Noua librărie Cărturești, a 12-a din București, se află în Veranda Mall, peste drum de Piața Obor.
Pentru a marca această inaugurare, Cărturești a mers chiar printre țăranii care vând fructe și legume în piață și a avut, timp de 5 zile, propria tarabă cu cărți. Printre titlurile scoase la vânzare s-au regăsit “Portocala mecanică”, de Anthony Burgess, „Șuncă pe pâine”, de Charles Bucowski sau o enciclopedie a vinurilor.
“Prin mica tarabă din Piața Obor vrem să ne anunțăm venirea în cartier. Știm că publicul Cărturești este, la fel ca noi, interesat de redescoperirea produselor autohtone și de un stil de viață sănătos. Suntem tot mai ocupați, ne înconjurăm de ecrane, uităm deseori să ridicăm ochii din telefon, să ne facem timp pentru întâlniri cu prietenii. Fiecare librărie Cărturești este gândită să ne amintească de plăcerea pură de a răsfoi o carte în liniște, de a ne întâlni cu cei dragi și a discuta despre cărți, filme, idei noi.” , a declarat Iulia Teliban, Marketing Manager Cărturești.
Duminică, 20 octombrie, scriitorul Iulian Tănase a fost invitat la stand pentru autografe și discuții despre cel mai nou titlu al său, „Dumneziac”.
Rețeta Cărturești s-a născut în urmă cu 19 ani, când Verona devenea prima librărie „altfel” din România. Pe lângă cărți, Cărturești a creat o atmosferă de relaxare cu muzică, filme, ceai și a devenit un fel de mall cultural pentru cei care caută idei de cadouri. Chiar dacă prețurile au fost tot timpul destul de mari, publicul românesc s-a regăsit și a fost dispus să plătească pentru a se bucura de astfel de spații, ceea ce a și dus apoi la înmulțirea lor.
Devenit cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 32 de spații care redefinesc ideea de librărie. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București sau Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană și o cafenea.