Octav Ganea, fotojurnalist Inquam Photos: “Am vrut să arăt că pandemia a lovit în mod inegal.”

foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Octav Ganea este unul dintre cei mai apreciați fotojurnaliști din România, imaginile sale fiind vizibile pe aproape toate publicațiile mari de presă din mediul online.

Săptămâna trecută, munca sa a fost recunoscută la Gala Superscrieri, unde a primit Premiul I la categoria Fotojurnalism – fotografie de știri, pentru o serie de 10 fotografii din anul pandemiei.

Este unul dintre acționarii agenției Inquam Photos, un proiect crescut de la zero, cu resurse restrânse, dar care a evoluat organic, datorită imaginilor furnizate de fotografi, dar și datorită rapidității cu care acestea ajungeau către redacții, într-o perioadă în care presa abia începea să ocupe un teren important în social media.

Octav nu obișnuiește să dea interviuri, dar a acceptat să spună povestea sa pentru Cultura la dubă pentru a atrage atenția publicului asupra muncii de fotojurnalism și pentru că una dintre misiunile lui este să militeze pentru drepturile de autor.

***

Octav, care este povestea seriei de fotografii cu care ai câștigat Premiul Superscrieri pentru fotografie de știri?

Este o serie de imagini din perioada pandemiei, care începe de la momentul în care Adrian Streinu-Cercel ne arăta pe hartă “aici e virusul, e departe, nu ajunge la noi” până la decembrie, ultimul cadru, cu Moș Crăciun, asistent de ATI, care mergea îmbrăcat în Moș Crăciun în secție de Covid.

Adrian Streinu-Cercel/ foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
Asistentul ATI – Moș Crăciun/ foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Cum a fost pentru tine să surprinzi pandemia în imagini? Era ceva ce nu trăise nimeni dintre noi. Ce ai vrut să surprinzi?

Nu a fost foarte greu să îți dai seama ce ai de surprins la noi, era cumva de așteptat. E vorba despre timpul de reacție a autorităților la pandemie.

Există trauma umană, pe care o poți vedea într-un spital, există distanțare socială și probleme care țin de asta, dar cel mai important e să vezi cum reacționează statul, la prima mână, în fața unui obstacol pe care nu l-a mai întâlnit până acum.

Cam peste tot în lume țările au fost nepregătite, dar la noi statul nu a fost nici pregătit și nici nu învățat foarte multe din asta.

Cum poți să captezi în fotografie mimica, expresivitatea unui politician atunci când poartă mască?

Masca îți ia foarte mult din lucrurile cu care erai obișnuit. Foarte mulți politicieni români au ticuri sau feluri de a se exprima extraverbal, destul de vizibile. Era foarte ușor să îți dai seama că sunt și speriați și nici nu știu ce se va întâmpla mai departe.

Și cum reușești să transmiți asta, ca fotograf?

La început a fost ușor, erau ședințele de CNSU, când se ieșea destul de târziu, noaptea. Când a apărut primul caz de Covid, erau destul de șocați. Cum să arăți asta? Poți să te legi de mimica lui Arafat, de mimica lui Vela, ține mai mult de moment, nu există o rețetă.

Din acea serie de 10, ai o fotografie preferată sau un moment care ți-a rămas în minte? Eu țin minte imaginea cu acele mâini de țăran care țineau o mască.

Tind să nu am imagini preferate, fiindcă tot timpul vor veni imagini mai noi și mai muncite.

Octav Ganea este unul dintre cei mai apreciați fotojurnaliști din România, imaginile sale fiind vizibile pe aproape toate publicațiile mari de presă din mediul online.
Săptămâna trecută, munca sa a fost recunoscută la Gala Superscrieri, unde a primit Premiul I la categoria Fotojurnalism – fotografie de știri, pentru o serie de 10 fotografii din anul pandemiei.
Octav Ganea/ foto: Mirela Ganea

Dar, da, imaginea aceea era cu mâinile unui colector de fier vechi din zona Sintești-Jilava, nu un țăran, care se întorcea acasă cu căruța încărcată de cabluri și resturi pe care urma să le recicleze la remat.

Eu am vrut să arăt că pandemia a lovit în mod inegal.

Dacă, pe de o parte, ai avut reserve de spital cu oxigen în perete, care puteau să țină în viață oamenii, pe de altă parte ai avut neștiința, lipsa de acces la educație și la un sistem sanitar de bază, neștiința unor oameni pe care urma să îi lovească ceea ce, de fapt, i-a și lovit, fără să știe ce i-a lovit.

Fără să știe ce e Coronavirus, de ce poartă masca aia. Masca pe care ai văzut-o era purtată de zile întregi, mai mult ca sigur, era fără pic de efect.

Pe noi pandemia asta ne-a lovit nu doar medical, dar ne-a lăsat în fundul gol fiindcă suntem foarte needucați. Faptul că suntem needucați, la bază, ne face să fim mult mai vulnerabili în fața unor crize complexe.

Mergând puțin la începuturile carierei tale, poți să ne spui cum te-ai apropiat de fotografia de presă?

Am încercat în liceu cu o cameră niște chestii absolut neprofi, dar am simțit că e o șansă acolo. Voiam să merg la psihologie, dar a picat varianta asta, apoi am ajuns la UNARTE, la fotografie, fără să îmi doresc neapărat să fac asta.

Iar de la Arte, am avut un traseu rapid datorită unor oameni care au avut încredere în mine, fotografi, editori, șefi de redacții.

Protest Horeca în centrul vechi/ foto: foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

A fost un parcurs muncit, lung, fără să simt că am vreun talent special, pur și simplu a fost o orientare către ceva care mi-a plăcut încă din liceu.

Tata mi-a dat primii 400 de lei, care însemnau foarte mult în perioada aia, ca să mă duc să mă înscriu la UNARTE. Și fix în ziua în care am luat Premiul Superscrieri, fără ca asta să însemne altceva decât recunoașterea muncii, fix atunci s-au împlinit 14 ani de când tata a murit.

Ai vrut să mergi către fotojurnalism fiindcă te simțeai mai apropiat de zona asta de acțiune sau pentru că îți putea oferi și un job stabil?

În anul I la Arte, un coleg, Silviu Matei, încă fotograf-șef la Agerpres, m-a întrebat dacă vreau să merg într-o redacție mică. Eu nu știam ce o să fac după facultate, pentru mine fotojurnalismul a fost mai mult o chestie de împrejurare, dublată ulterior de adrenalina de a merge la evenimente importante.

A fost un mix de noroc, întâmplare și teribilism, până să devin conștient de ceea ce pot face.

Cum ai ajuns de la angajat într-o agenție, la a avea propria agenție?

Ovidiu Micsik a creat Inquam Photos în 2013, în 2015, când lucrurile erau neclare la Mediafax, am plecat la el, unde am devenit co-acționar, iar recent ni s-a alăturat și George Călin. Acum suntem 3 co-acționari, cu Ovidiu Micsik majoritar.

Când am ajuns la Inquam, Ovidiu mi-a dat mână liberă să încerc să cresc agenția, 3 ani el a lucrat mult pe partea de comercial ca să ne susțină, fiindcă oricât de mult lucram, se fura foarte mult.

Așa am devenit vocal în ceea ce privește drepturile de autor, am stat foarte mult pe teren și am produs foarte mult conținut pentru Inquam.

Liviu Dragnea la DNA/ foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

La nivel de conținut ți-ai propus să vii cu ceva diferit pe piață? De exemplu, țin minte că portretele pe care tu i le făceai lui Liviu Dragnea ieșeau mereu în evidență. E celebră și imaginea cu el și cătușele în față.

A fost o serie de împrejurări. Când am început la Inquam, fotografia clasică de agenție nu prea mai făcea față. Am discutat cu Ovidiu și noi am dat drumul unui sistem de livrare instant de fotografii. Astfel încât orice politican ieșea de la DNA sau făcea scandal în Parlament, în coaliție, orice, în aproximativ 3 minute, câteva imagini mergeau către redacțiile care ne erau clienți.

Asta m-a ajutat să fac redacțiile să înțeleagă că atât timp cât imaginile ajung cu jumătate de oră mai devreme la ei, față de un flux normal, ei ies în câștig. Asta ne-a făcut să creștem repede awareness-ul asupra agenției.

Ce s-a întâmplat pe justiție ne-a ajutat să creștem foarte mult.

Stilul…poate un pic mai apropiat de subiect, mai în sufletul lui. Nu am inventat noi roata, dar insistam pe subiecte care simțeam că au potențial, cum era Dragnea.

Unele dintre imaginile voastre au fost preluate și în presa internațională. Cum reușiți să ajungeți în publicații de afară?

Inquam este furnizor pentru Reuters în România. Deja de 6 ani Reuters a preferat stilul Inquam pe foto, iar de 2 ani de zile furnizăm și video pentru Reuters.

E foarte important să fii constant în momentul în care livrezi pentru un client important, să fii și acolo unde trebuie și să livrezi când trebuie.

Acțiune de dezinfecție în București/ foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Ai vorbit mai devreme despre drepturile de autor. Cum faceți față vitezei cu care se răspândește o fotografie în online? Nu neapărat la o publicație, e suficient să o posteze cineva și să se viralizeze, apoi să nu mai poți afla sursa originală.

Viteza cu care o fotografie se răspândește în social media e o sabie cu două tăișuri pentru un fotograf sau pentru o agenție.

De exemplu, în perioada în care noi am crescut, livram deosebit de repede imagini și ele ajungeau să fie furate, dar asta ne-a făcut să ne creștem baza de clienți, fiindcă ne găseam fotografiile în alte locații, redacții pe care le contactam și le convingeam fie să nu mai fure de la noi, fie să ne devină clienți.

Nu ai cum să fii sigur că niciodată nu o să fie ceva însușit fără drept, dar încerc să fac piața conștientă că orice conținut de tip intelectual are oameni în spatele lor, oameni care au lucrat ani de zile ca să ajungă la nivelul ăla, au investit în echipamente, în răbdare, și-a neglijat familia sau și-a riscat viața.

E vreun eveniment care ți-a rămas în minte în mod special?

Au fost multe. De la Papă, la prinți, alegeri, pandemie, proteste, meciuri. Dar dacă e să fiu mulțumit de ceva în mod special este că în urma unor demersuri de câțiva ani de zile, am reușit să facem un candidat la prezidențiale să ia măsuri și să își ceară scuze pentru o fotografie furată înainte de alegeri.

Viorica Dăncilă postase pe pagina de politician o imagine furată. Iar tot ce am făcut noi, ca agenție, a determinat-o să își recunoască greșeala și să o îndrepte, ceea ce pentru mine e ceva destul de important.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *