Muzeul Digital al Romanului Românesc: o colecție de 1.400 de volume disponibile online

Despre Nicolae Filimon învățăm în anii de școală că e autorul primului roman realist din literatura română, „Ciocoii vechi și noi” (1863). Cu Liviu Rebreanu, autor al romanelor „Ion” (1920) sau „Pădurea spânzuraților” (1922), și Camil Petrescu, care a semnat „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930), ne pregătim pentru Bacalaureat.

Cu puțin noroc, întâlnim și investigația psihologică din „Concert din muzică de Bach” (1927), al Hortensiei Papadat-Bengescu, iar despre Sofia Nădejde aflăm poate mai târziu, grație premiilor dedicate ei, că a fost prima autoare feministă din literatura română.

Ce au în comun toți acești scriitori și mulți alții nenumiți? Operele lor se găsesc în Muzeul Digital al Romanului Românesc (MDRR), o colecție de circa 1.400 de cărți scrise între 1845 și 1947 și puse acum la dispoziția publicului larg.

Proiectul a fost inițiat în 2019 de Revista Transilvania, o publicație academică sibiană dedicată studiilor umaniste. Concret, MDRR a pornit ca o încercare a redactorilor Radu Vancu, Ștefan Baghiu și Vlad Pojoga de a aplica noțiunea de digital humanities (umanioare digitale) în contextul literaturii române.

Într-o primă etapă, cu sprijinul studenților de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca, au fost digitalizate 150 de romane din secolul XIX (1845-1900). Lor li s-au adăugat, treptat, volume de secol XX (1901-1947).

Nume cunoscute, ca Mircea Eliade sau Anton Holban, dar și mai puțin cunoscute, cum ar fi Bucura Dumbravă, și-au găsit astfel loc pe pagina online a muzeului.

Nu a fost vorba de o simplă scanare a operelor, însă.

„Deja ar fi un pas înainte, pentru că multe dintre [romane] există fie într-un singur exemplar, fie în foarte puține exemplare. Sunt amenințate cu dispariția fizică, deci ar fi o formă de conservare a lor și de salvare a memoriei noastre culturale. Dar e mai mult decât atât.

După scanarea efectivă, s-au prelucrat metadatele, cum se numesc ele în limbaj tehnic – informațiile interioare, care pot merge de la o hartă a orașelor în care se desfășoară acțiunea, a orașelor menționate, până la cea a profesiilor care apar în roman, a tuturor informațiilor care te ajută să recompui acea lume”, a explicat Radu Vancu într-un interviu acordat publicației Capital Cultural după prima etapă a proiectului.

Informațiile au stat și la baza unor lucrări științifice cu rezultate surprinzătoare.

Una dintre ele a arătat, de exemplu, că două treimi din totalul romanelor scrise în secolul XIX – perioadă descrisă de critici drept una cu specific preponderent rural – sunt plasate în contexte urbane, atât din România, cât și din afara ei. Iar tema globalizării era prezentă chiar și în texte din anii 1850.

Pentru că Muzeul Digital al Romanului Românesc arhivează toate scrierile, indiferent de valoarea lor literară, o descoperire de acest fel nu are un impact major asupra programelor școlare sau a istoriei academice a literaturii române, însă oferă o imagine de ansamblu asupra preocupărilor oamenilor de la acea vreme.

Odată cu digitalizarea romanelor din secolul XX au apărut, desigur, și dificultăți: unele texte sunt încă protejate de drepturile de autor, iar numărul scrierilor a crescut, ceea ce implică un volum de muncă mult mai mare, a explicat Vlad Pojoga pentru Turnul Sfatului.

Arhiva Muzeului Digital al Romanului Românesc este însă actualizată constant, iar pe rețelele de socializare ale Revistei Transilvania pot fi urmărite chiar și recomandări.