă un nou manager în acest moment, dacă nu s-ar fi spus „stop joc” în mod arbitrar.”

O parte a colectivului TNB a solicitat ministrului Culturii să organizeze un nou concurs cât mai repede cu putință. Ministrul Romașcanu a prelungit, în schimb, mandatul de interimar deținut de Mircea Rusu.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, ministrul Culturii nu se mai referă acum la o opinie a comisiei “în integralitatea sa”, ci susține că „eu n-am făcut decât să citez un membru al comisiei.”

***

Domnule ministru, în primul rând, când veți anunța noul concurs? Știu că ați menționat luna ianuarie, dar este stabilit?

Aș vrea să se termine partea de sezon care este acum în derulare și va fi, sigur că va fi un concurs. Am avut această promisiune față de colectivul teatrului și am făcut acest concurs. Lucrurile s-au derulat perfect legal, sigur că există multă emoție în zona artistică, în zona TNB în special, dar lucrurile sunt, deși poate greu de explicat, foarte simple.

Când te uiți la Teatrul Național, așa cum am spus-o și în comunicatul meu, te uiți la prima scenă a țării. Inevitabil, gradul de exigență al oricărei comisii va fi mult mai mare pentru o candidatură la TNB decât în altă parte.

Eu îmi doresc să vină cât mai mulți candidați, să se refacă proiecte care au fost făcute, eu nu am zis niciodată că acei candidați nu au fost buni, ci, conform a ceea ce am văzut din ceea ce a evaluat comisia, nu au fost la nivelul la care inclusiv comisia se aștepta să fie, pentru nivelul Teatrului Național.

Din punctul meu de vedere, trebuie schimbată legea, trebuie găsită o soluție prin care directorii să fie artiști, să nu mai fie nevoie să învețe ei legea achizițiilor publice și cum se schimbă becurile, ci să aibă un director executiv – Chief Operating Officer – lângă ei.

Sunt multe lucruri de schimbat. Noi va trebui, totuși, să lucrăm pe această lege, probabil că va fi pe un mandat mai scurt, astfel încât să avem timp de 3 ani de mandat și la următorul concurs să venim cu o nouă legislație.

Deci vreți să anunțați un concurs pentru 3 ani de mandat?

Da, pentru că din toate părțile ne vin solicitări de a schimba legislația, nu numai în ceea ce privește managementul cultural, ci și în ceea ce privește statutul lucrătorului cultural.

Noi lucrăm, pe bani europeni, cu toate lumea implicată, la un statut al lucrătorului cultural și sperăm să avem o legislație de secol 21, care să pună și actorii acolo unde merită și conducerea instituțiilor de spectacole acolo unde merită.

Eu voi fi iar în fața colectivului Teatrului Național în scurt timp, voi explica tot ce s-a întâmplat și sper ca împreună să avem răbdarea necesară să fie ales un director care să merite titulatura de director al TNB.

Venim și după un management criticabil de către unii, lăudabil de către alții, al unui gigant al scenei românești – Ion Caramitru, și nu numai candidații au un ușor complex în a se înscrie, dar și comisiile tind să fie foarte exigente.

Dar dacă tot organizați pe legea veche, de ce mai așteptați 3-4 luni pentru un nou concurs?

Este o chestiune pe care am făcut-o și când am decis să facem în vară, să nu interferăm în activitatea teatrului cu un proces de selecție. Dar o să mă sfătuiesc cu toată lumea de acolo, de asta vreau să merg la TNB, dacă ei spun “nu e influențată activitatea și dați-i drumul”, nu am nicio problemă să-i dau drumul.

Garantez că sunt ministrul care nu are niciun fel de director în sacoșă sau în portbagaj. Nu am pus nicăieri niciun director pe criterii politice, nu am dat afară pe nimeni, nu am implicat politicul în nicio decizie.

Deci tot ce se va întâmpla la TNB, ce s-a întâmplat și la Filarmonica George Enescu, la Operă, Teatrul Maghiar din Cluj, sunt lucruri care se întâmplă strict profesional și pe cele mai transparente criterii.

Am văzut niște reacții de nemulțumire, totuși, de exemplu Ada Hausvater care a candidat și a recunoscut acest lucru public, s-a simțit revoltată de reacția dumneavoastră, prin care ați pus laolaltă toți candidații și ați spus că proiectele nu erau demne de TNB.

Iar Cristina Modreanu, care a făcut parte din comisie, spunea că au fost note de 8 și de 9, note bune, totuși, nu așa cum ați lăsat de înțeles în spațiul public.

Cu tot respectul pentru doamna Modreanu, dumneaei știe mediile, nu notele.

Mediile se făceau după proba interviului, care nu a mai avut loc.

Nu, mediile celor 6 jurați după proba proiectului. Mediile comisiei pe candidat.

Eu n-am făcut decât să citez un membru al comisiei. Eu nu voi da nume pentru că ele sunt sub protecția GDPR-ului. Eu nu pot confirma cine a fost sau nu candidat și în comisie.

Dar ceea ce s-a întâmplat este rezultatul deciziei unui membru al comisiei. Eu nu am făcut decât să citez faptul că acest teatru merită șansa unor proiecte mai bune. N-am zis că oamenii nu sunt buni. Unii sunt manageri de teatru, sunt foarte ok.

Problema a venit din partea comisiei, nu de la mine. Eu n-am făcut decât să citez într-o formă cât de cât corectă ceea ce s-a discutat acolo.

Nu e nimeni de jignit. Ada Hausvater are un mandat foarte bun la Teatrul din Timișoara. Cu mine cred că a avut cea mai bună colaborare din toți miniștrii Culturii, tot ceea ce și-a dorit să primească pentru investiții în teatru a primit din partea Ministerului Culturii, dar asta a fost altă treabă.

Doamna Modreanu știe la fel de bine ca mine ce a fost acolo, nu știu de ce spune că au fost note de 8 și de 9. Au fost note, nu medii.

Ați prelungit interimatul lui Mircea Rusu cu o lună. Vă veți limita la această lună?

O să am o discuție și cu dumnealui și cu colectivul de conducere, avem un director artistic foarte bun acolo, pe domnul Marius Bodochi, sunt oameni implicați în partea de management chiar dacă nu sunt cei care iau direct decizii și să vedem dacă dumnealui își va asuma, și eu de comun acord cu dumnealui, să meargă mai departe până la concurs sau va fi un alt interimat.

Dar asta după ce voi avea întâlnirea cu colectivul teatrului.

The post INTERVIU Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, despre concursul TNB: “Garantez că nu am niciun fel de director în sacoșă sau în portbagaj.” appeared first on Cultura la dubă.

După acea perioadă, în care imaginea Bulandra a fost umbrită de scandaluri, și după 2 ani de restricții impuse de pandemie, un nou spectacol readuce Bulandra în atenția publicului, reamintind de gloria de altădată, când oamenii stăteau la coadă la bilete.

În zilele noastre, biletele puse în vânzare la “Tatăl”, cu Victor Rebengiuc în rol principal, s-au epuizat online în câteva ore. “Tatăl” nu este doar un spectacol emoționant, ci este un simbol al revenirii lui Victor Rebengiuc la Bulandra, teatrul care l-a consacrat.

De asemenea, anunțul marelui actor că acesta va fi ultimul său rol nou, a stârnit și mai mult interesul publicului.

Este un moment important în povestea Teatrului Bulandra, iar prezența lui Victor Rebengiuc are o forță uriașă, care poate însemna și mult așteptata renaștere a acestui loc încărcat de istorie.

Într-un interviu acordat pentru Cultura la dubă, managerul interimar Vlad Zamfirescu, vorbește despre acest punct de cotitură, povestește cum a revenit Victor Rebengiuc la Bulandra, dar și cum poate fi reclădit acest teatru, atât din punct de vedere artistic, cât și din punct de vedere administrativ și arhitectural. Clădirea Bulandra de la Izvor a fost pusă de Primăria Capitalei pe lista monumentelor istorice care ar putea fi consolidate prin PNRR.

***

Cine a venit cu propunerea acestui spectacol? Cum s-a legat colaborarea?

Eram într-o zi la repetiții, la “Cină cu prieteni”, și am primit o vizită neașteptată. Domnul Victor Rebengiuc a intrat pe ușa sălii Liviu Ciulei. Ne-am bucurat cu toții de vizită, evident.

Domnul Rebengiuc e o prezență extraordinară, o personalitate care, din momentul în care intră într-un spațiu, o sală de teatru în special, schimbă ritmul, energia, intensitatea emoțiilor. Nu sunt metafore, toți colegii mei pot confirma asta.

Deci, după ce a intrat, ne-a salutat, a glumit cu noi, mi-a spus că vrea sa vorbeasca ceva cu mine.

Ne-am așezat la masă și mi-a zis că și-ar dori să facă acest spectacol, “Tatăl”, la Bulandra. Inițial, proiectul era propus în alt teatru, dar domnul Rebengiuc și-l dorea la Bulandra.

Răspunsul meu, “Da, absolut!”. Sigur că situația financiară era extrem de complicată, cum se întâmplă peste tot în ultimii ani. Mai mult, trebuia să incepem producția unui alt spectacol pe sfârșit de an. Dar, în fata unui asemenea proiect, cu Victor Rebengiuc, nu mă puteam împiedica de niciun obstacol.

Evident, a fost o muncă de echipă. Tot teatrul s-a concentrat în jurul acestui proiect, iar lacrimile cu care mulți dintre noi a trebuit să ne luptăm după ce am văzut avanpremiera sunt cea mai bună dovadă că efortul a meritat.

Suntem cu adevarat onorați de prezența domnului Rebengiuc. Și suntem încântați că putem oferi publicului un asemenea spectacol.

Aveți toate reprezentațiile acestui spectacol sold-out și înțeleg că s-au vândut toate biletele în câteva ore. De când nu s-a mai întâmplat asta la un spectacol al Teatrului Bulandra?

În general, Bulandra nu a suferit de lipsa de public. Chiar și în momentele cele mai dificile, Bulandra, potrivit statisticilor, a fost și a ramas unul din teatrele cele mai cautate de către spectatori.

Și asta se datorează unor personalități marcante ale teatrului romanesc, care și-au lăsat amprenta asupra acestui teatru. Dar acum evident că a fost ca o explozie.

Telefoanele nu se mai opreau. Inclusiv eu am fost sunat în prima zi de cel puțin 40 de ori, pentru a fi intrebat cum se mai poate găsi încă un bilet.

Ba chiar un prieten mi-a arătat o poză cu două bilete la vânzare pe olx la suprapreț. A fost un boom. Și este în continuare.

De curând, am scos la vânzare trei reprezentații care s-au vândut în câteva ore. Două-trei ore. E un fenomen care ma bucură extraordinar, atât pentru că dovedește admirația publicului pentru domnul Victor Rebengiuc, un imens reper artistic, cât și pentru că demonstrează capacitatea teatrului de a schimba societatea, de a o face să evolueze, de a stimula curiozitatea, emoția, căutarea unor valori autentice. E un aspect esențial, cred.

Mai ales că, uneori, apar și abordări care susțin că teatrul, în special, arta, în general, sunt preocupari mai puțin relevante. Chestiuni secundare. Astfel de abordari sunt cel puțin mioape, pentru a evita cuvinte mult mai grele.

Arta oferă identitate, sens, continuitate.

Vârfuri culturale de anvergura domnului Rebengiuc ne arată ce potențial avem și, înca mai important, ne reamintesc că avem responsabilitatea de a nu ne irosi potențialul.

