Skip to content
Sorin Lavric

INTERVIU – Sorin Lavric explică afirmațiile controversate: “Podoaba unghiilor de la picioare este, în ochii unui bărbat, inutilă, pentru că un bărbat nu se uită la unghiile de la picioare ale femeilor.”

foto: facebook AUR

Scriitorul Sorin Lavric, proaspăt ales senator în Parlamentul României, pe listele partidului AUR, a fost exclus ieri din Uniunea Scriitorilor și dat afară de la revista România Literară, după ce presa a publicat o serie de afirmații controversate pe care acesta le face în cartea sa, Decoct de femeie, publicată în 2019.

Printre acestea, se regăsesc ideile „Nici un bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea.“, „Vopsirea unghiilor de la picioare e unul dintre oficiile cele mai absurde la care se poate preta femeia” sauNu sunt admirator al femeilor. Poți să admiri pe cineva pe care-l bănuiești deasupra ta.”

De asemenea, scriitorul a declarat într-un interviu acordat publicației Q Magazine, în martie 2020, referindu-se la romii din străinătate care se întorceau în România la debutul pandemiei că “inșii aceştia sînt o plagă socială.”

În comunicatul transmis ieri, Uniunea Scriitorilor spune că afirmațiile lui Sorin Lavric au “implicațiile nocive pentru democrație.”

Iar UNATC, universitatea la care Sorin Lavric preda până acum, în calitate de profesor colaborator, Istoria Filosofiei, a anunțat că afirmațiile sale sunt “incompatibile cu spațiul universitar, prin definiție liber, autonom și lipsit de orice fel de manifestare cu caracter misogin, naționalist-șovin, de instigare la ură rasială, etnică sau națională, sau orice alte tipuri de discriminare.” Comisia de Etică a UNATC a deschis și o anchetă în cazul său.

După ce am citit prologul cărții sale, în care am regăsit și alte idei controversate, am stat de vorbă cu Sorin Lavric atât despre afirmațiile făcute, cât și despre cum a ajuns în AUR și despre ceea ce intentionează să facă în Parlamentul României.

În primul rând, aș vrea să vă rog să ne explicați puțin afirmațiile din cartea dumneavoastră, care au apărut ieri în toată presa.

Da, vă referiți la Decoct de femeie. Cartea aceea am publicat-o în primăvara lui 2019, când partidul AUR nici nu exista și eu nu îmi imaginam vreodată că voi ajunge să fac echipă cu George Simion și Claudiu Târziu.

Când a apărut cartea, a stat într-un con de umbră, cele câteva recenzii au fost negative, dar nu au stârnit cine știe ce valuri.

Au fost într-adevăr niște reacții critice, niște cârpeli malițioase pe facebook, mi s-a spus, eu nu am cont de facebook.

Oricum, cartea a rămas într-un con de umbră până acum, când s-a petrecut această izbucnire a partidului AUR. Tot ce se întâmplă acum nu e o reacție critică la o carte de filosofie. Aceea e o carte de ficțiune, în care eu fac o tipologie, descriu 6 tipuri de femei și le descriu dinăuntrul unor teme speculative.

“Cartea aceea este un amestec de literatură și filosofie, este rodul imaginației mele și al culturii mele filosofice.”

Sorin Lavric, scriitor și viitor senator AUR

Când scoți acele pasaje din context, ele pot fi interpretate într-o cheie misogină, drept dovadă…ce căpcăun devorator și misogin sunt.

Și nu este așa. Eu sunt un admirator al femeii și sunt încredințat că viața unui bărbat fără femei ar fi un pustiu, o vale a plângerii. Eu nu am scris cartea din ură față de femei, am scris-o dintr-o minune contrariată față de misterul feminin, că altfel nu aș fi scris-o.

Cum nu sunt neapărat un admirator al sexului frumos, pe femeile de aici nu le-am ales fiindcă mi-au plăcut, ci pentru că mi s-au impus atenției în virtutea unei înzestrări de excepție.”

Citat din prologul cărții Decoct de femeie, semnat de Sorin Lavric

Înțeleg, dar luând puțin la analizat aceste afirmații care au apărut în presă, de exemplu cea despre “vopsirea unghiilor de la picioare”, despre care spuneți că “este ceva absurd la care se poate preta femeia”, aș vrea să ne explicați această idee.

Este reacția mea estetică, reacția mea de psihologie masculină față de un detaliu de cochetărie feminină, pe care eu nu l-am înțeles și pur și simplu îl constat ca atare.

Dar în ce constă absurditatea? Și de ce vorbiți doar despre vopsirea unghiilor de la picioare și nu și de la mâini?

Pentru că podoaba unghiilor de la picioare este, în ochii unui bărbat, inutilă, pentru că un bărbat nu se uită la unghiile de la picioare ale femeilor.

Pur și simplu. Este un detaliu de psihologie masculină, pe care probabil femeia o consideră ca o insultă, dar nu este nicio insultă. Este un minim detaliu. N-o luați ca pe un verdict doctrinar sau ideologic.

Ce i-ați face lui Nietzsche azi, dacă Nietzsche spunea “dacă te duci la femei, trebuie să te duci cu biciul”. Așa spune Nietzsche în “Așa grăit-a Zarathustra”. Vă dați seama că ar fi fost pus la zid și omorât?

“Luați pasaje din cărțile lui Cărtărescu sau ale lui CT Popescu, să vedeți acolo ce misoginism.”

Mai este o afirmație – „Nu sunt admirator al femeilor. Poți să admiri pe cineva pe care îl bănuiești deasupra ta.” Vreți să spuneți că o femeie nu are cum să fie deasupra dumeavostră?

Nu, acolo vorbeam despre înclinația femeii pentru gândirea abstractă. În genere, filosofia este o prerogativă masculină, nu feminină. În general, marii filosofi ai omenirii și marile idei au fost făcute de filosofi, nu de femei.

Și eu la asta mă refeream, la admirația față de un intelect, pentru o minte speculativă.

În prologul cărții dumneavoastră afirmați că femeia nu are capacitatea de a gândi abstract. De ce spuneți asta?

Da, îmi păstrez opinia. Eu fac filosofia femeii, așa cum am înțeles-o eu. Vreți să fiu un duplicitar politicos?

Explicația este că istoria filosofiei a fost făcută de bărbați.

“Femeile pot fi foarte bune interprete, actrițe, dar nu filosofi.”

Iertați-mă, este un adevăr subînțeles, îl știe oricine, dar puțini au curajul să îl spună.

Aș vrea să mai analizăm o afirmație pe care am citit-o în prolog. Spuneți „A nu avea nuri e o calamitate pe care o porți toată viața, fără ca vreo altă calitate să-i poată compensa lipsa.”

Bineînțeles. Nurii ce înseamnă, doamnă? Înseamnă farmecul ființei feminine. Acești nuri sunt niște trăsături iraționale, pe care le ai în virtutea zestrei pe care o primești de la părinți și în virtutea educației. Aceștia sunt nurii.

Sexul frumos prin asta se definește. Ceea ce caută un bărbat, în primă instanță, la o femeie este frumusețea.

Dar presupun că sunteți de acord că frumusețea e subiectivă. Ce considerați dumneavoastră că e frumos, poate altcineva consideră că nu este și invers.

Da, este o chestiune de gust. Ceea ce vreau eu să spun acolo este că frumusețea la femei este o frumusețe rară. Dacă nu mă înșel, eu spun acolo că din 10 femei, doar una este înzestrată cu această prerogativă a nurilor.

Iertați-mă, vreți să fiu acum ipocrit și să spun că nu e așa?

“Uitați-vă în jur, câte femei frumoase vedeți? Femeia frumoasă, de rasă, care să facă istorie, care să îngenuncheze un bărbat, nu o găsești pe toate drumurile.”

Eu acolo fac filosofia acestor ființe ieșite din comun.

Deci considerați că femeia frumoasă e o raritate?

Femeia frumoasă, de rasă, cum îmi place mie să spun, da, este rară. Din 10 femei, doar una-două e înzestrată cu această prerogativă a nurilor. Nurul este acel vino-ncoace. Cum spune englezul, sex appeal.

Și spuneți că “dacă nu are nuri, nicio altă calitate nu poate compensa această lipsă”. Dacă este o femeie foarte inteligentă, nu poate compensa lipsa acelui farmec despre care vorbiți?

Nu, doamnă. Masculul, bărbatul când se uită la o femeie vede în primul rând acești nuri. Abia în a doua instanță se întreabă de erudiția și cultura ei. Firește că dacă mai există și erudiție, pe lângă nuri, femeia aceea emană un farmec și mai mare.

Dar trăsătura predominantă care definește o femeie este această frumusețe de tip estetic.

Femeile care fac istorie și care pot îngenunchea un bărbat, n-o fac prin erudiție sau prin statut social, ci prin prerogativa frumuseții de tip irațional, care iese prin porii ei.

Aș vrea să ne oprim puțin și asupra afirmației că „romii sunt o plagă socială”. Cum o explicați?

Expresia a fost scoasă din context, dintr-un interviu pe care l-am dat în prima lună de pandemie. Am fost întrebat cine dintre români se va întoarce prima dată din țară. A fost o năvală, au venit cu zecile de mii.

Și eu am spus: nu mă ascund după degete, cei care vor veni cu zecile de mii, vor veni în cohortă, sunt cei care acum, din cauza restricțiilor impuse în occident, nu vor mai putea fura, cerși și codoși, adică a se prostitua.

Ceea ce spun eu e secretul lui Polichinelle, adică îl știm toți, înclinația etniei rome către acest tip de infracțiuni este știută și dovedită statistic. Asta nu înseamnă că toți romii sunt așa, ferească Dumnezeu.

În primul rând, partidul AUR a fost foarte sprijinit de romi în această campanie electorală. Și atunci, cum Dumnezeu să nu-i îndrăgesc pe colegii mei de partid?

Expresia „romii sunt o plagă socială”, scoasă din context, sună ca un verdict cu putere de generalizare. Dar o mare parte dintre ei, statistic vorbind, știți foarte bine că fac asta. Este părerea oricărui român, când vorbește despre țigani, dar nu toți au curajul să o spună. Însă, încă o dată, nu înseamnă că toți sunt așa.

Sunt și oameni minunați, chiar în rândurile partidului AUR, romi, care ne-au ajutat să obținem această victorie.

Cum comentați excluderea dumneavoastră din Uniunea Scriitorilor și demiterea de la revista România Literară?

Deocamdată mă abțin, doamnă, pentru că eu am ținut foarte mult la colegii mei de la România Literară, nu le port ranchiună, știu că au fost supuși unor constrângeri mari și decât să iște un scandal în Uniunea Scriitorilor, au ales această variantă.

Dacă mă doare ceva, este că am pierdut Cronica Ideilor, la care am scris 15 ani. Dar, altfel, îi salut și le respect decizia, chiar dacă în clipa de față am ajuns șomer.

Dumneavostră ați spune despre dumneavostră că sunteți misogin?

Nu, nu sunt misogin, doamnă.

“V-am zis, fără femei viața mea ar fi fost o vale a plângerii, sunt un admirator al femeii și le-am iubit tot timpul. Nu sunt misogin.”

Care este motivul pentru care ați intrat în partidul AUR și în Parlamentul României? Ce intenționați să faceți pentru România?

Când am intrat, nu am făcut-o din dorință de parvenire, am intrat din scârbă față de actuala clasă politică, dintr-un imbold de revoltă. Cei în ale căror gânduri m-am regăsit au fost George Simion și Claudiu Târziu.

Am început acum un an și două luni, am fost ajutați de sus. De ce spun de sus? Pentru că am obținut o victorie uluitoare, care i-a șocat pe mulți, ba chiar i-a traumatizat.

Găsiți în programul nostru ce vrem să facem.

Dar aș vrea să ne spuneți dumneavostră, ca viitor senator, care ar fi principalele două inițiative pentru care vreți să vă luptați în parlament?

Sunt mai multe, doamnă. De pildă, vreau suspendarea acestor restricții absurde, făcute sub pretextul pandemiei, din cauza cărora țara aceasta este într-un colaps social. Iar aceasta este opera președintelui Iohannis și a guvernului liberal.

“Criza nu a fost provocată de coronavirus, e o minciună. Virusul nu poate să vină la televizor și să declare stare de urgență.”

Asta ar fi măsura primă pe care aș lua-o eu.

A doua ar fi catastrofa defrișărilor, făcută cu complicitatea clasei politice.

Este adevărat că intenționați să propuneți interzicerea exportul de lemn din România?

Nu știu să vă spun, că nu mă pricep, doamnă. E foarte greu. Eu mă ocup de filosofie și de partea doctrinară a partidului.

Dar ca senator veți fi nevoit să votați proiecte de lege.

Atunci o să mă consult cu colegii mei și o să-mi fac lecțiile, dar nu vreau să mă dau competent într-un domeniu în care sunt tufă de Veneția. Și anume, partea economică a cestei țări. Nu mă pricep. Dar știu că această defrișare este sinucigașă pentru noi.

Înțeleg, dar doar să subliniați că există problema, nu este suficient. Vă întrebam ce inițiativă ați avea pentru a rezolva această problemă.

Nu știu să vă zic. George Simion știe mult mai bine decât mine.

Pentru că ați adus vorba despre pandemie, ce credeți despre obligația de a purta mască și vă veți vaccina, când vaccinul va fi disponibil în România?

Masca nu ne poate apăra de acest virus, pentru simplul fapt că virusul se măsoară în nanometri, care înseamnă 10 la -9 metri, pe când orificiile măștii au un diametru de 10 la -6 microni. Comparați 10 la -6 microni cu 10 la -9. Virusul trece prin această cârpă pe care o purtăm pe față de atâtea luni, trece ca vodă prin lobodă.

Ce poate să facă masca este să oprească picăturile de salivă, pe care le eliminăm atunci când vorbim și atunci da, masca îi protejează cât de cât pe cei din jur de această risipire a picăturilor, însă virusul nu intră neapărat prin picături, ci prin aerosoli, iar aerosolii aceia au dimensiuni mult mai mici decât picăturile.

Cât despre vaccin? Vă veți vaccina?

Nu.

“N-am să mă vaccinez, dar vom fi până într-atât de șantajați încât dacă nu ne vom vaccina, nu vom mai avea cont în bancă, nu vom mai putea circula în străinătate și probabil că și locul de muncă va fi condiționat de vaccinare.”

Care este motivul pentru care nu vreți să vă vaccinați?

Pentru că nu cred că aveau timp până acum concernele farmaceutice să facă un vaccin care să fi fost verificat din timp. Nu scoți de pe azi pe mâine, că nu e aspirină. Testarea durează luni de zile și eu cred că vaccinul acesta nu are eficiența pe care ei o promit.

În spate se află, de fapt, niște interese de îmbogățire extraordinare. Și pe seama măștilor și pe seama vaccinării.

Aveți pregătire în medicină, care ar fi, totuși soluția pentru a ieși din această pandemie?

Soluția era cea suedeză, oamenii să fie lăsați să se imunizeze în masă.

Dar spitalele vedeți că sunt pline. Dacă ne-am fi îmbolnăvit în masă, nu credeți că ar fi fost o catastrofă pentru România?

Nu știu ce se întâmplă în spitale. De când a început această fantasmagorie a epidemiei, senzația pe care ți-o lasă cadrele medicale și mai ales propaganda statului este că în țara asta, dacă se moare de ceva, se moare exclusiv de Covid și atât.

Toate celelalte boli sunt ignorate, iar pacienții cu boli grave nu sunt primiți în spital dacă nu sunt testați pozitiv. Oamenii aceia mor cu zile pentru să sistemul medical e țintit asupra unei singure boli.

Statul a plătit regește mass-media pentru a răspândi această teroare a acestui microb apocaliptic, care este Covid.

Sorin Lavric este președintele Senatului partidului AUR și va deveni senator de Neamț în noua componență a Parlamentului României. Acesta a absolvit Facultatea de Medicină și Facultatea de Filosofie, este scriitor și traducător și a predat Filosofie la mai multe universități de stat, printre care Universitatea București și UNATC.

Sorin Lavric este și unul dintre susținătorii Coaliției pentru Familie și apropiat al Bisericii Ortodoxe Române, fiind invitat în mai multe ocazii la emisiunile Trinitas sau la evenimente organizate de biserică.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

15 thoughts on “INTERVIU – Sorin Lavric explică afirmațiile controversate: “Podoaba unghiilor de la picioare este, în ochii unui bărbat, inutilă, pentru că un bărbat nu se uită la unghiile de la picioare ale femeilor.””

  1. “Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o!”, cam asta e concluzia. Jalnic. Când se repede careva să se cocoţeze-n corcoduş, ar trebuie să ţină cont că ar putea fi scotocit, tălmăcit/ răstălmăcit & psihanalizat în fel şi chip.

  2. As avea ai multe de spus despre Sorin Lavric: incepand de la mizeria inferioratoare a ultimilor carti publicate, la aventurile lui cu studente (da, de pana la 20 de ani) si in final – derapajul asta ideologic pe care il vedem aici. Afilierea lui Sorin Lavric cu biserica si cu protectia familiei nu au nimic de a face cu convingerile sale deosebit de sincer “crestinesti” (vedeti mai sus) ci (numai asa pot sa-mi explic asta) din frustrari personale si din cautarea a unei directii intr-o existenta cam esuata in care nu s-a putut implini nici in plan personal nici profesional. Politica e ultima ratio pentru acest ins dar si aici se cam face de ris.

  3. Interviul este binevenit. Mi-a întărit convingeri pe care mi le-am format în urma scandalului iscat din frustrările unor politicieni înrăiți întru antiromânism și foarte iritați de succesul formațiunii AUR. Ridicolul de care se acoperă d-na învățătoare useristă Cristina Iurișniți este imwens. În incultura sa crasă nu știe să diferențieze o lucrare științifică de o operă de ficțiune. Scoaterea din context a câtorva fraze dintr-o scriere beletristică și extrapolarea la un autor și la o carte a sa (pe care era cazul să o citești înainte de a da cu barda) este complet lipsită de onestitate, frizează aberația inchizitorială și comunistoidă. Penibil și – în aceeași măsură – primejdios, însă de la o vreme măicuța cretinilor slobozește în lume numai de la tripleți în sus! Of!

  4. Apreciez revista pentru corectitudinea de a intervieva un om linșat pe fluxuri.

    Toată turma turmentată care a sărit la gâtul lui, cu Liiceanu in fruntea oportuniștilor are ocazia să vadă ceva clar, un om curajos care explică precis sensurile denaturate și care nu se lălăiește să servească scuze pentru infrațiuni de gândire care nu există.

    Sunt teze dure insă e clar că nu provin din ură ci din diferență, din suferință, din rațiune și chiar din originalitate. Ce, e obligatoriu să admiri femeile? Cartea are o viziune mult mai amplă, s-au pescuit 3 formule tari, tipic filosofice și paradoxale și s-a creat o emoție idioată.

    Lavric le-a dat o pâine feministelor să o lălăie ani de zile cu analiza cărții lui care merită dezbătută la cursuri nu executată de inculți care n-au citit-o

    totul e o chestie politică pe fond. toti luzerii alegerilor se deversează. lăsati partidul sa-si dea măsura, să vedem ce face bine și ce face rău.

    iar cine critică frazele lui Lavric să citească lucrarea si să vină cu un studiu documentat corect nu cu executii.

    sincer nu știam mare lucru de Lavric insă imi place că rezistă și nu cedează la șantaj.

    rușine căcăciosului de manolescu, oportunistul absolut al uniunii scriitorilor.

  5. JUDITH, ii dau dreptate domnului Lavric. Femeia nu poate fi filozofala, ai incercat in paragraful tau sa pari ceea ce din pacate nu esti. Stiu dragelor, va complexeaza multe trasaturi ale barbatului. Dar uite, ca mai sunt femei treze, cum ar fi Esthel Vilar. Scrie chiar interesant si culmea, a fost atacata de suratele ei pentru asta. Reactia de a distruge sau ataca ceea ce nu intelegi, e de nivel de primata. Evoluati..

    1. No… ce mai poate fi spus? Bărbații ca tine și ca nenea Lavric ma lasă uimita cu “superioritatea” lor… Mari filozofi cu grija unghiilor de la picioare… ce complexata ma simt!

  6. DL.LAVRIC A FOST PE NEDREPT EXCLUS DIN FORURILE LITERARE SI DE LA REVISTA ROMANIA LITERARA.VOPSITUL UNGHIILOR NU ESTE DE ADMIRAT LA NICI O FEMEIE.CE ARE EA IN CAP CONTEAZA!

    1. Ce poate fi in capul unei femei care scrie tot textul cu majuscule? Ma exprim aici nefilosofic, sa fiu usor inteles. Pun si pauza dupa punct, poate mai indrept ceva…

  7. Nu cred ca e o treabă, sa vorbești în numele tuturor bărbaților.

    Altminteri, și văzînd urgia de concedieri căzută pe capul dlui Lavric, stau și ma întreb ce mai face dreptul la opinie, prin Europa…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *