De la inaugurarea care a avut loc pe 19 august 2021, Cinema Paradiso a devenit locul în care filmul îi aduce împreună pe locatarii blocurilor A și B de pe strada Gheorghe Pop Băseşti nr.23 din Timişoara.
Ideea primului cinematograf comunitar din România îi aparține actorului timișorean Romeo Ioan. Inițiatorul proiectului și-a dorit să creeze un punct de intersecție a celor două comunități din blocurile A și B, așa cum a declarat el pentru Best of Timișoara.
Deschiderea cinematografului, care se află în curtea comună a celor două blocuri, a fost marcată, pe lângă proiecția filmului care i-a inspirat numele, „Cinema Paradiso”, de o expoziție de portrete, PIPL, în tehnică acryl, în scara blocului A și de un concert al trupei timișorene V.A.G.
Actorul a început să pună în practică ideea cinematografului chiar de anul trecut, ca un experiment. Totul a început de la un zid, care i s-a părut că ar fi potrivit pentru proiectarea meciurilor de fotbal. De acolo și până la inaugurare cinematografului a fost nevoie de timp, muncă și ceva bani din propriul buzunar, așa cum a povestit Romeo Ioan pentru Adevărul.

Cinematograful va funcționa în fiecare sâmbătă, iar pe lângă bucuria artei cinematografice, Romeo Ioan le-a mai oferit vecinilor săi și o expoziție permanentă de tablouri în scara blocului A, semnată chiar de el.
Romeo Ioan este actor al Teatrului Național din Timișoara și a jucat în filme precum „Casa din copac” (2019), “Pisica verde” (2019) și “Contrabanda” (2020).
„Cinema Paradiso”, filmul care a dat numele primului cinematograf comunitar din România, este o dramă italiană lansată în 1988, scrisă și regizată de Giuseppe Tornatore. Producția a fost premiată, printre altele, la Golden Globes, Cannes, European Film Awards și Oscar.