Elevii Liceului Tonitza ar putea începe școala parțial online. O clădire complet renovată în 2016 este nefuncțională.

Cu două săptămâni înainte de deschiderea anului școlar 2021-2022, părinții elevilor Liceului Tonitza din capitală au fost anunțați că școala va începe parțial online, nu din cauza pandemiei, ci din cauză că instituția a rămas fără spațiu.

Situația nu este nouă. Un corp al sediului din Iancu de Hunedoara a fost refăcut în 2016, dar subsolul s-a inundat la două săptămâni de la terminarea lucrărilor. În plus, nu a primit aviz ISU de funcționare. De atunci, clădirea e nefolosită, iar Primăria Sectorului 1 a ignorat solicitările făcute de conducerea școlii de aproape 5 ani.

Abia azi, 1 septembrie 2021, directoarea școlii a fost sunată de reprezentanții primăriei și anunțată că vor demara “lucrări de renovare a clădirii noi”.

Momentan, părinții au fost anunțați că elevii claselor 5-12 vor merge fizic la școală doar pentru atelierele vocaționale. În rest, restul cursurilor se vor ține online, inclusiv cele necesare examenelor de clasa a 8-a și Bacalaureatului. Și anul trecut, elevii de la Tonitza au fost nevoiți să studieze online în scurtele perioade în care școlile au fost deschise.

Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” are încă din anii ’50 un sediu pe Strada General Berthelot, care a fost revendicat de proprietari și scos la vânzare în 2019 pentru 3 milioane de euro.

Clădirea din Strada General Berthelot, 2019/ foto: Gabriel Ghizdavu/ Sotheby’s

Clădirea istorică a fost ridicată în 1895 și consolidată și renovată în anii 2015-2016. Școala a primit o concesie de a mai rămâne 10 ani în acest spațiu, iar Primăria Sectorului 1 plătește pentru el chirie. Aici se desfășoară o parte din atelierele elevilor.

Interiorul clădirii din Berthelot, 2019/ foto: Gabriel Ghizdavu/ Sotheby’s

Alte ateliere au loc într-unul dintre cele 3 corpuri de pe Bd. Iancu de Hunedoara. Celelalte două corpuri nu sunt funcționale. Unul are risc seismic, iar celălat este renovat, dar nu are aviz ISU.

Iată ce spune conducerea școlii:

“Un an întreg am făcut demersuri pentru începerea lucrărilor, pentru relocare. Noi am învățat online și cu pandemie și fără pandemie. Pentru clasele a 8-a și a 12-a a fost dificil. Nu am primit niciun răspuns, cred că lipsa asta de comunicare a fost cel mai greu de suportat. Nu am știut ce să-i anunț pe părinți.

Problema e din 2016, că nu avem aviz ISU de funcționare. Au fost făcute demersuri către primărie încă din 2016, dar de anul trecut am pus problema clădirii cu risc seismic II, am spus că nu pot să îmi asum să las copiii să intre în ea, sperând că va intra rapid în reparații clădirea nouă sau că ne dau o relocare.

Sediul Liceului Tonitza din Bd. Iancu de Hunedoara/ foto: Bogdan Veselovski

Sper ca mâine chiar să vină echipele de lucru, așa cum am fost anunțată.

-Este fezabil să se facă aceste lucrări în doar două săptămâni?

-Din punctul meu de vedere nu, așteptăm să vedem ce echipă ne trimit, câți oameni vor lucra. Noi am gândit și orarul pentru corpul nou, doar să vină cineva să facă lucrările.

La începutul verii a venit arhitectul primăriei și a făcut plan, deviz, se pare că s-au împotmolit la investiții.”, a declarat pentru Cultura la dubă directoarea școlii, Oana Isar.

Mai mulți părinți critică pe social media situația în care sunt puși elevii, să studieze online, după ce ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a anunțat că toți elevii vor începe școala fizic, pe 13 septembrie.

UPDATE: În urma publicării articolului pe Cultura la dubă, la o zi distanță, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a vizitat Liceul Tonitza. Aceasta a declarat pe pagina de facebook:

“Am o veste bună pentru părinții și elevii liceului de Arte Plastice ’’Nicolae Tonitza’’ din București: am vizitat astăzi clădirea liceului împreună cu constructorul și vom redeschide spațiul nou construit.

Clădirea nouă nu avea aviz ISU și nu putea funcționa. Primăria Sectorului 1 și-a asumat să facă toate modificările recomandate de ISU până la începerea anului școlar pentru ca elevii să poată învăța aici.

PS: Această clădire a fost recepționată de fosta administrație fără aviz ISU și reprezintă un caz tipic de corupție. În paralel, am făcut toate demersurile către autorități să fie trași la răspundere cei care și-au bătut joc de elevi și de banii publici.”

Iată și punctul oficial de vedere din partea Primăriei Sectorului 1:

Investiția de la clădirea nouă a Liceului «Nicolae Tonitza» este un exemplu tipic de bătaie de joc la adresa elevilor și a banului public din partea fostelor administrații ale Sectorului 1. De mai bine de trei ani, o clădire nouă în care ar fi trebuit să-și desfășoare cursurile în cele mai bune condiții elevii acestui liceu stă închisă din cauza incompetenței și nepăsării celor care au administrat Sectorul 1 în ultimii ani.

Iată cum au stat lucrurile: în anul 2014, administrația PNL a început construirea unui nou corp de clădire pentru elevii Liceului «Nicolae Tonitza» în baza unor planuri greșite. În anul 2016, conducerea instituției a făcut o primă recepție a lucrărilor. Doi ani mai târziu, în anul 2018, deși se știa că noua clădire nu ar fi putut fi niciodată funcțională în aceste condiții, administrația PSD a semnat recepția finală a lucrărilor. Cum să accepți să începi o investiție pe baza unor planuri greșite care nu respectau normele de siguranță și să semnezi recepția lucrărilor când știi că imobilul nu are aviz ISU? Să fie vorba doar de nepăsare și indiferență sau un caz clasic de corupție?

Pentru că nu putem lăsa lucrurile așa, ne asumăm să îndreptăm noi erorile trecutului: facem toate modificările solicitate de ISU în cel mai scurt timp pentru ca elevii Liceului «Nicolae Tonitza» să poată învăța aici în condiții de siguranță.

În paralel, ne îndreptăm împotriva tuturor celor care și-au bătut joc de elevii, de cadrele didactice de la Tonitza și de banii publici. Ne vom asigura că toți vinovații vor fi trași la răspundere”


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

1 thought on “Elevii Liceului Tonitza ar putea începe școala parțial online. O clădire complet renovată în 2016 este nefuncțională.”

  1. Copilul meu este clasa a XII si va da bacul in vara. Ganditiva cum invata online , cand nu intelege nimeni nimic. Guvernul da banii pe altele, dar de educatie nu se intereseaza.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *