La invitația primarului orașului Milano, Giuseppe Sala, tenorul italian Andrea Bocelli va susține un concert în Catedrala din Milano, închisă vizitatorilor din cauza crizei provocate de noul coronavirus.
Andreea Bocelli va cânta singur, în biserica goală, fiind acompaniat doar de organistul catedralei, Emanuele Vianelli. Concertul va avea loc duminică, 12 aprilie, de Paștele Catolic, la ora 19.00, ora Italiei (20.00 ora României) și va putea fi urmărit în direct pe canalul de youtube/andreabocelli.

Evenimentul poartă numele “Music for hope” și este dedicat întregii lumi.
“Cred în puterea unei rugăciuni spuse împreună.”
Andrea Bocelli
Andrea Bocelli a transmis într-un comunicat de presă:
“Cred în Paștele creștin, un simbol universal al renașterii pentru noi toți, de care avem cu adevărat nevoie acum, fie că suntem credincioși sau nu.
Datorită muzicii transmise online vom aduce împreună milioane de mâini împreunate și vom îmbrățișa inima rănită a pământului.
Generosul, curajosul și proactivul Milano va fi din nou, foarte curând, un model victorios, motorul renașterii la care sperăm cu toții.
Va fi o bucurie să fiu prezent în Dom, în timpul celebrării Paștelui, care evocă misterul nașterii și al renașterii.”
Printre lucrările pe care le va interpreta se numără și “Ave Maria” sau “Sancta Maria”. Pe lângă acest concert, Andrea Bocelli, prin fundația sa, sprijină spitalele din Italia în achiziția de materiale necesare personalului medical.