foto: Anders Rye Skjoldjensen
Ali Abbasi, regizorul filmului The Apprentice, a fost zilele acestea prezent la București, în cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.
The Apprentice ne arată cum s-a născut personajul public și omul de afaceri Donald Trump (interpretat de Sebastian Stan), sub îndrumarea mentorului său, controversatul avocat Roy Cohen (interpretat de Jeremy Strong).
The Apprentice a fost prezent în competiția oficială a Festivalului de la Cannes și lansat recent, în luna octombrie, în SUA, chiar înaintea alegerilor prezidențiale.
Ali Abbasi, regizor iranian stabilit în Danemarca, premiat la Cannes în 2018 cu Un Certain Regard pentru filmul Border, și prezent în competiția pentru Palme d’Or și în 2022, cu filmul Holy Spider, vorbește într-un interviu pentru Cultura la dubă despre dificultățile întâmpinate în realizarea filmului despre Trump, de la cenzura venită dinspre investitori, la probleme privind distribuția și promovarea.
Potrivit acestuia, investitorii au cerut excluderea unei scene importante, în care Trump o violează pe soția de atunci, Ivana Trump, fapt povestit de aceasta în timpul procesului de divorț și admis de judecător. Însă Abbasi s-a opus vehement și a decis, până la urmă, să răscumpere dreptul de decizie asupra materialului final, astfel încât să poată monta chiar varianta dorită de el.
Arabia Saudită și Kuweit au interzis filmul. De asemenea, Institutul de Film din India, țară care a normalizat violul, a cerut să taie anumite fragmente de film pentru a fi difuzat în cinematografe. Regizorul a refuzat, iar filmul a ratat lansarea în cinematografele de acolo.
“Nu știu ce dracu se întâmplă cu oamenii ăștia! Am fugit de cenzura iraniană doar pentru a întâlni cenzura corporate din SUA. Acum India! Serios? Cenzura pare să fie o epidemie. Avem nevoie de un vaccin!”, a scris Ali Abbasi pe X (fostul Twitter).
Dacă la Cannes unii critici de film aveau impresia că The Apprentice va putea influența alegerile din SUA, în realitate politicul și-a pus amprenta pe traseul filmului. De exemplu, în SUA filmul nu a putut fi promovat pe platformele Meta, pentru că a fost considerat conținut politic, nu artistic.
***
Ali, ai spus pe scenă că te bucuri că ești din nou în România. Cu ce alte ocazii ai mai venit?
Cred că prima dată am venit prin 2015-2016. Am făcut primul meu film, Shelley, cu actrița Cosmina Stratan, super talentată, după cum știți. Am făcut câteva numere de improvizații, am mers în parc și am jucat o scenă, a fost distractiv.
Apoi, câțiva ani mai târziu, am mers la Cluj, cu Shelley.
Iar acum, Cristian Mungiu te-a convins să vii?
Da, Cristian a fost atât de drăguț cu mine! Voiam să vin mai devreme, dar festivalul lui a picat de obicei în octombrie, când sunt lansările filmelor mele în America.
Iar acum a fost pentru prima dată când am avut lansarea puțin mai devreme și am putut să vin.
Cum ai descrie experiența pe care ai avut-o lucrând la The Apprentice, cu bune și cu rele? În timpul Q&A-ului ai povestit puțin despre părți mai puțin plăcute, cum ar fi încercarea de cenzură din partea investitorior americani.
Așa este, dar nu aș generaliza că americanii sunt răi, este vorba despre un întreg sistem, iar jumătate din sistem nici măcar nu sunt americani.
Este o industrie care funcționează diferit decât în Europa, iar asta înseamnă mai mulți profesioniști, mai multe resurse, experți în diverse specialități, dar și moduri diferite de a lua deciziile. E un stil mai rigid, ca într-o adevărată industrie. Regulile sunt mai rigide, sindicatele la fel.
Sunt și multe lucruri care mi-au plăcut, nu vreau să mă plâng că a fost rău și că nu m-aș m-ai întoarce acolo, nu ar fi corect.
Orice loc are problemele lui. Am prieteni care au lucrat în România și le-a plăcut la nebunie, la fel cum am prieteni care au lucrat și au spus că nu se vor mai întoarce niciodată.
Dar, trăgând o concluzie, eu am fost mai degrabă surprins, nu m-am așteptat la cenzură sau la obstacole în a filma filmul.
Totuși, asta a afectat inclusiv promovarea filmului, fiindcă ați fost nevoiți să răscumpărați dreptul partenerilor voștri la final cut și pentru asta ați folosit o bună parte din bugetul de promovare.
Da, exact asta am făcut. La momentul respectiv, se întrebau de ce sunt așa de rigid, de ce nu pot face un compromis, iar acum sunt atât de fericit că nu am făcut acele compromisuri, fiindcă nu vom fi judecați de istorie. Dacă am fi făcut asta, am fi fost judecați aspru de istorie. Tipii aștia care au încercat, au insistat. Credeam că sunt pure rațiuni legate de business, dar nu, au făcut asta intenționat.
Iar când au realizat că nu vor obține un film pro Trump, ne-au stors de bani cât de mult au putut.
Ascultând aceste povești îmi dau seama că proiectul tău vorbește nu doar despre sistem legislativ american, despre producție, dar și despre industria americană de cinema. Așa este?
Industria americană de film este parte funcțională din societatea lor. De ce este așa? În România, peste tot în Europa, există un instituție publică a filmului. Ei nu au așa ceva. Nu au niciun fel de ajutor guvernamental pentru artă. Totul este lăsat pe piața liberă.
Majoritatea investițiilor în filme ar fi un eșec. Dacă aș avea bani, eu nu aș investi niciodată în filme.
Și așa ajungem în acest sistem ciudat, în care niște milionari sau niște idioți vor să facă filme, dar din cele mai rele motive posibile. Iar tu devii dependent de acei oameni.
Cum ai ajuns la Sebastian Stan pentru personajul Donald Trump? Îl știai din filme, ți l-a sugerat cineva? Pentru că, în general, era cunoscut pentru filmele Marvel.
Eu cred că prima dată l-am văzut în I, Tonya, era soțul personajului principal, și mi s-a părut foarte bun. Știam că a mai jucat și în Gossip Girl, dar eu nu îl văzusem.
Și numele lui mi-a apărut atunci când căutam actori, am vorbit cu el, apoi am văzut mai multe dintre filmele lui, a făcut Pam & Tommy foarte bun, mi-a plăcut și povestea lui de viață, venit din România în SUA, a experimentat visul american, mi-a vorbit despre relația cu tatăl lui. Toate aceste lucruri au contat mult în proces.
Nu ai nevoie doar de un actor foarte bun, ci de cineva foarte implicat și atașat de proiect. Fiindcă am avut mari probleme de finanțare, multe momente când părea că totul se prăbușește, e nevoie să ai astfel de oameni lângă tine.
Iar el mi-a zis: uite, poate că proiectul o să pice din alte motive, dar nu o să pice niciodată din cauza mea. Și s-a ținut de cuvânt.
Ai face ceva diferit acum, privind în urmă?
Nu cred. Am avut atât de mult timp de lucru, am crescut odată cu procesul, nu mi-au scăpat detalii, fiindcă am lucrat mult la ele. Dacă aș schimba ceva, ar fi alt film, alt proces. Asta nu înseamnă că filmul e perfect, doar că nu știu cum altfel l-aș face, hahaha.
Am urmărit conferința de presă de la Cannes, de după premiera mondială a filmului, iar mulți jurnaliști sugerau că acest film va influența alegerile din SUA, dar în mod ironic a fost invers, alegerile și politicul au influențat traseul filmului. Ai povestit că nu ați putut face promovare pe social media, fiindcă platformele lui Mark Zuckerberg consideră filmul drept conținut politic.
Da, din păcate unii jurnaliști nu se pricep deloc la politică, deși era evident că alegerile americane sunt un eveniment atât de mare, încât un film nu avea cum să le influențeze.
Eu am vrut ca filmul să fie lansat imediat după Cannes, dar cei care și-ar fi dorit un film pro Trump ne-au împiedicat. Nu a fost un plan să fie lansat în preajma alegerilor, ci abia așa am reușit. Cred că e incitant, la modul intelectual, dar nu în sensul că ar schimba votul cuiva.
În America, voturile cred că se schimbă foarte greu, cu campanii masive de manipulare sau politici economice majore.
Dar cum te simți, ca artist, când știi că traseul filmului tău este influențat de politic sau de mecanismele social media, care sunt de asemenea politizate?
Este frustrant, dar mai bine am aceste discuții despre frustrare, decât să mă frustrez uitându-mă pe pereți. Da, nu este elegant și frumos să intri în balta de noroi, dar prefer asta.
Mult timp am avut tendința de a nu ne atinge de diverse subiecte, pentru că ar fi prea devreme.
Charlie Chaplin a filmat The Great Dictator în 1940, la 6 zile după ce a început al Doilea Război Mondial. A fost lansat în 1941. Asta e definiția pentru “prea devreme”. Și cred că am uitat asta.
Când am lansat Holy Spider, toți prietenii de stânga din Franța au crezut că e un film misoginist și că îmi place să îmi imaginez că femeile sunt torturate și violate. Două luni mai târziu, a izbucnit mișcarea eliberării femeilor din Iran, iar brusc am devenit reprezentanți ai acelei mișcări. Eu nu am făcut nimic, filmul nu s-a schimbat, ci contextul s-a schimbat. Sigur, am fost recunoscător că nu s-a schimbat invers, dar așa este și cu acest film.
Cred că actualul context e foarte ciudat. Până când alegerile nu sunt tranșate, unora le e greu să se poziționeze față de film, mai ales în America de Nord.
Cred că după ce vor fi decise alegerile, filmul va deveni o moștenire.
Ai fost întrebat la Q&A ce crezi despre alegerile din SUA și ai spus că, în definitiv, nu crezi că vor fi mari diferențe dacă va ieși Trump sau Kamala Harris, că bombele vor continua să cadă asupra Orientului Mijlociu. De ce crezi asta?
Sigur sunt diferențe între ei doi, ar fi naiv să spun că au aceeași politică externă, nu au, asta e clar. Dar nu cred că sunt diferențe fundamentale, la asta mă refer. Cred că politica Statelor Unite nu se va schimba fundamental, indiferent de Kamala Harris președinte sau Trump.
Nu cred că politica este, de fapt, dependentă, de ceea ce vrea președintele.
Dar cred că Trump este o persoană imprevizibilă într-un mod unic, nu cred că e un republican, el e independent, de fapt.
Iar în ceea ce privește Orientul Mijlociu, cred că America nu a fost niciodată constructivă, de fapt. Când a fost vorba să invadeze Irak pentru a-l prinde pe Saddam Hussein, am fost de acord, fiindcă era un nenorocit care a omorât jumătate de milion de oameni. Nu contează că nu au găsit bombele atomice la el, că era oricum un criminal. Dar apoi, acolo nu s-a întâmplat nimic constructiv, așa cum a fost în Japonia sau Germania, după al Doilea Război Mondial. Încerc să găsesc un lucru bun pe care l-au dat Orientului Mijlociu și nu găsesc, de fapt, nimic.
De aceea nu cred că se va schimba ceva odată cu președintele american.
Care este relația ta cu Iran în prezent? Îți mai vizitezi țara?
Nu pot să mă mai întorc acolo.
Ești interzis?
Știți cum funcționează Iran…nu sunt interzis, dar dacă mă duc acolo, nu o să mai pot pleca vreodată. Relația mea e neschimbată, sunt foarte critic la adresa regimului, la adresa apartheidului de gen, care de fapt nu e doar la adresa femeilor, toți sunt oprimați.
Cred că au luat o țară plină de resurse extraordinare, de la agricultură la petrol, și au transformat-o într-un loc apocaliptic în care nu știi dacă supraviețuiești săptămâna viitoare.
Cred că, de fapt, situația din Iran are un context mai amplu și vorbește despre o criză uriașă în care se află întreaga civilizație islamică, o criză existențială.
Și când spun islamică, nu mă refer neapărat la musulmani religioși, ci la toată acea parte a lumii. Iar conflictul Israel – Palestina are mare legătură cu asta. O cauză este că țările islamice nu se pot pune de acord asupra nimic, nu au nicio putere, voință politică, nu pot determina ONU să facă ceva.
Asta se vede într-un fel în Iran, în alt fel în Siria și în alt fel în Arabia Saudică. Niciuna dintre aceste țări nu funcționează cu adevărat, sunt doar niște bombe cu ceas.
***
Filmul The Apprentice poate fi văzut în cinematografele din România.
