Ministerul Culturii organizează azi, de la ora 14.00, o dezbatere publică privind noul regulament de organizare a concursurilor Centrului Național al Cinematografiei pentru finanțarea filmelor. Potrivit unui comunicat de presă, un grup de cineaști independenți contestă forma pusă în dezbatere și susține că avantajează doar regizorii și producătorii deja consacrați, biografia lor contând mai mult decât viziunea artistică în cadrul proiectului cu care concurează.

Cultura la dubă a vorbit pe larg despre noul regulament al CNC, într-un interviu cu directoarea CNC, Anca Mitran.

CNC nu a mai organizat un concurs de un an și jumătate, deși legea prevede două concursuri pe an. Anca Mitran a explicat că acest lucru nu a fost posibil, fiindcă la sfârșitul anului 2024 a fost adoptată Ordonanța 142, care schimbă legislația în vigoare, și este nevoie de un nou regulament de aplicare a ordonanței.

La regulament a lucrat în tot acest timp Alianța Producătorilor de Film, cu revizuiri din partea CNC.

***

Potrivit unui comunicat de presă, grupul de cineaști independenți consideră că regulamentul pus în dezbatere “conține vicii majore”. Aceștia invocă următoarele:

• un sistem de punctaje în care biografia regizorului cântărește de 2,4x mai mult decât viziunea sa artistică, iar interviul de prezentare contează tot de 2,4x mai mult decât propunerea regizorală; 
• de asemenea, biografia producătorului cântărește de 2,4x mai mult decât viziunea regizorală și liste de festivaluri în care TIFF – cel mai important festival din România – e clasificat printre ultimele locuri;
• principiul egalității de șanse / al egalității de tratament – consacrat de Art. 16 din Constituția României – nu este aplicat în regulament, care alocă peste 20% din punctajul final pe baza biografiei, nu a proiectului propus.

Grupul a elaborat 30 de propuneri de reformă, semnate formal de către 33 de lucrători în domeniul cinematografic. Printre aceștia se numără Ruxandra Gubernat, scenaristă, regizoare, Paul-Răzvan Macovei, regizor, scenarist și producător, Gabriel Sandu, regizor si scenarist, Anelise Sălan – regizoare & producătoare film documentar. Principalele lor propuneri sunt: 

• plafonarea sprijinului automat la maximum 5% per categorie din Fondul cinematografic (față de 20% în 2023), pentru ca banii publici să finanțeze filme noi. 

• înlocuirea scalei de 100 de puncte cu un sistem deliberativ în care fiecare decizie e justificată în scris; 

• eliminarea filmografiei din criteriile de punctaj, atât pentru a respecta legea, cât și pentru a se evalua proiectul propus, nu cariera anterioară; 

Actul normativ pus în dezbatere poate fi consultat AICI. Dezbaterea va avea loc la sediul Ministerului Culturii, et. 3, sala 302, cât și online, prin accesarea acestui link.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post Noul regulament al CNC privind finanțarea filmelor va fi dezbătut azi la Ministerul Culturii. Mai mulți cineaști independenți contestă forma pusă în dezbatere appeared first on Cultura la dubă.

Această a declarat că, deși legea prevede ca fondul cinematografic să fie alcătuit și din procentul de 4% de la jocurile de noroc, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată fiindcă nu există o metologie, iar Ministerul Finanțelor e instituția responsabilă să elaboreze normele.

Până la ora publicării articolului, petiția a fost semnată de peste 500 de oameni. Redăm mai jos textul ei:

“Solicitare de clarificări privind necolectarea contribuției de 4% la Fondul Cinematografic de la operatorii de jocuri de noroc și lipsa normelor metodologice (conform Legii nr. 328/2006)

Stimate Domnule Ministru,

Prin prezenta, vă adresăm rugămintea de a oferi clarificări oficiale și detaliate cu privire la refuzul sau incapacitatea instituției dumneavoastră de a elabora metodologia necesară aplicării legii, situație care blochează colectarea unor fonduri vitale pentru cinematografia românească.

Conform prevederilor referitoare la cinematografie (aprobate prin Legea nr. 328/2006), Art. 13, alin. (1), lit. f) stipulează în mod imperativ constituirea Fondului cinematografic prin:

“colectarea unei contribuții de 4% din profitul anual realizat de operatorii economici care organizează jocuri de noroc; plata se va face până la data de 31 mai a anului în curs pentru anul precedent;”

De la intrarea în vigoare a acestor prevederi și până în prezent, această dispoziție legală a fost sistematic ignorată, iar fondurile nu au fost colectate, fapt confirmat constant de Rapoartele de activitate ale Centrului Național al Cinematografiei (CNC) pentru anii 2019-2024.

Mai mult, într-un interviu publicat recent de platforma Cultura la dubă, doamna Anca Mitran, Directorul General al CNC, a declarat public următoarele referitor la taxa de la jocurile de noroc.

“Din păcate, există lege pentru această contribuție, dar nu s-a pus în practică și nu se colectează nici acum. (…) Pentru că nu există metodologie pentru acea lege. (…) [Metodologia ar trebui făcută de] Ministerul de Finanțe. Din păcate, noi ne-am adresat Ministerului de Finanțe pentru a avea o metodologie, dar nu am primit răspuns.”

Inacțiunea Ministerului Finanțelor are un impact direct și grav asupra industriei cinematografice românești. Sumele uriașe necolectate de la operatorii de jocuri de noroc ar trebui să contribuie direct la susținerea celor două sesiuni anuale de concurs pentru proiecte cinematografice, prevăzute de lege. Prin neelaborarea metodologiei, Ministerul Finanțelor amputează capacitatea CNC de a sprijini producția de film și privează sectorul cultural de o sursă de finanțare legal cuvenită.

Având în vedere declarațiile conducerii CNC și textele de lege în vigoare, vă solicităm respectuos răspunsuri la următoarele întrebări:

1. Care este motivul legal sau administrativ pentru care Ministerul Finanțelor nu a elaborat, timp de aproape 20 de ani, normele metodologice necesare pentru colectarea contribuției de 4% din profitul anual al operatorilor de jocuri de noroc, blocând astfel aplicarea Legii 328/2006?
2. De ce a ignorat Ministerul Finanțelor solicitările oficiale venite din partea Centrului Național al Cinematografiei (CNC) pentru elaborarea acestei metodologii, așa cum a declarat public conducerea instituției?
3. Când intenționează Ministerul Finanțelor să elaboreze și să publice această metodologie, astfel încât Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să poată demara de urgență colectarea acestor fonduri?
4. Ce măsuri intenționați să luați pentru recuperarea retroactivă a acestor sume datorate către Fondul Cinematografic, în limitele termenului de prescripție prevăzut de lege, odată cu adoptarea cadrului metodologic?
   

Vă rugăm să tratați această solicitare cu celeritate și să ne comunicați răspunsul dumneavoastră punctual, în spațiul public, în termenul legal stipulat de legislația privind liberul acces la informațiile de interes public (Legea nr. 544/2001) și soluționarea petițiilor (O.G. nr. 27/2002).

Așteptăm cu maxim interes punctul dumneavoastră de vedere și măsurile de remediere pe care le veți dispune.

Mulțumim,

De ce este important?

Cinematografia românească aduce, an de an, prestigiu internațional României, dar pe plan intern se zbate într-o criză cronică de subfinanțare. În timp ce concursurile de proiecte sunt amânate sau anulate din lipsă de fonduri și proceduri, zeci de milioane de euro care se cuvin de drept filmului românesc sunt lăsați în buzunarele industriei jocurilor de noroc.

Nu cerem bani în plus. Cerem doar respectarea legii!

Conform Legii nr. 328/2006 (Art. 13), 4% din profitul anual al operatorilor de jocuri de noroc ar trebui să meargă către Fondul Cinematografic. Aceasta este o taxă pe viciu standard în țările civilizate, gândită tocmai pentru a repara o parte din răul social produs de adicție, transformând o fracțiune din aceste profituri uriașe în cultură, educație și artă.”

Petiția AICI.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}.

The post Petiție pentru colectarea sumelor de la jocurile de noroc, destinate Fondului Cinematografic appeared first on Cultura la dubă.

Anca Mitran conduce Centrul Național al Cinematografiei de 12 ani. A fost mai întâi interimar, apoi a câștigat postul prin concurs, dar mandatul său este nelimitat. Deși gestionează unul dintre cele mai vizibile domenii artistice românești, CNC nu este considerată, prin lege, o instituție de cultură, ci una administrativă. Din același motiv nu există în prezent vreo instituție care să elaboreze o strategie de educație cinematografică la nivel național.

Consiliul de Administrație al CNC, al cărui președinte este Anca Mitran, gestionează fondurile publice alocate filmelor românești.

Potrivit legii, CNC ar trebui să organizeze anual câte două concursuri de scenarii. În realitate, în repetate rânduri acest lucru nu s-a întâmplat. Fie a fost organizat doar un concurs, fie nici măcar unul. În 2016, ministrul Culturii de atunci, Corina Șuteu, i-a cerut Ancăi Mitran demisia printr-o scrisoare publică. Documentariștii români i-au cerut, de asemenea, demisia, în 2022, după ce directoarea CNC a declarat într-un interviu pentru Cultura la dubă că “Documentarul nu este un film pentru sala de cinematograf.“

În 2025, CNC din nou nu a organizat niciun concurs. Ordonanța 142, adoptată în decembrie 2024, a schimbat legislația în vigoare, iar CNC a fost obligat să rescrie regulamentul de participare, consultând specialiști din domeniu.

Ordonanța aduce schimbări importante – sprijinul financiar nu va mai fi rambursabil, ci nerambursabil, concursul de scenarii va fi transparentizat prin publicarea numelor participanților și a titlurilor scenariilor și va fi introdusă o probă de interviu. De asemenea, prin noua lege, România se angajează să aloce o parte din fonduri coproducțiilor.

Însă, în februarie 2026 încă nu este aprobată o nouă metodologie. Așa că cineaștii mai au de așteptat până la prima sesiune de finanțare deschisă de CNC.

Într-un interviu exclusiv pentru Cultura la dubă, Anca Mitran explică motivele pentru care aceast nou regulament întârzie să apară, prezintă schimbările aduse prin OUG, anunță fondul disponibil și planul său pentru 2026.

De asemenea, într-o notă personală, aceasta mărturisește că nu a reușit să vadă niciunul dintre filmele nominalizate la Oscaruri sau la Premiile Academiei Europene de Film, din cauza programului încărcat de la birou.

***

Doamna director, în primul rând, potrivit legii, CNC trebuia să organizeze două concursuri anual, însă în 2025 nu au organizat niciunul. Puteți să ne explicați contextul și motivele?

Da, este vorba despre apariția Ordonanței 142 din decembrie 2024, care a modificat legislația primară și în urma căreia va trebui să apară legislația secundară, respectiv regulamentul de organizare a concursului și normele, schemele de ajutor de stat.

Ce noutăți aduce această ordonanță?

Sunt patru puncte majore. În primul rând, în urma concursului nu se mai acordă credite rambursabile, se acordă sprijin financiar nerambursabil.

Al doilea punct este desecretizarea concursului de proiecte.

A treia schimbare este cuantificarea calităților sprijinului acordat pentru succes la public – numărul de spectatori și calitatea artistică pentru selecție și premii la festivaluri. Dacă un producător a câștigat un concurs de proiecte pentru un nou film, iar în decursul timpului a avut success de festival cu un alt film produs de el, are dreptul la acest sprijin de calitate artistică.

Acum se cuantifică acest sprijin. De exemplu, când doi producători au avut doi Urși de Aur, cuantumul pentru succes la festivaluri n-a fost egal, pentru că pragul din anii respectivi era diferit, și atunci nu e cinstit pentru același premiu să dăm prime diferite de succes. De aceea se vor cuantifica aceste prime.

Adică vor fi sume fixe?

Se vor acorda sume fixe, care vor fi stabilite prin regulament, așa cum prevede OUG 142.

A patra schimbare majoră este că s-a înlocuit categoria de filme tematice cu categoria de coproducții minoritare.

Și care va fi fix procentul pe care îl acordați acestei categorii?

10%.

Procentul acordat filmelor documentare, despre care am discutat și în interviul nostru de acum câțiva ani, s-a schimbat?

Nu, a rămas la fel, respectiv 10%.

Credeam că după protestul documentariștilor procentul a crescut de la 10% la 15%.

Nu, nu s-a putut din cauza legii. Consiliul de Administrație nu poate să depășească cadrul legal. Numai legiuitorul poate modifica.

Dar acum, odată cu noua lege, s-a luat în discuție asta, modificarea procentului pentru filme documentare?

Legea a fost discutată împreună cu Alianța Producătorilor de Film, au fost discuții aproape un an de zile și în cadrul Ministerului Culturii și cu doamna ministru Turcan și cu cei de la legislativ.

Să înțeleg că există un consens al reprezentanților industriei pe această lege.

Da, în momentul în care această lege a mers la guvern, toată lumea a fost de acord cu varianta care a apărut în monitorul oficial.

Apare ceva nou pentru filmele cu succes la public, filmele comerciale? Ele cum se pot încadra la aceste concursuri?

Toate filmele care au succes artistic sau succes la public sunt recompensate prin puncte. Adică există niște grile, la fel ca și în legea veche, în care câștigă puncte filmele care au acest succes comercial.

Ce înseamnă mai exact transparentizarea? La ce să ne așteptăm? Scenariile înscrise vor avea numele autorului?

Înainte, pe legislația veche, toate proiectele înscrise la concurs primeau un număr de secretizare.

Este foarte firesc să fie publice, ca toată lumea să știe cine participă la concurs. Scenariul nu va fi făcut public, el e protejat de drepturile de autor.  

Și o să știm probabil și un barem de corectare după aceea?

Nu, nu există un barem de corectare. Există, ca și în legislația veche, niște anexe pe care și le completează fiecare producător și fiecare regizor. Iar anexele sunt făcute în concordanță cu legea, respectiv cu patru criterii de evaluare a proiectelor. Și atunci, pentru fiecare criteriu în parte va exista câte o anexă pe care o va completa regizorul sau producătorul, după caz.

Pentru debut, ce procent va aloca CNC?

A rămas același procent de 15% pentru debut.

De ce a durat așa de mult să fie elaborată o metodologie? Practic, ordonanță a fost adoptată în decembrie 2024, acum suntem în februarie 2026 și nu există încă această metodologie, prin urmare nu există nici concurs.

Inițial, proiectul de regulament a fost publicat la începutul lunii iunie 2025, a fost în consultare publică. Pentru proiectul respectiv au fost aduse amendamente. După care au urmat, firesc, discuțiile pe aceste amendamente și completări cu APF-ul și cu alți jucători din piață.

Proiectul a fost discutat inclusiv la Ministerul Culturii, cu domnul ministru. Iar legislativul de la cultură este foarte laborios și gândiți-vă că fiecare producător și fiecare regizor are punctul lui de vedere și are o experiență apropie pe care ar vrea să o aducă în acest nou regulament, ca să îl îmbunătățim. De aceea aceste discuții în piață au durat foarte mult.

Dar până să fie pus în dezbatere publică acest regulament au trecut șase luni.

Nu, au trecut patru luni.

Păi din decembrie până în iunie…Poate ne explicați puțin ce a însemnat acest proces de lucru la regulament, câte persoane au fost implicate.

În primul rând, schimbându-se criteriile de evaluare, am făcut noi anexe, iar asta a durat foarte mult. S-a modificat pe urmă modalitatea de organizare a concursului.

Deci toate acestea puse într-un regulament schimbă cap-coadă absolut tot.

Este foarte laborios să elaborezi o anexă și să încerci să iei în considerare ce spune producătorul, ce spune regizorul, scenaristul.

O să vedem în momentul în care el apare în consultare publică din nou, ce amendamente vor mai aduce și alții. În principal am lucrat cu Asociația Producătorilor de Filme, care are peste 40 de membri, care este, după părerea mea, destul de reprezentativă. Nu știu dacă ei au lucrat și cu alți regizori sau producători independenți care nu fac parte din asociație, dar ei au fost cei mai activi în elaborarea regulamentului și a respectivei ordonanțe.

Ce presupun, mai exact, acele trei etape de concurs?

În prima etapă comisia de selecție a scenariilor, a proiectelor, evaluează și ierarhizează proiectele. Proiectele eligibile din prima fază merg în a doua fază, în care există o evaluare tehnico-economică a unei comisii care certifică sau judecă realitatea bugetelor. După care există a treia etapă, cea a interviului.

Și la interviu cine va participa?

Regizorul și producătorul. Plus că s-au schimbat criteriile de evaluare a proiectelor. Nu mai sunt trei criterii, cum erau înainte, calitatea scenariului, calitatea regizorului, calitatea producătorului. Apare și criteriul de calitate a proiectului în sine. Iar celelalte 3 rămân la fel.

Și la interviu vor ajunge după ce vor primi niște note de trecere, presupun.

Da. Aici a fost iar destul de multă bătaie de cap, dacă sunt note sau sunt punctaje, cum e mai simplu. Să ai o notă de la 1 la 10 sau să ai punctaje de la 0 la 100.

Și în fața cui se vor prezenta regizorul și producătorul?

În fața comisiei de selecție a scenariilor.

Din comisie vor face parte tot specialiști propuși de asociații, de uniunile de creație?

Da, propunerile vor fi făcute în continuare de asociații și uniuni din domeniu, modalitatea a rămas aceeași. Numai că există condiții mult mai restrictive pentru a putea fi membru în comisia de citire a scenariilor.

Acum aveți vreo dată estimată, când ar putea fi gata acest regulament și când ați putea să deschideți concursul?

Încă suntem în discuții, Alianța Producătorilor de Film a trimis un proiect către CNC. Noi l-am corectat, am trimis înapoi corecturile strict legale, după care urmează o consultare, dacă e necesară, încă o dată, cu APF.

Dacă nu, CNC va trimite către Ministerul Culturii pentru a fi pus în consultare publică. Consultarea publică, teoretic, înseamnă două săptămâni. Dacă nu mai există amendamente, el se poate transforma într-un ordin al ministrului destul de repede.  

Dacă mai există din piață propuneri sau amendamente, vor trebui într-un fel acceptate, integrate. După care urmează din nou să se reia procesul de punere în consultare.

Dar mă gândesc că dacă deja au fost mai multe etape de feedback, la un moment dat ar trebui să se oprească. Nu știu. Nu există un termen limită pentru implementarea amendamentelor? De câte ori puteți reveni asupra draftului?

De exemplu, sunt regizori care nu fac parte din APF, nu s-a discutat și cu ei și ne putem trezi cu regizori importanți care poate nu fac parte din APF. Pe bună dreptate, regizorii nu fac parte din Alianța Producătorilor de Film. Ne putem trezi cu amendamente. Și nu este fair-play să nu iei în considerare toate punctele de vedere, cel puțin ale jucătorilor importanți din piață.

Va fi complet digitalizat acest concurs?

Da, concursul este complet digitalizat, este de ceva timp complet digitalizat pe platforma Ministerului Culturii. Absolut toate proiectele noastre sunt în platformă.

Și a fost cumva optimizată platforma? Este perfect funcțională? Știu că în trecut unii participanți s-au plâns că nu funcționează foarte ușor.

Din păcate, mentenanța nu o facem noi, o face Ministerul Culturii și nu pot să vă răspund la această întrebare.

Banii pe care CNC i-a colectat în 2025 vor fi raportați în 2026? Adică va fi o sumă mai mare la concurs?

Nu, nu, nu. Banii colectați la fond în fiecare an se raportează de pe un an pe altul pentru că în permanență sunt bani în fond. Pentru că, de exemplu, sunt proiecte câștigate acum două, trei sesiuni pentru care nu s-a deschis finanțarea. Și atunci, în permanență noi trebuie să avem un fond de rezervă din care să putem încheia contractele de producție câștigate anterior.

Dar care este suma totală colectată în 2025 și existentă acum în fondul cinematografic?

77, 5 milioane de lei disponibili.

Dar am gândit ca din cuantumul care s-a strâns anul acesta să putem organiza două sesiuni, să nu facem o primă sesiune foarte mare, ci să punem bani deoparte și pentru cea de-a doua sesiune.

Păi nu oricum trebuia să fie două sesiuni? Și anul acesta și anul trecut? Deci nu ar trebui să fie mai mulți bani la fiecare dintre ele?

Ba da, sunt două sesiuni. Dar, în general, practica era astfel: când se strângeau suficienți bani în fond, se organiza un concurs. Sunt luni în care se pot strânge în fond un milion sau două de lei, ceea ce este foarte puțin ca să organizez un concurs.

E greu să organizezi un concurs, de exemplu, sub 20-25 de milioane de lei. Și atunci preferam să putem strânge ceva mai mulți bani, în așa fel încât ajungeam la o sumă de 30-40 de milioane să organizăm un concurs. De la data organizării concursului până la următorul concurs iar nu era predictibil în câte luni se vor strânge alți 30-40 de milioane.

Și acum, în situația de față, dacă tot s-au colectat banii la fond și nu s-a organizat concurs, atunci putem să împărțim suma în două: una aferentă concursului pe care îl organizăm imediat după ce o să iasă toate actele necesare și a doua să o păstrăm pentru al doilea concurs. Și în timpul acesta se reface fondul.

S-a schimbat ceva în lege și pentru a rezolva această neconcordanță? Legea impune două concursuri pe an, dar realitatea este că invocați sumele mici colectate la fond și imposibilitatea a organiza mereu două concursuri pe an.

Întotdeauna depinde de cât se colectează la fond. Și gândiți-vă, de exemplu, că au fost ani în care din acest fond se fac absolut toate programele, toate manifestările, toate distribuțiile, toate producțiile de film, deci toată activitatea cinematografică.

Din păcate, banii nu se colectează toți odată. Îi colectăm în timp. Dacă în această perioadă, CNC-ul are multe proiecte care intră în producție, e posibil ca producătorul și regizorul să ceară foarte multe calități, exact ce vă spuneam înainte.

Și atunci, dacă sunt foarte multe proiecte în producție în anul respectiv, fondul se diminuează cu aceste calități artistice și succes de public pe care le cer pentru producție. De exemplu, acum 2 ani de zile, cuantumul acestor calități a fost în jur de 18 milioane de lei. Deci o sumă foarte mare, aproape cât un concurs. Și atunci există mai multe variabile. Este foarte greu și niciodată nu o să existe o predictibilitate corectă atât timp cât nu există un venit fix în fiecare lună, pe care să te poți baza.

Pentru publicul nespecializat, puteți să explicați din ce surse de venit este alcătuit fondul cinematografic?

Principala sursă este colectarea contribuției de 4% din contravaloarea minutelor de publicitate contractate de posturile de televiziune. Apoi, o altă sursă e o contribuție de 3% din prețul minutelor de publicitate vândute în cadrul programelor proprii de către societăți, o contribuție de 4% din exploatarea filmelor cinematografice. Mai nou, de doi ani de zile a apărut și o contribuție de la platforme.

De ce nu se colectează de la jocurile de noroc? Îmi imaginez că de acolo ar trebui să vină sume foarte mari.

Pentru că nu există metodologie pentru acea lege.

Păi și cine ar trebui să facă metodologia?

Ministerul de Finanțe. Din păcate, noi ne-am adresat Ministerului de Finanțe pentru a avea o metodologie, dar nu am primit răspuns.

Multă lume se întreabă de ce statutul directorului CNC este de funcționar public și nu are mandatele limitate, așa cum sunt directorii instituțiilor publice de cultură. Puteți să ne explicați un pic care este statutul directorului CNC?

Da, în primul rând nu suntem instituție de cultură. Conform legii CNC-ul este organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei. Deci suntem o instituție eminamente administrativă. Noi nu suntem instituție de cultură, nu ne încadrăm în legea managementului cultural, nu organizăm programe așa cum fac teatrele și cum fac celelalte instituții de cultură. Există codul administrativ, cu prevederi pentru funcționari.

Dumneavoastră ați dat un concurs pentru post, dar mandatul e nelimitat, corect?

Da, am dat concurs la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru a deveni funcționar public și, pe urmă, al doilea concurs pentru a deveni director.

Să nu credeți că noi nu avem o evaluare. Din contră, avem o evaluare anuală care se face pe niște grile de evaluare, pe niște sarcini pe care le ai de îndeplinit, pe niște indicatori, dar strict legați de administrația publică, nu de management cultural.

Și cine vă face evaluarea?

Ministerul Culturii.  Pentru salariații noștri evaluarea o fac eu, iar pentru mine o face Ministerul Culturii. Există în legea funcționalului public această metodologie de valoare și dacă nu ai o notă suficient de bună, există metode de retrogradare.

Și ați primit tot timpul note foarte bune.

Da.

Să știți că, apropo de instituții de cultură, este foarte, foarte greu să anticipezi sau să faci un program de management pentru o instituție care administrează un fond și care reglementează activitatea cinematografică din România.

N-ai cum să faci un plan de management cultural, să știi câte cinematografe noi se vor deschide, câte filme vor avea nevoie de rating pentru difuzare. Ce filme vor face regizorii și producătorii noștri? Câte vor fi comedii, câte premii vor avea, este foarte dificil să faci un plan de management. Nu ai cum să faci.

Și, dacă îmi permiteți, o întrebare mai personală, vă place job-ul pe care îl aveți? Vă mai place?

Lucrez în cinematografie din 1988, deci este, teoretic, a doua viață. Nici nu m-aș vedea făcând altceva.

Dar mă gândesc că e, totuși, dificil ca mediu de lucru, tensionat, cum spuneați, tot timpul există nemulțumiri, critici.

Peste tot vor exista nemulțumiri și critici. Marea majoritate a producătorilor și regizorilor mă cunosc. Și eu îi cunosc pe ei, relațiile sunt câteodată mai bune, câteodată mai tensionate, deci nu văd un impediment, bineînțeles că îmi place ce fac.

La UNATC mai predați?

Da.

Ce anume?

O materie destul de specifică pentru anii de imagine de film – sensitometrie, exponometrie, procesare. Predau și cursul de culoare, se folosește atât în peliculă cât și în digital.

Mai aveți timp să mergeți la cinema, să vedeți filme?

Din când în când, da. Din când în când. Din când în când. Mărturisesc.

Puteți să ne ziceți un film românesc, european sau american, nu contează, ceva ce ați văzut recent și v-a plăcut?

Sincer, mi-a plăcut cel mai mult filmul Adei Solomon, Sorella di Clausura (n.r. regia Ivana Mladenovic).

Și dintre cele străine, poate cele nominalizate la Premiile Academiei Europene sau la Oscaruri?

Nu am reușit să văd nimic.

Sincer, de văzut filme acasă este mult mai comod. Pe platformele este mult mai simplu. E foarte greu de ajuns la cinematograf pentru că stau destul de mult la birou și ajung destul de târziu acasă. Atunci mi-e destul de dificil să ajung la un cinematograf.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}

The post INTERVIU Anca Mitran, directoarea CNC: “Mi-e destul de dificil să ajung la un cinematograf.” appeared first on Cultura la dubă.

Mai mulți cineaști români semnează o scrisoare deschisă publicată azi, prin care cer demisia Ancăi Mitran, directorul CNC, ca urmare a unor declarații făcute de aceasta într-un interviu pentru Cultura la dubă.

Printre semnatari se numără regizorii Radu Jude, Alexander Nanau, Radu Muntean, Călin Peter Netzer sau Stere Gulea.

În plus, senatorul PNL Liviu Brătescu, fost secretar de stat în ministerul Culturii, a anunțat că va solicita audierea Ancăi Mitran în Comisia de Cultură a Senatului.

“Un judecător nu are voie să se exprime pe un caz aflat în desfășurare, pentru a nu exista suspiciunea că a luat o decizia înainte de a se termina procesul. La fel, nici directorul unei instituții care împarte fonduri pe baza unei competiții între creatori nu are voie să se pronunțe public asupra propriilor preferințe.”, a declarat acesta.

Primul protest a avut loc marți, în fața CNC. Cultura la dubă a relatat pe larg ce s-a întâmplat atunci, iar Anca Mitran a făcut noi declarații.

Cineaștii s-au strâns și miercuri și joi în același loc, iar azi dimineață au sosit la fața locului și jandarmii, care i-au legitimat pe cei prezenți. Printre aceștia se aflau și câțiva studenți la Facultatea de Film.

Potrivit informațiilor pe care le avem până la această oră, nu a avut loc nicio întâlnire e directă între protestatari și conducerea CNC în aceste zile.

Redăm mai jos scrisoarea cineaștilor:

“DIRECTORUL CENTRULUI NAȚIONAL AL CINEMATOGRAFIEI  ATACĂ CINEMATOGRAFIA ROMÂNĂ

În data de 15 septembrie 2022, directorul Centrului  Național al Cinematografiei, doamna Anca Mitran, a acordat un interviu prin care poziționează CNC-ul în opoziție cu cineaștii români, mai degrabă decât ca susținător și aliat al producțiilor autohtone.

Doamna Mitran începe prin a ataca filmele de artă: „În ultima vreme, toți regizorii noștri fac filme pentru festivaluri, filme de artă. Și atunci, ducem o lipsă acută de filme pentru public, care să nu aibă pretenții pentru premii la festivaluri”.

Apoi își continuă prelegerea despre genul de filme pe care și-ar dori să le vadă în cinematografe — filme despre personalități istorice românești, comedii de public larg și povești de dragoste — și menționează nostalgic mai multe titluri produse în epoca Ceaușescu ca exemple a ceea ce ar trebui să ofere regizorii români publicului, declarând că ea are „altă concepție despre film”.

„Concepția despre film” a unui funcționar public nu este relevantă, conform legislației române. Cu toate acestea, de nenumărate ori în cadrul acestui interviu, doamna Mitran indică faptul că se vede atât pe ea însăși — cât și CNC-ul, ca extensie a agendei ei — ca pe un arbitru al gusturilor, unic inițiator al producției artistice și generator de reguli: „Noi facem toată producția de filme. Facem atât scurtmetrajele, cât și documentarele, care nu sunt filme pentru sălile de cinematograf”, spune ea.

Însă nici CNC-ul, nici directorul său nu fac filme; CNC-ul ca instituție finanțează parțial producția unora dintre filmele românești. Și cu siguranță nici CNC-ul și nici directorul său nu pot decide să excludă din circuitul de distribuție în săli întregi categorii de film.

Totuși, doamna Mitran insistă că „legea este pentru finanțarea producțiilor care sunt în sălile de cinematograf. Documentarul nu este un film pentru sala de cinematograf”. Acesta este doar unul dintre exemplele de dezinformare cu privire la Legea Cinematografiei din cadrul interviului acordat de doamna Mitran.

Nici măcar etalonul simplist de box office cu care doamna Mitran a ales să măsoare toate producțiile românești nu rezistă unei examinări mai serioase. „În ultimii 10 ani am făcut cel puțin 100 de documentare. De câte ați auzit că au făcut performanță?”, spune ea.

Ei bine, potrivit datelor furnizate chiar de anuarul CNC, doar în anul 2020, 9 din primele 20 filme românești ca număr de intrări în cinematografe au fost documentare.

Singurul film românesc nominalizat la Oscar (nu la una, ci la două categorii) este un documentar — Colectiv. Cu toate acestea, când este confruntată cu aceste date, doamna Mitran le respinge, ceea ce sugerează încă o dată că viziunea ei despre „performanță” are mai puțin de-a face cu rezultate măsurabile decât cu conținutul filmelor.

De mai multe ori în cadrul  interviului, doamna Mitran lasă să se înțeleagă că artiștii români ar trebui să urmeze liniile trasate de directorul CNC-ului. De fapt, întregul interviu dezvăluie o mentalitate feudală conform căreia CNC-ul nu este văzut ca un serviciu public a cărui misiune este să susțină filmul românesc, ci mai degrabă ca un patron al artei dezamăgit de rezultatele comenzilor lui.

Declarațiile doamnei Mitran o descalifică de la ocuparea funcției de director al CNC.

Nu este clar de ce Ministerul Culturii a decis să extindă mandatul doamnei Mitran după pensionare, având în vedere că, sub conducerea ei, CNC-ul nu a contribuit la îmbunătățirea sistemului de distribuție cinematografică din România și nici la redeschiderea cinematografelor pe care pare atât de dornic să le umple;

CNC-ul a dispărut timp de un an și jumătate în timpul pandemiei, lăsând industria românească fără sprijin în mijlocul unei crize; același CNC nu a reușit să se adapteze și să se modernizeze dincolo de etapa dosarelor cu șină până în 2022. 

Cel mai recent interviu al doamnei Mitran nu face decât să clarifice definitiv că directorul CNC nu vede instituția pe care o conduce și nici pe sine însăși ca pe un susținător și aliat al cinematografiei românești, ci mai degrabă ca pe o forță de opoziție al cărei rol este să critice și să dirijeze producția locală. 

Cerem ca doamna Mitran să demisioneze din funcția de director al CNC, poziție pe care nu o mai poate ocupa în aceste circumstanțe. Cerem ca CNC să fie condus de o persoană calificată, deschisă să colaboreze cu oamenii din industria filmului și a cărei viziune asupra cinematografiei românești este în concordanță cu realitățile în continuă schimbare ale secolului 21.

Semnează,

Dana Bunescu, monteur de film, sound-designer

Ioana Țurcan, regizor și producător cultural

Gabriela Forfotă, regizor

Eliza Zdru, regizor

Mona Nicoară, regizor

Andreea Lăcătuș,  regizor

Andra Tarara, regizoare

Paula Oneț, regizor

Alexandru Solomon, regizor

Laura Căpățână, regizor de documentare

Nora Agapi, regizor

Ruxandra Gubernat, regizor și cercetător

Roxana Andrei, regizor

Andrei Dăscălescu, regizor

Carmen Tofeni, director de imagine, regizor

Dragoș Hanciu, regizor, fotograf

Andrei Tănăsescu, organizator de festivaluri

Cristina Haneș, regizor

Daniel Barnuti, regizor

Anelise Sălan, regizor și cercetător

Mihai Dragolea, regizor

Elena Martin, producător

Cătălin Cristuțiu, monteur de film

Andra MacMasters, producător de film

Alexandru Paul, fotograf, videograf

Bogdan Mureșanu, scenarist și regizor

Raluca Durbacă, regizor de documentare

Alexandra Gulea, regizor, artist vizual

Dorin Moldoveanu, regizor

Irina Trocan, critic de film

Melinda Blos-Jáni, filmolog

Flavia Dima, critic de film și curator

Călin Boto, critic de film și curator

Andra Chiriac Hera, regizor

Radu Jude, regizor documentar ficțiune

Alexandru Maftei, regizor

Tudorița Soldănescu, manager cultural

Raluca Hașu

Tudor Cristian Jurgiu, regizor

Radu Muntean, regizor

Razvan Radulescu, scenarist, regizor

Carla Fotea, producător

Tudor Platon, director de imagine

Cristina Elena Iliescu, regizor de documentare experimentale

Alexander Nanau, regizor

Monica Felea, distribuitor de film

Ștefan Bradea, distribuitor de film

Alexandru Gherman, regizor

Maria Salomia, monteur de film

Vlad Petri, regizor

Anca Păunescu, organizator de festivaluri

Ruxandra Ghițescu, scenarist, regizor

Alex Pintică, monteur de film

Paul Dogioiu, manager cultural

Iosif Prodan, critic de film, jurnalist

Florin Iepan, curator 

Andreea Dumitriu, regizor

Anton Groves, regizor

Călin Peter Netzer, regizor

Ana Lungu, regizor

Mihai Mincan, regizor

Alexandru Radu, monteur de film

Stere Gulea, regizor

Dumitru Budrală, regizor

Simona Constantin, regizor, curator

Raluca R Gorgos, regizor

Andrei Butica, director de imagine

Radu Gorgos, director de imagine

Andrei Ujică, regizor

Elena Vlădăreanu, scriitoare

Oana Ghera, curator de film

Cătălin Neagoe, UPM

Sophie Reiter, monteur de film

Ioana Bogdana, producător și scenarist

Eva Todică, regizor, scenarist și producător

Mihai Grecea, regizor

Oana Tenter, regizor 

Ilinca Neagu, regizor, producator”

Interviul la care se face referire poate fi citit integral AICI, iar cel de-al doilea interviu acordat de Anca Mitran, după prima zi de protest, poate fi citit AICI.

The post În a 4-a zi de protest, mai mulți cineaști îi cer demisia Ancăi Mitran, directorul CNC appeared first on Cultura la dubă.

12 cineaști români, reprezentând diferite generații, s-au prezentat în această dimineață în fața Centrului Național al Cinematografiei, purtând mesaje de protest față de declarațiile directorului instituției, Anca Mitran, publicate săptămâna trecută de Cultura la dubă.

Într-un interviu oferit cu ocazia lansării unei noi sesiuni de finanțare pentru proiecte cinematografice, Anca Mitran a afirmat, printre altele, că “Toți regizorii noștri fac filme pentru festivaluri, filme de artă. Și atunci, ducem o lipsă acută de filme pentru public.”, că „Documentarul nu este un film pentru sala de cinematograf.” și a explicat propria viziune despre film, susținând că „În momentul în care trăiesc vreo 24 de ore din 24 în oraș, merg pe stradă și văd oameni amărâți, supărați, totul este apăsător, viața noastră socială e destul de complicată.

De ce m-aș duce la cinematograf să văd un film care dezbate aceleași subiecte? Aș vrea să evadez două ore, să mă duc în altă lume, să văd altceva, să văd o poveste frumoasă de dragoste, să râd la o comedie, să văd chiar un film pentru copii.”

Printre protestatari s-a aflat și celebrul regizor și scriitor român Andrei Ujică, realizatorul filmul documentar Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu (2010), multipremiat la nivel internațional.

“Am venit aici dintr-un semn de solidaritate cu colegii mei și să dăm un semn de dezaprobare pentru faptul că directorul instituției care, prin natura ei, trebuie să protejeze cinematografia, face niște reproșuri și admonestări așa, de diriginte, că nu suntem noi cuminți și nu facem filmele care să placă publicului și centrului respectiv.

CNC are, mai întâi de toate, misiunea de a promova și proteja filmul românesc. Asta înseamnă filmul de artă românesc, nu filmul comercial.

Andrei Ujică, regizor și scriitor

Filmul comercial are alte canoane, alte finanțări. Niciun stat nu are nevoie de un fond cinematografic național care să finanțeze filme comerciale, asta e o absurditate.

Cum comentați afirmația că filmul documentar nu este pentru cinematograf?

E de râs, dacă n-ar fi de plâns. Dovedește și o inadecvare la realitate. Anul acesta, acum o săptămână, Leul de Aur de la Veneția a fost câștigat de un film documentar (n.r. All the beauty and the Bloodshed).

Și CNC-ul visează și îi e dor de Năică. Singurul film românesc nominalizat vreodată la Oscar este un film documentar. Despre ce vorbim?

Nici filmele de ficțiune românești nu rup box office-ul. Întâi de toate, nu mai avem cinematografe.

Au dispărut cinematografele de artă, nu se face nimic pentru creșterea unui nou public cinefil. Ceea ce ar trebui să fie un alt obiectiv al unei instituții naționale care sprijină cinematografia.

Andrei Ujică, regizor și scriitor

Realitatea e că ne aflăm pe fronturi diferite și e o situație care, mai devreme sau mai târziu, va trebui discutată.”

Alexandru Solomon, regizor de filme documentare, producător și director de imagine, precum și președintele festivalului de film documentar One World Romania, s-a prezentat la CNC cu o statistică din 2020, care arată că din primele 20 de filme românești cu succes la public, 9 au fost filme documentare.

Cineastul este una dintre vocile care au cerut constant în ultimii ani majorarea procentului de 10% pe care CNC îl alocă filmelor documentare, din totalul bugetului unei sesiuni de finanțare.

“Mi s-a părut că declarațiile astea o poziționează pe doamna Mitran, ca director al CNC, în contradicție sau în conflict cu filmul românesc, spunând că responsabilitatea pentru lipsa de public e în cârca celor care fac filme. Ceea ce e complet fals.

Ce a făcut CNC în toți acești ani pentru a revitaliza o rețea de săli de cinema? În București sunt 3 săli, de fapt, în afară de mall-uri.

Alexandru Solomon, regizor

Ce a făcut pentru promovarea filmului românesc? Există campanii de PR pentru filmul românesc, făcute de CNC? Nu am auzit.

Ce mi s-a părut flagrant este această necunoaștere a realității românești și a problemelor noastre. Dânsa știe ce sume trebuie să plătești ca să intri cu un film românesc la mall? Mall-urile te pun să plătești. Din ce? Din sprijinul pentru distribuție acordat de CNC, care e de 2000 de euro? N-ajunge pentru nimic.

Problema nu e la filme. Problema e la toată structura de distribuție și de promovare, în care CNC ar putea să aibă o contribuție majoră. De ce nu o face? Asta e de văzut.

Alexandru Solomon, regizor

Noi am tot propus chestii, putem să propunem și acum. Dar mi se pare absurd că trebuie să ne situăm așa, pe poziții de conflict și de “nu faceți filme bune”. Noi le facem. La filmele la care știu eu că am lucrat, din bugetele respective, finanțarea CNC era de 30-45%. Restul e adunat cu greu de producători, umblând în lume și obținând bani și prin expunerea la festivaluri, că altă șansă nu avem.

Ce spune doamna Mitran e adevărat, da, facem filme pentru festivaluri, o bună parte din noi. Dar care e altă șansă de a fi remarcat? De ce nu i se spune Simonei Halep să nu se mai ducă la competiții internaționale, să rămână în România și să facă performanță aici?”

Dana Bunescu, o altă personalitate a cinematografiei române, a purtat, la rândul său, un mesaj de protest în care invocă lipsa sălilor de cinema din România.

„Toată lumea își dorește să facă film la care publicul să ajungă, dar pentru asta trebuie să existe o șansă de distribuire a acelor filme în România.

Dana Bunescu, monteur

Iar asta nu e susținut în vreun fel. Nici ficțiunea, nici documentarul, nici animația. Totul este o mare glumă și la sfârșit concluzia e că trebuie să fim trași de urechi că am făcut filme necorespunzătoare.”

Dana Bunescu a montat unele dintre cele mai cunoscute filme românești din ultimii 20 de ani – Moartea Domnului Lăzărescu, 4 luni, 3 săptămâni si 2 zile, Poziția Copilului sau Colectiv. În 2017 a câștigat Ursul de Argint la Berlin pentru remarcabila contribuție artistică adusă filmului Ana, mon amour.

Contestă vehement declarațiile Ancăi Mitran și se arată îngrijorată de perspectiva acesteia asupra filmului documentar.

“Mă deranjează practicarea evidențelor convenabile. Și faptul că doamna Mitran ne reduce la o grupă mică de oameni care nu fac lucrurile așa cum i-ar plăcea dânsei. Toată această perspectivă paseistă e una care m-a deranjat și acesta e motivul pentru care am venit aici.

Ce m-a surprins a fost acea afirmație enormă, că filmul documentar nu este film de cinematograf. E absurd, e imposibil de imaginat cum directorul CNC poate să facă o asemenea afirmație. Nu e suficient că duce politica asta de punere la colț a filmului documentar prin proasta finanțare. Mai face și afirmații de genul acesta.

Dacă programul de conducere al dânsei era ca filmul documentar să fie din ce în ce mai invizibil, mai inexistent, afirmația asta iată că ne dă și cheia. Și ne îngrijorează această perspectivă.”

La concursul de proiecte cinematografice anunțat recent, CNC va distribui banii astfel:

• 49% – 19.600.000 lei pentru filmele de ficţiune de lungmetraj;
• 15 % – 6.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de lungmetraj debut;
• 10% – 4.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de lung și scurtmetraj tematice;
• 10% – 4.000.000 lei pentru filmele documentare;
• 10% – 4.000.000 lei pentru filmele de animaţie;
• 5% – 2.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de scurtmetraj;
• 1% – 400.000 lei pentru dezvoltarea proiectelor de filme de lungmetraj ficţiune, documentare și de animaţie, din care 300.000 lei – ficțiune; 50.000 lei – documentar și 50.000 lei – animație.

Realizatorii de film documentar o acuză pe Anca Mitran de deformarea adevărului, atunci când vine vorba despre cei 10% alocați acestei secțiuni. În interviul inițial, directorul CNC a afirmat că  “nu se poate majora fiindcă 10% e stabilit prin lege. Până nu se modifică legea, nu se poate.”

Alexandru Solomon o contrazice:

“Legea spune că e minim 10%, deci e la latitudinea CNC să sprijine mai mult sau egal cu 10% acest domeniu care a avut performanță mare. Dânsa spune “am făcut 100 de documentare, câte au avut performanță?”. Poate ar trebui să facem o listă, dar cred că CNC deja o are și dânsa o ignoră.

I-ați zis vreodată în scris sau față în față aceste lucruri?

De mai multe ori.

Și care a fost reacția?

Pe moment au găsit o soluție și au suplimentat nu cu 5%, ci cu 2%. A fost mai mult decât nimic, dar s-a oprit acolo. Nu există o politică de a încuraja tipul acesta de film.

Iar ceea ce e îngrijorător este că dânsa spune în interviu că vrea filme escapiste, comedii, filme de dragoste care să mă plimbe în altă lume.

Pentru asta există agenții de turism și vagoane de filme peste tot, la cinema și pe net, care fac asta. De ce e nevoie ca CNC să producă așa ceva?

Alexandru Solomon, regizor

CNC e aici ca să încurajeze generații de tineri să facă film creativ, care reflectă societatea românească, pune oamenii pe gânduri, îi și distrează, dar nu e aici ca să producă Miami Bici și 5 Gang. Foarte bine că se fac, dar nu e nevoie de banii CNC pentru asta.”

Prezenți au fost și câțiva tineri cineaști, care au aflat din propria experiența cât de dificil este să pornești o carieră în cinematografie, un domeniu subfinanțat în România. Mihai Dragolea, de exemplu, proaspăt câștigător al Premiului TIFF pentru cel mai bun scurtmetraj – Aurică, viață de câine, susține că a fost nevoit să își autofinanțeze primele filme până la ultimul proiect, cu care a câștigat finanțare de la CNC.

Mihai Dragolea este și unul dintre jurnaliștii care au fost agresați fizic de hoții de lemne. Mihai lucra atunci la realizarea unui film documentar despre mafia lemnului din România.

“Mi se pare că suntem cu toții în aceeași oală și ar trebui să fie mai mult o colaborare între CNC și cei care fac filme. Nu avem mulți oameni în săli, dar e o responsabilitate colectivă treaba asta. Și nu avem oameni în săli pentru că cinematografia nu mai e prezentă în sfera publică.

În Franța, filmele pe care le fac cineaștii francezi sunt foarte aproape de public. Sunt săli de cinema, mediateci și lumea merge la ele.

Cum la noi sunt aproape de public casele de pariuri. Oamenii merg și pariază bani aiurea. La ei e cu cinemaul și cultura aproape de oameni.

Mihai Dragolea, regizor

Dacă liderul instituției spune că filmele care se fac acum nu sunt pretabile pentru sala de cinema, e ca și cum ți-ai faulta propria producție și întreg cinemaul românesc în România, că în afară ei se ocupă de filmele românești mai bine decât ne ocupăm noi în țară.

Iar legat de preferințele pentru filme de public, avem destul escapism de la filmele americane, care devine din ce în ce mai prost, de fapt.

Cred că există loc pentru povești românești și ar trebui construit apetitul pentru ele, cum și americanii ne-au construit apetitul pentru universul Marvel.”

Cineaștii au stat în fața sediului CNC aproximativ o oră și jumătate. În paralel, câțiva colegi de breaslă care nu au putut fi prezenți, le-au trimis câteva fotografii prin care și-au arătat solidaritatea.

În tot acest timp, Anca Mitran s-a aflat în sediul instituției și nu a ieșit să discute cu cei prezenți, spunând că nu i s-a solicitat acest lucru.

Ca jurnalist, i-am cerut Ancăi Mitran un nou punct de vedere, raportat la reacțiile de azi și la declarațiile făcute inițial.

Iată ce a declarat azi, pentru Cultura la dubă, după protest:

“Doamna director, declarațiile dumneavoastră au stârnit nemulțumirea unor cineaști români. Aceștia spun că nu este normal ca dumneavoastră, ca director al instituției, să îi certați că fac filme de artă și nu fac filme de public sau să afirmați că documentarul nu este un film de cinematograf.

Cum comentați reacția lor?

În primul rând, trebuie să îmi fac mea culpa, am folosit un termen total neadecvat, respectiv că CNC face filme. Nu face filme, finanțează filme.

În al doilea rând, ar trebui să mă simt lezată că îmi sunt cenzurate gusturile personale, referitor la declarația că mi-au plăcut și îmi plac în continuare filmele copilăriei mele, respectiv ale lui Zizi Bostan și ale lui Geo Saizescu.

Anca Mitran, directorul CNC

Referitor la așa zisa ceartă a mea, nu a fost în niciun caz ceartă. Este o afirmație bazată pe date statistice.

Dar ați vorbit în calitate de director al instituției. Ați transmis un mesaj din vârful instituției care ar trebui să protejeze cineaștii români. Ei spun că nu este vina lor că filmele nu aduc public în sală. Invocă lipsa sălilor de cinema, lipsa banilor pentru distribuție și promovare.

Am să fac în curand publică o statistică privind fondurile alocate de CNC pentru distribuție. Acesta e un aspect. Al doilea aspect, nu i-am certat. Este o constatare. Cele 640 de filme care s-au făcut în ultimii 10 ani au luat 500 de premii. Este o constatare din datele statistice. Filmul românesc, în marea lui majoritate, este un film pentru festivaluri.

De ce ar fi asta ceva negativ?

Eu n-am spus că ar fi ceva negativ sau nu am spus-o ca pe un reproș. Pur și simplu este o constatare bazată pe numărul de filme, de premii și de spectatori.

Ceea ce am spus și susțin în continuare, foarte puține filme românești recente sunt pentru public. Aici nu are cum să îi ajute CNC.

Anca Mitran, directorul CNC

Și dacă eu mă uit la Aferim! sau la Astă seară dansăm în familie nu are importanță. Legea funcționează în continuare, indiferent de părerile mele personale; comisiile aleg scenariile, conform legislației în vigoare.

CNC este un organ de administrare a unui Fond Cinematografic, din care încercăm să acoperim toate nevoile pieței de film – producție, distribuție, exploatare, tot ce putem face.

Alexandru Solomon invocă o statistică a CNC din 2020, conform căreia din 20 de filme, primele intrări în cinematografe ca număr de spectatori, 9 sunt documentare. Asta ca să contrazică afirmația dumneavoastră, că filmul documentar nu este pentru cinematograf.

Cred că aici este o proastă înțelegere a declarației mele .

De exemplu, Acasă și Colectiv sunt filme de audiență mare pentru că dezbat probleme sociale de larg interes. Și atunci, nu ar trebui să aibă doar 25.000 de spectatori în sălile de cinematograf, adică 1% din populația țării.

Anca Mitran, directorul CNC

Ar trebui să aibă 20 de milioane de spectatori, dacă ar fi difuzate pe canalele de televiziune.

Ar fi nevoie și de fonduri mai mari pentru promovare și distribuție, de săli de cinema de artă. Și ei invocă și acest lucru, că este o problemă a sistemului, nu a realizatorilor de film, că publicul nu vine în sălile de cinema.

CNC sprijină industria de film, acordând banii pentru distribuție fiecărui film care iese în exploatare. Din păcate, sălile de cinematograf nu sunt în subordinea noastră.

CNC nu poate interveni în politica de distribuție a sălilor private din mall-uri.

În lege există obligativitatea ca sălile să difuzeze un procent de minimum 5% din numărul anual de spectacole cu filme românești, procent care se respectă.

Mai este și acea discuție legată de procentul alocat filmului documentar, dumneavoastră ați spus că 10% este prevăzut în lege și nu aveți decât să schimbați legea, dumnealor spun că în lege scrie minimum 10%, deci ați putea să acordați mai mult.

Nu depinde de mine. Aceste alocări și procente se fac printr-o hotărâre de a Consiliul de Administrație. Dar, în România se fac cam 3 filme de ficțiune la 1 documentar. Franța are o pondere de 5 filme de ficțiune la 1 documentar.

Nu cred că este o pondere nesemnificativă a documentarului față de filmele de ficțiune.

Discuția e raportată la performanțele obținute de documentarele românești în ultimii ani, primul film românesc nominalizat la Oscaruri a fost un documentar, credeți că ar trebui majorat procentul alocat?

Să știți că atunci când am suplimentat banii la secțiunea de documentar, acum două sesiuni, am avut multe discuții cu regizorii de filme de ficțiune.

În ce sens?

De exemplu, procentul la secțiunea de debuturi este identic cu cel de la secțiunea documentare. La fel, regizorii tineri au cerut majorarea bugetului la debuturi.

Ați avut discuții în Consiliul de Administrație, legate de modificarea procentelor?

La fiecare sesiune sunt stabilite aceste procente. Consiliul a decis alocarea procentelelor minime din lege.

Referitor la protestul care a avut loc azi, intenționați să aveți o discuție cu cei prezenți?

Dacă mi se solicită…

Există un Consiliu de Administrație al CNC, numit la propunerea cineaștilor, care decide toată strategia, toate alocările de bani din Fondul Cinematografic , nu decid eu personal.

Eu, ca director general, nu am nicio putere să aloc banii după părerile mele personale. Eu am obligația să pun în aplicare Hotărârile Consiliului în concordanță cu legislația în vigoare.

Dar credeți că declarațiile pe care le faceți public pot influența decizia Consiliului, Consiliul să își asume viziunea dumneavoastră despre film?

În niciun caz. Fiecare are dreptul la opinia personală. Consiliul e format din 7 persoane, iar majoritatea decide.

În încheiere, doriți să retractați ceva sau să reformulați ceva din interviul inițial?

Este o constatare. Cele 640 de filme care s-au făcut în ultimii 10 ani au luat 500 de premii. Este o constatare din datele statistice. Filmul românesc este un film pentru festivaluri.

Legat de documentar, „că nu este film pentru sala de cinematograf”. Am vrut să spun că nu are audiența pe care ar trebui să o aibă un film ca Acasă sau Colectiv. Referindu-mă strict la importanța subiectelor și la audiența pe care ar trebui să o aibă aceste subiecte.

Media biletului la cinematograf e în jur de 25 de lei. Este foarte greu pentru media populației să prefere un film documentar față de un film artistic american, să spunem.

Deci atât Colectiv, cât și Acasă, care abordează subiecte importante, ar fi trebuit să aibă o altă audiență. Ele ar trebui să fie văzute de un număr cât mai mare de oameni, care, însă, nu o să meargă la cinema din cauza prețului biletului.

Și atunci, care ar fi soluția ca publicul să intre mai mult în contact cu filmele documentare și cu filmele de artă, în general?

Avem Sala Union, special pentru documentare și scurtmetraje, la niște prețuri minime. Nu știu dacă am avut 4 solicitanți în ultimul an, din păcate.

Alexandru Solomon a spus că nu știa de această inițiativă, semn că e o lipsă de comunicare între instituție și cineaști.

A fost public anunțul, pe site-ul CNC și pe site-ul ANF.

De asemenea, că Sala Union nu se află într-o stare foarte bună.

Este o sală în condiții bune.”

Anca Mitran conduce Centrul Național al Cinematografiei din anul 2014. Din 1997 până în 2014 a fost directorul Arhivei Naționale de Film, iar în lumea cinematografiei a început să activeze din 1989, la Studiourile Buftea. Este doctor în inginerie chimică din anul 1997 şi doctor în estetica filmului din 2010.

Cei prezenți azi în fața CNC spun că se vor aduna și mâine, în același loc, de la 9.30 la 10.30.

The post 12 cineaști au protestat azi în fața CNC. Andrei Ujică, regizor: “Realitatea e că ne aflăm pe fronturi diferite și e o situație care, mai devreme sau mai târziu, va trebui discutată.” appeared first on Cultura la dubă.

Mâine, 20 septembrie, între orele 9.30 – 10.30, mai mulți cineaști români vor protesta în fața Centrului Național al Cinematografiei, ca urmare a declarațiilor Ancăi Mitran, directorul CNC, publicate de Cultura la dubă.

Într-un interviu acordat publicației noastre, cu ocazia anunțării primului concurs de proiecte cinematografice pe 2022, Anca Mitran a făcut mai multe declarații care au atras criticile oamenilor de film.

Printre altele, aceasta a declarat că “Documentarul nu este un film pentru sala de cinematograf.” și a explicat propria sa viziune asupra filmului, susținând că ar fi nevoie de mai multe “filme de public” și de filme pentru copii și adolescenți:

“Dacă intrăm într-un mall, în afară de violență, politică…nu prea vezi altceva. Am vrea un film românesc, cum era seria cu Năică, a lui Zizi Bostan, care îmi arăta puțin peisajul satului, animale, altceva decât zidurile unui oraș, alte lucruri.

Eu am altă concepție despre film.

În momentul în care trăiesc vreo 24 de ore din 24 în oraș, merg pe stradă și văd oameni amărâți, supărați, totul este apăsător, viața noastră socială e destul de complicată.

De ce m-aș duce la cinematograf să văd un film care dezbate aceleași subiecte?

Aș vrea să evadez două ore, să mă duc în altă lume, să văd altceva, să văd o poveste frumoasă de dragoste, să râd la o comedie, să văd chiar un film pentru copii.“

Interviul complet poate fi citit AICI.

Anca Mitran conduce Centrul Național al Cinematografiei din anul 2014. Din 1997 până în 2014 a fost directorul Arhivei Naționale de Film, iar în lumea cinematografiei a început să activeze din 1989, la Studiourile Buftea. Este doctor în inginerie chimică din anul 1997 şi doctor în estetica filmului din 2010.

The post Cineaștii români protestează mâine în fața CNC, ca urmare a declarațiilor Ancăi Mitran, directorul CNC appeared first on Cultura la dubă.

Centrul Național al Cinematografiei a anunțat recent organizarea primului concurs de proiecte cinematografice pe 2022. Potrivit legii, CNC ar trebui să organizeze anual două sesiuni de finanțare, însă Anca Mitran, directorul instituției, explică într-un interviu pentru Cultura la dubă de ce acest lucru nu este posibil tot timpul.

Potrivit acesteia, sumele colectate din mediul privat la Fondul Cinematografic ar trebui să cumuleze măcar 20 de milioane de lei pentru o sesiune de finanțare, fiindcă altfel, banii alocați filmelor ar fi prea puțini.

Totuși, la actuala sesiune se pun la bătaie 40 de milioane de lei, după cum urmează:

• 49% – 19.600.000 lei pentru filmele de ficţiune de lungmetraj;
• 15 % – 6.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de lungmetraj debut;
• 10% – 4.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de lung și scurtmetraj tematice;
• 10% – 4.000.000 lei pentru filmele documentare;
• 10% – 4.000.000 lei pentru filmele de animaţie;
• 5% – 2.000.000 lei pentru filmele de ficțiune de scurtmetraj;
• 1% – 400.000 lei pentru dezvoltarea proiectelor de filme de lungmetraj ficţiune, documentare și de animaţie, din care 300.000 lei – ficțiune; 50.000 lei – documentar și 50.000 lei – animație.

Anul acesta, la secțiunea film tematic, CNC invită cineaștii să depună scenarii pentru filme pentru copii și adolescenți, considerând că România duce lipsă de astfel de producții și că, spune Anca Mitran, „avem nevoie de filme de public”.

Iată declarațiile directorului CNC pentru Cultura la dubă:

***

“Ați anunțat recent mult așteptata sesiune de finanțare pe 2022. De ce abia acum?

Este prima sesiune pe acest an. Din păcate, durează foarte mult sesiunile, ca timp. Cu cât sunt mai multe proiecte, cu atât timpul cerut de comisii pentru a citi scenariile este mai mare, plus că există legal o perioadă de o lună de contestații și atunci sesiunile se lungesc destul de mult.

Ce are specific această sesiune?

În primul rând, suma pe care o scoatem pentru producția de filme este aproape dublă și din cauza faptului că nu reușim să organizăm două sesiuni am zis să cumulăm cumva cele două sesiuni. Apoi, am modificat câteva lucruri în regulamentul de participare la concurs.

Cum ar fi?

De exemplu, era un măr al discordiei, comisia la ficțiune era formată din 5 oameni, la documentar și la animație din 3 oameni. În regulament exista o prevedere prin care nota minimă și nota maximă se exclud. Acest lucru era posibil doar la ficțiune, unde comisia avea 5 persoane.

Am scos această prevedere și se iau în considerare toate notele, iar dacă există diferențe, e obligativitatea de a-și apropia notele.

Anul acesta aveți o secțiune dedicată filmului tematic – film pentru copii și adolescenți. De ce ați ales această temă?

Nu am ales-o eu, ci Consiliul de Administrație. Sunt câteva discuții în Consiliu. În general, sesiunea tematică a fost pusă în lege tocmai din dorința de a face filme de public, de a face filme comerciale.

În ultima vreme, toți regizorii noștri fac filme pentru festivaluri, filme de artă. Și atunci, ducem o lipsă acută de filme pentru public, care să nu aibă pretenții pentru premii la festivaluri, ci să aibă pretenții la mulți spectatori, că de fapt asta ne dorim, pentru asta facem filme, ca să aducem spectatorii în sălile de cinematograf.

Și atunci, secțiunea asta tematică în decursul timpului a avut mai multe tematici care, din păcate, la un moment dat o să înceapă să se reia.

Au fost filme de aventură, policier, SF, filmul istoric…

Am avut o mare dezamăgire la sesiunea trecută când am avut evenimente și personalități din istoria României și am avut surpriza că nu s-au înscris decât 3 proiecte.

Confirmă încă o dată că marea majoritate a regizorilor doresc să facă filme de artă și filme pentru festivaluri.

Și acum de ce ați ales film pentru copii și adolescenți? Ați studiat piața, există o nevoie pentru acest public?

Pentru că nu mai sunt filme. Există pe piața românească două categorii care sunt aproape lipsite de filme – comediile și filmele pentru copii.

Nu mai este un Geo Saizescu, nu mai este o Elisabeta Bostan.

Rațiunile țin de mai mulți factori. Nu există un studiu de piață, dar și dumneavostră vedeți. Dacă intrăm într-un mall, în afară de violență, politică…nu prea vezi altceva.

Am vrea un film românesc, cum era seria cu Năică, a lui Zizi Bostan, care îmi arăta puțin peisajul satului, animale, altceva decât zidurile unui oraș, alte lucruri.

Eu am altă concepție despre film.

În momentul în care trăiesc vreo 24 de ore din 24 în oraș, merg pe stradă și văd oameni amărâți, supărați, totul este apăsător, viața noastră socială e destul de complicată.

De ce m-aș duce la cinematograf să văd un film care dezbate aceleași subiecte?

Aș vrea să evadez două ore, să mă duc în altă lume, să văd altceva, să văd o poveste frumoasă de dragoste, să râd la o comedie, să văd chiar un film pentru copii.

Există de la sesiunile anterioare o nemulțumire a producătorilor de film documentar că procentul alocat filmelor documentare este de doar 10%, în ciuda performanțelor obținute de documentarele românești.

Ei ar fi dorit o majorare a procentului, de ce nu se întâmplă acest lucru?

Din păcate nu se poate fiindcă 10% e stabilit prin lege. Până nu se modifică legea, nu se poate. Am încercat și am suplimentat în sesiunea trecută cu niște bani care au rămas de la altă secțiune.

Dar legea este pentru finanțarea producțiilor care sunt în sălile de cinematograf.

Documentarul nu este un film pentru sala de cinematograf.

Până la urmă, din fondul ăsta cinematografic, care nu are nicio componentă bugetară, este adunat numai din piață, noi facem toată producția de filme.

Facem atât scurtmetrajele, cât și documentarele, care nu sunt filme pentru sălile de cinematograf.

Totuși, au fost niște excepții. Colectiv a avut niște performanțe în sălile de cinema, chiar și Acasă.  

Da, sunt. Dar sunt exact excepții care confirmă regula. Noi finanțăm, în medie, 10-11 documentare într-o sesiune. Deci cu 10-11 documentare pe an, în ultimii 10 ani am făcut cel puțin 100 de documentare. De câte ați auzit că au făcut performanță?

Și la fel se întâmplă și cu scurtmetrajele. Finanțăm, în medie, 10-12 scurtmetraje la fiecare sesiune. Ce se întâmplă cu scurtmetrajele noastre?

Noi am creat posibilitatea ca regizorii și producătorii noștri să își promoveze scurtmetrajele în Sala Union, din stagiunea de anul trecut, începând cu 1 octombrie 2021. Vreau să spun că am avut doar două solicitări.

Și atunci revine întrebarea: pentru ce fac aceste filme dacă nu le vede nimeni? Pentru ce le finanțăm?

Credeți că este o problemă cu sistemul de punctare a scenariilor?

E o diferență foarte mare între calitatea scenariului și ce iese după producție. E foarte greu de judecat.

Teoretic, eu judec un scenariu ca pe o operă scrisă. E dificil pentru oricine din comisie să poată să își imagineze cum va fi pus scenariul în producție. Și fiecare membru al comisiei are imaginația lui, care e posibil să nu coincidă cu cea a regizorului.

Și atunci e posibil ca după un scenariu genial să iasă o producție care să nu aibă spectatori. Este foarte greu de controlat acest lucru.

După părerea mea, ar fi foarte fair-play dacă nu ar avea note scenariile. Aici s-au născut foarte multe discuții.

Scenariile ar trebui să fie admise sau respinse, să nu existe o ierarhizare.

Și atunci, departajarea pe ce criterii să fie făcută?

Să nu existe o ierarhie, asta spun. De exemplu, se finanțează 5 filme în sesiunea respectivă și restul nu se finanțează. Din cele 100 de proiecte înscrise la concurs, alegem 5 care sunt apte pentru a fi finanțate. Pentru că ierarhia tot timpul a creat probleme în calculul punctajelor, în sutimi. Este o chestie pur matematică și nu întotdeauna reflectă realitatea.

Nu întotdeauna punctajul regizorului sau al producătorului reflectă foarte bine realitatea.

Mai este în discuții schimbarea legii cinematografiei?

Există acea lege pe care am discutat-o noi, să sperăm că reușim să o punem pe site-ul ministerului spre consultare. Ea este trimisă la minister, probabil o să sufere câteva modificări din punct de vedere legislativ.

Noi, cei din domeniu, am discutat-o acum câțiva ani de zile, și ea cuprinde aceste îmbunătățiri. Actuala lege funcționează din 2006. Legislația s-a schimbat, noi ne-am schimbat, condițiile de producție s-au schimbat. Trebuie aliniată și cu legislația europeană și convențiile de coproducție.

De ce nu ați organizat pe anul acesta două sesiuni de finanțare, așa cum prevede legea?

Așa cum spuneam la început, sesiunea trecută s-a întins foarte mult, s-au terminat contestațiile prin luna mai. Și a doua rațiune ține de sumă.

Fondul Cinematografic nu este un fond fix. Noi nu avem certitudinea sumelor pe care le adunăm în cont. Nu putem organiza o sesiune de concurs dacă nu avem un minim de 20 de milioane de lei în contul fondului, lucru care nu poate fi controlat.

Sursele la fond sunt foarte diverse. De exemplu, sălile de cinematograf nu au funcționat în pandemie. Ele nu au dat bani către fond.

Mai sunt publicitarii, agenții economici care comercializează casete și alte suporturi. Pot să am încasări la fond de 3 milioane luna aceasta și pot să am 10 milioane luna viitoare. Din această cauză, nici sesiunile nu au date fixe.

În lege nu e prevăzută o sumă minimă pentru organizarea unei sesiuni, dar nu e economic să faci o sesiune cu o sumă mai mică. De exemplu, dacă faci o sesiune cu 10 milioane de lei, vei avea secțiuni la care trebuie să dai 10%. 10% la debut înseamnă 1 milion. Niciun film nu se mai face la ora actuală cu 1 milion de lei.

Și 20 de milioane de lei înseamnă o sumă mult prea mică. Bugetul mediu al unui lungmetraj a ajuns la 700.000 de euro. E foarte dificil să faci o sesiune cu mai puțin de 20 de milioane de lei.”

Perioada de depunere a dosarelor la concursul de proiecte cinematografice este 15 septembrie – 20 octombrie 2022. De anul acesta, producătorii nu mai sunt nevoiți să depună dosarele în format fizic, ci o pot face pe o platformă creată online. Detalii AICI.

The post Anca Mitran, directorul CNC: “Toți regizorii noștri fac filme pentru festivaluri, filme de artă. Și atunci, ducem o lipsă acută de filme pentru public.” appeared first on Cultura la dubă.

România va celebra pentru prima dată o Zi a Cinematografelor, pe 10 septembrie 2022. Inițiativa aparține Asociației Operatorilor de Cinema și este realizată în parteneriat cu Ministerul Culturii.

Ziua Cinematografelor implică reduceri consistente la bilete în sălile de cinema (prețuri de 8-10 lei), însă momentan nu a fost anunțată lista cinematografelor participante.

Ministerul Culturii nu va aloca un buget special pentru această zi, însă a încurajat instituțiile culturale din subordine să marcheze evenimentul. Ironia face că Ziua Cinematografelor va fi celebrată mai mult în muzee, teatre și opere și mai puțin în cinematografe.

De exemplu, Muzeul Național de Istorie a României va organiza nu pe 10, ci pe 9 septembrie, de la ora 16.00, proiecția filmului “Restul e tăcere”, regia Nae Caranfil, în prezența regizorului. Evenimentul nu a fost comunicat foarte clar. Dacă ministerul Culturii anunță “Ziua Cinematografelor”, MNIR a transmis în comunicatul de presă că va celebra “Ziua Cinematografiei Românești”.

“Ziua Cinematografelor” a fost lansată azi, într-o conferință de presă care a avut loc la unul dintre cinematografele din mall-urile bucureștene, în prezența ministrului Lucian Romașcanu, a directorului CNC – Anca Mitran și a lui Jacob Borover, președintele Asociației Operatorilor de Cinema.

Anca Mitran a subliniat situația îngrijorătoare a sălilor de cinema din România. Potrivit acesteia, înainte de 1990 existau 450 de cinematografe, iar în prezent mai există 90 de cinematografe în țara noastră.

Dacă în Cluj și Timișoara au fost reabilitate în ultimii ani mai multe cinematografe istorice, Bucureștiul stă mai rău la acest capitol.

Cinema Patria, Studio, Scala, Corso, București sau Lira se află în stări avansate de degradare și momentan nu se întrevăd niște planuri viabile pentru redeschiderea lor.

Întrebat de această problemă, ministrul Culturii Lucian Romașcanu a declarat că a existat o lege prin care primăriile au putut să preia în subordine cinematografele, în scopul renovării lor, însă nu au avut fondurile necesare.

“Acum primăriile au bani, dar nu au cadru legal. Există în acest moment în circuitul parlamentar o lege care va pune în termene toate aceste lucruri, vom face un inventar al tuturor cinematografelor, situația în care sunt, multe dintre ele sunt închise, în paragină. Când va exista această lege, vom avea cadrul legal pentru trecerea lor în administrarea autorităților locale de la RADEF.

Iar cele care sunt deja în administrarea primăriilor, ar trebui să se ocupe de ele. Din păcate, unii au făcut, alții mai puțin.

(…) În PNRR nu avem decât foarte puțini bani, vreo 18 milioane de euro, la Ministerul Culturii, pentru diverse programe de digitalizare și mai sunt câteva milioane pe acele rute culturale. În rest, nu prea s-au întâmplat lucruri.”

Evenimente organizate de Ministerul Culturii de Ziua Cinematografelor

1.    Teatrul Național București

a.    10 septembrie, ora 18:00, Sala Mică, Proiecție de scurtmetraje studențești:

b.    Difuzare online, între 14:00 și 18:00, pe canalul Youtube al TNB, a conferinței despre film din seria CONFERINȚELE TEATRULUI NAȚIONAL: Alex Leo Șerban – De ce vedem filme

c.    Proiecția filmului „Dog poop girl” regizat de Andrei Huțuleac, 2021, producător Dan Chișu, Premiul Festivalului internațional de Film de la Moscova pentru cel mai bun film. Proiecție urmată de o sesiune Q&A. La Amfiteatrul în aer liber sau la Sala Mică (ora 21:00).

d.    O proiecție specială cu un film emblematic din filmografia lui lon Caramitru, la comemorarea a unui an de la moartea sa.

e.    16 septembrie 2022 „Noaptea albă a filmului românesc”, proiect în parteneriat cu „Transilvania Film”, găzduit la Amfiteatrul în aer liber aI TNB.

2.    Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

10.09 – lansarea filmului documentar Focul viu – partea I, ce prezintă oieritul în Bucovina, dar și tradițiile legate de anul agro-pastoral. Sunt prezentate și elemente din patrimoniul mobil al Muzeului Satului (Coliba mutătoare, strunga de oi, stâna, buciumul, recipiente pentru păstrarea laptelui).

3.    Muzeul Național „George Enescu”

10.09 – la sediile de la Sinaia și Tescani, se va proiecta filmul „Enescu –  la răspântie de vremi”, regia și imaginea Nicolae Mărgineanu, scenariul Ada Brumaru, producători Ministerul Culturii și Editura Video, 1996;

– pe site și pe pagina proprie de facebook se va distribui linkul filmului „Muzica rănilor de război”, film documentar realizat de Asociația MENS SANA în parteneriat cu Muzeul Național „George Enescu” și finanțat de Ministerul Culturii în cadrul programului Centenarul Marii Uniri;

– concurs online de desen adresat copiilor cu vârsta între 7 și 14 ani, care va fi finalizat în data de 10 septembrie cu publicarea pe conturile de social media ale muzeului a celor mai reușite lucrări. Copiii pot alege să realizeze un afiș pentru filmul preferat

4.    Muzeul Național al Țăranului Român

–          10.09, de la ora 13:00 – la Cinema Muzeul Ţăranului se va organiza un atelier educativ pentru liceeni, despre realizarea filmelor de animație, urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu Valentin Urziceanu.

–          10.09, de la ora 14:00, se va proiecta filmul Merge și-așa (cu bilete cu tarif redus de 75%). Animaţia, cu o durată de 78 de minute, în regia lui Valentin Urziceanu, este o satiră despre film, muzică și viață.

5.    Muzeul Național de Istorie a României

–          09.09 – proiecția filmului Restul e tăcere, în prezența regizorului Nae Caranfil

6.    Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

– Proiecția Maratonului „Moromeții” (1 și 2), precedat și urmat de discuții cu personalități din domeniul criticii de film.

– Diverse workshop-uri interesante, atât pentru adulți, cât și pentru copii:

–      Machiaj de film;

–      Personaje de benzi desenate românești cu ilustratorul Adrian Barbu;

–       Cum stăm în fața camerei de filmat? – workshop interactiv.

– Discuții, mese rotunde: Sunetul filmului – cu specialist în editare de sunet; Imaginea filmului – cu specialist în operare imagine.

7.    Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

–       Sâmbătă, 10 septembrie, se va distribui și promova, pe rețelele sociale, scurtmetrajul documentar „Cântecele Renașterii”/„The Renaissance Songs” (1969, RO), cu participarea Corului Madrigal, condus la acea dată de către fondatorul său, Maestrul Marin Constantin. În 1969, documentarul „Cântecele Renaşterii” produs de Studio Alexandru Sahia în regia lui Mirel Ilieşiu a obţinut premiul Palme d’Or pentru scurtmetraj la Festivalul de la Cannes, Franța.

8.    Muzeul Național Peleș deschide sâmbătă spre vizitare Sala de Teatru aflată la parterul Castelului Peleș, unde cei interesați vor primi informații legate de momentul din anul 1911 când în acest spațiu a rulat primul film românesc de lung metraj, în regia lui Grigore Brezeanu, Independența României.

            10. Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian

15.09 – spectacolul „Musicalul între West End și Broadway”

Proiecțiile scenografului Andrei Munteanu transformă seara de concert într-o seară de film, din program făcând parte fragmente din filme și musicaluri celebre precum: „Schindler’s List”, „West Side Story”, „Le fantôme de l’Opéra”, „South Pacific”, „Romeo and Juliet”, „Once Upon a Time in the West”, „Fiddler on the Roof”, „My Fair Lady”.

11. Opera Națională București organizează, pentru a marca această zi, Gala Uniunii Cineaștilor din România – UCIN. Orchestra ONB, condusă de maestrul Daniel Jinga, va interpreta în cadrul evenimentului muzică de film din producții românești sau aparținând cinematografiei universale.

12. Opera Națională Timișoara

20.09 – evenimentul „Muzica de film” susținută de cvartetul Incanto Quartetto.

13. Opera Națională din Cluj-Napoca

10.09 – participă la Sibiu Opera Festival cu producția realizată în parteneriat cu Filarmonica de Stat din Sibiu.

11.09 – va fi prezentă la Sibiu Opera Festival cu producția realizată în parteneriat cu Opera Nabucco.

Evenimente conexe:

Bucharest International Dance Film Festival, ediția a VIII-a se derulează anul acesta între 8 și 11 septembrie și este un proiect cultural organizat de Asociația Tangaj Collective și co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.* Prin tema 𝐳𝐨𝐧𝐞 (𝐧𝐞)𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐞, cea de-a opta ediție a #BIDFF invită artiștii și publicul deopotrivă să participe activ la redefinirea formelor artistice.

• 9-11 septembrie, 10:00-14:00, Centrul Național al Dansului București (CNDB)

În fiecare an, în cadrul secțiunii BIDFF Expand, Bucharest International Dance Film Festival aduce la București creatori de film de dans renumiți să susțină ateliere intensive prin care să contribuie la dezvoltarea profesională a artiștilor români. În 2022, Omari ‘Motion’ Carter, fondatorul premiatei case de producție de filme de dans The Motion Dance Collective din UK, este invitat să coordoneze laboratorul de film de dans derulat între 9 și 11 septembrie, la Centrul Național al Dansului București. Mai mult, artistul britanic va face parte și din juriul festivalului.

Atelierul este dedicat dansatorilor, performerilor, coregrafilor, regizorilor de teatru și film, precum și directorilor de imagine și artiștilor vizuali care vor să exploreze filmul de dans. Studenții academiilor cu profil de dans, teatru, film și arte vizuale sunt de asemenea încurajați să aplice.

• Tur Ghidat prin Oborul Cinematografic, cu Adrian Ionescu (Vineri, 9 septembrie, 17:00-18:30, Sâmbătă, 10, și Duminică, 11 septembrie, 12:00-13:30)

* Participarea la tur este gratuită, iar rezervarea locurilor se face prin completarea formularului de AICI (https://www.bidff.ro/tur-ghidat-bucuresti). Număr maxim de participanți: 10 persoane/tur.

• LA /SAC @ MALMAISON: 9, 10, 11 septembrie, 14:00-17:00 și 18:00-21:00

BIDFF și /SAC @ MALMAISON vă invită să vă imersați în VR, cu o selecție de 7 lucrări cinematografice care se bucură de un palmares bogat de premii internaționale.

The post România, țara cu doar 90 de cinematografe, va sărbători Ziua Cinematografelor pe 10 septembrie appeared first on Cultura la dubă.

Radu Jude este unul dintre cele mai importante nume din cinematografia română, din ultimii 15 ani.

Pe când era un simplu aspirant la o carieră în cinema, a fost respins de 3 ori la admiterea la Facultatea de Film a UNATC. Ironic, anul acesta a câștigat Ursul de Aur la Berlinale pentru un film care arată problemele sistemului de învățământ românesc, dar și ale societății.

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, un titlu lung care se rezumă printre spectatori la “Babardeală”, a intrat de câteva zile în cinematografele din România. Filmul are ca punct de plecare un clip porno de amatori, realizat de o profesoară de școală generală și partenerul său. Filmarea respectivă ajunge pe un site specializat și provoacă reacții la școala la care aceasta predă.

“Când e vorba de copii, toată lumea trece peste principii. Și, într-un fel, asta și încerc să arăt în film: “Nu mă interesează, e copilul meu, e viitorul lui, vreau să-mi bag copilul într-o școală bună!”, spune regizorul în interviul de mai jos.

Radu Jude povestește ce rol au avut ședințele cu părinții în realizarea filmului care i-a adus Ursul de Aur, argumentează de ce tinerii au nevoie de acces la cultură și de educație cinematografică, dar și de ce suntem cu toții responsabili pentru felul în care arată România.

Regizorul critică inclusiv breasla din care face parte, pentru lipsa de reacție la problemele cu care industria de film se confruntă.

***

Pentru început, vă rog să ne spuneți cum ați știut că vreți să faceți filme și ce v-a atras către cinematografie?

În liceu, un prieten bun, Nicolae Stat, m-a dus la un moment dat la Cinematecă. Eram în clasa a 9-a și eu nici nu știam că există Cinematecă, un loc unde poți vedea filme vechi, că ele pot fi interesante. Din momentul acela am început să merg la film din ce în ce mai des și cu din ce în ce mai mult interes. Încetul cu încetul, în ani, chestiunea asta a crescut într-un interes profesional.

Asta arată și cât de important e să ai acces la un anumit tip de resurse. Îmi dau seama că alți adolescenți, din alte orașe din România, nu puteau să vadă filmele acelea, nu exista cinematecă în alte părți, nu există nici acum.

Acum să spunem că internetul face un pic mai ușor accesul, dar chiar și așa, cel puțin în domeniul ăsta, e nevoie de crearea unei infrastructuri culturale, în care tineri sau mai puțin tineri din cât mai multe zone ale țării să aibă acces la informații, la opere de artă, la cărți, la filme.

Lucru care, nu numai că nu se întâmplă, dar e din ce în ce mai limitat.

Sentimentul meu e că sunt părți întregi din România abandonate din perspectiva asta educațională, culturală. Mai ales zonele rurale.

Pentru că ați menționat cuvântul “educație”, aș vrea să vă întreb cum a fost experiența la școala de film, dacă v-a dezvoltat în drumul către cinematografie, sau a fost, mai degrabă, o dezamăgire?

Eu nu am intrat la UNATC, am dat examen de trei ori și am picat de fiecare dată.

Am intrat la Universitatea Media. Am reușit să intru printre primii, am avut o bursă și am început să lucrez ca asistent de regie imediat cum am început facultatea.

Era o perioadă în care existau foarte multe producții străine care se filmau în România. Era nevoie de oameni tineri care să lucreze în condiții grele, pe bani relativ puțini, dar care să aibă ceva de cîștigat din lucrul ăsta. Pentru mine cred că a fost un câștig lucratul ca asistent de regie, am lucrat vreo 4-5 ani.

Cum s-a născut filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc?

Inițial mă gândeam să fie un film în care să pun în scenă o ședință cu părinții.

Am fost la ședințe cu părinții și mi s-a părut întotdeauna că în ședințele astea, în interacțiunile dintre părinți sau dintre părinți și profesori, poți găsi ceva despre societate.

Apoi, pornind de la acest sâmbure, am dezvoltat restul filmului.

Filmul a intrat de curând în cinematografe, aveți anumite așteptări de la vizionarea lui în România? De exemplu, Katia Pascariu spunea că și-ar dori să nască niște dezbateri acest film, poate chiar să fie discutat în licee.

Aș putea în egală măsură să spun că nu îmi doresc nimic și ar fi foarte adevărat, nu mă interesează, pe de altă parte e la fel de adevărat că mă interesează fiecare opinie.

Da, ce spune Katia e adevărat, mi-ar plăcea ca filmul să provoace dezbateri, dar când spun dezbatere nu mă refer la ceva în cadru oficial.

De exemplu, o postare pe facebook, urmată de comentarii, e o formă de dezbatere?

Da. Orice poate fi o formă de dezbatere, dar contează și nivelul de argumentație. Pentru mine, filmul e o formă de dialog cu publicul.

Acum, dacă spectatorul acceptă să intre în dialog sau nu, asta e o altă discuție. Eu mi-am făcut cumva partea mea din acest dialog. Am spus prima replică, filmul.

Eu n-am o problemă cu respingerea, n-am o problemă cu critica negativă adusă filmelor mele. Din contră, e un lucru care mă interesează foarte tare. Mă interesează mai mult să citesc observații negative față de film, argumente, decât opinii pozitive, călduțe.

De ce ați ales să puneți scena de sex chiar la început?

Pe mine m-a surprins că mulți oameni s-au arătat șocați de scena de sex de la început. Eu am gândit-o încă de la început să fie o scenă de sex absolut banală. Dacă intrai pe orice site porno, vedeai lucruri mult mai provocatoare sau șocante decât scena asta.

Eu nu mi-am închipuit că ar putea fi considerată provocatoare scena respectivă de sex. Înțeleg dacă ar fi fost ceva sado-maso, dar asta e chiar derizorie.

Motivul pentru care scena e chiar la început e pentru a-i pune pe spectatori chiar în poziția părinților, din partea a III-a. Adică vezi scena și trebuie să ai o opinie despre ea.

În film regăsim o componentă importantă care redă haosul din București. Dumneavoastră cum vă raportați, ca om și cetățean, la orașul București?

În film, importanța prezentării orașului e legată de povestea personajului. E un fel de legătură pe care spectatorul o face între ceea ce vede că se întâmplă în oraș și povestea personajului.

În ce mă privește, eu merg pe jos foarte mult și am doi copii. Știu că e un oraș foarte neprietenos cu cetățenii lui. Un oraș înseamnă comunitatea care îl compune.

Și dacă el este cum este, este așa pentru că noi asta vrem de la el, într-un fel. Ăsta a fost și motivul pentru care, în film, se insistă pe drumul personajului pe jos prin București, pentru că e un mod de a vedea ce e în spatele acestei fațade.

Credeți că este un mediu specific Bucureștiului sau al românilor?

Probabil al oamenilor în general, dar el se manifestă mai mult în București decât în Timișoara, spre exemplu, unde lucrurile astea nu există la un nivel atât de mare. Și asta cred că provine din ce am vrut noi să fie Bucureștiul.

Am vrut mașini, individualism și dezvoltare, o lume în care e fiecare pentru el.

Sigur că mulți dintre noi ne-am pus speranțe în Nicușor Dan și sper ca măcar anumite lucruri să le rezolve. Am citit că a tăiat niște ajutoare pentru persoanele cu handicap. Mi se pare așa, o ticăloșie chestiunea asta, adică tai de la cei mai vulnerabili? Asta e schimbarea pe care o aduce Nicușor Dan? Că altfel, nu se vede nicio schimbare în oraș.

Cum vă simțiți ca cetățean aici, în România și ce v-a ținut în țară?

Avem tendința să aruncăm vina. Sentimentul meu este că e ceva în felul în care e organizată România, care ține de noi. Fie ne dorim colectiv anumite lucruri, fie le tolerăm. Hannah Arendt a zis într-un interviu că istoria nu e făcută de interesele unui individ, ci se face colectiv.

Într-un anumit sens, mi se pare că România e așa cum am vrut noi, colectiv, să fie. Sigur că sunt și lucruri bune și lucruri proaste, dar încerc să văd lucrurile în felul ăsta, să nu am senzația că cineva a decis în locul nostru. Pur și simplu mi se pare că suntem ceea ce facem noi înșine și ce acceptăm.

În ceea ce privește educația, credeți că implicarea aceasta a părinților este specifică noii generații de părinți, din care și dumneavoastră faceți parte, din dorința de a le oferi copiilor ceva ce ei nu au avut?

Tot ce pot să spun este că observ nu doar degradarea învățământului, care e evidentă pentru toată lumea, mai ales în zonele rurale și urbane mici.

Cine are mai mulți bani și bagă mai mulți bani în elev, deși învățământul este obligatoriu și gratuit, oferă mai multe șanse copiilor. Am văzut asta foarte clar anul trecut, când fiul meu a dat examen de capacitate și toți părinții au dat bani pentru meditații ca să intre la liceele bune.

Nu mi se pare în regulă, nu mi se pare normal, dacă vorbim de un învățământ construit pe calități, pe merit, cum se spune, atunci de ce unii pot face meditații la 10 materii și alții nu?

Și evident că la examen va fi o diferență foarte mare între ei.

Cei care n-au bani, care sunt săraci, sunt abandonați, într-un fel, de stat. Și după aia trec anii și ne mirăm și spunem „vai, dar sunt oameni needucați, ascultă manele, fac aia, fac ailaltă”. Bun, dar unde ai fost atunci când era vorba să se împartă resursele pentru educație?

Sau există acest discurs anticorupție, ok, mi se pare în regulă să existe discurs anticorupție, nu sunt pentru corupție. Dar, în egală măsură, dacă pentru un examen un copil face meditații un an de zile sau unii 2-3 ani de zile și unul nu face meditații, păi nu e o formă de corupție și asta? Unde e egalitatea de drepturi, cum s-ar spune?

Multă lume nici nu consideră o problemă asta. Această societate e atât de individualistă! Dacă vrem să facem o societate în care chiar să existe egalitate de șanse pe bune, să nu fie doar în Constituție, atunci fiecare dintre noi e responsabil, într-un fel sau altul.

Cu toate astea, când e vorba de copii, toată lumea trece peste principii. Și, într-un fel, asta și încerc să arăt în film: “Nu mă interesează, e copilul meu, e viitorul lui, vreau să-mi bag copilul într-o școală bună! Ce mai discutăm acuma, dau și șpagă dacă e cazul.”

Există, de exemplu, această practică de care am aflat și eu anul trecut și care m-a siderat. E menționată în film. Am auzit de o grămadă de cazuri, pentru că, știți că la licee sunt locuri pentru romi, unul-două. Se fac tot felul de învârteli, sunt albi ca zăpada, își obțin, habar n-am cum, certificate de etnie romă și iau locul copiilor romi.

Ideea nu e să facem orice pentru copiii noștri, ci să încercăm să facem orice pentru o societate care să ofere cu adevărat șanse egale cât mai multor oameni.

Revenind puțin la film, ați câștigat Ursul de Aur, iar în clipul de la Berlinale, în care ați fost anunțat că sunteți câștigătorul, păreați foarte surprins și emoționat, în același timp. Spuneați că nu credeați că se poate întâmpla asta. De ce nu credeați?

Nu știu, poate sunt și niște motive psihologice aici, felul în care mă raportez eu la ce fac și e o anumită lipsă de încredere.

Aș spune că altceva e important legat de premiu.

Există o dimensiune pe care o numim așa pretențios, „film de autor”, de care aparține și filmul pe care l-am făcut, o categorie tot mai strivită de comercializarea industriei cinematografice.

Se poate vedea asta mai ales de când există platformele de tip Netflix și așa mai departe. Pe de altă parte, există un anumit dezinteres al autorităților, care ar putea să facă ceva în ceea ce privește nu doar finanțarea filmelor, ci și în ceeea ce privește educația cinematografică.

Premiul ăsta dacă e important pentru mine, dincolo de faptul că e pentru toată echipa filmului și le mulțumesc tuturor pentru efortul făcut, dincolo de faptul că e o bucurie pentru mine și o recunoaștere a cinematografiei românești, este și o recunoaștere a unui anumit mod de a face cinema, așa numit film de autor, care e supus acestor presiuni. Ăsta e un lucru care mi se pare important.

Revenind la educația cinematografică, la noi nu există așa ceva. Nu se studiază la școală, nu există o alfabetizare în ce privește înțelegerea sau raportarea la imagini, nu se studiază nici măcar la liceu, nu există nimic care să pregătească un om pentru a vedea un altfel de film decât filmele comerciale care, cumva, sunt ușor de înțeles.

Și atunci apare această ruptură între un anumit tip de opere cinematografice și un public larg. Și această ruptură nu poate fi acoperită, din păcate, decât în felul ăsta.

Vă dau un exemplu din experiența mea. Am fost în Franța la un festival de film acum câțiva ani și m-am dus dimineața, pe la 10-11 să văd un film al lui Mizoguchi. În sala în care se ținea proiecția, o sală imensă de vreo 500 de locuri, aproape că n-am avut loc, pentru că erau aduși cei de la liceu.

Vreau să spun că toți elevii ăia au stat la filmul lui Mizoguchi, a fost după o discuție cu un important critic francez. Și chiar vorbeam cu organizatoarea festivalului și mi-a spus că două săli de la multiplexul din localitate sunt închiriate tot anul și există programe de educație cinematografică continuă.

Adică de-a lungul întregului an sunt filme, se fac lucruri în colaborare cu școlile sau cu liceele. Dacă studiază Madame Bovary a lui Flaubert, văd și filmul făcut de Jean Renoir și așa mai departe.

Eu la așa ceva mă refer când spun educație. Și asta se face în toată Franța. Și acolo sunt, evident, probleme. Probleme sunt peste tot. Dar vreau să spun că măcar există această intenție de a educa în ce privește imagine, în ce privește cinema-ul, de a educa tinerii.

La noi nu există aproape nimic. Eu nu spun că cinema-ul e prioritar, să nu se înțeleagă lucrul ăsta, dar educația e prioritară.

Sentimentul meu e că toate guvernele ne reprezintă pe noi, reprezintă valorile noastre. A fost o batjocorire din ce în ce mai mare a noțiunii de învățământ, de cultură.

Credeți că CNC-ul are și el un rol în povestea asta? Dacă One World Romania a făcut un program pentru liceeni, credeți că ar trebui și CNC, o instituție publică să facă așa ceva?

Nu știu exact dacă legea de funcționare a CNC-ului implică și asta, dar e evident că există un dezinteres și la nivelul CNC-ului, chiar și acolo unde sunt toate atribuțiile lor, conform legii. Concursurile de finanțare pentru film se fac din an în Paște, după cum vrea conducerea CNC.

E o lipsă de respect uriașă pe care această instituție o are față de cineaști. Problema e și din partea noastră, că noi acceptăm chestia asta.

Și ce-ați putea să faceți, dacă asta e singura sursă de finanțare din România?

Așa cum, ca cetățeni, am putea pune presiune pe primărie să schimbe lucrurile care ne deranjează, ca cineaști am putea pune presiune pe CNC să-și schimbe raportarea. De asta spun că într-un anumit sens responsabilitatea e și a noastră, ca cineaști, pentru că noi nu facem nimic.

Suntem o breaslă lipsită de unitate, unde interesele sunt de multe ori divergente. Ăsta este sentimentul meu, că lucrurile s-ar putea îmbunătăți în zece minute, dacă cineaștii români ar avea un program comun în sensul ăsta. Nu mă refer la ce filme face fiecare.

Dacă ar avea un pic de interes în a schimba cu adevărat lucrurile în bine pentru întreaga comunitate.

Conducerea CNC e cel puțin incompetentă, ca să nu spun mai mult.

Cum vă explicați reacția breslei la lipsa de concursuri CNC de anul trecut?

Lucrurile sunt simple. Majoritatea regizorilor sunt și producători și ei pot trăi lejer cu un film făcut la 3-4 ani, nu mai contează restul.

E un dezinteres cumva general. Atenție, eu nu îmi acuz colegii. Aici mă includ și pe mine. E un dezinteres sau lipsă de energie în a vrea să schimbăm lucrurile.

În cazul dumneavostră cum explicați lipsa de implicare?

Eu măcar vorbesc. În interviurile pe care le dau, măcar vorbesc despre asta, ceea ce n-o să vedeți la foarte mulți. Nu știu, nu pot să zic că am o soluție.

Dar credeți că o posibilă schimbare ar trebui să înceapă cu schimbarea directorului CNC, Anca Mitran?

Da, într-o măsură cred asta. Dar e nevoie de o schimbare de viziune. Nu doar doamna Mitran în sine e o problemă. Iar foarte multă lume e cât se poate de mulțumită de doamna Mitran.

Parcă într-un interviu la Cultura la dubă declara că nu a auzit că există cineaști nemulțumiți că nu s-a organizat concurs anul trecut. Păi are dreptate, îmi pare rău s-o spun. Nu am auzit cineaști nemulțumiți că nu s-a făcut concurs.

Sigur, ei trebuie să facă asta pur și simplu, conform legii, nu să aștepte să vadă dacă sunt nemulțumiți sau nu. Dar cu chestia asta avea dreptate. Nu era nimeni nemulțumit.

Stăm toți ca oile și așteptăm ca dumneai să se îndure și să organizăm un concurs. E ridicol.

Cum a fost pentru dumneavostră, ca regizor, să vă descurcați din punct de vedere financiar în anul pandemiei? Sunt curioasă dacă un regizor de film care ia premii internaționale, o duce bine și din punct de vedere financiar.

În primul rând, eu aproape că nu am simțit pandemia, fiindcă am lucrat în continuu. Am făcut niște scurtmetraje în pandemie, comandate: unul comandat de Arte, un fel de jurnal, care se cheamă Nu știu, un film pentru Festivalul de la Salonic, un film pentru Festivalul de Film European.

Apoi, din mai anul trecut, până acum, am lucrat la acest film în continuu.

Pe de altă parte, eu nu sunt producător de film. Deci eu nu câștig decât salariul meu, de regizor, care e rezonabil, în sensul că pot trăi fără probleme un an, un an și ceva, din munca mea de regizor și scenarist.

Dar cei care câștigă bani mulți din film sunt producătorii sau regizorii-producători. Eu, nefiind producător, eu trebuie să lucrez mai mult. Iar eu vreau să fac filme, nu vreau să fac neapărat bani, ăsta e unul dintre motivele pentru care nu m-am făcut producător.

Mai faceți și publicitate în paralel?

Nu am mai făcut de ceva timp, înainte făceam mult publicitate și televiziune. De vreo 4-5 ani, m-am concentrat pe cinema. Mă interesează cinema-ul foarte mult și asta vreau să fac, să fac filme. N-aș putea să stau 4-5 ani fără film, not for me.

Spuneați că aveți doi copii. Dumneavoastră sunteți o persoană care citește multe cărți. Pe ei ați reușit să îi apropiați de lectură?

Eu consider că lectura e importantă pentru educație, pentru înțelegerea lumii, eu simt că am nevoie de cărți ca să înțeleg lucrurile.

Dar în ceea ce-i privește pe copiii mei, trebuie să spun că unul are 16 ani, unul are aproape 6 ani și n-am reușit asta cu cel de 16, nu e interesat de lectură și, până la urmă, habar nu am, poate suntem noi prea bătrâni și punem accent pe chestia asta.

Eu țin minte că am fost foarte șocat, la ședința cu părinții în clasa a 8-a, că părinții au cerut explicit dirigintei să fie lăsați copiii în pace, să nu li se mai bată capul cu biologie, geografie și ce nu se dă la examen. Toată lumea era în consens, mie mi s-a părut revoltător.

În loc ca scopul educației să fie înțelegerea cât mai complexă a lumii, de fapt, toată lumea își dorește să treacă un examen.

Deci cu cel mare nu prea am reușit cu lectura. Iar celui mic îi place să i se citească povești. Dar trebuie să spun că pentru România, cărțile pentru copii au niște prețuri foarte mari. La sate nu știu dacă există acces la ele, nu știu dacă mai există biblioteci în mediul rural. Și atunci, de unde să citească cei mici?

Lucrurile astea ar putea să se schimbe doar dacă noi, societatea, am pune preț pe educație și am cere ca ea să devină o prioritate pentru autorități, dar lucrul ăsta nu pare să se întâmple.

The post Radu Jude, regizor: „România e așa cum am vrut noi, colectiv, să fie. Suntem ceea ce facem noi înșine și ceea ce acceptăm.” appeared first on Cultura la dubă.

Ada Solomon este cel mai titrat producător de film din România, singurul care a câștigat doi Urși de Aur la Berlinale, în 2013, cu Poziția Copilului, regia Călin Peter Netzer și acum, în 2021, cu Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, regia Radu Jude.

De asemenea, este producătorul executiv al unui film nominalizat la Oscaruri – Toni Erdmann, regia Maren Ade.

Pentru înțelesul celor care nu sunt familiarizați cu lumea filmului, un producător este cel care aduce laolaltă resursele financiare și umane, necesare pentru realizarea unui film. Practic, fără acestea, nu ar exista nici filmele respective. Sau, cel puțin, nu în acea variantă.

Ada Solomon este și președintele EWA, European Women’s Audiovisual Network, cea mai mare rețea a cineastelor care activează în industria de film europeană.

Însă, dincolo de toate acestea, producătoarea duce de ani de zile o luptă pentru întreaga breaslă a cinematografiei, în încercarea de a schimba mentalitatea politicului asupra culturii.

Iar lupta este departe de a-și atinge obiectivul.

Ne-am văzut cu Ada Solomon chiar a doua zi de la câștigarea Ursului de Aur, pentru filmul regizat de Radu Jude, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc și am vorbit despre efectele acestui premiu, despre relația cu autoritățile și cu breasla, dar și despre perspectiva asupra propriei cariere.

Felicitări pentru premiu! V-ați așteptat la câștigarea lui?

Sincer, nu că mă așteptam, dar speram să fie un premiu. Când am fost selectați am avut mai multă încredere că ceva se va întâmpla.

Când am văzut selecția, ce cineaști extraordinari sunt acolo, entuziasmul meu a mai scăzut, mi-am dat seama că va depinde foarte mult de cum se poziționează juriul și care e dialogul intelectual între cineaștii foarte diferiți din juriu.

Perspectiva lui Mohammad Rasoulof (nr. regizor iranian), din spațiul lui foarte mic, în care se luptă să facă film, fiindcă nu are voie, și ce probleme de supraviețuire are el, mama lui e foarte bolnavă, el voia să mai facă un film înainte să fie arestat, știind că urmează să meargă în închisoare sau să nu mai aibă voie să iasă din casă, mi-am zis: despre ce vorbesc? Care sunt probleme mele față de problemele acestui om?

Poate că e pretențios să spun că am probleme de lumea întâi, în raport cu acest cineast din Iran sau din alte țări, în care dictatura e în floare.

“Ce mă interesează pe mine la artă e și componenta civică, de acțiune, de discurs civic, de integrare în societate, de ridicare a semnelor de întrebare.”

Ada Solomon, producător de film

Și atunci, când mă uit la un cineast pentru care poezia, metafora, emoția la nivel individual sunt primordiale, iar îmi spun că poate asta contează mai mult.

Mi-am dat seama cât de diferite sunt perspectivele și cât de greu e să le unifici.

Mai e o chestie care pe mine m-a dat peste cap la nivel personal. Am dat un interviu la începutul pandemiei, în care mi s-a pus întrebarea care e momentul în care artiștii realizează cumva dacă vârful carierei e în spatele lor și nu în față.

Și m-a bântuit această întrebare, dacă nu cumva vârful carierei mele e în spate și cum fac pace cu lucrul ăsta.

Toată povestea asta, ce s-a întâmplat cu filmul ăsta și ce s-a întâmplat în industrie, că am fost un fel de locomotivă, poate sună arogant pentru colegii de breaslă, dar ce mi s-a spus în față e că am făcut mai mult decât oricine altcineva.

Mi-am zis ok, poate ca nivel de realizări nu o să mai fiu unde am fost, dar ce pot să fac e să țin spinarea breslei și să încerc să împing căruța asta să meargă, uneori cu trei roți, alte ori cu două, dar să meargă.

Acum că a venit acest premiu, cum vă schimbă perspectiva asupra propriei cariere, dar și asupra industriei aflate în criză, în România?

Dacă vorbim la nivel creativ, unde e România, suntem în vârf în continuare și nu am nicio grijă.

Noi nu știm să ne umflăm în pene cât ar trebui, ca români.

Dar oare e corect? Oare românii ar trebui să se umfle în pene cu ceva la care ei nu au contribuit? Dincolo de finanțări de la CNC, mă refer la această mândrie națională, e corect să ne asumăm o parte din bucuria asta?

Da, eu cred că pentru lucrurile astea da.

Cumva, nevoia de cultură rămâne și în micul “felicitări!” pentru că filmul românesc a câștigat la Berlin.

Cât despre povestea cu felicitările oficiale, mie nu îmi trebuie nici medalii, nici bani în plus. Aș vrea să funționeze sistemul și să primim legal, oficial, ce e de primit.

“Nu vreau să ne spună mie și lui Radu ce grozavi suntem, ce de aur suntem. Mai degrabă suntem de fier. Dar e foarte dureros să fii întotdeauna Cenușereasa la tine acasă. Să fii prințesa balului oriunde în lume și la tine acasă să fii Cenușereasa.”

Când spun în lumea largă că în România nu a existat niciun fel de sprijin pentru breaslă, în special pentru pandemie, nici modalitățile de sprijin curente, cum ar fi concursul de proiecte de la CNC sau schema de ajutor de stat pentru cinematografie, nu s-au făcut, oamenii spun „cum e posibil? Dar, totuși, cum faci de continui?”

Și? cum faceți de continuați?

Îmi iau tolba în spinare și bat la ușă în lumea largă.

Bun, după 25 de ani de făcut lucrul ăsta, mie îmi e mai ușor, eu știu cărarea, dar cei care sunt la început cum fac?

“Noi îmbătrânim, ne uzăm, pe mine mă interesează să vină oameni tineri, să am colegi, nu numai artiști, dar și producători cu care să fiu în competiție și care să mă provoce intelectual.”

Și simțiți că aveți în momentul acesta?

Am câțiva, dar e mult mai greu pentru ei. Și ei trebuie ajutați, încurajați.

Te ridici o dată, de două ori, dar a treia oară zici: “de ce nu mă apuc eu să fac gogoși?”

Revenind puțin la întrebarea de mai devreme, cum vă schimbă perspectiva asupra propriei cariere acest premiu?

Păi mai reconsider un pic, poate nu am terminat ce aveam de spus. Dar, în orice caz, rezoluția mea pentru anul ăsta e puțin în altă direcție.

Cred că e necesar să diversificăm în materie de produs, mă gândesc tot mai tare să încep să dezvolt ceva în zona de serial, într-o construcție europeană, într-un regim independent.

Și să văd în ce măsură poate exista producție de serial la nivel independent. E mult mai greu, dar pare că și la nivel european există un interes pentru dezvoltare în zona asta.

Avem deja câteva proiecte gândite de la bun început cu cooperare europeană, nu sunt doar legate de România.

De ce vreți să faceți și seriale?

Pentru că mă interesează să nu ruginesc, să-mi pun mintea la treabă și să văd de unde pot să repornesc pe un teren virgin.

Și cred că există un potențial foarte mare în România de scriitură, în multe direcții – literatură, dramaturgie.

Cred că e momentul să se dezvolte relația între teatru și cinema. Mi se pare că există o zonă extrem de creativă, cu resurse mici, pregătită să iasă din canoanele cinema-ului, să utilizeze la maximum convenția teatreală într-o expunere pe un ecran. Asta e iar ceva foarte interesant.

“Începe să mă preocupe povestea cu serialele fiindcă m-a interesat întotdeauna ca ceea ce fac să ajungă la un public cât mai larg.”

Ținând cont de ceea ce trăim, numărul spectatorilor din sala de cinema va deveni mult mai mic. Nu va dispărea, totuși, nu cred în scenarii apocaliptice.

Cum vă dați seama dacă vreți să vă implicați sau nu într-un proiect? Cu ce v-a convins filmul lui Radu Jude, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”?

Pentru mine nu e vorba de scenariu. Eu fac filme de autor, deci mă interesează de ce e proiectul acela? De ce urgent, important un proiect sau altul? În consecință, primul lucru pe care îl citesc sau îl ascult e o motivație sau o notă de intenție a autorului respectiv și un sinopsis.

Și la Radu Jude cum a fost?

Cu el lucrurile sunt mai simple, fiindcă lucrurile care ne interesează sunt comune. Cu toate diferențele dintre personalitățile noastre, relația de lucru ține de felul în care ne raportăm la lumea din jur, ce ne interesează să spunem despre ea și felul în care punem semnele de întrebare sau ridicăm semnele de exclamare.

Pentru mine, filmul ăsta nu e numai despre societate, e și despre oraș, de exemplu. Eu iubesc orașul ăsta în care m-am născut și am trăit, într-un areal între Parcul Tineretului, Parcul Carol și Piața Unirii.

“Eu consider că sunt mai degrabă bucureșteancă decât româncă, deși iubesc țara foarte tare și merg prin toate cotloanele.”

De exemplu, Cheile Nerei sunt unul dintre cele mai frumoase locuri din lume.

Dar, revenind la film, mi se pare că vorbește foarte mult și despre vulgaritatea orașului ca arhitectură, ipocrizia în care s-a făcut și cum a fost mutilat orașul, nivelul de mizerie fizică.

Și nu e că vreau eu să arăt ce e urât în orașul meu, ci vreau să atrag atenția, că poate se schimbă ceva. Poate după ce vede filmul ăsta, publicul o să și râdă, dar o să-și dea seama și de ridicolul unor situații pe care, altfel, le consiera obișnuite.

Că e gestul de a arunca ceva pe stradă sau a pune mașina pe trecerea de pietoni sau a fi agresiv cu vânzătorul de supermarket, toate aceste lucruri mici construiesc un tablou care e mult mai vulgar decât un videoclip cu sex într-un cuplu.

Spuneați mai devreme că vă interesează ca filmele pe care le faceți să ajungă la un public cât mai larg. Cum și când preconizați că o sa ajungă acest film la public, în condițiile date?

Într-o lume ideală, sperăm să putem lansa filmul spre sfârșitul primăverii, începutul verii, mai-iunie. Dar și cu cinematografele deschise cu 30%, e greu să le spui oamenilor să meargă la cinema. Dacă mă uit pe cifrele de box-office din România, mă apucă plânsul.

În aceste condiții, există șanse să apară pe Netflix mai curând decât ar apărea în mod normal?

Nu cred că îl veți vedea pe Netflix.

De ce? Au fost foarte multe filme românești pe Netflix în ultimul an.

Cred că din motive de conținut, de acceptare a nudității. Dar nu știm deocamdată, ne gândim.

Care sunt efectele câștigării unui premiu atât de important? Sunteți la a doua experiență și știți cum stau lucrurile. Ce se întâmplă cu filmul, cu cariera unui regizor care câștigă un astfel de premiu?

La niște uși care erau încuiate înainte, primești chei, dar mai departe nu face nimeni pentru tine. Tu trebuie să folosești acea cheie, să deschizi ușa, iar când ți se deschide ușa trebuie să ai ceva important de spus ca să fii ascultat. Fiindcă nu e suficient să ai acces în acea cameră, dacă nu ai ceva de spus.

Eu mă aștept să fie mai ușor să finanțăm niște proiecte alte lui Radu și sigur că există și un potențial de simpatie, de curiozitate.

În România, ținând cont de criza din cultură și din cinematografie, în special, credeți că acest premiu va schimba ceva? La nivel de presiune asupra autorităților?

Sincer, nu mai cred.

Mă rog la toți sfinții să iasă lucrurile bine pentru Colectiv, să fie nominalizat și să ia și un premiu. Nu am niciun fel de orgoliu aici, pentru că în momentul în care un român câștigă sau e în prim-plan la nivel internațional, beneficiul e al tuturor românilor.

“Oamenii se uită la chestia asta: “Ah, ești din România, de acolo de unde e Mungiu. Ah, România, de unde e documentarul ăla extraordinar sau România, care a luat 3 Urși de Aur în ultimii 20 de ani, cât nu s-au luat în 70 de ani.”

Înainte era “România – Nadia, Năstase, Hagi”. Între timp, s-au schimbat generațiile, oamenii au mai uitat, credeți că cinematografia este acum principalul ambasador al României peste hotare?

Absolut. Da. Doar că oamenii nu înțeleg la noi rolul culturii. Dacă aș putea, asta aș schimba.

“Dacă aș avea o putere magică, să intru în mintea oamenilor din administrația publică și din zona politicului, le-aș băga un cip de la Bill Gates, care să-i facă să înțeleagă de ce povestea asta cu cultura și cu educația e importantă și ce rol au ele în bunăstarea individului.”

Accesul la cultură și la educație îți schimbă perspectiva, gestionarea resurselor pe care le ai, nivelul emoțional.

Dar credeți că autoritățile chiar nu înțeleg aceste beneficii sau nu îi interesează fiindcă văd, mai degrabă aspectul financiar?

Păi nu-i interesează pentru că nu înțeleg care sunt beneficiile. Chiar nu-i interesează. “La ce folosește, frate, chestia asta cu cultura și educația? Ce aduce?”

Ca să nu mai spun de contribuțiile industriilor creative la PIB. Autoritățile nu pot accepta că din zona asta vin resurse.

Dacă premiile lui Mungiu, Puiu, Netzer, Jude și așa mai departe, nu au reușit să schimbe ceva, credeți că un premiu Oscar ar putea fi această lovitură venită cumva dinspre exterior spre interior? Un moment care să schimbe cu totul perspectiva autorităților române asupra cinematografiei?

Nu, nu. Nu o să schimbe cu totul nimic și nu știu dacă ar schimba ceva. Dar mai mult de atât nu putem face.

Pe de altă parte, noi participăm la tot felul de consultări europene, la discuții cu Cosmisia Europeană, la sesiuni de analiză pe diverse ipoteze de dezvoltare a domeniului. Păi aici nu face nimeni așa ceva.

La CNC vorbim de noua Lege a Cinematografiei, doamna Mitran (nr. Anca Mitran, directorul CNC) ne spune de fiecare dată că ce mai vrem cu legea asta, că am avut la Les Films de Cannes în 2018 o consultare pe ea.

Apropo de CNC, știm că este o instituție aparte în cultura noastră. Iar Ministerul Culturii nu alocă nimic din buget către cinematografie. Care credeți că ar fi cea mai sănătoasă variantă pentru susținerea producției de film?

Pentru mine e siderant că nu se poate găsi jumătate din bugetul unui teatru național, care să fie alocată pentru întregul domeniu cinematografic.

Cum e posibil așa ceva? De ce e posibil ca un teatru să fie subvenționat în proporție de 90% și la un film e de arătat cu degetul că a fost făcut cu bani publici? De ce domeniul ăsta e întotdeauna Cenușereasa? De ce filmul trebuie să se susțină prin el însuși, deși e produs cultural?

Și ați primit răspunsuri la aceste “de ce-uri” de la autoritățile centrale, de-a lungul timpului? Ce vi s-a spus?

Am să citez din clasici „restul e tăcere”.

Din punctul meu de vedere, soluția pentru cinematografie este o subvenție de la bugetul de stat, dar și CNC. CNC are marele avantaj de a nu ține cont de anul calendaristic, așa cum se întâmplă cu instituțiile subvenționate de la bugetul de stat.

Și sistemul acesta trebuie să continue, pentru că un film nu se face într-un an.

Deci sistemul acesta e bun, dar ar fi nevoie de o subvenție pentru promovarea produsului, pentru strategii, de programe în cadrul CNC, care nu face altceva decât să gestioneze Fondul Cinematografic. Pentru asta ar trebui să fie o subvenție, an de an.

Și celălalt lucru, extrem de important, care nu există. Așa cum teatrele sunt subvenționate, cinematografele ar trebui să fie subvenționate. Poate nu cele comerciale, dar o sală care dă conținut românesc și european. Nu ar fi o gaură în buget.

Dacă se poate da pentru un singur teatru un buget de zeci de milioane de lei, cred că un buget de 20-30 de milioane de lei pentru această a 7-a artă, totuși, nu ar fi sfârșitul pământului.

La ultima întrevedere mi s-a zis “Credeți că dacă negociați dumneavoastră cu domnul Caramitru, să luați ceva din bugetul TNB-ului și cu cei de la Opera Națională București, să dea puțin din bugetul lor…”

Cine v-a zis asta?

Domnul ministru.

Eu negociez și pot, dar nu e treaba mea să negociez așa ceva.

În contextul crizei din cinematografie, cum vă explicați că nu există o voce comună a breslei? Nici acele scrisori publice nu au fost semnate de către toți oamenii cunoscuți din industrie.

E o istorie lungă aici, de lipsă de solidaritate, de lipsa demersului comun.

Ce vreau să notez e, totuși, un organism viu care face demersuri pe canale oficiale, Alianța Producătorilor de Film, cu care m-am ajutat mental să merg mai departe.

Acum, de ce nu există această voce comună, e așa – pe de o parte din indiferență, la unii e din confort, merge și așa, la alții e o lipsă de încredere în vocea lor. Mai e și o lipsă de asumare.

Când vorbești în particular, oamenii au idei și vor să se schimbe lucrurile, dar când se întâmplă ceva…nu prea fac.

“Eu am învățat că tăcerea înseamnă acceptare și nu pot să trăiesc cu lucrul ăsta.”

În povestea cu Alexander Nanau nu scrisoarea lui e cea care m-a activat, ci răspunsul ministerului e cel care m-a activat. Felul în care a reacționat vorbește despre cât de respectați sunt oamenii care reușesc în țara asta.

În lume nu se vorbește că, în sfârșit, Nanau are șanse la o nominalizare, ci că, în sfârșit, România are șanse la o nominalizare. E despre România. Iar asocierea cu un om care e în vârf e în beneficiul instituției, nu în beneficiul autorului.

Alexander Nanau va merge mai departe cu sau fără sprijinul ministerului sau al CNC-ului.

Apropo și de scrisorile deschise. Am observat că există un val de scrisori publice în toate domeniile. Credeți că în cultură e și o lipsă de originalitate în felul de a protesta? Sigur, e pandemie și sunt restricții, dar credeți că breasla ar trebui să caute și alte forme de a protesta, în afară de scrisori deschise?

Sigur, chiar am avut o discuție. Prin 2019 spuneam că formele clasice de protest revin redundante cumva și că ar fi timpul să descoperim ceva nou, iar asta nu am descoperit încă. Aici ar trebui să intervină creativii.

Pe de altă parte, într-o lume normală, ar trebui să vină de la sine dialogul, dezbaterea.

Altfel, mici lingurițe de lucruri vor apărea. CNC se pregătește să anunțe concurs cu o sumă foarte mică, de 20 de milioane de ei, ne vom bate pe acești bani.

Sper că la ministerul Economiei se va întâmpla ceva și cu plățile restante, s-au alocat 100 de milioane din 155, bani deja cheltuiți, sunt la decontat.

Ministerul Culturii se pregătește să organizeze un grup de lucru pe legea cinematografiei, directivele europene pe audio-vizual urmează să fie implementate.

Ceva voință există, dar nu înțeleg unde încremenesc lucrurile, nu înțeleg.

Vorbeați mai devreme despre tineri, că vă doriți să vină tineri din urmă. Ce perspective credeți că are un tânăr care termină UNATC în acest context, în care e foarte greu să faci primul tău film, să produci primul tău film?

“Eu, când am început povestea asta, am făcut de toate. Am fost asistent de producție, am fost aproape secretară, am fost om de catering, coordonator de transporturi, le-am făcut pe toate.”

Pe Radu Jude l-am cunoscut la un proiect unde el era al 3-lea asistent de regie, alături de Adrian Sitaru. Eu eram director de producție. Și, iată!

Eu cred că dacă într-adevăr îți dorești să faci asta, există modalități și să câștigi bani și să lucrezi cât de cât în meserie și să ajungi să faci ce vrei.

Când ești la început, ai colegi, ai prieteni, oameni care te vor ajuta, echipamentele sunt tot mai ieftine, nu îți trebuie să folosești cele mai cele lumini sau camere pentru a face un prim film. Dacă ce ai tu de spus e corect și e puternic, merge și cu un telefon la urma urmei.

Și să lucreze în breaslă!

Când la mine vin oameni care au absolvit regie și îmi spun că au 5 scenarii, dar dacă îi chem să facă asistență de regie, ei îmi spun „dar îmi faceți și filmul”, nu. Nu îți fac filmul până nu te cunosc.

Eu cred că se poate, sigur că e greu, nu iese din prima și nu i-a ieșit niciunuia din prima.

Nicio gazetă nu titrează “Ada Solomon a picat la concursul CNC”, dar eu pic în mod frecvent, normal, firesc, poate proiectul nu era bun sau nu era gata, se întâmplă oricui.

Ce se vede e succesul. Cantitatea de praf pe care o arunci la gunoi nu se vede, se vede doar casa care sclipește.

The post Ada Solomon: “Nu vreau să ne spună ce grozavi suntem, ce de aur suntem. Mai degrabă suntem de fier.” appeared first on Cultura la dubă.