Skip to content

Gabriel Liiceanu, după decizia Consiliului Concurenței de a amenda editurile și librăriile cu 1,2 milioane de euro: “Este o lovitură mortală.”

foto: Humanitas

Consiliul Concurenței a sancționat 6 companii și o asociație care activează în piața de carte pentru participarea la o presupusă înțelegere anticoncurențială. Este vorba de amenzi în valoare totală de aproape 1,2 milioane de euro, aplicate asupra editurilor Curtea Veche, Humanitas, Nemira, Publica, Libăriillor Cărturești și Librăriilor Humanitas, precum și asupra Asociației Editorilor din România.

Asociația Editorilor din România susține că editurile au avut doar demersuri publice, inclusiv în instanță, în încercarea de a opri un sistem care ocolește plata drepturilor de autor.

Potrivit Consiliului Concurenței, entitățile menționate mai sus “și-au coordonat strategiile comerciale și au limitat comercializarea de carte către entitățile care gestionau biblioteca Bookster, în perioada 2017 – 2020. Bookster achiziționa cărți de la edituri și librării, care apoi erau puse la dispoziția abonaților în baza unui abonament plătit de companiile angajatoare ale cititorilor. Editurile și Librăriile, sprijinite în demersurile lor de către AER au considerat că activitățile desfășurate de Bookster nu se circumscriu unei biblioteci publice și că aceasta nu respecta regulile de pe piața furnizării de carte și nu plătește suficient pentru drepturile de autor.”

Bookster nu este o bibliotecă publică, ci o companie privată care furnizează, sub formă de împrumut contra-cost, cărți către marile companii, care oferă abonamente angajaților. Astfel, o carte cumpărată de Bookster poate fi împrumutată de sute de ori, dar dreptul de autor plătit o singură dată, la achiziție.

Plângerea la Consiliul Concurenței a fost depusă de Asociația Educație pentru Toti Copiii, în calitate de deținătoare a bibliotecii Bookster. Dar brandul Bookster neagă acum implicarea.

Bookster Experience SRL (“Bookster” sau “noi”), companie parte a grupului OCTRA, este o societate care acționează ca intermediar între biblioteci și oamenii care iubesc lectura.
Nu avem astăzi nicio legătură cu Asociația Educație pentru Toți Copiii. Am achiziționat brandul Bookster de la aceasta acum aproximativ 4 ani.

Drept urmare, nu avem nicio legătură cu plângerea împotriva editurilor și investigația derulată de Consiliul Concurenței.“, au transmis deținătorii Bookster.

Asociația Editorilor din România a reacționat azi printr-un amplu comunicat de presă, susținând că acțiunile sale au fost tot timpul publice, ba chiar au existat demersuri în instanță, contra Bookster.

“Asociația Editorilor din România (AER) a luat act cu dezamăgire de decizia Consiliului Concurenței de a sancționa AER pentru o presupusă faptă de participare la un cartel care viza eliminarea din piață a unui serviciu de închiriere de carte.

Acțiunile AER au fost tot timpul publice și ele fac parte din încercările de a stăvili diverse forme de piraterie și de încălcare a drepturilor de autor, misiune cuprinsă în Statutul Asociației.

Consiliul Concurenței a ignorat informații publice disponibile chiar de la data începerii investigației, inclusiv faptul că entitatea care a depus plângerea privind presupuse fapte anticoncurențiale era deja reclamată în instanță, încă din 2019, exact pentru fapte de concurență neloială, de către zece edituri membre AER.

Bookster a fost înființat în 2013, fără formele legale necesare, dar a creat un întreg sistem de subterfugii prin care s-a declarat mai întâi bibliotecă publică cu acces gratuit (fals, companiile plătesc contracte de circa 50 de euro anual pentru fiecare angajat), apoi ”bibliotecă de drept privat”, iar acum ”platformă de intermediere”, totul pentru a nu recunoaște natura juridică de închiriere a serviciilor prestate, conform Directivei 2006/115/EC, și a nu achita drepturile de autor aferente activității de închiriere de carte.

Editurile, prin intermediul AER, au somat Bookster, în iunie 2017, prin intermediul unei case de avocatură, să înceteze practicile ilegale, care prejudiciază direct autorii operelor închiriate. 𝐀𝐜𝐞𝐬𝐭𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐚̂𝐧𝐝, 𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐢𝐭 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐢, 𝐢𝐚 𝐧𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚𝐬̦𝐚-𝐳𝐢𝐬𝐮𝐥 ”𝐜𝐚𝐫𝐭𝐞𝐥” 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐠𝐚𝐭𝐞 𝐳𝐞𝐜𝐞 𝐞𝐝𝐢𝐭𝐮𝐫𝐢, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚 𝐢̂𝐧 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐝𝐞𝐫𝐚𝐭𝐞 𝐯𝐢𝐧𝐨𝐯𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐮, 𝐜𝐚̆𝐫𝐨𝐫𝐚 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐥𝐞-𝐚 𝐚𝐝𝐚̆𝐮𝐠𝐚𝐭 𝐬̦𝐢 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐥𝐚𝐧𝐭̦𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐢𝐛𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐢.“, se arată în comunicatul de presă AER.

Conflictul ar avea implicații mai vechi, afacerea Bookster fiind deschisă de fostul deținător al librăriilor falimentare Diverta, foste concurente ale Librăriilor Cărturești sau Humanitas.

Artistul vizual Radu Oltean, unul dintre cei mai apreciați autori de carte istorică ilustrată, a reacționat pe pagina sa de facebook:

“Bravo Statule! Ai cei mai puțini cititori din UE, dar lovești în industrie fiindcă aceștia s-au opus unei firme care închiriază cărți pe bani. Condusă de fostul patron Diverta care a falimentat de 4 ori. Și a afectat și așa enorm o grămadă de edituri prin aceste falimente.

Bookster e o afacere pusă pe picioare de fostul patron de la Diverta. Marile firme fac abonament la Bookster, iar ăia aduc cărți cu duba, să citească corporatiștii.

Acum pe bune, cum ar fi să apară unul care să-mi cumpere câte o carte de-a mea și să înceapă (la o tonetă fancy din stația de autobuz) să mi le închirieze pe 5 lei. De zeci și poate de sute de ori! Sau imaginați-vă că nu-s autor de cărți, ci de film. Bookster cumpără un DVD de la librărie, și începe să îl închireze pe bani. Fără să dea nimic, editurii/casei de producție sau mie. Fără să îmi ceară acordul!

4-5 lei iau eu la fiecare carte vândută, drept de autor. Ca să câștig 100 euro trebuie să mi se vândă 100 de exemplare. La un Târg de Carte, precum Gaudeamus, mi se vând 20-30 cărți! Teoretic, Bookster poate câștiga din cărțile mele, mai mult decât mine, autor!

Una e să împrumuți cărți gratis. Dar pe bani, și fără să dai nimic proprietarului drepturilor de autor e imoral…Și de-a dreptul ilegal!!”, a scris Radu Oltean.

Toate entitățile implicate au transmis public dezacordul cu această decizie și unele dintre ele au anunțat că o vor ataca în instanță.

Filosoful Gabriel Liiceanu, fondatorul și deținătorul grupului Humanitas, a publicat azi pe Hotnews discursul susținut în fața Consiliului Concurenței. Iar Humanitas a anunțat că va contesta decizia în instanță.

“Am editat în acești 34 de ani 4.538 de titluri într-un total de 32.646.000 exemplare (imaginați-vă că aceste exemplare, puse unul lângă altul, ar reprezenta o banderolă întinsă pe 6600 kilometri de șosea) din toate domeniile științelor umaniste, literaturii universale și autohtone, zeci de colecții.

Cea mai cutremurătoare îmi pare colecția de memorii scrise de cei care au trăit comunismul, cea mai înnoitoare, colecția de istorie, iar cea mai solidă, colecția de știință care acoperă cam tot spectrul cunoașterii de la fizică și biologie până la neuroștiințe. Și multe altele. În câteva cazuri am reușit să creăm cele mai frumoase ediții ale marilor autori ai culturii universale. Ediția Eseurilor lui Montaigne în română, de pildă, se pare că a depășit în frumusețe edițiile franceze. În portofoliul Humanitas se află mari prozatori, poeți, filozofi, politiologi, istorici, arheologi, hermeneuți ai religiei, ai artei din țară și din străinătate. Am fost numiți de partenerii străini „Gallimard”-ul României.

Pentru acest bilanț pe care mi l-ați prilejuit cu ocazia investigației dumneavoastră nu pot decât să vă mulțumesc. Mi-ați  oferit, la prețul de 400.000 de euro, prilejul să-mi sfârșesc cursa vieții împăcat cu mine. Nu e puțin lucru. M-ați făcut să aflu că nu am trăit degeaba.

Stimate doamne consilieri, stimați domni consilieri,

Pentru ce a făcut și a însemnat Humanitas în cei 34 de ani de existență n-am așteptat nicio distincție. Locul I acordat prin votul publicului, primit an de an din 1997 până astăzi la Târgul de Carte «Gaudeamus», a însemnat mai mult decât orice premiu. N-am așteptat, așadar, în tot acest răstimp recompense de la nicio instituție a statului român.

Dar, sincer să fiu, nici nu am crezut că dăruirea noastră pentru cultura română se va solda cu o amendă de, iată, aproape 400.000 de euro. Aș fi fost oricând capabil de a recunoaște că Humanitas a greșit. Dar n-am reușit să aflu cu ce anume ne-am făcut vinovați.

De ce ne-am aflat în fața judecății dumneavoastră, doamnelor și domnilor consilieri de la Consiliul Concurenței?

Editura Curtea Veche a reacționat, de asemenea, împotriva amenzilor date de Consiliul Concurenței:

“Curtea Veche Publishing consideră amenda anunțată de Consiliul Concurenței una nemeritată și abuzivă și trădează o profundă neînțelegere a industriei de carte de către Consiliului Concurenței. Avem toate motivele să considerăm că am respectat întotdeauna legile concurenței. Ne rezervăm dreptul de a contesta această amendă.

Întregul comunicat tratează edituri și librării din România drept entități care se asociază în înfăptuirea unor fapte care pun la îndoială libera concurență în România. Respingem vehement decizia rezultată din comunicatul Consiliului Concurenței. Editura noastră nu a folosit niciodată practici concurențiale neloiale. Suntem pedepsiți pentru o faptă care nu a existat. Respectăm toate regulile economice, toate regulile liberei concurențe, fără să prejudiciem vreun partener din lumea editorială.”

Iată și punctul de vedere transmis de Cărturești, amendat cu cea mai mare sumă – peste 800.000 de euro.

“Cărturești a avut o contribuție esențială în dezvoltarea pieței de carte, conștientizând importanța sprijinirii întregului ecosistem cultural prin acțiuni etice și transparente. S-a implicat activ în promovarea literaturii și a scriitorilor români
printr-o serie de inițiative și evenimente precum: burse și rezidențe pentru scriitori, premii pentru industria cărții de copii din România, festivaluri de literatură, lansări de carte, însumând astfel peste 1000 de evenimente anual în toată țara.

Mai mult, Cărturești a sprijinit și sprijină zeci de librării independente prin furnizare de carte deoarece concurența și diversitatea generează o piață de carte sănătoasă în beneficiul cititorilor.

Astăzi, însă, Consiliul Concurenței consideră că lanțul de librării Cărturești ar fi folosit practici neconcurențiale și este sancționat.

O decizie uluitoare și revoltătoare, care nu doar că este în contradicție cu practicile și valorile Cărturești, ci și una care va afecta semnificativ și pe termen lung piața de carte din România, oricum fragilă.

Cărturești respinge fără rezerve concluziile și declarațiile publice fără substanță, temei legal și competență prin care Consiliului Concurenței susține pretinsa încălcare a regulilor în domeniul cultural. Justiția ne va da dreptate, însă, până atunci, efectele intervenției Consiliului Concurenței în spațiul cultural și educațional vor fi distructive.

Cărturești nu a inițiat nicio acțiune alături de Asociația Editorilor din România (AER), nu a avut cunoștință de natura lor și, în consecință, nici nu le-a susținut și nici nu a participat la nicio întâlnire legată de acțiunile privind un „model de business”.
Rolul de membru afiliat în organizația mai sus menționată era fără drept de vot și pur formal.”

Punct de vedere transmis de Nemira:

“Până la momentul publicării acestui comunicat, Consiliul Concurenței nu a transmis către Nemira decizia de sancționare, care trebuie să cuprindă motivele și raționamentul pentru această sancțiune. Prin urmare, motivele
care au determinat autoritatea de concurență să aplice sancțiunea nu sunt încă integral cunoscute. Decizia
Consiliului Concurenței nu este definitivă, iar Nemira intenționează să o conteste în instanță, urmând ca aceasta
să hotărască, printr-o hotărâre definitivă, legalitatea și temeinicia acestei decizii în privința Nemira, care își
exprimă convingerea că instanțele competente vor constata nevinovăția acesteia.


Nemira Publishing House este o editură independentă și o afacere de familie cu capital integral românesc, care
are ca misiune să aducă constant cititorilor povești puternice și idei provocatoare. Nemira traduce unii dintre
cei mai populari și îndrăzneți scriitori din toată lumea și în același timp încurajează generațiile noi și emergente
de scriitori români. De 33 de ani suntem în legătură permanentă cu cititorii noștri și ne lăsăm călăuziți
de plăcerea lecturii. Nemira este o editură orientată spre inovare. În 2009 a lansat primele ebook-uri pe piața
din România, iar în 2021 primele cărți în format audiobook digital.

Credem în literatură și în puterea educației de a salva vieți. Libertatea de gândire, diversitatea, egalitatea și
empatia sunt aliații noștri cei mai de preț pentru un viitor mai bun. De aceea încurajăm constant noi generații
să citească și luptăm pentru a crește nivelul de educație în România prin campanii de social awareness validate
de rezultatele obținute.

Amenzile aplicate de Consiliul concurenței au fost distrubite astfel, fără explicații legate de împărțirea lor, de ce o editură a fost amendată cu o anumită sumă și o altă editură cu o sumă diferită sau de ce unele edituri anchetate au fost scutite de amendă:

• Curtea Veche Publishing S.R.L. – 422.220,85 lei

• Nemira Publishing House S.R.L. – 324.636,37 lei

• Humanitas S.A. – 365.718,84 lei

• Publica Com S.R.L. – 174.677,34 lei

• Direct Client Services S.R.L. (Librăriile Cărturești) – 3.982.290,66 lei

• Librăriile Humanitas S.A. – 582.362,94 lei

• Asociația Editorilor Din România 115.696,04 lei



Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

1 thought on “Gabriel Liiceanu, după decizia Consiliului Concurenței de a amenda editurile și librăriile cu 1,2 milioane de euro: “Este o lovitură mortală.””

  1. Această umilire a principalilor producători și difuzori de carte, imediat după dojenirea universitarilor ca hărțuitori sexual și a medicilor care opresc noradrenalina, funcționează, poate, și ca test privind incapacitatea intelectualilor rămași în RO de a se organiza pentru proteste civice. Observația literară asupra reacțiilor de pe Facebook și din subcomentariile de presă conduce la concluzia alarmantă că se implică în dialog mai mult trolii partidelor, în timp ce elitelor noastre le este iar lehamite…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *