Fizicianul Cristian Presură și viața de după un fake news: “Am primit zeci de mii de înjurături. La un moment dat mi s-a făcut frică.”

foto: Tedx

Cristian Presură și-a dedicat viața de adult pasiunii pentru fizică. Este fizician, inventator, scriitor și cercetător român. Lucrează în Olanda, în cadrul diviziei de cercetare a companiei Philips, pentru care a dezvoltat primul senzor optic capabil să măsoare pulsul într-un ceas, ceea ce a dus la apariția în 2014 a primelor ceasuri care măsoară pulsul sportivilor.

A scris cartea “Fizica povestită”, un bestseller care a adus mai aproape oamenii de rând de fizică. Și pe youtube are peste 100.000 de urmăritori pe un canal pe care explică diverse fenomene sau noțiuni din punct de vedere științific, dar cu un limbaj prietenos.

Viața sa a luat o turnură dureroasă din punct de vedere emoțional la sfârșitul lui 2018, când o declarație dată publicației Hotnews a fost răstălmăcită de membri ai guvernului PSD și viralizată în mediul online. Fake news-ul respectiv s-a răspândit cu informația că fizicianul Cristian Presură susține că nu este nicio diferență între un copil și un laptop.

2 ani mai târziu, Cristian Presură a lansat cartea “Care e diferența dintre un copil și un laptop?” ca răspuns la fake news, dar nu numai. Cristian Presură abordează în carte existența divinității și subiecte precum apariția vieții pe pământ. Cartea este, așa cum spune chiar autorul, o călătorie personală prin religie, fizică și neuroștiințe.

Despre toate acestea, dar și despre întrebările existențiale, legătura cu România, despre educație sau despre importanța laserului de la Măgurele, am stat de vorbă cu Cristian Presură.

Să pornim de la cartea apărută la Humanitas. Care este, până la urmă, diferența dintre un copil și un laptop și cum s-a născut această carte?

S-a născut dintr-o întâmplare politică, să spunem așa, în mijlocul unei campanii electorale pentru europarlamentare, anul trecut, în 2019.

Cineva a extras dintr-un interviu cu mine un lucru pe care eu l-am spus în acel interviu, care fusese făcut cu o jumătate de an înainte. A extras acea parte din interviu pentru că se potrivea foarte bine cu o narativă pe care partidul de la guvernare de atunci o avea împotriva noilor partide și anume că aceste partide noi ar fi marxiste.

În interviu, am fost întrebat de ce cred unii oameni în Dumnezeu. În răspuns, am explicat că eu prin definiție sunt un om de știință și mulți oameni de știință se confruntă cu materialismul naturii. Adică, ar fi natura asta numai și numai materie? Și atunci, dacă îți pui întrebarea asta și gândești din punct de vedere materialist, atunci conform materialismului ajungi la concluzia că nu e niciun fel de diferență între un copil și un laptop și în momentul ăla te sperii, am adăugat eu.

Te sperii pentru că nu poți să accepți, ca om, așa ceva, trebuie să fie ceva mai mult. După care, cei care au urmărit interviul respectiv au scos din context fraza asta “nu există nicio diferență între un copil și un laptop” apoi au făcut un video editat în care au tăiat părți din video-ul original. Eu spuneam așa: “Dacă ești un materialist atunci ajungi la concluzia că nu este nicio diferență între un copil și un laptop și te sperii.” Ori ei au tăiat acel “Dacă”, se vede în video că a fost tăiat acel “Dacă”, în așa fel încât lumea se uită la mine în video-ul contrafăcut și spune “ăsta e nebun”.

Video-ul a fost aruncat ca un atac politic, cu scopul de a face această legătură cu marxiștii, adică, cum ar veni, “noile partide nu fac nicio diferență între un copil și un laptop”. După care s-au folosit și poze, pentru că eu, într-adevăr, m-am întâlnit cu unii dintre oamenii deosebiți din aceste partide și au fost puse poze cu mine și ei astfel încât să facă legătura între mine și aceste partide.

Pe cine ați supărat, de fapt? De ce au ajuns să vă răstălmăcească declarațiile și să fiți ținta unui fake news ? Trebuie să fi supărat cu ceva anume.

Da, la început am supărat persoane din ministerul cercetarii  pentru că, cu câteva săptămâni înainte de întâmplarea respectivă, guvernul a premiat inventatorii care au venit de la Geneva cu premii.  Ce se întâmplă? La Geneva există un concurs de inovații și, într-adevăr, se dau și premii. Nu este nimic negativ, nici ceva pozitiv, pur și simplu se dau premii acolo. Dar este un concurs pentru amatori. Deci nu vin cei mai mari inventatori din lume, ci este un concurs pentru amatori. Oricine se poate duce acolo să primească premii.

Însă, la un moment dat, guvernul, în lipsă de altceva, ca să demonstreze că investițiile în cercetare aduc premii, i-au adus pe premianți la Palatul Victoria și au invitat-o pe doamna prim-ministru, la vremea respectivă, Viorica Dăncilă, să le înmâneze diplome din partea guvernului.

Și eu am zis că e ok, n-am nimic împotriva lor, a celor care au primit premii, sunt niște oameni deosebiți, au muncit, s-au dus acolo. Însă, dacă doamna prim-ministru vrea să premieze cu adevărat cercetarea românească, trebuie să se uite în altă parte. Sau să se uite la problemele din cercetarea românească.

“Ei, și atunci l-am supărat pe ministrul cercetării de la vremea respectivă. Acest video contrafăcut a apărut prima dată pe pagina dumnealui de facebook.”

Nu știu dacă l-a făcut cineva la ordinul lui, nu cred. Cred însă că a fost făcut la comandă pentru că, după aceea, asta e foarte interesant, imediat după ce a apărut, a fost urcat pe paginile multor senatori de la putere, erau atunci PSD și ALDE.

Mai mulți senatori nu doar că au dat share la video, pentru că una este să dai share la video, și alta este să-l pui dintr-o dată acolo. Deci acești senatori au primit video-ul separat și l-au urcat la ei pe pagina de Facebook copiind toți același text.

Iar lucrurile au explodat în final, când, pe pagina domnului senator PSD Claudiu Manda, video-ul respectiv a fost vizualizat de 3 milioane de oameni și am primit, bineînțeles, zeci de mii de înjurături de la oameni care au avut o reacție din asta impulsivă.

Cum v-a afectat tot ce s-a întâmplat după? Ați fost o victimă a unui fake-news. Înțeleg că, practic, cartea pe care ați lansat-o acum este răspunsul dumneavoastră la ceea ce s-a întâmplat. Doar că din păcate, din cele 3 milioane de persoane care au urmărit videoclipul, probabil foarte puțini vor ajunge să citească și adevărul.

Da, am fost afectat, trebuie să spun că două sau trei zile nu îmi venea să cred. În special când vedeam pe pagina domnului Manda pur și simplu zeci, sute, mii de înjurături.

Era imposibil să citesc și să înțeleg cum pot scrie oamenii ăia “tu, să n-ai niciun copil, că nu meriți să ai copii”.  

Nu m-a întrebat nimeni dacă eu am copii. Să le explic că eu am trei copii și că-i iubesc. Nimeni nu m-a întrebat. Imediat au fost atacurile respective și m-a afectat. M-a afectat și când am văzut astfel de atacuri pe paginile ortodoxe. Era în plin post al Paștelui și oameni de pe paginile ortodoxe spuneau să mi se taie nu-știu-ce cu cuțitul.  

Măi, numai puțin, suntem în postul Paștelui și trebuie să avem înțelegere pentru celălalt. Nici ei nu văzuseră adevărul respectiv.

“Și atunci am avut un moment în care mi s-a făcut frică, nu atât la modul personal cât la modul : putem oare noi să trăim într-o Românie în care lucrurile se discută civilizat?” 

Sau am ajuns la un punct în care suntem atât de polarizați încât nu mai putem să discutăm civilizat și ne atacăm, pur și simplu, fără să mai ascultăm argumente, fără să vedem, de fapt, că este vorba despre un fake-news? Când am ajuns la gândul respectiv am zis “Hai să scriu ceva despre asta.”

Și, de fapt, după aceea, am stat și m-am gândit “Hai să scriu, de fapt, și despre problema inițială.” Că întrebarea inițială a fost în felul următor:

“De ce cred oamenii în Dumnezeu?” Până la urmă, care este diferența între un copil și un laptop? Unde este diferența? Ce spune știința modernă? Este o diferență? Unde este? Deci, hai să abordăm și aceste probleme fundamentale ale filosofiei.

Atunci am adunat gânduri pe care le scrisesem cu mulți ani în urmă.

A ieșit această carte care este mai mult decât un răspuns la un atac fake-news, este o călătorie personală prin religie, fizică și neuroștiințe. O călătorie personală aceste mari întrebări ale tuturor: Unde suntem pe lumea asta? Ce e lumea asta în care trăim? Unde mergem? Cine suntem? Ce putem să răspundem și, în primul rând, ce ne spune știința despre asta?

Dumneavoastră cum vă explicați existența vieții pe Pământ? Până la urmă, credeți în teoria creaționistă și în Dumnezeu?

Am crezut. Pentru o perioada am crezut în Dumnezeu, am în carte povestea, dar acum nu mai cred.  Acum am rămas, oarecum, îndepărtat.

Aș vrea, dacă se poate, vă rog să ne explicați ca și cum am fi niște copii, cum a apărut lumea în care trăim?

Sunt aici două lucruri: oamenii sunt interesați, atunci când vorbesc de teoria creaționistă, de cum a apărut omul în lume, iar apoi suntem cu toții interesați de cum a apărut universul.

Bineînțeles că avem răspunsul teoriilor creaționiste, care de multe ori sunt biblice, care au răspunsul lor clar, din punctul lor de vedere. Universul a fost creat de Dumnezeu și apoi Dumnezeu a pus omul în centrul creației. Așa încep aceste povești și dau un răspuns cât se poate de clar în cadrul acestor ipoteze.

Ceea ce știm, însă, din știință, este în felul următor: mai bine spus, ar trebui să încep cu ce nu știm. Noi știm că universul a apărut printr-un Big-Bang, printr-o mare explozie. Numai că știința nu ne spune ce a fost înainte de Big-Bang. În modelul cel mai simplu de creație al oferit de știință la Big Bang a fost creat atât spațiul cât și timpul. Deci nu ar avea sens întrebarea “ce a fost înainte de Big Bang?” pentru că atunci a fost creat și timpul.

E ca și cum ne-am întreba ce este mai la sud de polul sud. Păi nu, polul sud, este, prin definiție, cel mai sudic punct de pe suprafața Pământului. La fel și aici: nu putem să ne întrebăm ce a fost înainte de Big Bang dacă la Big Bang a fost creat timpul. Dar asta e în modelul simplu al Big Bang-ului, conform teoriei lui Einstein. Există și alte modele.

Unele modele spun că înainte de Big Bang a fost un alt univers. Nenumărate modele. Adevărul este, însă, că nu știm. Tot ce știm noi în fzică este ce s-a întâmplat după Big Bang. Adică, după Big Bang a avut loc expansiunea universului și odată cu expansiunea universului s-a răcit materia și odată cu răcirea materiei s-au format galaxiile și stelele și după stele s-au format planetele. Pe una din astfel de planete am ajuns să trăim noi.

Știința spune mai puțin decât ne-am dori noi. Iar referitor la crearea omului, aici avem legea evoluției a lui Darwin care, atenție, nu ne spune cum a apărut viața pe Pământ. Ea ne spune cum a evoluat viața.

La ora actuală, teoria cel mai des întâlnită este că undeva, pe Pământ, au existat niște condiții foarte speciale, un loc cald, sub Soare, cum spunea odată Darwin, în care, poate, au apărut primele organisme.

Însă, odată ce acele organisme au apărut, ele au început să se reproducă și au început să se lupte între ele pentru resurse. Unele au câștigat, altele au pierdut. Mediul ambiant s-a schimbat și el. Unele s-au potrivit la mediul ambiant, altele nu s-au potrivit și au dispărut.

Și aici apare teoria evoluției, a selecției naturale a lui Darwin, care spune că dintre organismele care sunt, cele care se potrivesc cel mai bine mediului ambiant sunt selectate. Și ele continuă mai departe, mai târziu chiar ca specii diferite. Deci știința dă, și aici, numai un răspuns parțial. Știința nu ne spune cum a apărut viața pe Pământ, dar ne spune cum a evoluat viața după ce a apărut.

Credeți că tocmai din cauza lipsei de explicații complete din partea științei persistă credința oamenilor în divinitate?

Credința a apărut cu mult înainte să apară știința. Cu zeci de mii de ani înainte. Avem dovezi că oamenii se rugau și credeau în zei, în divinități, înainte să apară știința. Întrebarea ar putea fi: de ce mai există credință astăzi, când avem atâta știință?

Unii ar putea să spună “de nevoie”. Eu, în carte, argumentez un alt punct de vedere. Și argumentez punctul de vedere al focului. Atunci când te uiți la un foc vezi lumina și ți se pare natural să vezi acea lumină. Lumina este o dovadă a existenței focului.

Pe de altă parte, însă, de ce ar fi natural să iasă lumină în momentul când ceva arde? Trebuie să existe un mecanism adițional. Trebuie să ai acolo niște atomi care au nivele de energie, care se dezexcită, deci care transformă căldura focului în lumină. Trebuie să mai fie ceva în plus. Eu argumentez în carte că există ceva în plus pentru a întelege nevoia de divinitate și pentru a înțelege suferința.

Deci, dacă o să citim cartea, vom afla un răspuns mai aproape de realitate, la întrebarea cum s-a născut universul în care trăim și cum a apărut omul? O să aflăm aceste răspunsuri?

O să aflați niște păreri, ale mele, personale. Nu o să găsiți niște răspunsuri absolute, foarte bune și gata de premiul Nobel. Nu, sunt niște răspunsuri personale și niște puncte de vedere. Adică poți să privești situația dintr-un alt punct de vedere. Și asta te ajută. Te ajută adeseori, chiar atunci când nu ai răspunsuri.

Unul dintre argumentele pe care le aduc în carte este că noi ne-am așteptat ca știința să ne dea toate răspunsurile și noi să fim foarte siguri de ceea ce cunoaștem.

În schimb, știința nu are, de multe ori, răspunsuri, știința aduce cu ea și incertitudine. Ca să trăiești cu această incertitudine, trebuie să te și raportezi corect față de ce spune știința.

Ce vă motivează să păstrați această legătură cu România? Prin cărți, prin canalul dumneavoastră de youtube, să continuați această luptă de a explica fizica și știința românilor?

Cred că este vorba, pur și simplu, de o pasiune interioară. E o chemare pe care eu am avut-o și probabil că nu i-am dat curs. Nu i-am dat curs pentru că viața m-a dus într-o altă direcție, într-o altă carieră, care îmi place.

Dar am avut și această chemare de a da înapoi, o chemare pedagogică. În special în limba română.

Prima carte pe care am scris-o e în limba română, puteam să o scriu în limba engleză, dar am scris-o în limba română, pentru că am simțit că trebuie să dau înapoi în România, tinerilor, ceea ce eu am învățat de acolo.

Ce feedback aveți de la tinerii care vă urmăresc pe canalul de youtube?

O, feedback-ul este diferit, în general pozitiv, de multe ori se poate și mai bine. Sunt interesați de ceea ce se întâmplă în știință, în lume. Este adevărat că tinerii din ziua de astăzi vorbesc, aproape toți, limba engleză și oricum ei își caută informații pe canalele de internet în limba engleză.

Mă bucur că pot să afle informațiile respective și în limba română și să aibă, în felul ăsta un sentiment că și noi în România putem să vorbim despre lucrurile astea, putem să facem. Adică, până la urmă, și în România putem să descoperim. Nu numai în Anglia și în America se întâmplă lucruri de genul acesta.

Vorbind puțin despre sistemul educațional din România, de-a lungul ultimilor 20 de ani, liceele și-au schimbat foarte mult profilul către științe, către matematică și informatică, au dispărut multe clase de uman. Pe de altă parte, în facultăți există în continuare o lipsă a locurilor care să acopere nevoia de mate-info-fizică și sunt foarte multe locuri la facultăți cu profil uman. Cumva, fiind în contradicție cu nevoia de pe piața muncii. Aș vrea să vă întreb pe dumneavoastră, cum credeți că ar trebui organizat sistemul educațional, din acest punct de vedere?

Din punctul meu de vedere, trebuie să fim pragmatici. Trebuie să îmbinăm două lucruri: nevoia de pe piața de muncă cu dorința personală a oricăruia dintre elevi. Dar trebuie să pornim de la nevoia de pe piața de muncă.

Ceea ce trebuie să avem sunt instituții care ne dau oamenii de care avem nevoie în societate, pentru că cineva trebuie să construiască autostrăzi, cineva trebuie să programeze.

Apropo, trăim într-o lume globalistă. Dacă la ora actuală putem să programăm și pentru alte țări, da, de ce nu? Să avem în România companii de programatori care fac programe pentru toata Uniunea Europeană. De ce nu? Este o activitate economică profitabilă. Deci, trebuie să pornești de la realitatea economică.

După ce ai contruit școlile ce acoperă nevoile societății, trebuie să te întorci la elevi să vezi cum faci în așa fel încât elevii să ajungă în școlile respective. Iar eu văd călătoria asta, tot timpul, ca o pădure. Deci, între elev și locul de muncă, îmi imaginez că este o pădure cu o grămadă de cărări. Și elevii nu pot să vadă finalul, pentru că e foarte greu pentru un elev să știe de fapt ce îi place, să știe unde se duce. Numai că el trebuie să facă acele alegeri cât se poate de bine în viață în așa fel încât, în sfârșit, să ajungă într-un loc de muncă ce îi face plăcere.

Dumneavoastră, ca să ajungeți în acest punct, profesional și să vă dezvoltați ca om de știință, ați avut deschidere și către alte zone de interes? Mă refer la zone umaniste.

Am început destul de prost, pentru că în liceu am fost certat oarecum cu limba română, până în punctul în care doamna dirigintă a venit și s-a certat cu tatăl meu, pentru că tatăl meu era fericit că eu luam note mari la matematică și spunea “băiatul meu trebuie să devină un inginer”. Și doamna dirigintă spunea “nu se poate. Ce, să devină un inginer incult? Orice inginer are nevoie de cultură.”

Ce am făcut, în schimb, am citit foarte mult. Deci, într-adevăr, am descoperit lumea prin citit, prin cărți. Și citeam nu numai cărți de popularizarea științei dar și romane, beletristică, cărți de călătorie, cărți polițiste, cam ce prindeam pe vremea aceea în mână.

Acest exercițiu al cititului m-a ajutat după aceea foarte mult. Pentru că exercițiul cititului este exercițiul gânditului. Când mă uit la la televizor am adesea senzația că ceilalți gândesc pentru mine. În momentul în care citesc, trebuie să trec prin reflecția minții mele ceea ce am citit. Cred că acesta a fost elementul decisiv care cred că m-a dus în direcția asta.

Și asta v-a ajutat și să scrieți cărți?

N-aș zice imediat, pentru că prima dată am scris o carte de fizică, care a avut câteva probleme de limba română. Și acum, la ultima carte, mai sunt cititori care mi-au atras atenția că unele lucruri nu le-am exprimat așa de bine. Poate că m-a ajutat, dar se poate și mai bine.

Revenind puțin la educație, acum toți copiii din România fac cursuri în online și mă întreb cum ar putea un profesor de științe sau de fizică, concret, să ducă aceste ore online, astfel încât să păstreze interesul copiilor? Cum ați vedea dumneavoastră predarea fizicii online în zilele acestea?

Cred că nu sunt în măsură să răspund la întrebarea aceasta pentru că nu sunt profesor. A fi profesor înseamnă, în primul rând, a avea o relație directă cu elevul.

Bineînțeles că aș putea să spun că poți să te mai folosești câteodată de instrumente online. Adică, dacă vorbești despre fizică, poți să accesezi un website și, nu numai să arăți un video, ci poți să ai și sisteme fizice pe care să le modelezi. Și să dai exercițiu elevilor să intre pe acel website și să modeleze ce-i acolo de modelat, după care să vină cu răspunsurile.

Întrebări pe care vi le-ar putea adresa un copil:

Este posibil să călătorim în timp?

Putem călători în timp înainte. Eu nu cred, însă, că putem călători înapoi în timp. Dacă acea călătorie înapoi în timp s-ar fi inventat, cineva ar fi folosit-o ca să câștige, de exemplu, la loto. Și am fi descoperit prea mulți câștigători la loto. Din cauza asta, nu cred că este posibil.

Deși, unii spun că atunci când vorbim de fizică microscopică, deci de fizica mecanicii cuantice, de fizica electronilor, acolo se poate călători pentru puțin timp, înapoi în timp. Dar, obiectele acelea sunt atât de mici încât nu ne ajută pe noi.

Ce este un atom?

Un atom este o parte foarte mică din ceea ce suntem făcuți, pentru că toți suntem făcuți din atomi. În univers există numai câteva sute de atomi și toți atomii sunt la fel.

Iar partea aceea care este de un milion de ori mai mică decât un milimetru, partea aceea este formată dintr-un nucleu și electroni care se învârt în jurul lui.

Dacă vrem să ne gândim la un atom, trebuie să ne imaginăm un milimetru și să îl împărțim într-o mie de bucăți. După care iau o bucată și o mai împart într-o mie de bucăți. Ceea ce am la sfârșit este un atom.

Ce a fost primul, oul sau găina?

Se pare că a fost altceva, nici oul, nici găina. Trebuie să fi fost un organism care s-a putut reproduce, probabil, aș zice, prin pui. Și la un moment dat, mă gândesc eu, că printr-o mutație genetică, puiul respectiv a devenit ou. Sau altfel spus, sigur a existat găina, doar că la început nu făcea ouă. Cred că ăsta e cel mai bun răspuns.

Cum ați ajuns să iubiți fizica și să o înțelegeți?

Eu prima oară am descoperit matematica, am fost foarte bun la matematică în generală, am avut un profesor foarte bun, Dragoș Constantinescu la Râmnicu Vâlcea. Însă, la liceu, am dat de un profesor cu care m-am certat, pentru că voia să fac lucrurile numai din manual.

Și eu le făceam altfel. Am fost încăpățânat și profesorul respectiv m-a lăsat de două ori corigent. Chiar a vrut să mă lase repetent în ultimul an ca să nu pot da la facultate.

De aceea, prima dată am făcut facultatea de electrotehnică. Abia în anul 3, când aveam un curs de câmp electromagnetic, am întâlnit un profesor special, Alexandru Nicolae.  Dânsul a văzut că îmi place foarte mult câmpul electromagnetic și mi-a dat o carte care se numește “Fizica Modernă” a lui Richard Feynman.

În momentul în care am citit cartea respectivă, mi-am redescoperit cărțile de popularizare și matematica pe care o făceam în generală  și am zis “Asta e, eu trebuie să fac fizică!”. După aceea am terminat facultatea de electrotehnică, m-am căsătorit și am început facultatea de fizică la zi, fiind în același timp angajat. M-am angajat la Institutul de Fizică Atomică ca inginer și așa am putut să continui pe calea fizicii.

Că tot a venit vorba despre Măgurele, ce așteptări aveți de la laserul de la Măgurele?

Eu mă aștept, în primul rând, ca el să fie pus în funcțiune în totalitate, pentru că la ora actuală avem numai laserul, nu avem, de exemplu, sursa de raze Gamma. Deci sunt acolo câteva componente care trebuie puse împreună.

În câțiva ani, mă aștept să avem primele experimente cu adevărat complete și în urma acestor experimente, bineînțeles, vom avea articole de cercetare, vom avea publicații științifice și vom intra în ritmul normal al cercetării.

Dar, efectiv, un efect pe care să-l putem vedea în viața noastră de zi cu zi, când credeți că va fi produs?

Nu cred că așa de curând și din cauza asta nu împărtășesc opinia celor care se așteaptă ca laserul de la Măgurele să rezolve imediat niște probleme practice ale umanității pe termen scurt.

Laserul de la Măgurele este cel mai puternic laser din lume. El are un câmp electric foarte ridicat, care interacționează cu atomii, sparge atomii, pune electronii în mișcare. Deci, pentru prima dată, noi putem să studiem interacțiunea dintre lumină, adică lumina laserului, și materie, adică atomii, în niște intensități foarte ridicate ale laserului, niște câmpuri electrice foarte puternice.

Acesta este, de fapt, un studiu fundamental, care îmbină teoria cu experimentul, pentru a descoperi legile fundamentale ale naturii. Ăsta este primul lucru pe care îl face laserul de la Măgurele, el investighează o zonă încă neinvestigată a naturii. El descoperă niște legi pe care le bănuim dar pe care nu le-am verificat.

După ce aceste investigații vor fi făcute, și asta poate să dureze 5 ani, 10 ani, 20 de ani, poate și mai mult, odată ce vom înțelege mai bine lucrurile respective, abia apoi vor putea să apară și rezultate tehnologice. Din cauza aceasta eu nu aș pune prea multă presiune pe laserul de la Măgurele de a veni imediat cu aplicații practice.

Cercetarea nu face ceva imediat pentru noi. Primul lucru pe care trebuie să-l facă cercetarea este să înțeleagă. Și apoi, după ce a înțeles, vin inginerii și fac lucruri pentru noi. Așa a fost întotdeauna în știință.