Povestea Marthei Bibescu, prințesa fermecătoare care a primit Marele Premiu de Literatură al Franței

Astăzi se împlinesc 47 de ani de la trecerea în neființă a Marthei Bibescu, o femeie inteligentă și fermecătoare, un personaj al contrastelor, despre care există opinii la fel de contradictorii.

În ochii unora, prințesa, care a făcut deliciul vremurilor prin legăturile ei cu personalități precum Marcel Proust, Winston Churchill, Charles de Gaulle sau Prinţul Wilhelm I, era „de un snobism fără limite, combinat cu un gust pronunțat pentru intrigă” (Lucian Boia, „Germanofilii”).

În ochii altora, nu era „nicidecum mondenă” și „detesta cocktailurile unde, cu umorul ei picant, zicea că îmbulzeala e atât de mare că n-ai timp să spui decât bună unuia și ziua altuia” (Mihai Brâncoveanu, Prefața volumului „Martha Bibescu și vocile Europei”).

Primii ani și căsătoria timpurie

Martha descindea din cele mai ilustre familii românești: pe linie maternă, prin Smaranda Mavrocordat, era înrudită cu Nicolae și Constantin Mavrocordat, primii domni fanarioți care urcaseră pe tronul Moldovei și al Țării Românești.

Pe linie paternă, prin Ion Lahovary, Ministru Plenipotențiar al României la Paris și ulterior Ministru al Afacerilor Externe în cabinetul Gheorghe Gr. Cantacuzino, se trăgea dintr-o familie cu origini grecești.

Profund afectată de pierderea unicului fiu, mama nu i-a fost alături, astfel că de educația ei s-au ocupat în special tatăl și bunicul matern.

Pentru copila cu ochi pătrunzători și gene lungi, trecerea la maturitate a venit, însă, abrupt.

În 1901, Martha Lahovary l-a cunoscut pe prințul George-Valentin Bibescu, un sublocotenent în vârstă de 20 de ani și pionier al aviației, care avea să îi devină soț chiar în anul următor. Iar ceea ce păruse a fi la început o dragoste sinceră, o „înfiorare”, s-a dovedit a fi un dezastru.

„Soţul meu a crezut toată viaţa că e suficient să existe pentru a fi iubit, nu i-a trecut niciodată prin minte să ofere şi el ceva în schimb.”

Martha Bibescu

La doar 17 ani, Martha Bibescu a născut o fetiță, pe nume Valentina, dar nu s-a putut atașa de ea decât mult mai târziu. De altfel, din cauza vârstei fragede, medicul i-a recomandat atunci să nu mai aibă relații intime cu soțul său timp de doi ani, fapt ce a făcut ca Martha să se refugieze în literatură, iar George, în brațele altor femei.

Infidelitățile prințului Bibescu au scandalizat de nenumărate ori Bucureștiul. Totuși, prințesa, care spunea că amantele soțului îi redaseră singurătatea și libertatea, a ales să rămână alături de el până la sfârșitul vieții. Nu fără a trăi ea însăși iubiri controversate.

Iubirile prințesei și anii Primului Război Mondial

În 1905, l-a însoțit pe George-Valentin Bibescu într-o expediţie spre Persia. La întoarcere, impresionată fiind de cele văzute în timpul călătoriei, Martha a scris „Cele opt paradisuri” (Les Huit Paradis, 1908), carte care a fost primită cu entuziasm de critici și i-a adus Premiul Marcelin Guérin, acordat de Academia Franceză.

Însă, tot în timpul călătoriei spre Persia, prințesa a cunoscut și prima dragoste din afara căsătoriei, manifestată față de însuși vărul lui George, Emanuel.

„Emanuel Bibescu m-a învăţat să am sentimente. Nu avusesem decât idei,” avea să vină mărturisirea din jurnalul Marthei Bibescu. Dar Emanuel nu a răspuns sentimentelor ei cu aceeași intensitate, astfel că legătură s-a rupt la fel de fulgerător pe cât începuse.

Acestei neîmpliniri i-a urmat, în 1908, povestea de dragoste cu Charles Louis de Beauvau Craon, unul dintre cei mai râvniți burlaci ai Franței. Despre cel care a iubit-o atât de mult încât a amenințat-o cu sinuciderea și i-a cerut să divorțeze de soț, Martha Bibescu a scris mai târziu: „Charles Louis a fost adevărata mea dragoste şi nici el nu s-a împãcat vreodatã cu ideea că m-a pierdut”.

Ulterior, în timpul Primului Război Mondial, legătura cu prințul Wilhelm, moștenitorul tronului Germaniei, și cea cu maiorul englez Christopher Thomson, trimis de Marea Britanie pentru a convinge România să lupte de partea Antantei, i-au atras titlul de „Mata Hari” a României (trimitere la celebra femeie de origine olandeză care a fost condamnată pentru spionaj în favoarea Germaniei).

Prințesa a fost acuzată, deci, că face un joc dublu, pentru germani și pentru englezi. Ce știm cu certitudine este că Martha Bibescu a spionat în Bucureștiul ocupat de Puterile Centrale pentru guvernul român refugiat la Iași.

Fiind apropiată de Regina Maria, a preluat administrarea spitalului de război nr. 118, fondat de către aceasta, și a alinat suferința ostașilor muribunzi. În plus, s-a implicat în Comitetul de ajutorare al răniților, care avea ca scop strângerea de lenjerie și haine pentru cei răniți. Despre aceste experiențe, prințesa a povestit în jurnalul său:

„Mi-e rușine să o spun: n-am fost niciodată atât de fericită ca la Spitalul 118, în 1916-1917. Trăiam într-o comunitate religioasă – visul meu din copilărie – eram cu fii de muncitori și de țărani, trăind împreună cu ei, în durere.”

De eticheta de colaboraționistă a scăpat, însă, cu greu, cu atât mai mult cu cât Puterile Centrale s-au rezumat doar la o interna (o formă de arest mai ușoară) la Palatul Mogoșoaia și i-au permis să plece în Elveția pe 1 mai 1917. De aceea, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a evitat atent orice legătură cu oficialitățile germane.

Palatul Mogoșoaia și oaspeții săi de vază

Dragostea căreia Martha Bibescu i s-a dedicat cu cel mai mare avânt a fost, probabil, cea resimțită față de Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, primit în dar de la soțul ei. Acesta a fost locul care a atras unele dintre cele mai importante personalități din perioada interbelică, reprezentând un spațiu propice pentru dezbateri, lecturi și schimb de informații.

Practic, se spune că cine nu ajungea la Palatul Mogoșoaia în compania fermecătoarei prințese Martha Bibescu nu făcea parte din „lumea bună”.

Pentru a găzdui asemenea personalități, palatul a avut nevoie de ample lucrări de restaurare.

Primul musafir care a trecut pragul palatului restaurat a fost însăși Regina Maria, iar de-a lungul anilor au urmat Nicolae Iorga, Gheorghe Tătărescu, Mihail Sebastian, patriarhul Miron Cristea, Regele Carol și Regele Ferdinand, dar și Marcel Proust, Winston Churchill sau Regele Alfons al XIII-lea al Spaniei.

După bombardamentele anglo-americane din aprilie 1944, prințesa Martha Bibescu a închiriat Mogoșoaia Legației elvețiene de la București.

Odată cu venirea la putere a comuniștilor, palatul a intrat în proprietatea statului, dar nu înainte ca cea care investise atâta timp și energie în restaurarea lui să se asigure că va fi trecut pe lista monumentelor istorice. Abia în 1957 a fost transformat în spațiu muzeal și vilă de creație a Uniunii Scriitorilor. În aceeași vilă s-a stins în 1980 și scriitorul Marin Preda.

Opera literară și relația cu România

Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, Martha Bibescu s-a stabilit la Paris, fiind o scriitoare importantă în lumea literară franceză. Despre această revenire ea nota: „Mă întorc la Paris, adică la mine însămi”.

În Franța a primit și recunoașterea meritată pentru cele 40 de volume publicate de-a lungul vieții, câștigând în anul 1954 Marele Premiu de Literatură conferit de Academia Franceză.

În 1955, a fost aleasă membru străin al Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză a Belgiei, iar în 1962, la Paris, i-a fost acordată Legiunea de Onoare.

S-a stins din viață la 87 de ani, în 1973, când încă lucra la cartea „Nimfa Europei”, o lucrare în care prezenta personalitățile pe care le cunoscuse de-a lungul anilor. Pe piatra ei funerară de la Paris, conform propriei dorințe, stă astăzi scris „Marthe Bibesco, ecrivain français”.