Teatrul nu este doar o categorie bugetară minusculă, mai mereu subfinanțată. Teatrul este, poate fi, atât o oglindă a lumii, a adevărurilor ei, cât și o hartă care ne îndrumă către o versiune mai bună, mai deșteaptă, mai lucidă, a fiecăruia dintre noi.

Ca manager presupun că vă doriți să programați cât mai multe reprezentații. Dar trebuie să țineți cont în primul rând de disponibilitatea lui Victor Rebengiuc. Cum reușiți să găsiți un echilibru între cele două aspecte?

Simplu. Domnul Rebengiuc își dorește ca acest spectacol să se joace. Evident și noi ne dorim exact același lucru. Așa că programarea se face într-un ritm firesc.

Cum a fost la avanpremieră? Care a fost reacția publicului? Ce a zis domnul Rebengiuc după aceea?

Emoționant e puțin spus. Mi-am început cariera în acest teatru, sub mandatul domnului Rebengiuc.

Primul spectacol în care am jucat după angajare a fost alături de domnia sa, tot la sala Liviu Ciulei, în regia Cătălinei Buzoianu. Și iată că, după fix 25 de ani, ne-am regăsit într-o formulă oarecum asemănătoare.

Încă nu-mi vine să cred că am avut acest noroc, să pot fi o rotiță dintr-un asemenea întreg. Am fost foarte emoționat și în timpul și după avanpremieră. La fel ca mai toți colegii mei și persoanele din public.

Au fost evident, multe aplauze, urale, lacrimi. Marii artiști și spectacolele lor creează momente unice. Sincer, nu-mi amintesc exact ce a spus domnul Rebengiuc dupa spectacolul. Dar îi văd și acum zâmbetul, privirea, smerenia de artist autentic. Si cred că e posibil să fi zis ceva de genul.. “mâine când repetăm?”.

Vorbind puțin despre situația Teatrului Bulandra, sunteți manager interimar de aproape 2 ani. Ce știți despre organizarea unui concurs public pentru postul de manager general? Primăria ne-a transmis la începutul acestui an că pregătește concursul. Dar de atunci l-a tot pregătit și nu a fost anunțat nimic.

Din comunicările oficiale recente, înțeleg că pregătirele sunt aproape finalizate. Nu cunosc amănunte. E o chestiune care ține de Primărie, sunt mai multe teatre care trebuie să-și definitiveze echipa managerială.

Sigur că e natural și necesar ca Bulandra să aibă o conducere stabilă, cu un program transparent și criterii de performanță ce pot fi evaluate obiectiv, periodic.

Veți candida pentru postul deplin?

În momentul în care va fi comunicată o decizie oficială referitoare la organizarea concursului, voi lua o decizie. Pentru moment, mă interesează mult mai mult premierele teatrului, cât de curând vom avea o nouă producție, cu o distribuție exclusiv feminine, în care se regăsesc nume uriașe ale teatrului românesc; organizarea internă, consolidarea brandului Bulandra, parcurgerea etapelor procedurale necesare pentru renovarea cabinelor teatrului – pentru care Primăria Generală a prevăzut alocari bugetare.

Ce v-ați propus ca manager interimar și ce ați reușit să faceți din ceea ce v-ați propus?

Artistic, în aproape 2 ani, influențați dramatic de restricțiile impuse în pandemie, am reușit să scoatem 6 spectacole noi și suntem în repetiții cu al șaptelea. Am fost selectionați la festivalul International Shakespeare de la Craiova cu “Furtună”, în regia Adei Milea, și ulterior am fost selecționați la Festivalul International de la Gdansk – Polonia, unde vom participa la sfârșitul lui iulie.

Am echilibrat raportul între actorii angajați și colaboratori, astfel încât Teatrul Bulandra să nu mai joace pe minus.

Am reușit ca aproape 90% din trupa artistică angajată să fie angrenată în proiecte artistice. Mi-am dorit 100%, dar mai avem de lucru aici. 

Administrativ au fost mult mai multe, la acest capitol erau nenumarate de îndreptat. Mentionez ca Teatrul Bulandra a demarat procedurile pentru repararea cabinelor de la Sala Toma Caragiu, ca avem, în sfârșit, după 17 ani, parcări la ambele săli, că nu mai plouă în Sala Liviu Ciulei și că primăria a început demersul pentru consolidarea Sălii Liviu Ciulei.

Care este situația procesului cu fostul manager interimar Catinca Nistor?

Bulandra a câștigat pe fond în prima instanță, urmează recursul.

Probabil spre sfârșitul anului vom avea o decizie definitivă. Avocații teatrului se ocupă de acest caz care, din păcate, nu e singurul. Urmare a unei măsuri dispuse de Corpul de Control al Primarului General, Teatrul a deschis o acțiune civilă de recuperare a unui prejudiciu produs în perioada 2018-2019.

E vorba de un prejudiciu estimat de Corpul de control la peste 4 milioane de lei. În prezent, acest dosar civil este suspendat până la soluționarea cercetărilor penale efectuate de organele abilitate, tot ca urmare a sesizării Corpului de Control. Justitia va decide, lucrurile trebuie să-si urmeze cursul firesc.

De ce ar avea nevoie Teatrul Bulandra pentru a redeveni un reper artistic al teatrului românesc, la fel ca în perioada Ciulei – Pintilie?

De proiecte de anvergură cu texte semnificative și artiști pe măsură. Cred că cele 7 șapte producții realizate recent reprezintă un pas în acest sens. Mai e nevoie și de obiective artistice și de infrastructură clare și transparente.

De implicarea întregii echipe artistice, tehnice și administrative pentru a îndeplini obiectivele. De consolidarea comunicării cu publicul și platformele media. De parteneriate cu organizațiile nonguvermantale, cu mediul universitar de profil artistic, cu asociațiile profesionale. De sprijinul autorităților, în paralel cu atragerea finanțărilor suplimentare din zona privată. De proiecte dedicate tinerei generații – chiar în aceste zile pregătim ceva în acest sens.

Și, nu în ultimul rând, cred că avem nevoie noi, cei din echipa Teatrului Bulandra, să ne reamintim cum am vibrat și cum ne-am îndrăgostit de acest loc, de acest fenomen, care are o poziție aparte în peisajul cultural românesc. 

The post Vlad Zamfirescu, manager interimar Bulandra: “Avem nevoie ca noi, cei din echipa Teatrului Bulandra, să ne reamintim cum am vibrat și cum ne-am îndrăgostit de acest loc.” appeared first on Cultura la dubă.

Viorel Păunescu, unul dintre cei 3 actori angajați ai Teatrului Metropolis din București, a fost numit de către primarul Nicușor Dan manager interimar al instituției, după ce managerul general George Ivașcu și-a dat demisia.

Despre Viorel Păunescu nu am putut găsi informații pe site-ul oficial al Teatrului Metropolis, momentan cu probleme de funcționare, iar activitatea sa ca actor, potrivit cinemagia.ro, se concentrează mai mult pe dublarea de filme de animație.

Viorel Paunescu a absolvit IATC în 1989, la clasa lui Dem Rădulescu. 

Teatrul Metropolis rămăsese fără manager după scandalul dintre fosta conducere și primăria Capitalei.

George Ivașcu și-a anunțat demisia în fața presei, argumentând că a fost umilit de Primăria Capitalei și că nu poate conduce instituția dacă nu primește buget pentru colaboratori, Teatrul Metropolis neavând o trupă de actori angajați. La rândul său, PMB l-a acuzat pe Ivașcu de decizii defectuoase de management, care ar fi dus la acumularea unor datorii.

Momentan Primăria Capitalei nu a transmis argumentele din spatele numirii lui Viorel Păunescu.

The post Actorul Viorel Păunescu este noul manager interimar al Teatrului Metropolis appeared first on Cultura la dubă.

