Skip to content

“The Irishman” – marele pierzător la Globurile de Aur 2020. Lista completă a câștigătorilor.

Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA) a desemnat câștigătorii Globurilor de Aur 2020, iar premiile au fost înmânate aseară, în cadrul unei gale de la care nu au lipsit unele dintre cele mai importante nume de la Hollywood: Martin Scorsese, Al Pacino, Robert De Niro, Quentin Tarantino, Leonardo DiCaprio, Meryl Streep, Helen Mirren sau Tom Hanks.

Filmul „1917”, regizat de Sam Mendes a fost surpriza serii, primind cele mai importante premii – Cel mai bun film – dramă și Cel mai bun regizor, în timp ce filmul lui Tarantino, „Once Upon a Time… in Hollywood”, a fost desemnat câștigător la alte două categorii importante – Cel mai bun scenariu și Cel mai bun film comedie/musical.

În schimb, probabil cel mai așteptat film al anului trecut, “The Irishman”, al lui Martin Scorsese, a avut 5 nominalizări (la Cel mai bun film – dramă, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu și două nominalizări la Cel mai bun actor în rol secundar: Al Pacino și Joe Pesci) și nu a primit niciun premiu, fiind considerat de presa de specialitate marele pierzător al serii. De asemenea, mai mulți critici au susținut că absența filmului lui Scorsese de pe lista câștigătorilor ar fi, de fapt, o lovitură către Netflix, producătorul filmului.

Joaquin Phoenix a primit premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul din “Joker” și, la fel ca mulți alți premianți, s-a folosit de momentul speechului pentru a transmite un mesaj cu tentă politică și civică. Cunoscut vegetarian și activist pentru drepturile animalelor, acesta le-a transmis colegilor de breaslă că nu este suficient să transmită mesaje de susținere și să facă donații către Australia, ci ar trebui să mai renunțe la avioanele private atunci când există și alte soluții mai puțin dăunătoare mediului pentru a călători.

Joaquin Phoenix Wins Best Actor in a Motion Picture, Drama – 2020 Golden Globes

Best Actor in a Motion Picture, Drama goes to Joaquin Phoenix for "Joker" at The Golden Globes.

Publicată de NBC pe Duminică, 5 ianuarie 2020

Discursul său a fost contrar cererii gazdei evenimentului, Ricky Gervais, care, în speechul său acid de la începutul galei, le-a cerut colegilor de la Hollywood să nu se mai folosească de ocazia de a urca pe scenă pentru a transmite mesaje politice, fiindcă habar nu au ce se întâmplă în lumea reală și fiindcă ar fi petrecut mai puțin timp la școală decât Greta Thunberg.

De altfel, glumele sale dure nu au fost primite foarte bine de unii dintre invitați, fiind evidentă reacția de dezgust a lui Tom Hanks.

Ricky Gervais' Monologue – 2020 Golden Globes

Ricky Gervais kicks off The Golden Globes.

Publicată de NBC pe Duminică, 5 ianuarie 2020

Lista completă a câştigătorilor:

Cel mai bun film – dramă

„The Two Popes” (Netflix)
„1917” (Universal)
„The Irishman” (Netflix)
„Joker” (Warner Bros.)
„Marriage Story” (Netflix)

Cel mai bun film – comedie/musical

„Dolemite Is My Name” (Netflix)
„Jojo Rabbit” (Fox Searchlight)
„Knives Out” (Lionsgate)
„Once Upon a Time… in Hollywood” (Sony)
„Rocketman” (Paramount)

Cea mai bună actriţă într-un film – dramă

Cynthia Erivo, „Harriet”
Scarlett Johansson, „Marriage Story”
Saoirse Ronan, „Little Women”
Charlize Theron, „Bombshell”
Renée Zellweger, „Judy”

Cel mai bun actor într-un film – dramă

Christian Bale, „Ford v Ferrari”
Antonio Banderas, „Dolor y gloria”
Adam Driver, „Marriage Story”
Joaquin Phoenix, „Joker”
Jonathan Pryce, „The Two Popes”

Cea mai bună actriţă într-un film – comedie/ musical

Ana De Armas, „Knives Out”
Awkwafina, „The Farewell”
Cate Blanchett, „Where’d You Go Bernadette”
Beanie Feldstein, „Booksmart”
Emma Thompson, „Late Night”

Cel mai bun actor într-un film – comedie/ musical

Roman Griffin Davis, „Jojo Rabbit”
Leonardo DiCaprio, „Once Upon a Time… in Hollywood”
Taron Egerton, „Rocketman”
Eddie Murphy, „Dolemite Is My Name”
Daniel Craig, „Knives Out”

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un film

Kathy Bates, „Richard Jewell”
Annette Bening, „The Report”
Laura Dern, „Marriage Story”
Jennifer Lopez, „Hustlers”
Margot Robbie, „Bombshell”

Cel mai bun actor în rol secundar într-un film

Al Pacino, „The Irishman”
Joe Pesci, „The Irishman”
Brad Pitt, „Once Upon a Time… in Hollywood”
Tom Hanks, „A Beautiful Day in the Neighborhood”
Anthony Hopkins, „The Two Popes”

Cel mai bun regizor

Bong Joon Ho, „Parasite”
Sam Mendes, „1917”
Todd Phillips, „Joker”
Martin Scorsese, „The Irishman”
Quentin Tarantino, „Once Upon a Time… in Hollywood”

Cel mai bun scenariu

Noah Baumbach, „Marriage Story”
Bong Joon-ho şi Han Jin Won, „Parasite”
Anthony McCarten, „The Two Popes”
Quentin Tarantino, „Once Upon a Time… in Hollywood”
Steven Zaillian, „The Irishman”

Cel mai bun film de animaţie

„Frozen 2” (Disney)
„How to Train Your Dragon: The Hidden World” (Universal)
„The Lion King” (Disney)
„Missing Link” (United Artists Releasing)
„Toy Story 4” (Disney)

Cel mai bun film în limbă străină

„Les misérables” (Franţa), de Ladj Ly
„Dolor y gloria” (Spania), de Pedro Almodóvar
„Parasite” (Coreea de Sud), de Bong Joon-ho
„Portrait de la jeune fille en feu” (Franţa), de Céline Sciamma
„The Farewell” (China), de Lulu Wang

Cea mai bună coloană sonoră

Daniel Pemberton, „Motherless Brooklyn”
Alexandre Desplat, „Little Women”
Hildur Guðnadóttir, „Joker”
Randy Newman, „Marriage Story”
Thomas Newman, „1917”

Cel mai bun cântec original

„Beautiful Ghosts”, din „Cats”
„I’m Gonna Love Me Again”, din „Rocketman” (Elton John şi Bernie Taupin)
„Into the Unknown”, din „Frozen 2”
„Spirit”, din „The Lion King”
„Stand Up”, din „Harriet”

TELEVIZIUNE

Cel mai bun serial – dramă

„Big Little Lies” (HBO)
„The Crown” (Netflix)
„Killing Eve” (BBC America)
„The Morning Show” (Apple TV Plus)
„Succession” (HBO)

Cel mai bun serial – comedie/ musical

„Barry” (HBO)
„Fleabag” (Amazon)
„The Kominsky Method” (Netflix)
„The Marvelous Mrs. Maisel” (Amazon)
„The Politician” (Netflix)

Cea mai bună miniserie/ film de televiziune

„The Loudest Voice” (Showtime)
„Unbelievable” (Netflix)
„Catch-22” (Hulu)
„Chernobyl” (HBO)
„Fosse/Verdon” (FX)

Cea mai bună actriţă într-o miniserie sau film de televiziune

Kaitlyn Dever, „Unbelievable”
Joey King, „The Act”
Helen Mirren, „Catherine the Great”
Merritt Wever, „Unbelievable”
Michelle Williams, „Fosse/Verdon”

Cel mai bun actor într-o miniserie sau film de televiziune

Jared Harris, „Chernobyl”
Sam Rockwell, „Fosse/Verdon”
Christopher Abbott, „Catch-22”
Sacha Baron Cohen, „The Spy”
Russell Crowe, „The Loudest Voice”

Cea mai bună actriţă într-un serial – dramă

Reese Witherspoon, „The Morning Show”
Jennifer Aniston, „The Morning Show”
Olivia Colman, „The Crown”
Jodie Comer, „Killing Eve”
Nicole Kidman, „Big Little Lies”

Cel mai bun actor într-un serial – dramă

Tobias Menzies, „The Crown”
Billy Porter, „Pose”
Brian Cox, „Succession”

Kit Harington, „Game of Thrones”
Rami Malek, „Mr. Robot”

Cea mai bună actriţă într-un serial – comedie

Christina Applegate, „Dead to Me”
Rachel Brosnahan, „The Marvelous Mrs. Maisel”
Kirsten Dunst, „On Becoming a God in Central Florida”
Natasha Lyonne, „Russian Doll”
Phoebe Waller-Bridge, „Fleabag”

Cel mai bun actor într-un serial – comedie

Ramy Youssef, „Ramy”
Michael Douglas, „The Kominsky Method”
Bill Hader, „Barry”
Ben Platt, „The Politician”
Paul Rudd, „Living With Yourself”

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film de televiziune

Patricia Arquette, „The Act”
Helena Bonham Carter, „The Crown”
Toni Collette, „Unbelievable”
Meryl Streep, „Big Little Lies”
Emily Watson, „Chernobyl”

Cel mai bun actor secundar într-un serial, miniserie sau film de televiziune

Alan Arkin, „The Kominsky Method”
Kieran Culkin, „Succession”
Andrew Scott, „Fleabag”
Stellan Skarsgård, „Chernobyl”
Henry Winkler, „Barry”

Premiul onorific „Cecil B. DeMille” – Tom Hanks
Premiul onorific „Carol Burnett” – Ellen DeGeneres


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează