Ana Coman

Ana Coman: „Mi s-a spus: Ai o voce frumoasă, dar tu poți să cânți la foc de tabără. Mai mult nu prea.”

foto: Expirat

Muzica Anei Coman e impregnată de intimitate. Se simte că vine dintr-un loc sincer, dintr-un prea-plin de emoții. Ana Coman își expune în piesele ei trăirile personale, în toată intensitatea lor. Ca să reușească să facă asta, a trecut treptat de obstacole venite din interior sau exterior, având încredere în ceea ce are de transmis.

A prins curaj să cânte prin intermediul rubricii „Ana are cântec” din emisiunea lui Bogdan Șerban de la Radio Guerrilla. În septembrie 2019 lansa prima piesă compusă de ea, „Real Life” produsă de Alexei Țurcan (Travka).  Dan Minel Stoica (Jurjak / NoruNegru / Tourette Roulette) și Daniel Olteanu (Jurjak / El Negro) s-au alăturat la ulterior proiectului ei.

Acesta a crescut frumos și natural, cu lansarea mai multor single-uri, cel mai cunoscut fiind prima ei piesă în limba română, „Contratimp”. Au urmat concerte și participări la festivaluri, iar la începutul lui martie anul trecut Ana și-a lansat primul album, „9 Missed Calls”.

Am vorbit cu Ana despre câteva lucruri care ne vor ajuta să o cunoaștem, ca om și ca artist: cum a început, care e relația cu muzica, dorințe de viitor de pus în practică și frici din trecut învinse. Le puteți descoperi pe toate în interviul de mai jos.

Nu vreau să încep cu clasica întrebare: „Cine este Ana Coman?”. Dar spune-ne ce îți vine acum în minte despre tine. Poate fi orice, de la onomatopee la trei piese care te reprezintă acum.

Onomatopeea care m-ar reprezenta acum ar fi: „Offff”, lung așa, dar nu neapărat de tristețe. În momentul acesta sunt o varianta a mea care cere foarte mult de la ea și vrea să treacă prin pandemia asta cu bine și să-și reintre în normalul acela, pe care nu-l mai simte.

Cum a fost anul 2020 pentru tine? Noi ne-am văzut la Open Camp în Vaslui, ai mai avut alte concerte? Ai făcut live stream?

Livestream nu, dar am avut cumva norocul să cânt la mai multe festivaluri vara aceasta. Nu pot să spun că am dus lipsă de cântări. În vară și toamnă am tot fost pe scenă. E ciudat, ești obișnuit ca publicul să fie acolo în fața ta, să se miște. Nu să stea la trei metri de tine și să-i vezi cum se mișcă pe scaun pentru că nu se pot ridica.

Mai ciudat decât asta a fost statul acasă propriu-zis. Lunile acelea în care chiar nu s-a cântat, noi nu aveam cum să facem live stream pentru că nu aveam voie să ne deplasăm unul spre celălalt.

Ai reușit să scrii în perioada asta?

Ooo, da! Cât am stat închisă în casă scriam zilnic. Îmi veneau toate ideile în cap, a doua zi nu-mi mai plăcea absolut nimic, desigur. Dar am scris foarte mult. Una dintre ele chiar a ajuns să fie piesa „Cum ești?” pe care am lansat-o în noiembrie anul trecut.

Le tot trimiteam colegilor de trupă să vadă dacă le place și lor, să începem să lucrăm ceva. Asta până prin august-septembrie când m-am cam lăsat. Scrisesem foarte mult, simțeam că nu mi se mai întâmpla nimic.

Despre ce aș mai putea să scriu? Despre pandemie a scris toată lumea. Nu mai ieșeam din casă atât de des încât să pot să scriu despre chestii din jurul meu și am lăsat-o așa.

Ana Coman/ foto: Expirat

Atunci înseamnă că urmează piese noi?

Da! Urmează o piesă nouă foarte curând care se va numi  „ÎnCerc”, chiar astăzi mi-a venit numele. E compusă în timpul lockdown-ului prima strofă. Apoi acum vreo lună am început iar să simt ceva și am continuat. M-am văzut cu colegii mei și a ieșit ceva foarte fain.

Deci ești genul de artist care revine asupra unor lucruri neterminate?

Da, nu le las. Dacă e ceva ce știu că mi-a plăcut foarte mult să compun și-mi aduc aminte după luni întregi revin și compun pe baza respectivă. Dacă știu eu că-mi place și trebuie să existe piesa aia sau are niște versuri în care mă regăsesc, trebuie neapărat să iasă la suprafață.

Cum te raportezi acum, la un an de la lansare, la „9 missed calls”?

Am avut ultimul concert din Expirat înainte să se închidă toate cele în martie anul trecut. A fost fix concertul de lansare de album și exista șansa ca exact în ziua aia să ne închidă. Din fericire nu s-a întâmplat. Aș fi ratat cel mai frumos concert.

A fost cel mai frumos moment pe care l-am trăit pe scenă. L-am tot cântat pe la festivaluri,dar urma să am și un turneu de promovare al lui prin aprilie-mai anul trecut. De asta îmi pare foarte rău, că nu am apucat să-l promovez cum trebuie. Îl simt cumva ca nou. Sunt foarte multe piese de pe el pe care lumea nu le știe.

Când le cântam în concerte unii oameni spuneau: „Aaa, super! Piesă nouă.”, dar nu era piesă nouă.

Chiar, în principiu, au prins piesele în română, nu?

Da.

Tu ai început întâi să compui în română sau în engleză?

Am început în engleză. Mi se părea că dacă aș scrie în română s-ar duce în zona aceea de penibil. Știi cum sunt foarte multe piese, „Te iubesc, dragostea mea, hai să fim împreună”.

Îmi era frică că dacă mă apuc să scriu în română mă voi duce în zona aceea.

În engleză e foarte ușor. Parcă se leagă totul altfel. Chiar dacă nu ești nativ, nu contează dacă zici de trei ori „Te iubesc” pe refren că nu sună la fel cum ar suna în română. Și mă bazam pe chestia asta. Îmi era foarte ușor s-o fac.

După, la un moment dat m-am îndrăgostit. Am ajuns acasă într-o seară și m-a lovit… am început să scriu. Am încercat să scriu în engleză, nu mi-a ieșit.

Simțeam nevoia să fiu poetică, nu-mi ieșea nimic în engleză. Și am scris în română și nu era nimic lame. Era natural și era fix ce voiam să transmit. Și așa a ieșit „Contratimp”. E prima piesă scrisă în română vreodată.

Cum ai început, de fapt, să compui piese?

Prin clasa a 12-a zdrăngăneam la chitară cover-uri de pe Youtube și ascultam tot felul de fete care aveau 1000 de vizualizări și cântau propria piesă la chitară. Mai luam câte ceva de la fiecare și încercam să scriu propriile piese.

Acum nici nu mai știu ce era acolo, probabil nu ceva prea bun, dar era un început. După am început să le arăt oamenilor. Nu aveam încredere deloc că e okay ce fac. Și la un moment dat cineva mi-a zis:  ”Tu chiar ai talent, mai scrie.”. Și m-am ținut, am avut încredere.

Și de la a scrie piese la a le înregistra și a ieși cu ele în lume, care a fost procesul?

Pentru că lucrez la Guerrilla, Bogdan Șerban a văzut pe Facebook-ul meu că mai puneam niște cover-uri. S-a uitat la vreo două și mi-a propus să facem o rubrică care să se numească „Ana are cântec”, unde să cânt o dată pe săptămână un cover.

Am ajuns să facem asta și mi-a scris într-o dimineață Răzvan Patachi, care e iubitor al industriei și promovează foarte mult artiștii că „Uite știu eu un loc unde ai putea să ai primul tău concert. Dacă vrei, se rezolvă.”.

Așa a început: cu mine și cu chitara în fața a 15 prieteni, în Londonhome.

Cum a fost acea primă experiență?

A fost horror. Eu mai cântasem, am fost în cor foarte mult timp. Dar erau foarte mulți oameni în jurul meu, cântam ca un tot. Acum chiar dacă erau doar prieteni, eram eu în fața lor cu un microfon.

Ana Coman/ foto: Gilda Comârzan

Se uitau țintă la mine, simțeam că nu am voie să dau greș. Îmi tremurau mâinile, îmi tremura vocea, din două în două piese spuneam că am emoții. Nu-mi aduc aminte mai nimic și totuși am cântat cam o oră și jumătate.

Apoi nu ai mai fost singură pe scenă. Ai trupa în spate. Cum i-ai găsit, cine sunt?

E funny story. Acum doi ani mi-a scris pe Facebook Daniel Olteanu, care e toboșar și producător la Jurjak: „Hai să-ți produc o piesă, că-mi place vocea ta.”. Eu nu știam cine e. M-am dus la ei la studio, era acolo și Minel care urma să-mi fie coleg de trupă.

Mi-a arătat piesa, am cântat ceva, am stabilit cum o facem și am înregistrat. Eu simțeam nevoia să-mi fac o trupă și căutam oameni. L-am întrebat pe Daniel dacă voia să cânte la tobe măcar pentru un concert, să văd și eu cum este să am toboșar.

A zis: „Bine, pentru un concert da, dar sunt cam ocupat. Și pentru un concert nu se poate doar cu tobe, trebuie să luăm și chitară sau clape. Și uite e Minel aici, întreabă-l dacă se bagă.”. L-am întrebat, a fost de acord.

Am început să facem repetiții, am avut primul concert în Expirat. Totul extraordinar, mi se părea că toate piesele sună cum ar trebui să sune. După, am plâns foarte mult pentru că ei îmi spuseseră că e one time thing.

Mi se părea că e formula ideală, că n-o să mai găsesc alți oameni la fel de talentați. Doar că după s-a mai ivit un concert și ei au fost disponibili și tot așa până când n-au mai plecat deloc. Și Daniel continuă să-mi producă toate piesele pe care le fac.

Hai să ne întoarcem puțin în timp. Care a fost relația ta cu muzica în copilărie? Când erai mică te visai cântând?

Când aveam 4 ani m-a dus mama la cor și am rămas până la 18. Îmi plăcea enorm. De-abia așteptam să se facă sâmbătă dimineață când aveam repetiții. Acolo toată lumea trebuie să fie o singură voce. Nu poți să ieși în evidență, nu ai voie.

Dar mereu mi-am dorit să fac eu ceva singură. Îmi doream să fiu în lumina reflectoarelor, dar mi se părea că nu am vocea destul de bună, că nu se va putea.

Am încercat să particip și la concursuri, la  „Românii au talent”, „Vocea României” și „X Factor”. Mi s-a spus de fiecare dată: „Ai o voce frumoasă, dar tu poți să cânți la foc de tabără. Mai mult nu prea, trebuie să faci foarte mult canto ca să poți să cânți pe scenă.”

Și m-am descurajat. Dar iată că n-a fost așa până la urmă și că nu toată lumea trebuie să aibă vocea aceea foarte puternică care să rupă pereții ca să poată să transmită ceva mai departe oamenilor.

Ai crescut într-o casă în care se asculta multă muzică? Ce fel de muzică?

Nu pot să spun că era o casă în care muzica era pe primul plan. Ai mei ascultau foarte mult radio, mai ales Europa FM, când eram mică. Îmi plăceau foarte mult piesele din anii ‘70, ‘80. Îi întrebam mereu din ce an e o piesă și cum se numește.

Aveam casete cu A.S.I.A, clasicul copil născut în ‘95 care avea casete cu toți cei care erau cool atunci. Cam asta era muzica când eram copil.

După, ajungând la cor am fost înconjurată foarte mult de muzică clasică. Cam acolo era lumea mea. Am descoperit foarte târziu genul de muzică pe care-l cânt acum. În clasa a XI-a am descoperit că există și altceva în afară de mainstream.

Ascultând doar radiouri comerciale până atunci, mi se părea că nu există altceva. Când am descoperit niște melodii mai underground nu înțelegeam de ce nu sunt faimoase, de ce nu le ascultă toată lumea.

Care ar fi artiștii care au avut un impact puternic asupra ta, care te-au influențat?

În clasa a IX-a a fost Coldplay. Aveam toate albumele pe Youtube, le ascultam zilnic. Știam versurile de la fiecare melodie și nu exagerez. Făceam teste online cu versuri de la Coldplay. Și acum cred că trupa care îmi dă cel mai frumos vibe și care mă influențează cel mai mult este Manchester Orchestra.

De când am descoperit trupa asta, când scriu lucruri tind să mai iau mici părți de la ei din piese. Fără să-mi dau seama, natural.

Exact asta era următoarea întrebare, ce asculți tu acum?

Pe ei îi ascult foarte mult. Și multă muzică românească din zona alternativă. În playlist-ul meu zilnic e Firma, Coma, NoruNegru, de care sunt îndrăgostită, trupa în care e și colegul meu, Minel.

Ana Coman și colegii de trupă/ foto: Expirat

Simți o diferență între Ana Coman – persoana cu care vorbesc eu acum și Ana Coman – numele, artista?

Nu mi-a mai pus nimeni întrebarea asta. Iar răspunsul e nu.

Tot ce scriu este absolut sincer. Eu scriu exact din ce simt și ce trăiesc. Asta mă ajută pe mine foarte mult să mă descarc și când îmi cânt piesele parcă dau o parte din durere.

Dar într-adevăr, sunt într-un punct în care foarte multe piese ale mele sunt de dragoste. E un sentiment care predomină în viața mea, îndrăgosteala, nevoia de alții.

Ana Coman și om la lună

Sunt și lucruri pe care nu am apucat să le pun în piese, poate nu am curaj sau nu am găsit cum să fac asta. Chestii care nu au legătură cu partea amoroasă, chestii care au legătură doar cu mine și cum mă raportez eu la mine. Și la un moment dat vreau să fac și asta. Vreau să dau și o altă parte din mine. Sunt absolut sigură că o voi face când voi fi pregătită.

Dacă privim într-un viitor îndepărtat, ce-ți dorești pentru tine ca artist?

Pentru mine contează foarte mult concertele live. Vreau să cânt cât mai mult, peste tot. Dacă aș putea să fac doar asta, aș face doar asta. Mai sper să nu vină o zi în care să zic că a fost doar o perioadă și s-a încheiat.

Eu sper din tot sufletul să rămână inspirația acolo și să rămână cântatul. Îl simt, e parte din mine și mă bucur sincer că și alții simt ce scriu. Probabil dacă scriam doar pentru mine și nu rezona, m-aș fi lăsat. Dar văzând că și alți oameni se regăsesc, parcă îmi dă un imbold de a continua.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *