Din când în când, în România se întâmplă niște minuni. Una dintre ele este ca într-o țară care se află pe ultimul loc în Europa la consumul de carte, să vezi oameni așezați la o coadă pentru a cumpăra cărți.
Unul dintre aceste rare momente a avut loc recent la Librăria Humanitas Cișmigiu, la lansarea ultimei cărți semnate de Tatiana Niculescu – „Singur”. A fost primul eveniment de acest gen, cu public, după 2 ani de pandemie.
Autoarea, cunoscută pentru talentul său extraordinar de a contura biografiile marilor personalități istorice, a venit în fața publicului cu un volum despre viața unuia dintre cei mai iubiți scriitori interbelici români, Mihail Sebastian.
După ce a scris și biografia profesorului Nae Ionescu, continuarea cercetării către viața lui Sebastian a fost firească.
Timp de 2 ani, Tatiana Niculescu și-a petrecut timpul studiind arhivele Brăilei, orașul natal al lui Sebastian sau citind întreaga sa operă.
“Singur” ni-l arată pe Mihail Sebastian într-un context amplu al societății cosmopolite a Brăilei interbelice, la București și la Paris, în sânul familiei evreiești, între prieteni, ca scriitor și ca jurnliast, precum și un bărbat șarmant în relația cu femeile.
Însă ceea ce îl aduce pe Sebastian atât de aproape de sufletul cititorilor, încă de la publicarea Jurnalului său, este însăși singurătatea lui, crede Tatiana Niculescu. Cititorii se regăsesc în suferința și stările depresive ale lui Sebastian, în obstacolele pe care le întâmpină, chiar dacă ele sunt astăzi diferite față de vremurile trăite de scriitor.
Tatiana Niculescu a povestit pentru Cultura la dubă ce muncă stă în spatele realizării acestui volum și cum îl vede acum pe Mihail Sebastian. Între timp, în două săptămâni de la lansare, “Singur” a devenit cea mai vândută carte a Editurii Humanitas în luna martie.
***
Spuneți-ne, vă rog, dincolo de opera lui Mihail Sebastian, care au fost sursele la care ați apelat și pe ce durată s-a întins munca de documentare?
Am lucrat doi ani la carte, dar este adevărat că eu, cum scriu de mai mulți ani biografii interbelice, am un fel de dosar de probleme, de evenimente, teme, cronologii, hărți, tot felul de lucruri care îmi folosesc pentru situarea personajelor în epoca lor.
De pildă, fotografii cu localități.
Pentru Brăila am folosit un extraordinar album, scos de Muzeul Brăilei cu cărți poștale interbelice, care m-au ajutat foarte mult să văd multe locuri evocate de Sebastian, fie în literatura lui, fie în cronici literare.
Am folosit, de asemenea, de la Arhivele Județene Brăila, niște documente care m-au ajutat să situez niște evenimente din viața lui Mihail Sebastian într-o succesiune corectă.
Tot la Brăila am avut acces la mai multe monografii ale orașului, din mai multe perioade, care iar mi-au fost de foarte mare folos în situarea familiei și a diverselor etnii din Brăila interbelică. La Muzeul Brăilei au fost publicate studii despre populația Brăilei în diverse perioade. Asta pe mine m-a ajutat foarte mult să înțeleg epoca, locul, contextul, societatea.
Brăila era pe atunci un oraș cosmopolit, plin de inițiative și de idei, un oraș prosper în care se făcea schimb nu numai de mărfuri și de cereale și de bunuri, dar și de cărți, de idei.
Ați apelat și la publicistica semnată de Mihail Sebastian, mai puțin cunoscută publicului. Cum ați avut acces la articolele lui?
Nici mie nu mi-a fost cunoscută. Operele lui Sebastian, inclusiv publicistica, au fost publicate de Academia Română în 8 volume și din cele 8 volume, 6 volume sunt de publicistică. Sebastian a scris enorm.
Cum era ca jurnalist?
Extraordinar de bun, de sensibil la nuanțe și cu o proprietate a termenilor cu totul remarcabilă.
Scria mai mult critică, recenzii sau și despre viața politică?
Scria de toate. Scria multe recenzii, multe note pe marginea cărților apărute. Ca orice jurnalist de cotidian, scria zilnic.
La un moment dat, după călătoria lui în Franța, care a durat un an și câteva luni, a avut tentația jurnalismului de fapt divers. A început să îl intereseze faptul divers, în structura lui de adâncime. Faptul divers, care pare doar o anecdotă în viața unei societăți, unei familii, devine la Mihail Sebastian o metaforă sau o parabolă pentru viața politică .
În carte am câteva capitole în care descriu acest demers al lui de jurnalist interesat de tot ce înseamnă viață în jurul lui.
Dacă un tânăr jurnalist din zilele noastre ar vrea să învețe cum se poate scrie cu talent, cu inteligență, ar putea să studieze publicistica lui Sebastian, care este extraordinar de diversă.
Ați povestit la lansare un moment în care ați mers la mormântul lui Mihail Sebastian fiindcă aveați niște întrebări, nelămuriri, dar nu ați spus și dacă ați găsit acolo răspunsul.
Cartea ar putea fi răspunsul, nu știu dacă l-am găsit cu totul. Întrebarea mea imaginară adresată lui Sebastian sau rugămintea mea era: „ajută-mă să te înțeleg bine. Îndrumă-mă prin tot ce ai scris să înțeleg cât pot eu de bine cine ai fost.”
Sunt convinsă că iubitorii de Mihail Sebastian vor citi această carte, dar spuneți-ne de ce ar fi ea interesantă și pentru cei care nu îl cunosc pe Sebastian?
Ar fi interesantă pentru că în mod cu totul întâmplător, experiența lui e foarte actuală. Sigur că în vremea lui altele sunt motivele, nu e vorba despre o pandemie, e cu totul altul contextul, dar ce trăiește un om pus în aceste situații e asemănător, ca experiență de viață, cu zilele noastre, cu experiența izolării și a distanțării sociale.
Pe mine m-a învățat foarte mult Sebastian. Am învățat de la el cum să fac față deznădejdii, deprimării, însingurării din această perioadă.
***
“Sarcina – dacă nu vocația – intelectualilor este să opună regimurilor totalitare îndoiala, conștiința, spiritul lor critic. Guvernele autoritare, în schimb, le cer să spună da sau nu, ca să știe cine e de împușcat pe loc și cui i se poate îngădui să trăiască. Ce e de făcut însă cu cei care nu spun nici da, nici nu, nu vor să se alinieze nici la dreapta, nici la stânga?” se întreabă retoric Sebastian, dând de înțeles că acestea sunt rostul și rolul intelectualilor și scriitorilor într-o societate. În orice caz, acestea sunt atitudinea și convingerea lui.
A nu fi nici de dreapta, nici de stânga nu înseamnă demisia din treburile cetății, ci curajul de a veghea cu conștiința trează în fața deciziilor politice care hotărăsc viața individului și a colectivității. Misiunea cărturarului constă tocmai în curajul de a-și afirma activ modul nepartizan de gândire.” – Sigur, Tatiana Niculescu
***
Tatiana Niculescu s-a remarcat în literatura română contemporană prin biografiile scrise.
A publicat la Editura Humanitas: Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale (bestseller Humanitas, 2021), Seducătorul domn Nae. Viaţa lui Nae Ionescu (bestseller Humanitas, 2020); Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (bestseller Humanitas, 2019); Ei mă consideră făcător de minuni. Viaţa lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018); Mistica rugăciunii și a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas, 2017); Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas, 2016, 2020); Regina Maria. Ultima dorinţă (Humanitas, 2015, 2016, 2018, 2020).
A debutat în literatură cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006, 2008, 2021), urmat de Nopţile Patriarhului, Povestea domniţei Marina și a basarabeanului necunoscut, Tăierea fecioarelor.
A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate (Humanitas, 2017) și Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudăţenii, uimiri (Humanitas, 2019) și a îngrijit volumul Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020).
Între 1995 și 2008, Tatiana Niculescu a fost redactor și realizator de programe, iar apoi redactor‑șef la secția română a postului de radio BBC World Service, la Londra și București.
