Greta Gerwig va fi prima regizoare americană care va conduce Juriul Festivalului de la Cannes, în timp ce Lupita Nyong’o, actriță de origine kenyană, câștigătoare a Premiului Oscar, va fi președintele Juriului Festivalului Internațional de Film de la Berlin.
Greta Gerwig și-a început cariera ca actriță, însă a devenit celebră ca regizoare și scenaristă a filmului Lady Bird, în 2018. Filmul i-a adus două nominalizări la Premiile Oscar. Cea de-a treia nominalizare a primit-o pentru regia filmului Little Women, în 2020. Iar anul acesta a atins vârful carierei cu Barbie, atingând recordul în box office-ul american ca cel mai vizionat film regizat de o femeie.
La 40 de ani, este a două cea mai tânără femeie care conduce Juriul de la Cannes, după Sophia Loren, care avea 31 de ani în 1966.
Lupita Nyong’o a impresionat lumea filmului cu rolul din 12 Years a Slave, pentru care a primit Premiul Oscar în 2014. În 2018 a marcat o altă performantă memorabilă, în filmul Black Panther. Are, de asemenea, nominalizări la Globurile de Aur și la Premiul Tony. Este născută din părinți kenyeni, în Mexic. A studiat actoria în SUA și a regizat și produs filmul In my genes în 2009. Ea va fi președintele Juriului de la Berlinale în 2024, după ce în 2023 funcția a fost ocupată de actrița Kristen Stewart.