Mircea Rusu, managerul interimar al Teatrului Național București, a transmis azi un comunicat de presă în care susține că se delimitează de acțiunea de distribuire a ziarului de propagandă naționalistă extremistă “Certitudinea”.

Acesta a declarat, de asemenea, că un grup din interiorul instituției, precum și presa “fac un imens rău Teatrului Național.”

Iată textul complet publicat pe site-ul TNB și semnat de Mircea Rusu:

Am stat departe de colții presei care se hrănește cu conflicte, mai mult sau mai puțin naturale . Acest fapt a dus la un soi de acceptare al unei culpe nemeritate, zic eu.

Mă numesc Mircea Rusu. Sunt actor al TNB de peste 32 de ani. N-am făcut parte din niciun partid, din nicio organizație sau serviciu politic! N-am simpatii față de nicio grupare, de niciun fel! Nu susțin niciun stat sau organizație care nu-s de partea intereselor nației mele! Nu sunt altceva decât un partizan al României!Tatăl meu m-a crescut într-un spirit anticomunist evident.

Bunicul meu patern, notar în Săcele, a fost șef adjunct al PNȚ Brașov! Nu sunt pro Putin! Dimpotrivă! Știu foarte bine ce au făcut rușii de 200 de ani în țara noastră! Din capul locului, vreau să-mi cer scuze pentru această furtună mediatică creată tendențios, țintit, împotriva persoanei mele. Și nu neapărat a persoanei, cât a funcției pe care, vremelnic, o dețin.

Am dorit ca de „Ziua mondială a teatrului” să avem în Teatrul Național București o manifestare, un omagiu pentru teatrul care ne călăuzește destinele, nouă, artiștilor, tehnicienilor și tuturor oamenilor de (din) teatru. Astfel, am acceptat propunerea lui Dan Puric, actor de decenii al Teatrului Național București, să țină o conferință/spectacol. Doar cu tema enunțată mai sus! Subliniez că acest ”show cultural” a respectat cu o disciplină indiscutabilă promisiunea. 

Doar că, pe scaunele Sălii Studio și pe standurile cu cărți ale artistului Dan Puric, pe lângă volumele lui, au apărut niște ziare „Certitudinea”. 

Chiar dacă publicația respectivă se vinde prin chioșcuri, nu trebuia să pătrundă în teatru fără acordul nostru! Nu intenționez să mă absolv de o vină evidentă, dar responsabilitatea unor asemenea decizii revine în exclusivitate organizatorului evenimentului, în cazul acesta „Forward Media & Advertising”.

Mă delimitez hotărât de acțiunea subversivă care s-a petrecut duminică dimineață! În loc de o sărbătoare a teatrului, s-a încercat un „prohod” al lui.

Cei care au orchestrat acțiunea, au reușit să destabilizeze un echilibru care se așezase destul de evident. Au mai câștigat o bătălie, dar „ resbelu” e lung! Primesc mesaje de susținere de la adevăratele valori ale teatrului românesc, dar vin din partea unor oameni discreți, care nu vor să-și maculeze personalitatea în noroiul mediatic. Creat artificial, zic eu. 

Și asta, tocmai acum când, la Teatrul Național, au fost chemate cele mai mari valori ale teatrului românesc! În 2022, montează sau vor monta cei mai mari regizori români contemporani! Vor fi 10 premiere, fapt unic în istoria Teatrului Național „I.L.Caragiale”, în istoria vreunui teatru din România. 

Am încercat din răsputeri să țin Teatrul Național București în afara conflictelor cu atingeri politice. N-a fost cu putință.

Există un grup reacționar în interiorul instituției, care zgândăre atmosfera interioară. Se aliază lor și forțe politice sau de media. Influente sau nu, fac un imens rău Teatrului Național.”

The post Mircea Rusu, manager interimar TNB: “Există un grup reacționar în interiorul instituției, care zgândăre atmosfera interioară.” appeared first on Cultura la dubă.