Facultățile de Teatru și Film scot sute de șomeri anual. “E incorect față de studenți faptul că sunt admiși mai mulți oameni decât cere piața.”

În domenii precum teatrul și cinematografia, în România statisticile sunt aproape inexistente. Universitățile, Ministerul Educației sau cel al Muncii nu au o bază de date care să scoată la iveală câți dintre absolvenții școlilor de profil ajung să se angajeze în domeniu și câți sunt nevoiți să se reprofileze din cauza lipsei locurilor de muncă.

Cu alte cuvinte, facultățile sunt, într-o oarecare măsură, deconectate de piața muncii. Este, totuși, un lucru știut – acela că facultățile primesc mult mai mulți studenți decât o cere piața, iar mulți dintre aceștia activează apoi în domenii complet diferite pentru a supraviețui din punct de vedere financiar.

Chiar dacă nu sunt realizate studii aprofundate, universitățile vocaționale nu sunt străine de realitatea din piața muncii. Totuși, ele continuă să își vadă propriile interese fiindcă pentru fiecare student, o universitate de stat primește subvenție de la guvern. Cu cât are mai mulți studenți înscriși, cu atât încasările vor fi mai mari.

În plus, taxa de studii la Facultatea de Film a UNATC este una dintre cele mai mari din țară pentru cei care nu prind un loc la buget. În anul universitar 2020-2021, taxa de studii la Regie de Film, Imagine de Film, Montaj și Animație a fost de 20.000 de lei anual. Pentru anul universitar 2022-2023, la aceleași specializări a fost redusă la 9000 de lei anual.

Conform Registrului Educațional Integrat, în anul școlar 2018-2019, UNATC a avut un număr de 494 de studenți în cadrul ciclului de licență. În această toamnă, universitatea scoate la concurs 49 de locuri doar la specializarea actorie. Dintre acestea, 45 sunt la buget și 4 la taxă (6000 de lei pe an).

Prin comparație, Royal Academy of Dramatic Art din Londra, una dintre cele mai vechi și prestigioase școli de teatru din Marea Britanie scoate anual maximum 28 de posturi la această specializare.

Iar dacă vorbim despre situația la nivelul întregii țări, numai la actorie, universitățile românești scot anual peste 180 de locuri.

După absolvire începe adevărata luptă pentru un tânăr actor sau regizor. Posturile în teatre se scot la concurs foarte rar, de obicei în cazul în care sunt eliberate de un actor ieșit la pensie sau decedat.

Iar în cinema, deși România se bucură de succes la nivel internațional, există o subfinanțare cronică și un număr redus de filme produse anual.

Într-un interviu pentru Ziarul Metropolis din aprilie 2020, rectorul UNATC, Liviu Lucaci declara că: “Deocamdată nu avem un studiu care să ne ajute să privim în ansamblu ce se întâmplă cu absolvenții noștri pe piața muncii. Cred că trebuie să ne dimensionăm efortul în funcție de ce îi așteaptă pe cei care termină facultatea.

Unde se duc ei? Ce oportunități au? Ce nevoi? Ce nemulțumiri?  Ce instituții au la rândul lor nevoie de ei? Care ar fi cunoștințele care trebuie asimilate în timpul studiilor care să le înlesnească afirmarea profesională? Aici cred că nu am făcut suficient. Avem nevoie să adunăm aceste date cât mai repede pentru a gândi mai aplicat despre cum să modificăm oferta noastră educațională.”

În perioada 17-23 iulie s-a desfășurat la 2 Mai Festivalul de Teatru și Film “Șerban Ionescu”.

Am discutat acolo cu cinci studenți sau absolvenți ai UNATC-ului despre drumul unui tânăr artist în România, despre bucuriile și dezamăgirile lor, despre cum văd ei viitorul teatrului și al filmului și despre cum se raportează la problema pieței de muncă.

***

De ce ți-ai ales specializarea pe care o urmezi? Ce te-a atras?

Irina Artenii, actriță: În liceu am fost în trupa liceului și cumva din inerție am ajuns aici. Ce m-a atras la actorie este faptul că îmi oferă oportunitatea de a experimenta și a învăța lucruri de care altfel nu m-aș lovi.

Pamela Iobaji, actriță: Încă din clasele primare învățătoarea mă lăsa să coordonez diverse momente la serbări. Apoi în gimnaziu și liceu am făcut parte din trupa de teatru a școlii. Așa că actoria a fost o pasiune pentru mine pe parcursul tuturor anilor de școală.

Theodor Niculae, scenograf: Eu am făcut Liceul de Arte Plastice din București.  În clasa a zecea, când a trebuit să îmi aleg specializarea, oscilam între grafică și scenografie. Dar mi-a plăcut foarte mult ideea de artă care este vie, care se raportează la corp, la corp în spațiu.

Bianca Oprea, regizoare de teatru: În liceu am făcut parte din trupa liceului. Inițial am vrut să fac actorie. După ce am avut revelația regiei a urmat o perioadă foarte lungă de întrebări. Dar întotdeauna am fost foarte curioasă și am avut nevoie să înțeleg lucruri. Și cred că de-asta sunt la regie.

Andrei Olănescu, regizor de film: Eu am făcut liceul de Arte și am ajuns cumva de la pictură la poezii și mai apoi la scenarii de film. Tot atunci am regizat și primul meu scurtmetraj. Mi s-a părut că regia poate să controleze povestea la nivel dramaturgic, vizual și narativ, că prin regie mă pot exprima liber, fără limite.

Consideri că facultatea te-a pregătit pentru profesie?

Irina Artenii: Nu… Cred că știam mai multe înainte, în sensul în care îmi ofeream singură o libertate de a încerca și de a greși.

În facultate profesorii te pregătesc într-o direcție a lor, iar dacă tu nu vezi același lucru, nu ieși cu nimic.

Altfel, mi-am luat foarte multe lucruri de la unii profesori și încă sunt lucruri de care mă folosesc. Dar nu te pregătește real pentru ceea ce urmează. Sunt profesori care nu au mai jucat de zeci de ani.

Pamela Iobaji: Da, cu siguranță. Mi-am format o bază foarte bună. Când am intrat în facultate nu îmi imaginam că sunt atâtea lucruri de descoperit. Acum mă simt pregătită să ies în lume.

Theodor Niculae: Eu cred foarte tare că meseria de scenograf se învață lucrând. Facultatea pune bazele, dar este totul foarte teoretic. Zona asta foarte învechită care se predă nu mi se mai pare corelată cu pulsul actual al teatrului. Partea inginerească a meseriei se învață numai din teatru.

Bianca Oprea: Eu nu cred că facultatea te poate pregăti real pentru meserie. Cred ca asta o poate face doar munca ta cu tine. Facultatea este un loc de întâlnire cu oameni care îți pot arăta niște drumuri. Cu ce am rămas din facultate este ideea că trebuie să îmi găsesc drumul meu și nimeni nu îmi poate spune ce este meseria asta.

Andrei Olănescu: Facultatea m-a șlefuit mult. Toate etapele prin care treci te maturizează mult și cred că ai nevoie de multă maturitate și experiență de viață pentru a face film.

Ce urmează după facultate? Ce planuri de viitor ai și cum plănuiești să te întreții?

Irina Artenii: Ideal ar fi să mă pun pe treabă și să bat agenții de casting la cap, să mă bag un pic mai mult în seamă. Aș vrea să trimit și la agenți din afară. Nu am încredere, dar asta e posibil să fie o problemă personală.

În zona financiară nu am un plan bine-definit. Până acum am reușit să mă descurc. Am câștigat bani din filmări, din reclame, din spectacole, m-au ajutat și părinții.

Am avut și câteva joburi part-time, fac bani și din modeling și fotografie.

Nu exclud nici varianta în care nu o să mă mai descurc cu banii și o să mă angajez într-o corporație.

Pamela Iobaji: Voi da în toamnă la masterul de actorie. Vreau să rămân în București și să văd în continuare ce planuri apar. Mi-ar plăcea să fac și teatru și film.

În ceea ce privește latura financiară, încă nu am o sursă de venit. Susținerea vine din partea părinților, cărora le sunt recunoscătoare. Este foarte greu să te angajezi exact după ce termini facultatea. Am mulți prieteni care așteaptă de ani buni să se elibereze un post.

Theodor Niculae: Intenționez să lucrez. Și deja pare că mi-am setat proiectele până anul viitor. Am agenda încărcată și asta mă bucură. Vreau să lucrez cât mai mult tocmai pentru a spune ceea ce am de spus. Deci până acum am avut noroc. Dar asta înseamnă că trebuie să o duc din proiect în proiect.

Bianca Oprea: Momentan nu vreau să dau la master. Vreau să lucrez în regie, îmi este foarte clar că acesta este drumul meu. Dar momentan vreau să îmi dau seama de unde “îl apuc”. Și am nevoie de o mică pauză.

După atâția ani în școală mi-am dat seama că uneori te poți încărca prea mult de părerile altora. Și am nevoie de puțin timp ca să îmi dau seama cine sunt eu.

Așa cum am zis, vreau să lucrez anul acesta, dar încă nu mă pot baza pe asta din punct de vedere financiar.

Momentan am marele noroc că părinții mei au o situație financiară care le permite să mă susțină. În niciun domeniu nu e ușor să te întreții în primii ani, dar noi ne luptăm și cu o concurență foarte mare.

Andrei Olănescu: Eu am terminat masterul anul trecut. Am reușit să termin scenariul pentru lungmetrajul de debut și sper să aplic la CNC cu el. Am și un documentar blocat în post-producție din cauza finanțării. Dar este nevoie de timp.

Planurile mele de viitor sunt mereu spontane. În prezent activez în domeniul reclamelor și sunt în căutarea unui job stabil.

Cred că este important să nu te bazezi doar pe proiecte de câteva săptămâni sau zile. Nu poți să știi niciodată dacă va mai urma un proiect după cel curent.

 Ce sfat le ai da tinerilor ce vor să urmeze această cale?

Irina Artenii: Nu aș recomanda experiența școlii. Dacă ești un pic diferit față de ceea ce își doresc ei, nu va fi o experiență fericită. Nu cred nici în cursurile care sunt acum la modă.

Dar să facă ceva în direcția asta, pentru că nu este nevoie doar de diploma facultății, să se înscrie la agenții de casting, să ia reclame, dacă sunt în liceu pot merge în trupe de liceeni. Înveți enorm din acele trupe și din festivaluri.

Pamela Iobaji: Dacă își dorește asta, atunci să încerce. Iar dacă întâmpină dificultăți să continue să încerce. Pentru că este important să simți că ai făcut tot ce ai putut pentru a-ți îndeplini visul.

Theodor Niculae: Cred că este foarte important să se gândească dacă teatrul este potrivit pentru ei. Meseria de scenograf implică foarte multe luni de muncă, luni stat departe de casă și trebuie să se gândească dacă acest compromis merită.

Și desigur, să creadă foarte mult în imagine și în vizual. Să vadă foarte mult teatru și să fie parte din el.

Bianca Oprea: Să învețe să fie sinceri cu ei înșiși. Mi se pare că asta este ceva ce lipsește de multe ori în spectacolele pe care le văd, onestiatatea. Și să nu simtă că datoreză ceva altora decât lor.

Andrei Olănescu: Aș vrea doar să le spun să experimenteze, să citească multă proză scurtă, să vadă filme, să meargă la festivaluri, să socializeze cu cineaști și să înțeleagă la ce se expun când aleg să facă film.

Se știe faptul că angajările în domeniul vostru sunt foarte rare, lucru care intră puternic în antiteză cu numărul mare de studenți al facultăților de profil. Cum te raportezi tu la acest aspect?

Irina Artenii: Mi se pare incorect față de studenți faptul că sunt admiși mai mulți oameni decât cere piața. Este chiar trist să vezi că universitățile nu se gândesc la viitorul absolvenților, ci îi interesează să admită cât mai mulți studenți. Și asta pentru că sunt plătiți per student.

Pamela Iobaji: Asta a fost întotdeauna o mare problemă. Ies mult prea mulți actori pe piață și nu au ce să facă, așa că se reprofilează.

Nu ar trebui să fie așa, să studiezi câțiva ani o meserie pe care mai apoi să nu poți să o practici.

Cred că ar ajuta dacă clasele de actorie ar fi mai mici, dacă la admitere în loc să intre 60 de oameni ar intra 25-20.

Theodor Niculae: Da, intră foarte mulți la studii. În cazul nostru ies și foarte puțini. Soluția o văd în universități, să se gândească serios la un sistem în care primesc mult mai puțini studenți, așa ca în afară unde sunt doi studenți la regie pe an, cinci la scenografie.

Bianca Oprea:  Piața teatrului românesc este una extrem de competitivă. La regie, numai la UNATC sunt 12 locuri. La cele mai multe facultăți de prestigiu din Europa, maximul este de 2-3 studenți.

Și asta în sisteme care investesc mult mai mulți bani în cultură față de România. Problema este că din acești studenți, în 5 ani vor mai rămâne maximum 1-2 regizori și cine știe câți vor rezista încă 10 ani. Cei mai mulți ajung să se reprofileze ori în domeniu, ori să se rupă total de teatru.

Andrei Olănescu: Din păcate sunt prea multe locuri în facultate comparativ cu piața muncii. Cred că ar trebui să existe un număr relativ egal între cei care ies de pe băncile facultății și prosturile de angajare de pe piață, dar cum este un domeniu mai mult de freelancing, fiecare supraviețuiește mai mult cum poate. Ceea ce nu cred că este cea mai bună strategie pentru a avea o viață echilibrată.

 Ai încredere în viitorul teatrului și cinematografiei?

Irina Artenii: Nu îl văd pierind. Va crește în felul lui. Dar toată perioada asta cu pandemia în care s-au făcut spectacole online, iar oamenii au crezut că se poate face teatru și așa m-a panicat puțin.

E un compromis pe care lumea nu ar trebui să îl facă. Nu cred că o să se piardă, dar îmi e puțin frică că derapează.

Pamela Iobaji: Am foarte mare încredere. Observ că lumea vine la teatru, la festivaluri. Eu am încredere că cinematografia, teatrul nu vor muri. Indiferent că apare o pandemie. Da, este mai greu, dar eu chiar sunt plină de speranță.

Theodor Niculae: Generațiile care vin propun un teatru mult mai curajos, mult mai deschis. Și văd că asta se întâmplă și în film. Am încredere în ei, mulți dintre ei îmi sunt colegi, sunt oameni de vârsta mea și știu ce pot.

Bianca Oprea: Eu am foarte mare încredere în generația mea. Văd foarte mulți tineri curajoși, revoltați, care au ceva de spus și am foarte mare încredere în asta. Eu sper că vor schimba niște lucruri și simt că venim cu forță. 

Andrei Olănescu: E complicat. Cred că avem nevoie ajutor și de la stat. Nu prea avem de ales, trebuie să ne luptam pentru ideile noastre, să obișnuim publicul cu genul ăsta de filme. Lucrurile se pot schimba în sensul bun, dar este nevoie de multă răbdare. Publicul se schimbă în ani sau în zeci de ani.