Skip to content

Mihai Chirilov, director artistic TIFF: „Un festival de film oferă o experiență pe care nicio platformă nu ți-o poate da. Este experiența comunității, a aproapelui.”

foto: TIFF/ facebook

Străzile din centrul Clujului vibrează din nou a normalitate. Vezi oameni zâmbind, prieteni care se revăd și se îmbrățișează puternic, cozi în fața cinematografelor și terasele pline de turiști.

Este a 21-a ediție de TIFF, iar filmele aduc din nou mii de oameni împreună, după 2 ani în care „împreună” a fost mai mult sau mai puțin interzis.

190 de lungmetraje și scurtmetraje sunt aduse anul acesta în fața publicului, iar printre ele se strecoară zeci de concerte, cine-concerte, expoziții de fotografie, dezbateri și zile dedicate gastronomiilor tradiționale, într-un melanj cultural care dă viață orașului și speranță României.

De-a lungul anilor, TIFF a resuscitat cinematografele vechi ale orașului, a explorat spații noi de proiecții și a construit o comunitate de iubitori ai filmelor de artă care transmit asta și generațiilor mai tinere. Iar recent, a câștigat alături de Cluj-Napoca titlul UNESCO de „Oraș al filmului”.

Unul dintre oamenii care au construit TIFF de la prima ediție este Mihai Chirilov, co-fondator și director artistic al festivalului. Este persoana căreia toată lumea îi cere recomandări de filme, pentru că el cunoaște cel mai bine selecția.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă și IQOS, Mihai Chirilov vorbește despre comunitatea TIFF, farmecul festivalului într-o lume dominată tot mai mult de platformele de streaming online, dar și despre cum putem stârni noilor generații interesul pentru filmul de artă.

***

„M-am îndrăgostit de cinema într-o perioadă în care cinemaul nu era atât de ofertant. Pentru mine, cinemaul de care m-am îndrăgostit nu ținea neapărat de naționalitatea lui. Era o activitate escapistă  într-o perioadă în care lucrul ăsta era foarte important, în ultimii ani din comunism, anii ’80.

Vedeai foarte multe filme de propagandă, pe care azi consider că e foarte bine că le-am văzut, și vedeai foarte puține filme cu adevărat de artă, pe care le recunosc și azi ca fiind filme bune.

Dar, ca să trag o concluzie, m-am îndrăgostit de cinema nevăzând capodopere. Dimpotrivă. Doar că a contat foarte mult contextul în care le-am văzut și supapa aia de libertate, uneori aparentă, pe care mi-o oferea mersul la cinema.”

Așa începe povestea de iubire între Mihai Chirilov și filme. De 21 de ani, alături de echipa festivalului, este responsabil de selecția pe care noi o vedem la TIFF.

Din aproximativ 1000 de filme pe care selecționerii TIFF le-au vizionat anul acesta, aproape 200 au ajuns în programul festivalului.

Piața Unirii din Cluj/ foto: IQOS

Pentru prima dată, documentarele au fost incluse într-o competiție separată, iar 10 titluri incitante pot fi văzute doar la această categorie, de neratat la ediția actuală.

„În România, datorită filmului Colectiv, documentarul a avut parte de o expunere uriașă, se fac tot mai multe documentare, ni s-a părut că e momentul să ne extindem un pic interesul și către zona de documentar.”

“N-am făcut asta până acum tocmai pentru a nu concura cu alte evenimente din țară care fac asta de mai mult timp și mai bine decât noi, cum sunt Astra Film Festival sau One World Romania. Pe de altă parte, tocmai pentru că se fac din ce în ce mai multe filme, am încercat să ne găsim un traseu al nostru, în care să nu ne suprapunem nici cu unii, nici cu alții.

Povestea este că atunci când am început să primim documentare și să ne uităm la ele, ne-am dat seama că ceva s-a schimbat în genul documentar, documentarele de azi nu mai seamănă cu documentarele de ieri, tradiția a fost „atacată” de inovație, iar în filmul documentar, inovația se traduce prin inserția ficționalului, prin felul în care facerea unui documentar este gândită.

Există tot mai multe documentare făcute cu mijloace artistice și tehnice ale ficțiunii. Există documentare care folosesc trucuri de ficțiune, există și ficțiuni care inserează gândire documentară, există documentare hibrid, nu prea mai știi ce e ficțiune și ce e real.

Și ni s-a părut foarte interesant, mai ales că e o perioadă în care se vorbește foarte mult despre fluiditate, să arătăm într-o competiție fluiditatea acestor genuri aparent antagonice în film, care să le unească fără să mai știi exact la ce te uiți.

De asemenea, mi se pare că această competiție reflectă cumva realitatea pe care o trăim, în care mass-media și-a luat foarte în serios rolul de a arăta realitatea într-un fel nu chiar real, o lume în care fake news-urile pândesc aproape la fiecare colț.”

Pe de altă parte, TIFF a adus anul acesta și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski, câteva filme franceze noi, premiate la marile festivaluri, o selecție de filme maghiare, dar și evenimente cu totul speciale, cum ar fi cine-concertele sau concertul invitatului special Eliades Ochoa,  membru fondator al grupului Buena Vista Social Club.

De altfel, muzica ocupă un loc esențial în atmosfera TIFF, mai ales anul acesta.

 „Vrem să celebrăm la TIFF revenirea la acel „împreună”, care ne-a lipsit foarte tare, revenirea la acea atingere perceptibilă, din care se naște o vibrație palpabilă.

Prin programul de cine-concerte, de concerte, atât cu trupe și nume mari, cât și cu trupe emergente, reușim să recoagulăm comunitatea interesată de artă.”

Vineri, 24 iunie, la Muzeul deArtă din Cluj-Napoca, de la ora 20:15, va loc concertul Muse Quartet susținut de IQOS. Spectatorii vor putea asculta celebrele coloane sonore din Pirații din Caraibe, Game of Thrones, Amelie sau Skyfall din James Bond și altele.

Iar în fiecare zi, tot la Muzeul de Artă, IQOS invită publicul să contribuie la scrierea unui scenariu colectiv de film.

Structurat pe capitole, scenariul final va dezvălui o poveste colectivă, scrisă de comunitatea TIFF.

„Un festival, dacă nu e construit în jurul comunității, e degeaba. Streamingul nu oferă nicio comunitate.”

TIFF-ul are o comunitate. Oamenii de la TIFF sunt „tiffarii”, acea specie care poate părea ciudată din afară, în stare să vadă 7 filme pe zi, să supraviețuiască doar cu un sendviș și 10 cafele, dar e o comunitate foarte simpatică, foarte creativă.

Iar un festival incită comunitatea la creativitate.

Poate ieși ceva interesant. Știu proiecte similare, cartea Simonei Popescu, scrisă colectiv de studenții de la Facultatea de Litere. Îmi aduc aminte că și eu, în liceu, scriam poezii…un vers eu, un vers tu, un vers colegul de bancă din spate și tot așa.

Încă mai am poeziile alea. Nu știu dacă sunt cele mai bune poezii ever, așa cum nu știu ce finalitate va avea proiectul acesta, dar știm foarte bine că, așa cum se zice, nu contează destinația, ci drumul până acolo.”

Publicul TIFF participă la scrierea unui scenariu colectiv/ foto: IQOS

Toate aceste experiențe conturează un festival care crește de la an la an, în ciuda avântului luat de platformele de filme online, mai ales după 2 ani de pandemie.

Mihai Chirilov explică diferențele dintre ceea ce oferă o platformă virtuală și un festival de film.

„Cred că și platformele au nu neapărat un termen de valabilitate, că nu expiră, dar cred că există sațietăți în toate, chiar și în lucrurile care îți plac și cu care te obișnuiești. La un moment dat te saturi de ele și vrei să iei o pauză.

Iar un festival de film care arată filme de artă oferă un tip de experiență pe care nicio platformă din lume nu ți-o poate da. Este experiența comunității, e experiența aproapelui, experiența dialogului cu cei cu care vezi același film.

Revedere la TIFF/ foto: Nicu Cherciu

Nu există o experiență mediată de niciun monitor, e o experiență fizică și cred că după doi ani de pandemie, în care apropierea fizică a fost interzisă, iar oamenii au acumulat foarte multă frustrare și nevoie de reapropiere de celălalt, cred că astrele s-au aliniat foarte bine și experiența TIFF-ului, care cam asta este, o platformă de întâlnire pentru voci diverse, pe care le invităm să se certe pentru o cauză bună, a revenit la realitate.”

Nu în ultimul rând, TIFF investește de câțiva ani și în programe dedicate educației cinematografice. Începând din 2022, va introduce chiar un opțional la Liceul Gheorghe Șincai din Cluj – un proiect pilot de educație cinematografică pe un an de zile.

Cum ar putea arăta educația cinematografică într-o școală din România?

„Nu poți să înveți pe nimeni că un film este bun sau prost, e ca atunci, în comunism, când la ora de literatură ți se spunea ce trebuie să înțelegi dintr-o carte sau comentariul pe care ți-l dicta tovarășa profesoară, era cel pe care trebuia să îl scrii tu la lucrare.

Ce poți să faci nu este să-i spui studentului ce trebuie să vadă într-un film, trebuie să îi spui cum să se uite la un film și să îi dai libertatea de a vedea ce dorește.

Trebuie să fii foarte atent și la cum livrezi informația, pentru a fi atractivă, într-o epocă în care cei tineri nu reacționează decât la stimuli instant, de tip Tiktok sau Instagram, să folosești diferit aceleași mijloace pe care ei le consideră Biblia lor.”, spune Chirilov.

Când actualii spectatori TIFF vor obosi, din spate vor veni atunci tinerii participanți la EducaTIFF – este pariul pe termen lung pe care l-au făcut organizatorii TIFF.

Public la TIFF/ foto: Andreea Popa

Fără să putem prevedea cum vor evolua tehnologia, crizele politice și economice sau ce viruși vor apărea în viitor, cert este că TIFF va rămâne înrădăcinat în sufletul participanților și al Clujului, iar atât timp cât acest festival va putea fi organizat, noi generații de spectatori și de cineaști vor crește alături de el, la fel cum se întâmplă de 21 de ani încoace.

***

Acest material a fost realizat cu sprijinul IQOS.

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină care provoacă dependență. IQOS este destinat

adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *