21 de ani de TIFF. Tudor Giurgiu, președintele festivalului: “Bucuria cea mai mare ar fi să văd că vin la fel de mulți oameni ca înainte.”

foto: TIFF

Azi debutează cea de-a 21-a ediție a Transilvania International Film Festival – TIFF, cel mai important festival de film din România, care i-a adus Clujului titlul UNESCO de “Oraș al Filmului”.

După doi ani de restricții impuse de pandemie, aceasta va fi ediția revenirii la normalitate, cu capacitate maximă permisă.

Tudor Giurgiu, președintele TIFF, regizor și producător de film, vorbește într-un interviu pentru Cultura la dubă despre particularitățile festivalului de anul acesta, despre relația dificilă cu Ministerul Culturii, în vederea obținerii finanțării anuale, dar și despre impactul TIFF în industria cinematografică.

Dincolo de succesul la public, TIFF este și principalul eveniment susținător al tinerilor cineaști români, iar aceast sprijin trebuie să crească în viitor, spune Tudor Giurgiu.

Nu ratați mai jos și recomandările sale, filmele de neratat la TIFF 2022.

***

Tudor, în primul rând te rog să ne spui ce va avea special TIFF anul acesta?

Sincer, nu știu ce va avea special, dar este clar prima ediție în care revenim la normal, după doi ani foarte ciudați. O să avem capacitate maximă la săli, în aer liber.

Nu va fi diferită față de edițiile de dinainte de 2020. Pentru mine, bucuria cea mai mare ar fi să văd că vin oameni la fel de mulți ca înainte.

Uite, în sălile de cinema, exceptând poate Top Gun și alte două filme, numărul de spectatori e mic.

Crezi că după pandemie ne-am pierdut obiceiul de a merge la cinema?

Da, eu cred că tot comportamentul nostru de consum. Curieratul, de exemplu, în continuare merge foarte bine.

Cred că influența platformelor de streaming e deja covârșitoare și o să fie tot mai mare.

Oamenii vor descoperi că pot să vadă filmele și acasă. De aceea cred că rolul festivalurilor va crește pentru că va fi acea întâlnire, o dată pe an, când e sărbătoare.

Te bucuri să socializezi, să îți revezi prietenii și să te uiți la filme alături de 1000-2000 de oameni.

Festivalul va fi locul de bază, mai ales pentru tipul de filme pe care noi le arătăm.

Sigur, avem și comedii, filme de public, dar sunt și filme îndrăznețe, provocatoare, pe care nu le găsești cu ușurință pe platformele de streaming.

TIFF 2020/ foto: Marius Mariș

Din punct de vedere al programului festivalului, ce iese în evidență anul acesta?

A fost ideea lui Mihai Chirilov să facem încă o secțiune competitivă pentru filmele documentare. Practic, secțiunea noastră What’s up doc, care era o secțiune necompetitivă, am transformat-o într-o secțiune cu premii, destinată regizorilor aflați la primul sau al doilea film.

Cred că a găsit multe documentare mișto, în fiecare an oferta de filme e atât de variată și bună, încât e foarte ușor că ai de unde alege, pe de altă parte e greu să justifici alegerile și să ai un concept curatorial bine stabilit.

Secțiunea asta de documentare cred că va fi foarte apreciată de public.

Avem și retrospectivă Krzysztof Kieślowski, la care țin foarte mult, care iar cred că va fi de interes pentru public, după ce am avut și Bergman acum câțiva ani.

Krzysztof Kieślowski

Sunt și două secțiuni noi pentru filme israeliene și poloneze, iar două cinematografii care constant au filme bune.

Cum ți-ai dori să evolueze TIFF în viitor, ce ați putea face mai mult pentru dezvoltarea festivalului, care e deja foarte mare?

Ca marime nu putem face mai mult, fiindcă și orașul are limita lui. Putem rafina categoriile.

Ce mi-aș dori ar fi să creăm o punte cu Școala de Arte Vizuale din Cluj, foarte apreciată în străinătate. Sunt mulți artiști vizuali din Cluj și nu numai, care fac experiemente în zona de cinema.

Cred că în viitor TIFF ar trebui să se deschidă și spre zona asta de instalații și experiment, după cum probabil că ar trebui să facem mai mult în direcția susținerii financiare a unor tinere talente.

Rolul unui festival nu e doar în a arăta filme, ci cred că festivalurile vor fi tot mai mult nu doar rampe de lansare, ci și susținători, acompaniatori ai unor talente care sunt la început de drum.

Festivalurile pot aduna sponsorizări, pot găsit bani pe piață pentru a ajuta acești tineri să-și facă primele filme.

Nu înseamnă că TIFF trebuie să devină producător sau coproducător, ci să ajute niște oameni care sunt într-un proces complicat.

De câțiva ani ați investit și în latura educațională și mulți oameni din industrie cu care am vorbit argumentau că absența românilor din sălile de cinema la filmele de artă are legătură cu educația cinematografică inexistentă în școli.

Mai exact, ce face TIFF în această privință?

Până acum făceam EducaTIFF ca proiect principal de educație cinematografică, ca un proiect care se întâmpla pe durata festivalului. Dar ne-am dat seama că nu e destul și colegele mele care se ocupă de EducaTIFF au reușit să convingă conducerea Liceului Gheorghe Șincai din Cluj în a încerca să avem un proiect pilot de educație cinematografică pe un an de zile.

Un fel de opțional care să se întâmple în liceu.

Sigur că e o idee bună, sper să și funcționeze, dar noi nu putem face mai mult.

Felul în care ne uităm la filme, și nu doar la filme, felul în care judecăm mass-media, în care discernem fake news, toate lucrurile astea trebuie insuflate copiilor de mici și asta nu poate să facă un festival, care are puteri limitate.

Trebuie să fie parte dintr-o gândire integrată a Ministerului Educației.

Din păcate, e atât de complicat să discuți, miniștrii Educației se schimbă ca la Cultură, la un an sau doi, vin alți secretari de stat, reiei mereu aceleași discuții.

Cred că asta nu se va schimba până când nu va fi cineva, un lider politic, pentru că România încă funcționează pe sindromul “tătucului”, care să spună „trebuie să faceți asta”.

Tudor Giurgiu/ foto: facebook

La nivel personal, simți că în toți acești ani de organizare a festivalului, ai pierdut ceva pe celelalte paliere, că nu ți-ai dedicat suficient de mult timp filmelor pe care ai fi vrut să le faci?

Da, asta e clar, practic tot anul se structurează în funcție de perioada festivalului, de pregătire.

E câteodată frustrant. Poate aș fi putut să fac mai multe filme ca regizor, poate aș fi putut să produc mai mult.

Anul acesta am reușit să filmez la filmul meu în februarie și am fost cam absent din organizarea TIFF cam trei luni. Faptul că am reușit asta, datorită unor colegi care se descurcă, însemnă că poate măcar acum, pe ultima sută de metri, mi-ar plăcea să mă dedic mai mult proiectelor de film, pentru că sunt multe și aș vrea să recuperez puțin.

Dar nu e un regret major, pentru că în egală măsură știu că TIFF e o construcție solidă și an de an bucuriile pe care ți le dă festivalul sunt de neegalat.

Ai putea să zici care este cea mai mare satisfacție pe care ai avut-o la TIFF în toți acești ani?

Nu știu dacă a fost una. Sunt crâmpeie de satisfacție.

E întâlnirea asta cu oameni necunoscuți care îți spun „mulțumesc”. Mi s-a întâmplat recent, într-o cafenea din Cluj, mi-a spus cineva „mulțumesc pentru că faceți festivalul”.

Apoi, copiii care vin la EducaTIFF.

Să vezi o sală de 900 de locuri cu copii care vibrează, asta e ceva ce nu poate fi comparat cu nimic.

Și sunt diverse categorii de public, de toate vârstele. E extraordinar că am reușit să aducem o diversitate atât de mare de oameni interesați de filmele și de activitățile noastre.

Ca să rezum, e această legătură cu publicul. Până la urmă, TIFF e, în esență, un festival unde publicul vine, sunt proiecții sold-out.

TIFF
TIFF/ foto: Nicu Cherciu

A fost așa de la primele ediții? Un festival pentru public sau mai degrabă o întâlnire pentru cei din breaslă?

Încă de la prima ediție, țin minte, oamenii nu știau la ce să se aștepte, publicul era destul de precaut. Sigur că au venit în număr mare pentru că e vorba de Cluj, motorul principal, de când eram copii, erau cozi la filme.

Publicul a venit cu noi de la prima ediție, apoi când festivalul a crescut, au început să vină tot mai mulți și din București, am deschis și către breasla din străinătate.

În ceea ce privește breasla voastră, simți că festivalul are un impact creativ, la nivel profesional, e un loc unde se leagă colaborări?

Eu cred că festivalul, dincolo de networking și petreceri, îți dă ocazia să te întâlnești cu oameni cu care poate nu ai schimbat vorbe înainte.

Apoi, trecând de un număr mare de căsătorii, relații începute acolo, sunt și multe cazuri de oameni care s-au cunoscut acolo și au început să lucreze împreună.

Țin minte că Nae Caranfil l-a cunoscut la TIFF pe Michael Fitzgerald, producătorul de la Closer to the Moon. Sunt convins că se întâmplă lucruri de genul ăsta și la nivel micro în breaslă.

Orice festival cu profilul TIFF-ului te conduce acolo, să fii deschis și să împărtășești experiențe cu alții.

tiff
Piața Unirii, TIFF

Cluj-Napoca a fost primit titlul UNESCO de „Oraș al Filmului”, după ce ați depus un dosar, împreună cu Primăria Clujului. Ce beneficii aduce asta, mai exact?

Deocamdată singurul beneficiu este că, fiind incluși în această rețea, am intrat în legătură cu celelalte orașe, există un site, o zonă deschisă membrilor, unde schimbăm idei, experiențe, proiecte care au funcționat.

Există o comunicare foarte concretă și aplicată între orașele care au același titlu.

Sigur, e o etichetă care dă bine pentru oraș, dar la modul cel mai practic pe noi ne ajută să știm ce au făcut și alte orașe.

În ceea ce privește finanțările de la autoritățile locale și centrale, au revenit bugetele la sumele anterioare pandemiei?

Aici e o situație neplăcută pentru că noi am înțeles în pandemie că am avut finanțări reduse, deși am fost singurul festival din țară care a făcut două ediții la rând în format fizic.

Dar pentru conducerea de la minister, cel puțin cea care a fost până în toamnă, lucrul ăsta nu a contat. În proiectul de buget TIFF-ul a fost prevăzut cu aceeași finanțare. Actualul ministru a găsit o soluție să mai suplimenteze, dar, practic, față de toți anii de după 2010, cred că am scăzut cu în jur de 15-20% din alocarea de la minister.

E neplăcut să vezi că după 20 de ani, având suficiente argumente că suntem un eveniment important, ai tot timpul sentimentul că dai examen, e foarte penibil.

Parcă tot timpul te căciulești la cineva. Pentru mine e degradant și umilitor, an de an să te duci să explici, se mai schimbă ministrul, vine altul.

Toate alocările astea, de fapt, nici nu știi cine le face. Probabil niște funcționari. Se taie din pix fără nicio rațiune, eu nu mai înțeleg nimic.

De aia încercăm să facem cât mai bine pe partea privată, să aducem cât mai mulți sponsori.

Dar rămâne tipul ăsta de tratament umilitor de la minister, eu nu îl înțeleg.

Dacă am fi un festival la a 3-a ediție, înțeleg, dar în 20 de ani cred că am făcut suficiente și pentru țară și pentru breaslă.

Și în încheiere, ce recomandări ai pentru public, ce să nu rateze anul acesta la TIFF?

E un cine-concert, am văzut niște fragmente din el și m-a cucerit. Se cheamă Moonwalk One. E inspirat din povestea celor de la Apollo 11, iar acompaniamentul e făcut de un trio francez – Invaders.

Apoi filmul de la Bonțida de duminică seara – Everyting, everywhere, all at once. Mulți mi-au spus că e foarte bun, eu nu l-am văzut, dar abia aștept.

Și Call Jane, filmul cu care deschidem, pe care l-am văzut și mi-a plăcut. Și documentarul Navalny, despre Alexei Navalny, premiat la Sundance, film care cumva ne poate ajuta să înțelegem mai mult despre ce se întâmplă în conflictul din Ucraina și despre regimul Putin și modul în care își anihilează adversarii.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *