Actorii Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB), alături de personalul care deserveşte scena din toate sectoarele teatrului, vor organiza marţi, 10 februarie, la ora 14.30, în faţa TNB, protest paşnic faţă de aplicarea unui program pilot primit de la Ministerul Culturii, o directivă a Curții de Conturi.
Ministerul Culturii a publicat inițial un document cu instrucțiuni care vor norma orele de lucru ale artiștilor din instituțiile publice la 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, fiind admise excepții și o distribuire inegală a timpului lucrat, în funcție de specificul stagiunii. Documentul a stârnit critici puternice din partea artiștilor, iar ministerul a revenit a doua zi cu noi precizări, spunând că normarea va fi obligatorie doar în instituțiile de spectacol din subordinea Ministerului Culturii, nu și în cele ale primăriilor/ consiliilor județene.
Cel de-al doilea comunicat are în continuare ambiguități în formulare. Pe de o parte spune că instrucțiunile sunt doar un îndrumar, apoi spune că au caracter obligatoriu.
- “Aceste instrucțiuni sunt propuneri și modele și reprezintă un îndrumar pentru instituții.“
- “Instrucțiunile au caracter obligatoriu pentru instituțiile subordonate Ministerului Culturii și caracter facultativ pentru celelalte instituții de spectacole.”
Apoi, după ce transmite că instrucțiunile sunt obligatorii pentru instituțiile subordonate ministerului, același minister lasă de înțeles că e vorba despre un proiect pilot, iar după analizarea rezultatelor pe câteva studii de caz, normarea ar putea deveni obligatorie și pentru celelalte instituții, gestionate de primării.
“Pentru cele din subordinea administrațiilor publice locale obligativitatea intervine după ajustările care se impun în urma evaluării rezultatelor studiilor de caz. Evident, aceste măsuri pot fi aplicate, voluntar, de către autoritățile/instituțiile publice locale, de pe acum.” – susține un specialist al grupului de lucru în comunicatul ministerului.
Din comunicatul actorilor TNB reiese că “programul pilot le-a fost adus la cunoştinţă prin Circulara nr. 766/03.02.2026 – Instrucţiuni privind organizarea unitară şi evidenţa timpului de muncă pentru personalul de execuţie din instituţiile publice de spectacol sau concert,
Atât actorii, cât şi ceilalţi angajați în departamentele tehnic și productie ai TNB protestează faţă de faptul că această Circulară transforma munca de creație nenormată în domeniul artistic în muncă de birou si conţine anexe prin care sunt obligaţi să raporteze zilnic , în scris, activitatea amănunţită pentru orele de lucru.
„Considerăm că acest proiect ucide creativitatea în cultură şi îi transformă pe artişti în «scriitori de rapoarte zilnice», iar pe directorul artistic sau pe manager – în «raportorul» nostru, al tuturor. Munca artistului nu poate fi normată în 8 ore pe zi, munca lui nu este doar pe scenă, este şi cu sine – începând în zori şi terminându-se noaptea -, timp de 10 luni pe an, 6 zile pe săptămână”, iar o ora in scena presupune un consum emoțional greu de cuantificat”, spun actorii TNB.
„Din aceste motive, marţi, 10 februarie a.c., la ora 14.30, vom protesta paşnic în faţa teatrului nostru, pentru ca acest program pilot să nu fie aplicat. Sunt invitaţi şi colegi de la alte teatre să susţină neaplicarea acestui program”, anunţă actorii Naţionalului bucureştean.”
Lor li se vor alătura și actori de la alte teatre, după cum unii dintre ei au anunțat public pe social media.
***
Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

