foto: Cultura la dubă
La o zi după ce UNATC a anunțat că se delimitează de declarațiile făcute de profesorul Puiu Șerban în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță, dar și că în urma acestora Comisia de Etică a universității s-a autosesizat, Puiu Șerban a trimis azi un comunicat de presă în care își cere scuze pentru afirmațiile făcute la Măruță.
De asemenea, a transmis că regretă implicarea rectorului Liviu Lucaci în acele povestiri.
Redăm mai jos textul complet:
“Analizând cu deplină sinceritate şi asumată responsabilitate cele afirmate în podcastul pamflet „Acasă La Măruţă”, am ajuns la concluzia că unele dintre afirmaţiile mele au fost total nepotrivite atât pentru mine, ca profesor, dar mai ales au creat un prejudiciu de imagine instituţiei în care m-am format şi pe care o slujesc de 25 de ani, prin urmare, consider că datorez scuze tuturor colegilor mei de o viaţă.
Un regret sincer însoţit de empatie adresez tuturor persoanelor care s-au simţit lezate de glumele mele neinspirate; lor le cer scuze în primul rând, asigurându-i că acele nefericite minute din emisiunea-pamflet nu mă reprezintă ca om şi ca profesor.
De asemenea, regret mult glumele pe tema că Liviu Lucaci m-ar fi încurajat să încep o relaţie cu actuala mea soţie, dar dintr-o proastă inspiraţie de moment nu m-am gândit că vor fi luate în serios.
Şi domnului rector Liviu Lucaci îi cer iertare pentru prejudiciul de imagine creat, cu atât mai mult cu cât acestea contravin acţiunilor sale ferme şi dovedite ca extrem de intransigente cu astfel de comportamente.
Iată de ce mă pun la dispoziţia Comisiei de Etică.
Șerban Puiu”
Între timp, filmulețul montat de studenți, în care era făcută selecția declarațiilor lui Puiu Șerban despre cum și-a cunoscut soția pe când el era preparator universitar, iar ea studentă, a fost șters de pe youtube din cauza revendicării drepturilor de autor de către Cătălin Măruță. Podcastul complet poate fi urmărit AICI.
Redăm mai jos transcrierea fragmentului principal:
“Cum făceam tinerii asistenți, care e mișto la tine la clasă…
Măruță: deci cam ce vorbesc asistenții universitari câteodată în cancelarie.
Puiu Șerban: Nu câteodată. Tot timpul. Dar a se nota, conferențiarii și profesorii nu mai vorbesc de așa ceva. Azi sunt conferențiar, nu mai vorbesc despre asta.
A venit la mine Liviu Lucaci, care acum este prof. univ. dr. și este rectorul universității și mi-a zis: bă, ai una bună rău de tot, blondă, la tine în clasă.
Zic „cine, mă?”
-„Aia, fii-sa lui Velniciuc, mă.”
-„Cine, mă, îngâmfata aia? Ia-ți-o, bă, ți-a transfer la tine în clasă. Dă-o…”
-“Bă, nu fi bou că arată super! E foarte tare!”
Și așa mi-a…dacă îi place lui Lucaci, ia să mă uit și eu un pic mai bine.”
Articolul complet despre cazul Puiu Șerban poate fi citit AICI.