Skip to content
Succession

Premiile Emmy 2023: Serialul „Succession” conduce lista nominalizărilor, urmat de „The Last of Us” și „The White Lotus”

foto: HBO

Ieri au fost anunțate nominalizările la Premiile Emmy, evenimentul care recunoaște, de 75 de ani, excelența în televiziune și mijloacele media emergente.

Dintre producțiile nominalizate anul acesta, serialul Succession (HBO), care spune povestea luptelor de putere dintr-o familie de miliardari americani, conduce lista, cu un total de 27 de nominalizări. În plus, Succession intră în istoria Emmy ca prima producție cu trei nominalizări simultane la categoria Actor în rol principal (dramă), acestea revenindu-le lui Jeremy Strong, Kieran Culkin și Brian Cox.

The Last of Us și The White Lotus, la rândul lor producții HBO, completează topul, cu 24, respectiv 23 de nominalizări.

De altfel, dintre platformele de streaming, HBO/Max conduce, cu 127 de nominalizări. Ei i se mai adaugă Netflix, care a strâns, printre altele, 12 nominalizări pentru serialul Wednesday (cu un prim sezon produs în România) sau Hulu, cu 13 nominalizări doar pentru serialul The Bear.

Câștigătorii Premiilor Emmy 2023 vor fi anunțați într-o ceremonie care va avea loc pe 18 septembrie.

Lista completă a nominalizărilor poate fi parcursă AICI. Dintre principalele categorii, amintim:

Serial – dramă:

  • „Andor” 
  • „Better Call Saul”
  • „The Crown” 
  • „House of the Dragon”
  • „The Last of Us”
  • „Succession”
  • „The White Lotus”
  • „Yellowjackets” 

Serial – comedie:

  • „Abbott Elementary” 
  • „Barry”
  • „The Bear”
  • „Jury Duty”
  • „The Marvelous Mrs. Maisel” 
  • „Only Murders in the Building”
  • „Ted Lasso”
  • „Wednesday”

Miniserie:

  • „Beef”
  • „Dahmer – Monster: The Jeffrey Dahmer Story” 
  • „Daisy Jones & the Six”
  • „Fleishman Is in Trouble”  
  • „Obi-Wan Kenobi”

Actor în rol principal într-un serial-dramă:

  • Jeff Bridges („The Old Man”) 
  • Brian Cox („Succession”)  
  • Kieran Culkin („Succession”)
  • Bob Odenkirk („Better Call Saul”) 
  • Pedro Pascal („The Last of Us”)
  • Jeremy Strong („Succession”)

Actriță în rol principal într-un serial-dramă:

  • Sharon Horgan („Bad Sisters”) 
  • Melanie Lynskey („Yellowjackets”) 
  • Elisabeth Moss („The Handmaid’s Tale”)
  • Bella Ramsey („The Last of Us”)
  • Keri Russell („The Diplomat”) 
  • Sarah Snook („Succession”) 

Actor în rol principal într-un serial-comedie:

  • Bill Hader („Barry”) 
  • Jason Segel („Shrinking”)
  • Martin Short („Only Murders in the Building”) 
  • Jason Sudeikis („Ted Lasso”) 
  • Jeremy Allen White („The Bear”) 

Actriță în rol principal într-un serial-comedie:

  • Christina Applegate („Dead to Me”) 
  • Rachel Brosnahan („The Marvelous Mrs. Maisel”) 
  • Quinta Brunson („Abbott Elementary”)
  • Natasha Lyonne („Poker Face”)
  • Jenna Ortega („Wednesday”) 

Actor în rol principal într-o miniserie:

  • Taron Egerton („Black Bird”) 
  • Kumail Nanjiani („Welcome to Chippendales”) 
  • Evan Peters („Dahmer – Monster: The Jeffrey Dahmer Story”) 
  • Daniel Radcliffe („Weird: The Al Yankovic Story”) 
  • Michael Shannon („George & Tammy”)
  • Steven Yeun („Beef”) 

Actriță în rol principal într-o miniserie:

  • Lizzy Caplan („Fleishman Is in Trouble”)
  • Jessica Chastain („George & Tammy”)
  • Dominique Fishback („Swarm”) 
  • Kathryn Hahn („Tiny Beautiful Things”)
  • Riley Keough („Daisy Jones & the Six”)
  • Ali Wong („Beef”) 

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

1 thought on “Premiile Emmy 2023: Serialul „Succession” conduce lista nominalizărilor, urmat de „The Last of Us” și „The White Lotus””

  1. Felicitări HBO pentru numeroasele nominalizări obținute la Premiile Emmy! O producție de succes înseamnă talent, suport și creativitate, iar HBO a demonstrat că împărțește acest punct de vedere și anul acesta. Ne bucurăm că acest eveniment îi recompensează pe cei care, prin munca lor de o calitate extraordinară, au reușit să creeze producții spectaculoase.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *