Iuliu Maniu și Alexandru Repan. O poveste despre ironia istoriei în care se zbate poporul român.

foto: Cardinalul/ Facebook

Acesta nu este un articol despre istorie, ci despre prezent.

Într-o zi de 5 februarie se stingea din viață, răpus de ghearele ascuțite ale comunismului, Iuliu Maniu. Se întâmpla în urmă cu 67 de ani, în ororile închisorii comuniste de la Sighet.

Azi, internetul a fost plin de povești despre marele om politic Iuliu Maniu și despre chinurile în care acesta a murit. Tot azi, printre articolele despre Maniu, aflam că guvernul liberal a picat, sub decizia unei majorități politice formate din oamenii care au abuzat țara în ultimii 30 de ani. Dar povestea aceasta nu este despre Maniu și nici despre guverne, ci despre umbra încă vie a comunismului.

“L-au târât de umeri de la cameră la aer, la ultima plimbare, aşa zisa plimbare. Şi acolo am avut o viziune de-a dreptul îngrozitoare: să-l vezi pe cel mai celebru bărbat al ţării, îmbătrânit în aşa măsură cum nu se putea decât târî. Era târât. Şi el punea ceva bunăvoinţă, adică punea un picior în faţă, pe urmă se forţa să pună celălalt picior. Un Maniu cum nu mai văzusem până atunci şi cum regret că-l voi vedea în tot restul vieţii”.

Camil Demetrescu, diplomat condamnat politic

Despre oamenii care au murit în închisorile comuniste se vorbește prea puțin în cărțile de istorie sau în muzeele românești. Dar, din fericire, se mai amintește, uneori, în artă. Așa s-a întâmplat și în 2019, în Cardinalul, un film emoționant și apăsător despre viața epsicopului greco-catolic Iuliu Hossu, regizat de Nicolae Mărgineanu.

Filmul este o lecție de istorie pe care ar trebui să o cunoască orice român, fie el tânăr sau vârstnic. Ne arată pedepsele crunte și nedreptățile la care au fost supuși cei care au refuzat să își îngenuncheze credințele în fața regimului autoritar, niște pedepse pe care noi, cei născuți în libertate, nu ni le-am putea imagina în prezent.

Există, însă, lovituri pe care țara noastră ni le dă chiar și atunci când credem că suntem liberi, fie că vorbim despre ordonanțe de urgență, legi sau abuzuri ale forțelor de ordine. Uneori sunt vizibile, alteori sunt niște metafore. Indiferent de forma lor, ce ar trebui să facem noi este să vorbim despre ele, să nu le ignorăm.

Astfel că ne întoarcem la filmul despre care aminteam mai sus și la multiplele fațete ale istoriei.

Printre personajele istorice pe care le-am văzut pe marele ecran în Cardinulul se află și Iuliu Maniu, interpretat în a doua parte a filmului (în închisoarea de la Sighet) de actorul Alexandru Repan. Ironia face, însă, ca suferința lui Maniu să fie redată de un fidel colaborator al Securității, declarat de Curtea de Apel în 2012.

Alexandru Repan, actor la Teatrul Nottara, a devenit informator în anul 1974, printr-un angajament semnat la Securitate. A preluat din acel moment numele conspirativ Hans și, un om cult fiind, a turnat oameni care se învârteau în lumea bună, printre care ambasadori, colegi actori sau alți artiști, prieteni și apropiați care vorbeau de rău sistemul sau care intenționau să plece din țară.

Conform documentelor CNSAS prezentate în instanță, informările oferite de Repan Securității aveau consecințe grave asupra celor reclamați, încălcându-se astfel libertăți fundamentale ale omului. De asemenea, documentele atestă faptul că informatorul Hans a fost în permanență conștient de efectele pe care notele sale le aveau asupra apropiațiilor.

La 30 de ani de la căderea comunismului, Hans nu mai scrie, probabil, note informative. Însă, la vârsta de 80 de ani, a dat viață personajului Iuliu Maniu, ucis de sistemul care l-a creat pe Hans.

Iuliu Maniu este omul care și-a imaginat o Românie unită. Dar țara visată de el a fost apoi și este încă dezbinată de oameni ca Hans.

Hans nu este singur. Hans este încă printre noi, în autobuz, în școli, teatre, spitale, secții de poliție, în ministere, primării, la Academie sau la Ateneu. Hans este și tăcerea noastră, atunci când vedem nereguli.

Azi a fost 5 februarie, ziua în care România s-a adâncit și mai tare în hău.

Azi a fost ziua în care a murit din nou Iuliu Maniu.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

4 thoughts on “Iuliu Maniu și Alexandru Repan. O poveste despre ironia istoriei în care se zbate poporul român.”

  1. Inginer/analist/programator Angheluta Mariana

    Ironia sortii este ca foarte multi romani ne dam seama, nu numai ca sunt multi Hans alaturi de noi, dar multi superiori alui Hans au parghiile puterii in mana lor!Sunt in partide, sunt in institutiile la varf ale statului, sunt la conducerea multor scoli, universitati, primarii, consilii judetene, sunt la pensie si ne sufoca cu mesaje amenintatoare pentru ca avem alte opinii!Eu cred ca Romanii din tara acum au pierdut speranta! Asteptem un alt val de tineri sa se reintoarca din lume in tara si sa aduca acel suflu de libertate, aer proaspat si plin de sperante!

  2. Inginer/analist/programator Angheluta Mariana

    Al doilea aspect care ii face pe romani apatici este fenomenul GUNOAIE! Dupa revolutitie, dupa 30 de ani tot GUNOIELE ne conduc, oameni fara cultura , fara simtul dreptatii, fara simtul datoriei, fara simtul dragostei de glie si de oamenii ei!Si ce mi se pare si mai dureros este ca nu au simtul politicului ci a smecerului cu studii cumparate, a golanui de cartier!

  3. Ma aliniez/aliez si eu celor/ cu cei de mai sus si afirm -bazat pe dovezi,bineinteles!- ca acest “GUNOI”(cum bine e numit mai sus) al Teatrului Nottara, a fost nu numai informator si “dătător in gât” ai colegilor, dar si foarte arogant prin teatru (inclusiv Nottara),lipsit de maniere (Goldoni s-a cam grabit.Nu l-a cunoscut pe acest “Rapăn” al Nottara,caci Repan nu mai merită apelat) astfel incat oricat de greu-vizibila ar fi valoarea artistica a acestuia,ea se va ofili si mai mult in fața lipsei de caracter pe care a dovedit-o Săndel.

    Cu consternare de aceasta inducere in eroare a Teatrului Românesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *