Ministerul Culturii a transmis lista cinematografelor din țară care participă la Ziua Cinematografelor, primul eveniment de acest gen organizat până acum în țara noastră, pe 10 septembrie 2022.
Ziua presupune reduceri consistente la prețurile biletelor la cinema, precum și evenimente organizate în muzee și teatre, după cum Cultura la dubă a anunțat AICI.
Inițiativa aparține Asociației Operatorilor de Cinema și este realizată în parteneriat cu Ministerul Culturii.
Situația sălilor de cinema este îngrijorătoare în țara noastră. Înainte de 1990 existau 450 de cinematografe, iar în prezent mai sunt 90 de cinematografe funcționale, iar în numeroase orașe mici și mai ales în mediul rural, românii nu au acces la vreo sală de proiecții.
În aceste condiții, pe lista cinematografelor participante la Ziua Cinematografelor nu se regăsesc foarte multe săli. Iată, totuși, care sunt acestea:
- CINEMA CITY din Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, București-AFI Cotroceni, București-Mega Mall, București-ParkLake, București-Sun Plaza, Buzău, Cluj Iulius Mall, Cluj VIVO!, Constanța City Park, Constanța VIVO!, Deva, Galați, Iași, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești AFI, Ploiești Shopping City, Râmnicu Vâlcea, Severin Shopping City, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara Iulius Mall, Timișoara Shopping City – prețuri de la 8 lei
- Happy Cinema din Alexandria, Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, București, Buzău, Focșani, Vaslui – prețuri de la 8 lei
- Csiki Mozi Miercurea Ciuc – prețuri de la 8 lei
- Cinematografele active în rețeaua RADEF România Film: Europa București, Patria Craiova, Arta Sibiu, Florin Piersic Cluj Napoca, Sergiu Nicolaescu Târgu Jiu și Cinema-Mon Amour din Piatra Neamț – preț fix de 8 lei/bilet.

