foto: Guvernul României
Guvernul Cîțu pregătește o Ordonanță de Urgență prin care Institutul Cultural Român va fi trecut în subordinea Guvernului României.
Informația a fost confirmată pentru Cultura la dubă de către președintele Comisiei de Cultură din Senat, senatorul PNL Viorel Badea. Conform acestuia, “initiațiva aparține celor 3 lideri ai coaliției de guvernământ: Ludovic Orban, Dan Barna și Kelemen Hunor.”. Am cerut celor trei un punct de vedere, însă nu au răspuns până la această oră.
Până acum, ICR se afla sub control parlamentar, la Senatul României, iar mai mulți oameni de cultură, printre care scriitorii Mircea Cărtărescu și Radu Vancu, cereau revenirea institutului sub tutela administrației prezidențiale și, implicit, depolitizarea lui.
În acest sens, a fost formulată și semnată o petiție adresată președintelui României, Klaus Iohannis. Cultura la dubă a scris la acea vreme despre inițiativa oamenilor de cultură.
Mircea Cărtărescu și Radu Vancu susțineau în acea scrisoare publică: “Supus algoritmului politic, ICR s-a golit de profesioniști și s-a umplut de sinecuriști. Cei care au nimicit ICR sunt aceiași politicieni pe care azi societatea românească îi respinge la unison.”
Azi, Radu Vancu a criticat mutarea ICR la guvern.
“E o veste oribilă: s-a ajuns la cel mai prost scenariu cu putință în privința Institutului Cultural Român. ICR nu doar că nu se depolitizează, trecând înapoi sub Președinție. Dar se duce în cea mai politizată zonă imaginabilă – trecând direct la Guvern. E distrugerea definitivă a ICR.”, a scris Radu Vancu pe pagina sa de facebook.
După adoptarea ordonanței, premierul Florin Cîțu ar urma să desemneze un nou președinte ICR. Până atunci, actualul președinte interimar, Mirel Taloș, al cărui mandat expiră pe 24 aprilie 2021, va rămâne în funcție.