Skip to content

Dorin Crețu, pictor româno-francez stabilit la Paris: “E un lux extraordinar să faci ce îți place, iar el trebuie cumva plătit.”

foto: Octav Drăgan/ Cultura la dubă

ENGLISH version

După Revoluția din 1989, cei mai mulți români au experimentat pentru prima dată gustul libertății. Au ars fotografiile cu Ceaușescu, au stat la coadă pentru a vota, au băut Coca-Cola sau pur și simplu au plecat.

Ceea ce se numea înainte fugă a devenit din 1990 drept de a călători, iar în special cei care au avut posibilități, au ales calea străinătății și nu s-au mai întors.

Dorin Crețu era logodit cu o franțuzoaică și aștepta de 3 ani permisiunea de a se căsători și a pleca în Franța. Nu a primit-o, ba chiar simpla cerere de plecare din țară i-a adus suspiciunea de trădare de neam și interogatorii, așa că abia revoluția i-a dat șansa unei noi vieți.

Locuiește de 32 de ani la Paris, unde s-a remarcat ca pictor și a primit sprijinul statului francez pentru a-și dezvolta pasiunea pentru artă, născută undeva în copilăria de la Brașov.

Fără să facă parte dintr-o familie de artiști, a trăit, totuși, într-un mediu care iubea frumosul. La rândul său, s-a simțit încă de mic copil atras de culori. Picta, realiza măști africane, iar părinții i-au dat libertatea de a merge la Liceul de Arte Plastice.

Floare, Dorin Crețu/ AnnArt Gallery

A urmat apoi Facultatea de Arte Plastice la București și o scurtă carieră de pedagog.

„Am fost numit profesor de desen undeva în Moldova, la o școală generală. Având un fel de neastâmpăr, am părăsit pedagogia și am hotărât să devin liber profesionist.”

Ce însemna freelancingul în România comunistă, e greu de spus. Cert e că alegerile făcute nu i-au atras o imagine pozitivă în ochii oamenilor de partid și a trebuit să penduleze între pasiunea pentru pictură și obligațiile de cetățean.

„Era destul de complicat, eram bursier și trebuia să fac un stagiu de cel puțin 3 ani.

M-am dus la Trustul Carpați, gospodăria de partid care construia Casa Poporului, și, pentru că nu mai erau posturi la restaurare pictură, am fost transferat la sculptură.

Mi-am epuizat stagiul acolo, ca sculptor în piatră.”

Dorin Crețu, Paris 2022/ foto: Octav Drăgan/ Cultura la dubă

În paralel a primit de la Uniunea Artiștilor Plastici un atelier pe Strada Mendeleev din zona Amzei din București, iar seara, după muncă, mergea acolo să picteze.

Cu setea de a picta a plecat și la Paris, alături de partenera franțuzoaică. Doar că acolo nu avea niciun fel de sprijin și a luat viața de la zero. Deținea doar un dosar artistic, cu care a bătut la uși în Ministerul Culturii din Franța.

“M-am plimbat prin toate birourile alea cu fotografii după lucrările mele, rugându-mă de ei să se uite la munca mea. Și am dat de un inspector căruia i-a plăcut ce a văzut și el mi-a deschis drumul și mi-a arătat primii pași pe care trebuie să îi fac.

Așa am depus candidaturi pentru burse, pentru achiziția de lucrări la Fondul Național de Artă Contemporană. Iar statul francez mi-a cumpărat o lucrare, apoi am fost bursier, au urmat expoziții și premii care nu însemnau doar diplome, ci un sprijin financiar important.”

Dorin Crețu, Paris 2022/ foto: Octav Drăgan/ Cultura la dubă

Mai mult decât atât, a participat la un concurs organizat de Comisia de Atribuții de Ateliere și a primit primul său atelier, undeva la marginea Parisului.

“Pe atunci cred că România avea altă imagine.

După Revoluție, era o atenție pozitivă îndreptată către noi, ceva sincer din partea francezilor. Am fost foarte mulți artiști veniți la Paris și am putut beneficia de avantaje.”

“Atunci românii erau luați în brațe și sprijiniți. Acum imaginea României nu e tocmai glorioasă. E a celor care cântă prin metrou, a celor care te plimbă cu bicicleta pe lângă Turnul Eiffel.”

Dar viața nu a fost tocmai roz nici măcar cu sprijinul obținut de la stat. Așa că a fost nevoit să lucreze pentru a se întreține.

“Este îngrozitor de frumos să faci pe artistul, dar e greu să trăiești doar din artă.”

“Având prieteni sculptori care deja lucrau la restaurarea Luvrului, mi-am amintit de anii în care am pendulat între culoare și cioplitorie în România, și timp de 2 sau 3 ani am cioplit pe fațada Luvrului.

Scuptură de pe fațada Luvrului restaurată de Dorin Crețu/ foto: Octav Drăgan/ Cultura la dubă

Eram în curtea Piramidei și ciopleam, în afară de capiteluri și forme geometrice, ciopleam chiar figurile. Erau niște personaje pe care le-am sculptat integral.

Îmi aduc aminte cum se insera blocul. Făceam o mica gaură în sculptura care era stricată și se punea blocul de piatră pe care tu trebuia să cipolești, să completezi în forma existentă ceea ce lipsea.

Echipele de români și de francezi au terminat tronsonul de restaurat și au continuat în alte părți, însă eu m-am oprit și am hotărât să reîncerc să trăiesc din pictură.”

Dorin Crețu, Paris 2022/ foto: Octav Drăgan/ Cultura la dubă
Dorin Crețu, Paris 2022/ foto: Octav Drăgan/ Cultura la dubă

Chiar dacă la vremea respectivă nu era încântat că a fost nevoit să lucreze altundeva decât în atelierul său, acum ne arată cu mândrie personajele de pe fațada Luvrului cărora le-a redat viața.

Locuiește în nordul Parisului, pe Canalul Saint Martin, într-un duplex obținut tot de la statul francez. La un etaj este locuința, iar deasupra se află atelierul său.

Dorin Crețu, Paris 2022/ foto: Octav Drăgan/ Cultura la dubă

Chiar dacă nu e gratuit, ci presupune o reducere de aproximativ 50% din prețul chiriei, atelierul obținut prin concurs este în continuare un privilegiu, dată fiind concurența uriașă într-o capitală culturală precum Paris.

“În zona asta sunt foarte multe ateliere de artiști, unele date de Primăria Parisului, altele date de Ministerul Culturii, altele private.

Vii aici cu energia și cu dorința de a arăta ce faci, vrei să răstorni nori. Ceea ce e mai greu e să ai o continuitate, fiindcă viața la Paris nu e ieftină și te lovești de probleme materiale.”

Dorin Crețu a vândut de-a lungul carierei aproape 300 de lucrări și a expus la Paris, București, Londra sau Cracovia.

Pictură fără titlu/ Dorin Crețu/ Annart Gallery

În lucrările sale regăsim frecvent motivul vegetal, care ne întâmpină chiar la intrarea în apartamentul din Paris.

Pe pereți stau înrămate pagini din ierbarul mamei, din casa de la Brașov.

Dorin Crețu, Paris 2022/ foto: Octav Drăgan/ Cultura la dubă

„La început eram atras de ideea de a face pictură altfel. Și am dat cu nasul de un curent artistic francez – Supports/Surfaces.

Și am văzut că poți face pictură nu neapărat cu culori de ulei pe pânză. Se picta pe prelate, fașe militare, decupau lemn. În felul ăsta am reușit să dezvolt un fel de tehnică ce a fost apreciată. Una dintre lucrările făcute atunci a fost achiziționată de Fondul Național de Artă Contemporană din Franța.

Era o lucrare cu o stelă antică pe care am lipit benzi de dantelă, peste care am aruncat bitum. Iar dantela și bitumul făceau un fel de caligrafie care se potrivea perfect cu forma de stelă.

“Stela”, Dorin Crețu – lucrarea achiziționată de Fondul Național de Artă Contemporană din Franța

La un moment dat, de la excesul de pastă și de materie, am simțit nevoia să fac un fel de tabula rasa și să încerc să fac pictură cu absență de materie.

Ceea ce e un fel de experiență chimică nu foarte ușoară.

Am ajuns să lucrez cu niște rășini acrilice care îmi dădeau posibilitatea să realizez foarte multe transparențe și acele raporturi picturale, fără de care pictura nu poate să existe.

Și am dezvoltat timp de ani buni, având motivul floral și vegetal, această temă.

Pagini din ierbarul mamei/ Paris 2022/ foto: Octav Drăgan/ Cultura la dubă

Chiar dacă acum am în vedere un alt motiv – muntele – eu mă întorc la acea formă vegetală. Abia aștept să merg în tabără (nr. în județul Bistrița, România) și să desenez niște copaci, care probabil mai târziu o să mă hrănească să fac ceva de dimensiuni mai mari, cu aceeași temă vegetală.”

Forma vegetală e un fel de reflexie a existenței, un fel de fragilitate a vieții, dar și de vanitate, trăiește o clipă și după aia moare.”

Între timp, a devenit la fel de preocupat de motivul muntelui, fără să poate identifica originea acestui interes. Își amintește, totuși, că în adolescența de la Brașov era pasionat de fotografia de peisaj și a adunat acasă zeci de fotografii cu peisaje montane.

Muntele II, Dorin Crețu/ AnnArt Gallery

„Viziunea artistică se schimbă de-a lungul timpului, se adaugă, se îmbogățește. Sigur că păstrez tot timpul amintiri sau ceva de la care am pornit.

Muntele am zis că e un motiv suficient de plastic încât să pot să îl pun pe pânză, mă atrage această formă solidă pe care poți să o pui pe pânză, e un fel de soliditate solitară.”

Fără titlu, Dorin Crețu/ AnnArt Gallery

Dorin Crețu este un artist reprezentativ al generației ’80 din România și a revenit de câțiva ani și la București, unde a recăpătat atelierul din Strada Mendeleev, după o pauză de aproape 30 de ani. De asemenea, Muzeul Național de Artă Contemporană din București a cumpărat două dintre lucrările sale.

“Am fost achiziționat în urma unei expoziții pe care am avut-o la Mogoșoaia. Directorul de atunci al MNAC, Oroveanu, mi-a propus achiziționarea a două lucrări, lucru care m-a umplut de fericire.”

Merge la București aproape lunar și este reprezentat de AnnArt Gallery, alături de artiști de renume precum Sorin Ilfoveanu, Ștefan Câlția.

Ces sont les jours, Dorin Crețu/ AnnArt Gallery

Se bucură de reluarea legăturii artistice cu țara natală și speră să își câștige constant libertatea de a picta.

“Mă frământă degetele, îmi plac culorile, găsesc plăcere personală în ceea ce fac.”

“Suprafața poate să fie hârtie, pânză, bucată de lemn sau altceva. Dar toate plăcerile astea se plătesc într-un anumit fel. Viața de artist nu e simplă, fie că e la București, fie că e la Paris.

E un lux extraordinar să faci ce îți place, iar el trebuie cumva plătit.”

Pentru asta, la Paris lucrează uneori și ca designer de interior, în colaborare cu arhitecți francezi, asigurându-și astfel, partea financiară.

Este cetățean francez, dar și-a păstrat și cetățenia română.

“Vorbesc franceză, dar nu m-am debarasat de accentul estic și imediat sunt reperat. Iar eu spun natural că sunt român, locuiesc la Paris, sunt cetățean francez, dar sunt de origine română.”

“Însă statutul unui artist nu se oprește la frontiere. Vreau să cred că viziunea lui e mai largă, mai împinsă spre umanitate.

Dorin Crețu, Paris 2022/ foto: Octav Drăgan/ Cultura la dubă
Dorin Crețu, Paris 2022/ foto: Octav Drăgan/ Cultura la dubă

Acum orice artist poate să ia un avion și să plece oriunde, să vadă expoziții, să se impregneze cu locuri noi, apoi să se întoarcă. Nu mai ești nevoit să iei decizii importante de emigrație.”

“Artistul de azi e liber să își aleagă locul de creație. Arta este un fel de fluid, de flux, ea trebuie să se miște peste tot.”

Român sau francez, Dorin Crețu este artist, tată și un individ care luptă constant pentru pasiunea sa. Este recunoscător pentru șansa pe care a primit-o în 1990 și și-ar dori ca românii să recapete imaginea pe care o aveau pe atunci.

Poartă înrădăcinată eticheta de imigrant, iar asta îl motivează să evolueze.

“Mă forțez ca sentimentul de dezrădăcinare să nu existe și să mă vreau undeva suspendat între România și Franța.”

Dorin Crețu, Paris 2022/ foto: Octav Drăgan/ Cultura la dubă
Dorin Crețu, Paris 2022/ foto: Octav Drăgan/ Cultura la dubă

“Dar în același timp există un fel de sentiment a ceva care nu este pe deplin al tău, că ești un spectator permanent și nu un participant. Sunt stări de moment în care simt asta, dar sunt și clipe în care simt că Parisul îmi aparține.

Pe de altă parte, bariera culturală care apare uneori nu e neapărat ceva rău. Te motivează să arăți mereu ce poți și să fii mai bun.”

***Materialul face parte din seria “Săptămâna Franței”, un proiect Cultura la dubă susținut de BNP Paribas.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

2 thoughts on “Dorin Crețu, pictor româno-francez stabilit la Paris: “E un lux extraordinar să faci ce îți place, iar el trebuie cumva plătit.””

  1. Bună ziua,

    Am citit cu plăcere articolul dumneavoastră despre Dorin, bine scris și cu informații juste și reale.
    Il cunosc pe de Dorin de ani buni, de la începutul anuilor ’90 și am împărtășit împreună cu el și cu alți artiști români expatriați în Franța un număr de șantiere de restaurare monumente istorice, el a făcut altceva de douăzeci de ani, eu am continuat sculptura de restaurare, asta continuând întotdeauna creația personală, esențialmente picturală.
    Dacă un moment de curiozitate sau de interes poate să vă împingă puteți vizita site-ul meu dedicat creației plastice.
    Cu stimă,
    Nicolae Mocan
    http://www.mocan-nicolas.com

    1. Buna ziua Dl Mocan, va felicit pt activitate desi nu stiu pe ce santiere lucrati pt MH (pt ca si eu lucrez in domeniu), insa imi permit sa va exprim profunda mea stupoare ca “impingeti” interesul spre opera dvs de sub-creatie…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *