Single-urile ”Protect the land” și ”Genocidal humanoidz” sunt concepute ca un semnal de alarmă asupra conflictului dintre Azerbaidjan și Armenia, membrii trupei System of a Down având cu toții origine armeană. Încasările pentru piese vor fi donate către Armenia Fund – organizație care oferă suport umanitar în regiune.
”Hypnotize”, ultimul lor album lansat în 2005, a fost un succes, însă tensiunile dintre membrii trupei au împiedicat System of a Down din a mai produce muzică nouă de atunci. Ceea ce i-a reunit anul acesta nu a fost legat de un impuls creativ sau de afaceri, ci de o dorință unanimă de solidaritate față de oamenii din regiunea Artsakh, după cum a spus Serj Tankian, solistul trupei, pentru Rolling Stone.
Nagorno-Karabakh este o regiune cu majoritate etnică armeană, pe care armenii o numesc Artsakh, și care a avut parte de o istorie tumultuoasă.
Artsakh a fost o regiune autonomă din URSS până în 1988, când și-a declarat independența față de Republica Socialistă Sovietică din Azerbaidjan, în ale cărei graniţe era inclusă. Inițiativa a stârnit un război între Azerbaidjan și armenii din Artsakh care s-a încheiat cu un armistițiu în 1994.
Cu sprijinul Armeniei, Nagorno- Karabakh a stabilit o independență de facto, nerecunoscută de majoritatea lumii, care a rezistat până în prezent.
Azerbaidjan a inițiat un nou conflict anul acesta, după ce prim-ministrul armean Nikol Pashinyan a susținut în primăvară că regiunea ar fi în totalitate armeană.

Pe 27 septembrie, forțele azere susținute de Turcia au început atacul asupra Artsakh. Timp de aproape o lună, oamenii din Artsakh au trăit un coșmar. Au fost distruse zone rezidențiale, maternități și catedrale și există suspiciuni că s-au folosit bombe cu dispersie, care sunt interzise prin tratate internaționale. La jumătatea lui octombrie, cele două țări au anunțat un nou armistițiu.
Membrii System of a Down cred că Azerbaidjan a ales în mod strategic momentul atacului, mizând pe faptul că lumea este prea distrasă de pandemie și de alegerile din SUA pentru a-i condamna gestul.
”This is not the time to turn a blind eye”, este mesajul transmis de System of a Down în completarea celor două piese. Acestea pot fi descărcate de pe Bandcamp, în schimbul unei donații pentru susținerea cauzei care a reunit trupa.

