Skip to content

Curtea Veche

Gabriel Liiceanu, după decizia Consiliului Concurenței de a amenda editurile și librăriile cu 1,2 milioane de euro: “Este o lovitură mortală.”

Consiliul Concurenței a sancționat 6 companii și o asociație care activează în piața de carte pentru participarea la o înțelegere anticoncurențială. Este vorba de amenzi în valoare totală de aproape 1,2 milioane de euro, aplicate asupra editurilor Curtea Veche, Humanitas, Nemira, Publica, Libăriile Cărturești și Librăriile Humanitas, precum și asupra Asociației Editorilor din România.

Asociația Editorilor din România susține că editurile au avut doar demersuri publice, inclusiv în instanță, în încercarea de a opri un sistem care ocolește plata drepturilor de autor.

Cele mai vândute cărți în 2021: “Răspunsuri scurte la marile întrebări”, “Tată bogat, tată sărac”, “Minciuna lui Michelangelo”, “Istoria românilor”, “Țup în lumea nouă”

Marile edituri din România au făcut bilanțul celui de-al doilea an al pandemiei, care a continuat să afecteze piața de carte, mai ales în lipsa organizării marilor târguri de la București: Gaudeamus și Bookfest și în lipsa unui sprijin financiar din partea statului.