Muzeul Comunismului

“Muzeul Ororilor Comunismului va fi un muzeu al vocilor victimelor comunismului.” – Alexandru Groza, manager interimar

foto: Andrei Pandele

Bucureștiul va avea un muzeu nou care va memorializa crimele și atrocitățile care au avut loc în perioada 1945-1989 în România. Muzeul Ororilor Comunismului își propune să analizeze regimul comunist etapă cu etapă, să aducă la lumină experiențele victimelor și să devină un spațiu deschis pentru discuții și dezbateri.

Însă, deocamdată, instituția nu are alocat un spațiu propriu-zis. 

Sediul propus inițial era la Palatul Parlamentului, conform proiectului din 2015. Însă acesta lipsește din Hotărârea de Guvern privind funcționarea și organizarea muzeului, aprobată în decembrie anul trecut.

În prezent, instituția are un spațiu administrativ la Biblioteca Națională a României. 

Alexandru Groza este managerul interimar al muzeului și cel căruia îi revine sarcina de a găsi o loc pentru muzeu.

Este absolvent al Facultății de Istorie din București și a făcut studii de cercetare la Institute of Slavic East European and Eurasian Studies (ISEEES) la Universitatea Berkley din California.

De asemenea, el a coordonat proiectul „Ferestroika Experience”, un muzeu privat care documentează aspectele vieții familiale în perioada comunistă, într-un apartament din cartierul Militari.

Despre ce va oferi publicului Muzeul Ororilor Comunismului, cum va fi acesta structurat și care este stadiul în care se află acum proiectul, citiți în interviul de mai jos, acordat de Alexandru Groza pentru Cultura la dubă.

Înainte de toate, vă rog să explicați publicului de ce este necesar să existe Muzeul Ororilor Comunismului?

Acest Muzeu al Ororilor Comunismului este o primă acțiune de memorializare, de respectare a victimelor comunismului și de a readuce vocile lor în prim plan și a le da dreptate.

Este vorba o dată de un act de dreptate, a doua oară este un act de clarificare asupra istoriei comunismului, văzută din perspectiva sistemului opresiv și al treilea element este nevoia de a crea un discurs oficial venit pe canalul unui muzeu național. 

Alexandru Groza/ foto: arhiva personală
Alexandru Groza/ foto: arhiva personală

Ați coordonat proiectul Muzeului Ferestroika, care se axează pe reconstituirea vieții de familie în România anilor 80.

Va împrumuta ceva Muzeul Ororilor Comunismului din experiența de la Ferestroika?

De exemplu, știu că acolo era intenționat frig în apartament, că la baie ați pus săpun Cheia pentru spălat pe mâini sau că uneori era invitată o vecină pentru a  găti celebra prăjitură cu gem, inventată de gospodine în comunism. Luați în calcul și crearea de astfel de experiențe? 

Ferestroika abordează problema dintr-o perspectivă focalizată pe viața de familie a persoanelor care au locuit în acea casă. Elementul comun celor două muzee este faptul că narațiunea istorică este aceeași.

În continuare vorbim de Securitate, de cozi, restricții, de restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești.

Din experiența pe care am avut-o în calitate de coordonator la Ferestroika vine prin capacitatea de a gândi puțin în afara sistemului birocratic, în ideea de a crea mai multe elemente interactive, imersive, de a merge foarte mult pe aspectul de a atinge și a descoperi practic istoria.

Alexandru Groza în apartamentul Ferestroika/ foto: Ferestroika

Muzeul Ororilor este ca o cutie cu amintiri pe care oamenii o construiesc. Este un muzeu al vocilor victimelor comunismului.

Ce iau de la Ferestroika și aduc aici este partea de imersiv, interactiv și de integrare a noilor tehnologii ca să atrag foarte mult tinerii, pentru că ei sunt mult mai atrași de partea de realitate augmentată, VR(virtual reality), experiențe prin care poți atinge anumite exponate, poți să interacționezi cu ele, poți să descoperi într-un mod interactiv istoria.

Ce va fi expus în muzeu mai exact și cum va fi acesta structurat? 

Planul managerial este în curs de elaborare. Până să lansez spre public un plan de management foarte clar și foarte bine concretizat, eu vreau să lansez serii de dezbateri, de discuții.

Vreau chiar din momentul în care ni se aprobă liniile de finanțare să lansez site-ul și, de asemenea, o campanie pentru constituirea siglei. Pentru că este vorba de memorie, iar memoria implică dezbatere și comunicare.

În liniile pe care le văd eu acum, direcțiile de expoziție merg în perioada 1945-1989, dar vor fi „sparte”.

De exemplu, perioada 1945-1953: ne focalizăm pe instituirea regimului Petru Groza, apoi ulterior, naționalizarea, colectivizarea și mutarea populației în funcție de dezideratele Kremlinului.

Sau mai bine zis, de conflictul dintre Stalin și Tito, când foarte mulți de la granița cu Iugoslavia au fost deportați în zona Bărăganului. Sunt foarte multe povești pe care le putem spune din zona respectivă. Sunt foarte mulți cercetători care pot să aducă un aport pe această zonă. 

Apoi, mergem în perioada 1953-1964. După 1953 încep așa-zisele fenomene de derusificare, destalinizare, pe baza unui curent care deja se instituie în Uniunea Sovietică.

Aici trebuie demonstrat, cu foarte multă atenție la detaliu, modul în care presiunea socială s-a menținut. Vorbim de un sistem care era în tranziție. Se va urmări în special zona penitenciarelor, de restrângere a drepturilor colective, pe partea de narațiunea a celor care și-au scris memoriile din perioada respectivă. 

După urmează perioada Nicolae Ceaușescu, cu relativa libertate, unde sunt foarte multe documente, în special din fonduri externe, la care putem avea acces: pe parte de Consiliu Național Român, pe parte de diaspora, modul în care disidența din România practic a construit în mod continuu un discurs foarte bine consolidat în vederea reliefării statutului totalitar al regimului lui Nicolae Ceaușescu.

Dar, în realitate, presiunea a continuat. Nu aveai drepturile, nu aveai libertatea de exprimare, puteai să ai deschidere spre Occident sau să asculți muzică occidental, dar doar pentru că erau acordurile internaționale de așa natură. Avem o deschidere care, e paradoxal, reprezintă închidere. 

Între 1971 și 1989 avem în jur de 14 mișcări de protest care încep din zona bazinelor miniere. Toate aceste inițiative care au venit din partea societății civile și au fost frânte trebuie puse și aduse în discuție, alături de cazurile de disidență tăcută.

Mineri la Petrila, așteptându-l pe Gheorghiu Dej/ foto: ICCMER

Spre 1989 va trebui să facem un efort să găsim documentele și să găsim oamenii care să spună cu sinceritate ce s-a întâmplat atunci. 

Aceste discuții și dezbateri vor avea loc după ce planul managerial va fi gata?

În momentul de față, muzeul arată cam așa: avem o lege, avem o hotărâre de Guvern, iar acum se lucrează foarte mult la partea structurală din punct de vedere birocratic.

Dar asta nu mă oprește pe mine să vin cu serii de evenimente în care să includ dezbaterea, în care să avem invitați care au trăit perioada respectivă, entități private care s-au ocupat de organizarea unor alte spații muzeale.

Acest muzeu este nișat pe o anumită perspectivă istorică. Unii vor spune că este revanșist. Bun, dar oamenilor care au suferit în comunism cum le poți aduce dreptatea? Cum le poți da lor o voce? Colaborarea în acest sens va deschide acest arhipelag al perspectivelor multiple.

Sistemul comunist nu este unul cu o perspectivă unică. Depinde cine privește, cum a trăit, cum a experimentat.

“Vreau să fac din Muzeul Ororilor Comunismului un hub cultural în care poți vizita muzeul, poți discuta, poți dezbate și îl poți folosi ca centru de documentare.” 

În planul inițial, Muzeul ar fi trebuit găzduit de Palatul Parlamentului, însă prevederea a fost eliminată din lege. Temporar, Muzeul va funcționa în sediul Bibliotecii Naționale a României. Ce opțiuni există pentru locația permanentă a instituției?

Opțiunile pentru locația permanentă țin foarte mult de încărcătura istorică a spațiului pe care îl vizăm. Avem o serie de spații pe care încercăm să le analizăm. Suntem în discuție asupra lor, așa că nu am o decizie definitivă.

Majoritatea spațiilor pe care le avem în vedere implică o muncă foarte mare de reamenajare.

“Dezbaterea noastră este între o clădire cu o anumită încărcătură istorică, care are legătură cu Securitatea și cu regimul comunist sau un spațiu luat de la zero.”

Ca sediu temporar noi avem niște spații de birouri la Biblioteca Națională. În perioada în care am interimatul îmi doresc foarte mult să mă implic în a găsi cât mai repede un spațiu. Aproape zilnic am întâlniri în care văd spații, discut, mă interesez asupra lor.

Este Palatul Parlamentului în continuare o opțiune? Mă gândesc că este un spațiu care are acea încărcătură istorică despre care vorbiți. 

Din păcate nu. Nu s-a dorit instalarea Muzeului Ororilor Comunismului la Palatul Parlamentului. Motivul ține foarte mult de o dublă încărcătură. Parlamentul în sine, ca structură, vine dintr-o perioadă comunistă, dar în același timp are și sensul și conotația valorilor democratice actuale.

Suprapunerea aceasta, a valorii democratice de după ‘90 are tendința de a da puțin la o parte valoarea negativă, deși nu se poate îndepărta complet.

Și acolo este o poveste: oamenii care au muncit, proiectanții, arhitecții, trauma pe care a suferit-o Bucureștiul la nivel arhitectonic. A fost distrusă cea mai frumoasă parte a Bucureștiului. Aceasta este o parte care cu siguranță va face parte din zona de expoziție a Muzeului.

Dar să pui sub aceeași umbrelă o instituție a democrației și un Muzeu Național al Ororilor Comunismului, plus că mai avem deja un muzeu existent acolo, deja duce la o încărcătură mult prea mare.

Acest spațiu trebuie să fie de sine stătător și să vină pe un teren complet nou sau pe o clădire care are posibilitatea de a ne găzdui. 

La Muzeul Național de Istorie a României, închis, din păcate, în proporție de 80% de peste 14 ani, există o amplă colecție a cadourilor primite de familia Ceaușescu. Veți lua exponate și de acolo?

Noi avem colaborări instituționale cu Muzeul Național de Istorie, IICCMER, CNSAS, Arhivele Naționale Istorice, chiar și cu direcții ale Ministerului Afacerilor Interne. Unele au mai rămas cu materiale de la fosta Securitate și ni le vor da pentru a le include în patrimoniu și pentru a le include în viitoarele expoziții.

Deci răspunsul este da, în limita legilor și hotărârilor în vigoare de expunere a unui patrimoniu. 

Care este bugetul pus la dispoziție pentru implementarea acestui proiect și de unde vin banii? 

Linia de finanțare pentru acest buget este susținută de către Ministerul Culturii.

Muzeul Ororilor Comunismului funcționează pe subvenții de la stat și prin partea de venituri proprii pe care le vom gestiona și le vom genera în momentul în care avem interacțiune. Chiar acum se lucrează la partea bugetară, este în curs de aprobare. 

În momentul în care este aprobată vom reveni cu cifrele actualizate, cu un plan managerial care să detalieze ce se propune pe următorul an, care sunt principalele activități, ce ne dorim să facem.

Pentru mine, esențial în tot acest proces este transparența. Acum îmi este greu să fac o conferință de presă sau să deschid o pagină de site pentru muzeu pentru simplul fapt că totul depinde de o procedură birocratică.

