Skip to content

Holocaust

INTERVIU Norman Manea: “Dorul de țară a existat mai tot timpul, dar Patria a avut grijă de mine și mi-a trimis mesaje descurajatoare.”

Norman Manea este unul dintre cei mai importanți scriitori români în viață, fiind propus de mai multe ori pe lista candidaților la Premiul Nobel pentru Literatură. După o recentă corespondență, la care Norman Manea a răspuns cu generozitate, publicăm primul interviu în care celebrul autor român vorbește, pentru Cultura la dubă, despre “calamitățile” prezentului – Gaza și Ucraina, despre degradarea democrației și a marelui proiect american, dar și despre veșnicele nostalgii fasciste și comuniste ale românilor.

Zone of interest film

“Zona de interes”, un film memorabil despre Holocaust, intră în cinematografele din România

  • by

„Zona de interes”, regizat de Jonathan Glazer, nominalizat anul acesta de 5 ori la Premiile Oscar, poate fi văzut, începând de azi, în cinematografele din România. Filmul arată într-o stilistică inedită unul dintre cele mai exploatate subiecte în cinematpgrafie – Holocaustul, devenind poate unul dintre cele mai importante filme realizate pe acest subiect.