foto: Sameer Al-Doumy
Unul dintre regizorii iranieni multipremiați internațional, Mohammad Rasoulof, a fost prezent și la Festivalul Internațional de Film din Lisabona (LEFFEST) ca să-și prezinte ultimul film (“The Seed of the Sacred Fig”/Sămânța smochinului sacru), proiectat și în România la Les Films de Cannes à Bucarest și Festivalul „Anonimul”.
Filmul a primit deja mai multe premii internaționale printre care Premiul Special al Juriului și Premiul FIPRESCI la Cannes.
Mohammad Rasoulof se află în Europa din luna mai, după ce a fugit clandestin din Iran, pe jos peste munți, întrucât din 2017 i-a fost confiscat pașaportul și i-a fost interzis să părăsească țara. A decis să plece pentru a evita executarea ultimei condamnări la biciuire și opt ani de închisoare.
Regizorul a fost deja închis de două ori din 2020 și până acum, din cauza activității artistice. Filmele care au determinat reacția autorităților critică societatea și dictatura religioasă din Iran. În 2017 “A Man of Integrity” a luat premiul Un Certain Regard la Cannes iar în 2020 “There Is No Evil” a fost răsplătit cu Ursul de aur la Berlin.
Filmul “The Seed of the Sacred Fig” a fost filmat în secret întrucât nu avea acordul autorităților, cu mijloace tehnice minime, iar membrii echipei care se află în Iran sunt interogați și amenințați.
Acesta este primul interviu acordat de regizorul iranian pentru o publicație din România, Cultura la dubă.
________________________________________________________________________
În primul rând, ce mai faceți, cum vă simțiți după toate aceste luni în Europa? De cât timp sunteți aici exact?
Este o întrebare cu mai multe răspunsuri, deoarece de când am ajuns în Europa, în jurul datei de 10 mai, am călătorit atât de mult cu filmul (n.r. The Seed of the Sacred Fig), sunt atât de multe de făcut pentru a distribui filmul, încât îmi este greu să vă dau un răspuns precis.
În același timp, am o bază în Germania (n.r.-Hamburg), care este o a doua casă în acest moment, așa că sunt foarte bine. În același timp, am călătorit atât de mult încât încă nu am avut timp să mă așez.
Știu că ați fost la Cannes, Busan (n.r.: festival de film din Coreea de Sud, în calitate de președinte al juriului), Festivalul de Film de la New York, acum suntem la Lisabona, la LEFFEST, cum vă simțiți când călătoriți atât de mult, la toate aceste festivaluri, ce credeți că primiți prin intermediul lor?
Ultima dată când am ieșit din țară a fost acum șapte ani, pentru că înainte de asta aveam interdicție de călătorie și nu puteam călători, așa că am avut șansa să văd “There Is No Evil” (“Răul nu există”) abia astăzi (n.r.: La LEFFEST), l-am văzut pe ecran mare.
Așa că a fost o experiență foarte specială pentru mine și același lucru este valabil și pentru toate celelalte festivaluri. Am vizionat filmul împreună cu publicul din diferite țări și am avut ocazia să experimentez filmul cu oameni din diferite culturi și să le văd reacțiile. Este foarte satisfăcător și cu mult sens pentru mine, și încă continuă.
Simțiți că acesta este un moment de cotitură în viață, că va fi o mare schimbare?
În ceea ce privește viața mea, da, a fost deja o mare schimbare pentru că a trebuit să-mi părăsesc țara, dar din punct de vedere profesional, nu sunt sigur dacă este cazul, sunt încă aceeași persoană. Întotdeauna am lucrat cu limite, ocolind limitele. Chiar acum, când nu sunt în Iran, aceste limitări continuă, într-un fel sau altul.
Faptul că sunt în afara țării înseamnă că sunt liber ca persoană, dar nu neapărat liber ca regizor, pentru că nu pot face filme în propria mea țară.
Așa că uneori mă gândesc să abordez alte genuri, cum ar fi animația, proiecte care nu necesită o localizare, încerc să descopăr. Este prea devreme pentru mine să vă dau un răspuns definitiv, cu privire la poziția în care mă aflu.
Cum ați trecut de la sociologie la cinematografie?
Inițial am mers la universitate pentru a învăța să fac filme, dar apoi mi-am dat seama că ceea ce se predă la școala de film nu este neapărat foarte complicat și că prefer să învăț aceste tehnici și abilități prin experiență, experimentând cu ele și făcând filme. Ceea ce m-a interesat au fost aspectele umaniste, împărtășirea condiției umane.
Așadar, ați îmbinat interesul pentru sociologie, care putea fi mai mult despre statistici și nu atât de mult despre condiția umană, cu antropologia și filmul?
Da, dar acum, când mă uit în urmă, nu cred că sociologia a fost calea potrivită pentru mine, pentru a lupta împotriva cenzurii. Este doar o experiență diferită pe care am încercat să o aduc în filmele mele. Și sunt împotriva definiției genurilor și a modului clasic de a face film.
Îmi place să încalc formele și să experimentez. Toate aceste lucruri provin din limitări, care pot fi de două feluri, uneori artistul își impune singur limitările, iar alteori limitările vin din exterior. Și în ambele cazuri trebuie să mergi înainte și să faci lucrurile să funcționeze.
Proveniți dintr-o cultură veche de mii de ani. Cum vă raportați la trecutul foarte bogat al Iranului? Cum vedeți prezentul în contextul istoriei mai mari?
Istoria e ca o povară, o istorie bogată nu e neapărat ceva pozitiv. Nu cred că poate culmina mereu în ceva pozitiv când o porți în spate, pentru că nu poți amesteca lucrurile. Există mereu un conflict între tradiție și modernitate.
Faptul că țara asta are o istorie glorioasă în spate nu înseamnă neapărat că se va reflecta în istoria modernă. Acesta este cazul Iranului.
Și e valabil și pentru alte țări care au culturi foarte bogate, dar care se luptă în viața lor de zi cu zi în epoca modernă.
Într-un fel, admir trecutul nostru măreț, dar văd, de asemenea, urme de dictatură și totalitarism de-a lungul istoriei, încorporate în ea și, desigur, am o poziție critică față de ele.
Am o întrebare care este foarte importantă pentru mine, personal. Am observat, sau simt, că filmele iraniene, în general, nu numai ale dumneavoastră, au o anumită subtilitate, o latură poetică, indiferent de cât de dur este subiectul. Cât de importantă credeți că este poezia în cultura dumneavoastră?
Această trăsătură cred că este foarte mult inspirată de literatura clasică. Și, în același timp, regimurile tiranice de-a lungul timpului și-au creat propria estetică, iar artiștii trebuie să lucreze cu ea.
Este literatura clasică încă foarte importantă în Iran în zilele noastre?
Da, această abordare poetică a fost întotdeauna încorporată în cultura noatră de-a lungul istoriei, ca o modalitate de confruntare cu puterea, de foarte mulți ani.
Acest lucru este valabil pentru toate clasele sociale sau este specific intelectualilor?
Nu, chiar și în conversațiile obișnuite se poate observa. Cunoașteți conceptul de taarof în limba farsi?
Nu, nu-l cunosc.
Este un mod de a fi politicos, de exemplu, dacă cineva îți oferă ceva, trebuie să refuzi de trei ori și apoi să accepți. Limba a fost formată în așa fel încât persanii nu au mijloacele de a spune direct ceea ce au nevoie, trebuie să învăluie sensurile. Aici intervine poezia, iar acest lucru este foarte vizibil și în literatură.
Cât de multă lume citește literatură clasică, poezie, în Iran?
Oamenii sunt foarte mândri de ea. Este o sursă de mândrie, dar, în același timp, limbajul metaforic al acelei literaturi clasice și-a făcut loc în limbajul cotidian, e mereu prezent.
Și de aceea am menționat că, atunci când ai această istorie extraordinară, într-un fel vrei să te întorci la ea, dar în același timp, în loc să faci ceva nou, te referi mereu la trecut.
Un alt subiect foarte diferit este, de asemenea, foarte prezent în majoritatea filmelor iraniene – închisorile și judecătorii. Din nou, nu doar în filmele tale dumneavoastră, și în penultimul film al lui Maryam Moghadam, de exemplu. Care este motivul?
Aveți dreptate aici și asta din cauza modului în care guvernul a tratat oamenii. Nu există nicio corelație reală între viața lor și ceea ce trebuie să înfrunte, atunci când se confruntă cu sistemul. Pot să vă dau un exemplu:
Am întâlnit pe cineva în închisoare care și-a pierdut toate degetele pentru că furase ceva. Conform legii sharia, ți se taie degetele, dar l-au dus la spital și i-au reatașat degetele pentru că în ochii lor, în legea sharia, reatașarea degetelor nu este ilegală, este în regulă să faci asta.
Deci i le-au tăiat pentru că ăsta a fost verdictul, dar pe urmă i le-au cusut la loc. Nu ți-ar exploda capul când vezi așa ceva?
Cum reușiți să găsiți curajul, spiritul de sacrificiu, de a continua să faceți filme? Ați fost de două ori în închisoare. Cum ați reușit să vă întoarceți și să mai faceți încă un film? Și adaug aceeași întrebare pentru întreaga echipă, și pentru actori, toată lumea se confruntă cu riscuri uriașe.
Mă duc la oameni care au deja această dorință de a merge împotriva sistemului. Mai sunt și cei care gândesc ca mine și mă abordează pentru a lucra împreună. Acesta este modul în care se creează echipele. Dar cred că rădăcina acestui curaj este în stima lor de sine și în modul în care se văd și vor să se vadă.
Vreți să spuneți un sentiment de onoare?
MR: Sentimentul lor de identitate. Când vrei să fii tu însuți, nu poți tolera cenzura, corect ?
Acest lucru mă face să mă gândesc la filmul dumneavoastră “A Man of Integrity”
Da!
Ați putea menționa vreun regizor sau film românesc care v-a plăcut, în ultima vreme?
(râde) Ah, când am fost în juriul Berlinalei în 2021 mi-a plăcut filmul lui Radu (Jude – Bad Luck Banging or Loony Porn/Babardeală cu bucluc sau porno balamuc – câștigător al Ursului de Aur 2021), toate filmele lui, îmi place curajul său. Și se joacă cu mediul într-un fel. Nu lasă cinemaul să se joace cu el, el se joacă cu mediul.
***
Interviu realizat de Antoaneta Roman, specialistă în comunicare, fost director adjunct ICR Lisabona, în prezent administratorul European Criminal Bar Association.
Mulțumim echipei festivalului Leffest pentru sprijinul acordat în obținerea acestui interviu. Filmul The Seed of the Sacred Fig/ Sămânța smochinului sacru este distribuit în România de Bad Unicorn.
Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.
Citește și:
