Skip to content

Alexandra Badea a primit Premiul Academiei Franceze pentru Teatru

Alexandra Badea, dramaturg și regizoare de teatru și film, a primit Premiul Academiei Franceze pentru Teatru, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Paris. Artista este stabilită în capitala Franței de peste 20 de ani, dar montează spectacole atât în Franța, cât și în România și alte țări.

Remarcabil este că premiul a fost acordat pentru întreaga sa operă, la doar 43 de ani.

“Academia Franceză acordă Premiul pentru Teatru întregii opere dramaturgice semnate de doamna Alexandra Badea. Dramaturg și romancier de origine română, Alexandra Badea locuiește în Franța din 2003 și scrie în franceză din 2008. Impactul pe care căderea regimului Ceaușescu l-a avut asupra micuței Alexandra și ceea ce a experimentat plecând din țară, ca tânără femeie, care a primit naționalitatea franceză în 2013, dar și faptul că a descoperit că fenomenul migrației în țara libertății nu e așa cum și-a imaginat ea, ei bine, toate acestea, au îmbogățit opera ei dramaturgică și cea de regizoare. Între 2008 și 2021, opera ei a subliniat punctele sensibile ale istoriei Franței coloniale.”, este un fragment din motivația citită de juriu în cadrul ceremoniei.

Alexandra Badea este născută și crescută la București, iar pasiunea pentru scris și-a descoperit-o la maturitate, după ce în școala românească i s-a spus că nu are talent la scris. Cultura la dubă a vizitat-o la Paris și v-a spus povestea ei, pe larg, AICI.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *