foto: Andreea Boros, TIFF 2021
Actorul Adrian Titieni, fost rector al UNATC, a fost desemnat de către primarul Nicușor Dan să ocupe funcția de manager interimar al Teatrului Odeon, după ce Dorina Lazăr, în vârstă de 82 de ani, își încheiase mandatul pe 31 august 2023.
Adrian Titieni este actor angajat al Teatrului Odeon din anul 2017. Are 60 de ani, iar pe lângă cariera de succes în teatru și film, este unul dintre cei mai apreciați profesori români, specializați în Arta actorului.
În 2013 a fondat Școala de duminică a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, din 2016 a devenit profesor asociat la Universitatea București, iar din 2019 predă și la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Este membru fondator și vicepreședinte al Fundaţiei Române pentru Educaţie şi Educatori începând cu anul 1999. Între 2007 și 2008 a fost Consilier al Primului Ministru pe Probleme de Educație și Cultură, iar între 1996 și 1997, Consilier în cadrul Departamentului de Relaţii Publice, la Administrația Prezidențială.
În 2004 a primit de la Președintele României Medalia „Meritul pentru Învăţământ” clasa I, „pentru abnegația şi devotamentul puse în slujba învățământului românesc, pentru contribuția deosebită la dezvoltarea şi promovarea cercetării ştiinţifice”.