Eu lucrez în paralel, pe partea birocratică și pe partea de deschidere a liniilor de comunicare. 

Aveți în plan să încheiați și parteneriate cu branduri private?

Da, bineînțeles. Colaborarea este un element pe care noi îl luăm în calcul și ni-l dorim. Vrem să fim cât mai deschiși la inițiative, colaborări și propuneri. 

Să presupunem că sunt un adolescent care nu știe mai nimic despre regimul comunist din România, mai ales despre crimele și atrocitățile care au avut loc în acea perioadă. Mi-ar fi de ajuns o vizită la Muzeu ca să înțeleg despre ce a fost vorba?

“Un muzeu bun este un muzeu care te determină să îl vizitezi mai des.”

Pentru un astfel de tânăr ar fi important să vadă o dată muzeul, să intre în zona imersivă, să înceapă să înțeleagă ce a însemnat tot procesul de instituire a comunismului.

În același timp, faptul că îl vom gândi ca pe un hub cultural va determina nu numai vizitarea muzeului, ci și includerea într-o formă de participare la diferite ateliere, conferințe, poate și vizionarea de materiale cu scopul de a genera discuții.

Muzeul este un punct de început, dar și un punct de ajutor. Pentru tânăra generație trebuie să reprezinte un pilon cultural odată, dar și un spațiu unde poți să vii și să întrebi.

Ieșire la stația de metrou Politehnica, 1986/ foto: Andrei Pandele

Când veți începe acțiunile în online?

Situația depinde de Ministerul de Finanțe cu deblocarea liniilor bugetare. Din momentul de deblocare a liniilor bugetare, vor începe activitățile de creare a site-ului, de conținut și de dezvoltare pe partea de online. Estimarea mea e că vom avea o prezență online în termen de o lună, o lună și jumătate.

Eu venind din domeniul privat, îmi este destul de ușor să gândesc acțiunea în termeni rapizi, dar aici este vorba de birocrație. Până punem lucrurile în mișcare ca să obținem toate aprobările necesare pe partea de identitate va mai dura. 

Și mai apoi, când vom putea vizita muzeul fizic?

Pentru muzeul propriu-zis, majoritatea clădirilor pe care le-am văzut trebuie analizate din perspectiva structurală. Să ne asigurăm că nu punem la risc vizitatorii. Unele dintre ele nu au mai fost utilizate de foarte mult timp și atunci trebuie investit într-o serie de reparații, trebuie făcut un studiu de fezabilitate care durează.

Din perspectiva unui spațiu nou s-ar putea ca lucrurile să se miște puțin mai repede. Dar nu văd construirea Muzeului Ororilor Comunismului mai rapid de un an.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

1 thought on ““Muzeul Ororilor Comunismului va fi un muzeu al vocilor victimelor comunismului.” – Alexandru Groza, manager interimar”

  1. Mi se pare buna ideea de a-l numi muzeul ororilor. Va atrage turistul interesat de horror, de dark (oricum deja un brand pentru Romania, datorita lui Dracula), ceea ce intr-o prima faza il va face popular. Apoi, prin faptul ca i se va impune vizitatorului cum sa priveasca lucrurile (comunismul ca oroare) il va face pe acesta din urma sa fie circusmpect, sa respinga ideologia oficiala a institutiei si sa vrea sa cunoasca mai multe despre comunism, contrar intentiei pe care o propune, de fapt, muzeul. Cei mai rebeli vor gasi nostalgia in cele mai abominabile reprezentari. Asa ca prevad un succes neasteptat si contrariant pentru elita cu papion si anticomunistii de serviciu. Oricum prin girul pe care il dau acestui muzeu acestia vor fi raspunzatori pentru inca un esec institutional dupa ’90: lumea va cunoaste mai bine comunismul prin acest muzeu, IMPOTRIVA intentiilor sale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *