Sub sloganul ”împreună înlăturăm abuzul din școli”, ONG-ul își propune să atragă atenția autorităților din educație asupra experiențelor de abuz sexual la care au fost supuse multe eleve și studente din România de către profesori.

„De-a lungul activității noastre ca organizație, am auzit despre nenumărate cazuri de abuz sexual în școli. Și noi, ca liceeni, am fost supuși și am fost martori la cazuri de viol, hărțuire, agresiune, intimidare și răzbunare din partea autorităților care trebuiau sa ne protejeze. Profesori, consilieri, inspectori școlari, nu vă mai puteți ascunde în spatele tăcerii noastre.

Suntem copleșiti, răniți, speriați si încolțiți, dar mai mult decât atât, ne-am săturat să vă folosiți poziția de putere să traumatizați generații peste generații. Ne-am săturat de autoritățile din cadrul Inspectoratului Școlar care ne ignoră, și care protejează în mod activ pedofili și abuzatori.”, este mesajul transmis de organizație pe Instagram.

Protestul vine după ce Girl Up Romania a primit mai multe relatări din partea elevelor și studentelor despre cazuri de abuz sexual în instituțiile de învățământ românești. Unele dintre aceste mărturii provin de la eleve și studente ale Liceului de Arte Plastice ”Nicolae Tonitza” din București și ale Universității Naționale de Arte București (UNARTE).

„La Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza din Capitală cam toate fetele au cel puțin o poveste de hărțuire cu un profesor. Eu am avut cu un bodyguard care mi-a trimis dick pics.

Alte fete l-au avut ca profesor de religie pe un individ despre care există un video pe YouTube, unde era demascat că face avansuri și propuneri sexuale elevelor minore. Autorii videoului sunt elevii din liceul de unde a fost dat afară pentru faptele sale, apoi a venit la noi.

Direcțiunii i s-a adus la cunoștință de video și de faptul că nu s-a oprit, dar răspunsul lor a fost că nu au ce să facă pentru cu nu găsesc profesori.

Apoi am mai avut un profesor care era renumit că e inappropriate. Zicea chestii gen ”Ați gustat-o vreodată de la tăticu?” și că ”Bate cu rigla la funduleț.” Mie mi-a făcut doar complimente și sfaturi de styling nesolicitate. Când a fost sesizat comportamentul lui, profesoarele au spus ”Să aveți grijă fetelor.” și cam atât.”, este una dintre mărturii.

„Un profesor de la UNARTE a venit în spatele meu, s-a lipit de mine, și-a ridicat mâinile pe lângă mine atingându-mă pe umeri, timp în care avea o erecție și se freca de mine.”, este o altă relatare.

Duminică, 5 iunie, Girl Up Romania a organizat un atelier în cadrul căruia persoanele care vor participa la protest au creat pancarte cu care vor defila miercuri în fața Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

„Ascultă-mă și când îți cer ajutorul, nu doar din lecția de zi”, „Fii profesor, nu abuzator”, „Abuzul nu face parte din programă”, sunt câteva dintre mesajele care vor fi expuse la protest.

O problemă sistemică?

Problema abuzului sexual în instituțiile de învățământ din România nu se află pentru prima dată în atenția publică. O cercetare privind hărţuirea sexuală în universităţi, realizată de Centrul FILIA, un ONG preocupat de respectarea drepturilor femeilor, în perioada septembrie-noiembrie 2020, arată că victimele sunt fete tinere, cu vârste între 20 şi 29 de ani. O treime dintre respondente au declarat că au fost victime ale unui astfel de fenomen în vremea studenţiei, în timp ce aproape 40% apreciază că au fost martore.

Cercetarea mai arată că, în cazul în care s-a luat atitudine împotriva agresorului – în peste 65% din cazuri persoana respectivă fie nu a păţit nimic, fie victima a fost cea învinută, fie s-au făcut presiuni asupra victimei ca să nu depună plângere.

În România, hărțuirea sexuală este sancționată prin Legea 202/2002 și este definită ca fiind un comportament nedorit cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor.

Printre formele de hărțuire sexuală identificate de Centrul FILIA se numără ”glume, bancuri cu tentă sexuală care te fac să te simți inconfortabil”, ”ciupituri, mângâieri, atingeri nedorite” și ”insistențe privind acceptarea unor invitații sau începerea unei relații”.

Pe 22 aprilie 2022, Consiliul Național al Elevilor a atras atenția asupra accentuării acestui fenomen și a cerut luarea unor măsuri concrete pentru combaterea lui.

„Cazurile de hărţuire sexuală, din ce în ce mai prezente în România! De curând, în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora un profesor de 46 de ani, ce activează în cadrul Colegiului Tehnic „Simion Mehedinţi” Codlea, ar fi hărţuit sexual timp de patru ani (între anul 2018 şi anul 2022) mai multe eleve aflate în situaţii vulnerabile (…) conducerea liceului a preferat să ascundă cazul, pentru a proteja reputaţia şcolii, în detrimentul adoptării unor măsuri ce ar fi trebuit să asigure siguranţa elevilor”, a transmis Consiliul Naţional al Elevilor, într-un comunicat de presă citat de news.ro.

Elevii consideră că, pentru a preveni astfel de cazuri de hărţuire sexuală, ”este necesar ca managerii şcolari să înţeleagă cât de răspândit şi nociv este acest fenomen, şi, ca atare, fiecare director să desfăşoare analize de nevoi ale unităţilor de învăţământ pe care le conduc, care să stea la baza implementării, alături de reprezentanţi ai elevilor, profesorilor, părinţilor, autorităţilor locale, serviciilor de protecţie a copilului şi a poliţiştilor responsabili de siguranţa şcolară a unor politici menite să prevină orice incident abuziv”.

De mai bine de un an, Cultura la dubă a început să publice o serie de interviuri cu actrițe, foste studente ale UNATC, care au vorbit despre abuzuri emoționale la care au fost supuse în cadrul facultății.

Alina Șerban, Roxana Lupu, Katia Pascariu și Ioana Bugarin au scos la iveală povești despre umilințe și jigniri, nepotisme și agresivitate cel puțin verbală, toate venite din partea unor cadre didactice care predau arta actorului. Roxana Lupu spune că experiența la UNATC a fost atât de traumatizantă, încât s-a gândit inclusiv la sinucidere.

„Nu ne-am gândit să scriem explicit că relațiile sexuale între profesori și studenți sunt interzise”, a declarat rectorul UNATC, Liviu Lucaci, pentru Cultura la dubă, în urma acestor mărturii. „Trebuie să aibă suport psihologic pe tot parcursul universității, pentru ca atunci când ceva îi pică rău, să poată vorbi cu cineva. Și să nu vorbească cu profesor. Că aici e problema, dacă vorbește tot cu profesor…”, a mai spus Liviu Lucaci.

Totodată, reprezentanții UNATC au transmis că instituția „lucrează la „Planul Egalității de Gen”, document care își propune să implementeze acțiuni concrete, în sprijinul transformării universității într-un spațiu al dezbaterii problematicilor de gen, al analizei unor comportamente centrate pe abuz de putere și al informării adecvate cu privire la situații de hărțuire.”

The post ”Împreună înlăturăm abuzul din școli” – elevii și studenții din București protestează pe 8 iunie în fața ISMB appeared first on Cultura la dubă.

Cazul 101, un spațiu neconvențional de artă contemporană din București, organizează o expoziție manifest, în cadrul căreia vor fi expuse doar bucăți din lucrările artiștilor români. Artiștii sunt invitați să doneze câte o lucrare, iar 30% din ea va fi arătată publicului, în timp ce 70% va fi dăruită Universității Naționale de Arte.

Procentele reprezintă modul în care UNARTE a ales să împartă drepturile de autor cu studenții, în ceea ce privește lucrările acestora, realizate în școală.

“Cazul 101 si Nevazutii te invită să participi în campania “Donez si eu pentru UNArte”. Te asteptăm să donezi o lucrare începând de miercuri, 21 aprilie, până vineri, 7 mai, la Atelierele Malmaison, în Calea Plevnei, nr. 137C, între orele 14:00 – 18:00.

O parte din lucrare, în procent de 30%, va fi inclusă într-o expoziție colectivă găzduită de Cazul 101 în data de 8 mai. Restul de 70% va fi donat UNArte în aceeași zi.

OPEN CALL-ul se adresează tuturor artiștilor care contestă noile măsuri abuzive privind drepturile de autor ale studenților din UNArte.
#donezsieupentruunarte“, se arată în mesajul publicat de Cazul 101.

Printr-o decizie a Senatului universității, UNARTE a transferat drepturile de autor din proprietatea studenților în proprietatea instituției, aceasta având dreptul să obțină 70% din posibile vânzări ulterioare, în timp ce 30% din sumă ar reveni autorului.

Decizia a stârnit puternice controverse în lumea artistică, precum și nemulțumirea studenților.

Cultura la dubă a scris în premieră despre această situație.

Ulterior, ANOSR s-a alăturat studenților UNARTE și a cerut revocarea deciziei, mai ales în contextul în care studenții își plătesc singuri materialele folosite pentru realizarea lucrărilor din timpul facultății.

Azi va avea loc o ședință la UNARTE, în cadrul căreia conducerea va discuta cu reprezentanții studenților pe acest subiect.

The post Artiștii români vor expune doar 30% dintr-o lucrare originală, în semn de protest față de decizia UNARTE privind drepturile de autor appeared first on Cultura la dubă.

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere revocarea deciziei adoptate de către Senatul UNARTE săptămâna trecută, prin care universitatea devine proprietarul drepturilor de autor pentru lucrările realizate de studenți în timpul școlii, după cum Cultura la dubă a anunțat AICI.

Într-un comunicat de presă, ANOSR susține că:

“Modificarea este una absolut incorectă, având în vedere că, în fapt, contribuția esențială în realizarea acelor bunuri aparține studenților, în calitate de autori ai creațiilor și nu universității care dorește să preia în deplină proprietate aceste bunuri.

Faptul că universitatea dorește expunerea acestor creații este just, dar acest motiv nu presupune transferarea dreptului de proprietate în favoarea universității.

De altfel, chiar universitatea se contrazice, recunoscând o cotă de coproprietate de 30% a studenților la vânzare și așa incorectă și inegală față de reala contribuție a studentului, după ce clamează proprietatea exclusivă a creațiilor studenților.

Mai mult decât atât, de multe ori, studenții au declarat că, în realizarea lucrării, aceștia utilizează materiale achiziționate de ei înșiși. În același timp, universitatea primește deja echivalentul contribuției proprii în crearea bunurilor studenților, fie prin taxa de studiu achitată de student, fie prin subvenția de la bugetul de stat, în funcție de coeficienții de cost corespunzători, tocmai pentru contribuția pe care o are în sprijinirea studentului pe parcursul actului educațional.

De asemenea, cum am putea admite că studenții ar avea o contribuție de 30% în creația proprie, plătind o taxă sau, după caz, fiind subvenționați de la bugetul de stat pentru a fi sprijiniți în elaborarea acelei creații, câtă vreme legea stabilește o contribuție minimă de 30% pentru o persoană care este angajată și plătită pentru a realiza invenții?”

De cealaltă parte, și UNARTE a revenit luni, 19 aprilie, cu comunicat de presă prin care reîntărește ideea că măsura are ca scop principal protejarea instituției în fața taxelor percepute de organisme de gestiune colectivă din domeniul artelor plastice, taxe care se referă la dreptul de expunere a unor lucrări.

“Având în vedere tensiunile create pe rețelele de socializare și în comunitatea culturală, referitor la modificarea Contractului de studiu și a Regulamentului de activitate al studenților, Universitatea Națională de Arte din București face următoarele precizări:

I. Art.12. cu punctul d) ”lucrările cu caracter didactic artistic realizate de către studenți în atelierele de creație, sub îndrumarea profesorilor coordonatori (titulari sau asociați) din cadrul Universității Naționale de Arte din București, pe parcursul întregului ciclu universitar de licență și master, sunt considerate bunuri aflate în patrimoniul universității. UNARTE își rezervă dreptul de a utiliza aceste lucrări în expoziții, evenimente de promovare, precum și de a le comercializa.”, la care se face referire, a fost conceput cu scopul de a proteja instituția,  în relația cu parteneri externi, cu privire la  taxe -le de reproducere, drepturi de autor etc.  Exercitarea acestui drept este limitat doar la expunerea, promovarea și, eventual, comercializarea, cu acordul autorului pe parcursul perioadei de studiu.

Universitatea Națională de Arte nu intenționează să preia în proprietate efectivă lucrările studenților săi.

II. Universitatea Națională de Arte din București nu are ca obiectiv colectarea și comercializarea operelor de artă ale studenților. Articolele vizate, respectiv art. 12. alin. d și art. 9. alin. g, care stabilește procentul 30%, face referire la contractele ocazionale inițiate și desfășurate prin universitate. Comerțul în regim de consignație sau galerie nu intră în obiectivele universității. În opinia noastră, în condițiile actuale, pe fondul unei piețe de artă slab dezvoltată cantitativ și calitativ, acest  lucru este dificil de realizat.

Pe de altă parte, punem în evidență faptul că orice tranzacție financiară, în cazul de față a lucrării de artă, nu se poate face fără un acord scris al autorului. Semnarea acestui acord rămâne la latitudinea autorului.

Totodată, precizăm că art.12. alin. d se regăsește în contractele de studii semnate de către studenți pentru anul universitar 2020-2021, votarea modelului de contract respectând procedurile legale de consultare la data la care a fost prezentat, fiind făcut cunoscut studenților reprezentanți din Senat și întregii comunități academice cu circa două săptămâni înaintea votului.

Universitatea Națională de Arte din București se dezice de orice alte interpretări distorsionate sau tendențioase și rămâne deschisă la un dialog constructiv.

Pentru Senat – președinte profesor univ. dr. Dinu Dumbravician

Pentru Consiliului de administrație – președinte profesor univ. dr. Cătălin Bălescu

București, 19. aprilie 2021″

Studenții la UNARTE au inițiat o petiție prin care cer anularea deciziei, strângând până acum aproape 6000 de semnături.

The post ANOSR se alătură studenților UNARTE și cere revocarea deciziei prin care lucrările realizate de studenți devin proprietatea universității appeared first on Cultura la dubă.

O decizie luată ieri în cadrul Senatului Universității Naționale de Arte din București stârnește nemulțumiri printre studenți. Conform acesteia, instituția de învățământ va deține drepturile de autor asupra lucrărilor realizate de studenți în perioada școlarizării și, implicit, dreptul de a le vinde.

Dintr-o posibilă vânzare, studentul ar urma să primească un procent de 30% din sumă, iar UNARTE să încaseze restul de 70%.

Studenții au contestat decizia, însă ea a fost oricum adoptată. L-am contactat pe rectorul UNARTE, Cătălin Bălescu, pentru a ne explica argumentele din spatele deciziei.

“Domnule rector, de ce ați adoptat această decizie?

E vorba despre drepturile de autor. Universitatea, printr-un regulament și printr-un contract de studii, păstrează drepturile de autor asupra lucrărilor executate, de ce? Au apărut societățile legate de protecția drepturilor de autor și sunt extrem de active, pentru că e o afacere profitabilă, deci ca să protejăm.

Pentru noi, expozițiile fac parte din procesul didactic. Asta am explicat și studenților ieri. Anticipez că într-o perioadă relativă scurtă de timp, când se vor regla lucrurile la drepturile de autor, vom fi în situația de a plăti expunerea lucrărilor studenților din expozițiile pe care le organizăm noi. Deci vor fi niște taxe pe fiecare lucrare în parte. Înțelegeți?

Înțeleg asta, dar nu înțeleg cum universitatea poate să fie proprietarul drepturilor de autor al unor lucrări realizate de altcineva. Vă rog să ne explicați.

Păi lucrarea e realizată de altcineva, dar ea se face într-un plan de învățământ, pe o programă de studiu și sub coordonarea unui pachet de profesori. Vorbim strict de lucrările realizate în școală, asta ca să ne dea dreptul de a expune lucrările în expoziții, că tot noi îi promovăm, piața de artă nu funcționează.

Altfel, dacă studentul e într-o societate care colectează drepturi de autor, eu trebuie să îi plătesc lui dreptul de reproducere.

Studenții s-au opus acestei decizii.

Da, s-au opus pentru că n-au înțeles. Ei au impresia că cineva le ia lucrările, le ia banii.

Totuși, rămâne neclar de ce ei nu dețin drepturile asupra propriilor lucrări, chiar dacă sunt create în școală.

Pentru că ei o creează, dar o creează după un program stabilit de universitate. Moralmente, ei au drepturile de autor, dar le împart cu noi. E o măsură de protecție instituțională, nu e un moft să fac o expoziție, e o obligație, face parte din actul didactic.”, a declarat rectorul UNARTE, Cătălin Bălescu, pentru Cultura la dubă.

De cealaltă parte, Asociația Studenților la UNARTE susține că măsura este abuzivă, fiindcă implică o schimbare a regulmentului și a contractului semnat de studenții deja înscriși, iar măsura se va aplica pe tot ciclul universitar. De asemenea, studenții susțin că UNARTE nici măcar nu le asigură materialele necesare pentru realizarea lucrărilor din timpul școlarizării.

Studenții intenționează să protesteze față de decizie zilele următoare.

The post Lucrările realizate de studenții UNARTE devin proprietatea universității, după o decizie a Senatului UNARTE appeared first on Cultura la dubă.

Ca să întâlnesc trei tineri absolvenți ai Universității Naționale de Arte și să îi văd lucrând, am mers undeva la marginea capitalei, aproape de capătul de metrou IMGB.

I-am găsit într-un bloc industrial, într-o cameră spațioasă, luminoasă, unde, pentru un om care nu e obișnuit cu un astfel de atelier, mirosul de vopsea poate fi sufocant.

Ei sunt Laura Niculescu, Adrian Dica și Daniel Roșca, iar împreună formează grupul Grund. Mai exact, cei trei tineri pictori, după ce au terminat Facultatea de Pictură, și-au înființat această asociație și de câțiva ani se zbat să găsească sprijin financiar pentru ca ei să poată să creeze și să expună.

Laura a câștigat și un prestigios concurs de pictură organizat de Royal Academy of Arts din Londra și i s-a oferit șansa de a rămâne la un master în Anglia.

A ales să rămână și să creeze în România fiindcă, spune ea, confortul emoțional este esențial. Nicio instituție a statului român nu a găsit, însă, de cuviință că ea ar merita atenție sau susținere, după cum veți afla în cele ce urmează.

Nici Daniel, care a expus la Paris în cadrul sezonului România-Franța, nu a reușit să aducă expoziția respectivă, în oglindă, în România.

Am stat de vorbă cu ei pentru a înțelege care este traseul unui tânăr artist în România, cum se adaptează ei condițiilor din capitala țării, dar și despre diferența uriașă dintre muzeele din țara noastră și cele de peste hotare.

În primul rând, vă rog să îmi povestiți cum v-ați întâlnit și de ce ați format un grup.

Adrian: Ne-am adunat în facultate, chiar dacă am fost în generații diferite, ne-am întâlnit în ateliere comune – anul I, anul II master. Și am zis că dacă tot avem o relație artistică, să îi dăm și o formă oficială, juridică.

Inițial, ideea a fost să putem să accesăm fonduri de cultură, dar după ce am văzut care e treaba cu fondurile de cultură, am zis să o păstrăm și să mergem într-o zonă privată, pentru că dă roade, față de zona de stat. Și încerc să nu mă enervez…

Apropo de fondurile de stat, cum vi se pare că sunt împărțite?

Adrian: Sunt unele destinate asociațiilor, de aceea am zis și noi că ar fi o pârghie, dar am văzut că e multă confuzie, după părerea mea, voită. Am făcut tot posibilul să obținem fonduri, dar nu s-a putut. Și atunci am suspendat activitatea asta a asociației și ne-am orientat spre mediul privat, să obținem sponsorizări.

Aici unde suntem noi e o editură, de exemplu, care ne-a sponsorizat albume de artă. Colaborăm și cu o galerie.

Și care ar fi nevoile voastre de bază? Pentru ce anume aveți nevoie de fonduri?

Daniel: În primul rând sunt materialele. Apoi, pentru a putea crea evenimente. Costă producția, organizarea, găsirea unui spațiu pe care să îl inchiriezi sau la care să ai acces.

Adrian: Spațiile de expunere, așa cum am văzut eu, sunt unele ale instituțiilor, unde teoretic ar trebui să ai acces pe baza performanței, lucru care nu se întâmplă. Și spații private, care țin de galerii sau alții care închiriază. Și cam astea sunt costurile. Plus atelierele.

Universitatea Națională de Arte se implică în vreun fel în susținerea absolvenților? Adică, după ce ați terminat școala, ce ați făcut?

Daniel: Păi cumva de aceea am pornit asociația, ca tânăr absolvent nu ai intrări, nu ești suficient de cunoscut pentru o galerie, nici facultatea nu prea îți dă ajutor, nu există un program. Poate doar cu excepții, când se implică personal niște profesori.

Adrian: Facultatea poate ar trebui să atragă niște operatori care să te preia. De exemplu, un caz din Anglia – un tip a terminat Istoria Artei și deja înainte de a termina, avea posibilități să lucreze cu galerii private.

Dar măcar cu spații expoziționale vă susține?

Adrian: Da, s-a mai întâmplat. Au mai fost câteva expoziții de grup. De exemplu, rectorul a zis – dacă cineva are o idee să facă o expoziție, să depună o cerere. Și eu am făcut o cerere și mi-a dat sala de expoziție de la Combinatul Fondului Plastic. Și a fost bine.

Deci aici ați fost ajutați?

Adrian: Da, da, chiar am găsit înțelegere.

Cu părinții cum a fost relația voastră când le-ați zis că vreți să faceți artă? Că mulți părinți îți doresc locuri de muncă stabile pentru copiii lor.

Laura: Ei sunt destul de îngrijorați și acum pentru că e destul de greu să te descurci în artă, să te întreții, însă ei m-au încurajat întotdeauna să merg pe drumul pe care l-am ales și să încerc să fac cât de mult pot, să ajung să am performanțe în domeniu.

Adrian: La mine au încercat să mă țină departe de zona asta, dar nu în sensul de a mă constrânge. Eu am făcut și un an, aproape doi, de ASE și m-am convins că nu aș putea să fac asta. Nu mă vedeam să stau să rezolv la infinit aceleași probleme. Lucram mereu cu aceleași noțiuni – capital fix – totul se repeta.

Apoi a fost discuția să dau la Arhitectură. Eu eram puțin separat de domeniul artelor.

Dar erai pasionat de desen în adolescență?

Adrian: Da, desenam, pictam de capul meu. Și întâmplător am aflat de Facultatea de Pictură, atunci se făceau înscrieri la pregătire. Am intrat, la început mi s-a părut că o să fie destul de greu, când am văzut că sunt puține locuri. Eu, obișnuit cu ASE-ul, unde sunt sute de locuri, aici am văzut 20 de locuri, am crezut că e mai greu ca la medicină. Dar nu a fost chiar foarte greu.

“Ar fi nevoie de un cutremur pentru ca noi să putem reuși în ceea ce ne propunem.”

Adrian Dica, pictor

Ce trebuie să ai ca artist să fii remarcat? Ține și de șansă sau doar de valoarea artistică?

Daniel: E o combinație între cele două. În primul rând, trebuie să ai valoare artistică și după aia, trebuie să ai și șansă.

Și cine stabilește valoarea artistică?

Daniel: Aici e problema. Foarte interesantă întrebarea.

Adrian: Teoretic, e un consens, care se stabilește întâlnirii unor păreri oficiale sau mai puțin oficiale – muzee, universitate.

Dar trebuie să mai întâi să expui ca să fii cunoscut, nu?

Adrian: Da, aceste instituții, aceste repere, trebuie să știe ce lucrezi. Asta înseamnă o muncă de cercetare a lor, la fața locului, care nu există.

Și voi ați expus până acum?

Daniel: Ca grup am avut în București, la Viena și la Geneva.

La Viena cum ați ajuns să expuneți?

Adrian: Am fost invitat să expun la o galerie de acolo. Galeria este a unui român și ne-am cunoscut cu el prin intermediul profesorului nostru, care avusese expoziții acolo.

La un moment dat, condiția pentru a accesa fonduri la noi, la Ministerul Culturii, era să ai o expoziție afară. Și am zis că așa o să bifăm și aspectul ăsta.

Laura: Nu am luat finanțare de la AFCN și am făcut expoziția pe cont propriu.

“Pe piață se stabilește o cotă. Dacă eu vând prin galerie cu 3000 de euro, chit că îmi iau 1000 sau 2000, nu este indicat să vând în atelier sub prețul galeriei. Chiar dacă vinzi mai rar, e de preferat să rămâi la prețul ăla.

Adrian Dica, pictor

Ați vândut lucrări până acum?

Adrian: Eu am vândut din expoziția din România și pe internet. Prima lucrare cu 1000 și ceva de euro, prin 2014 și ultima vândută cu 2700 de euro.

Și cât din acești bani îți rămâne ție?

Laura: Dacă vinzi printr-o galerie, galeria are procent. Dacă vinzi direct din atelier, banii sunt doar ai tăi.

Adrian: Dar chestia e că pe piață se stabilește o cotă. Dacă eu vând prin galerie cu 3000 de euro, chit că îmi iau 1000 sau 2000, nu este indicat să vând în atelier sub prețul galeriei. Chiar dacă vinzi mai rar, e de preferat să rămâi la prețul ăla.

Ați avut nevoie să luați și alte joburi în paralel?

Daniel: Eu da. Am fost registrator medical, un part time job, vreo 5 ore pe zi.

Și, în rest, cum reușiți să vă întrețineți?

Daniel: Mai avem comisioane.

Adrian: Eu mai lucram, de exemplu, cu o companie care făcea decoruri pentru teatre, opere din Viena, Paris. Câștigam destul de bine, colaboram ocazional, când aveau nevoie de anumite butaforii.

Și de ce ați avea voi nevoie pentru a reuși în ceea ce vreți să faceți?

Adrian: Ar fi nevoie de un cutremur.

Daniel: Spații de expunere la care tinerii artiști să aibă acces mai ușor.

Adrian: Nu e numai asta. Eu cred că trebuie luat totul de la zero, începând de la muzee. Muzeele nu există în România. Ele ar trebui să creeze un context pe care publicul să îl înțeleagă. Când îi spui unui om din clasa medie de “artă contemporană”, fuge.

Dar de ce credeți că România a rămas în urmă la capitolul acesta?

Daniel: Din lipsa de educație. Și pentru că nu ai acces. În afară și dacă nu vrei, tot te lovești de ele.

Adrian: Este ceva strigător la cer ca un muzeu de artă contemporană, când afară sunt expuși cei mai mari artiști, ei scot album omagiu lui Ceaușescu.

La ce album te referi?

Adrian: MNAC a scos album 30 de ani cu portrete făcute lui Ceaușescu. Mă rog, ei o prezintă foarte frumos și bine ambalat, dar care e sensul? E muzeu de artă contemporană. Ar trebui să expună artiști din 90, 2000, iar lumea să aibă ce să vadă, nu să se ducă să-și cumpere printuri.

Dar cum credeți voi că ar trebui să arate muzeele de artă contemporană din România?

Daniel: Să aibă o altfel de interacțiune cu publicul, să comunice altfel. Când doar aștepți să vină lumea să îți plătească biletul, e mai greu. Trebuie să ai activități pe lângă expoziții.

Adrian: În facultate, când mergea unul la un muzeu din afară, la Albertina, la Tate, făceam fotografii și țineam apoi prezentări în fața colegilor. La fel și profesorii, pe banii lor, când mergeau în vacanțe.

Păi și cum ați descrie diferența dintre muzeele de afară și cele de la noi?

Adrian: Diferență de ani lumină. Nu de 30 de ani, de când am ieșit din comunism, mai mult. Cam 100 de ani.

Cum vă explicați, totuși, succesul Clujului în domeniul artei? Mă refer la Galeria Plan B, Fabrica de Pensule.

Laura: Cred că oamenii sunt mult mai implicați acolo, când vine vorba de muzee, galerii, sunt foarte deschiși spre a face proiecte, expoziții împreună. Au un grup unit și atunci când sunt mai mulți oameni care au aceleași preocupări, e mult mai ușor să creezi un dialog cu publicul, să expui, să atragi sponsori.

Credeți că a contat și implicarea autorităților locale de acolo?

Laura: Mai mult ca sigur.

Adrian: Cred că a fost vitală.

Dar cu cineva de la Primăria Capitalei ați discutat vreodată despre ce faceți voi și ce nevoi ați avea?

Adrian: Am făcut foarte multe cereri la ARCUB, cu număr de înregistrare, a trecut un an și nu am primit niciun răspuns.

Daniel: Eu, de exemplu, m-am înscris prin Institutul Francez în sezonul România – Franța, era o idee să expunem la o galerie jumătate artiști români și jumătate să fie francezi. Acolo am reușit, aici nu am reușit să găsesc spațiu, iar artiștii francezi doreau să li se plătească deplasarea. Cu proiectul ăsta aplicasem la ARCUB și mi s-a zis că fondurile erau deja împărțite de două luni.

“Când eram în liceu și apoi în facultate, mama mă bătea la cap să plec din țară că nu am ce să fac aici, în domeniul meu. Dar eu m-am încăpățânat și am zis că eu aici mă simt cel mai bine, aici mă simt acasă, pot să lucrez.”

Laura Niculescu, pictoriță

În ceea ce privește munca voastră, voi ce pictați, ce subiecte abordați, ce vă inspiră?

Daniel: Eu merg pe ideea de simbolistică a apei. În apă poți să găsești cam toate stările, de la pace la război.

Laura: Eu am plecat de la ideea spațiului și am căutat să am o imagine cât mai simplă, folosind forme geometrice, perspectiva, dar fără să am neapărat o reprezentare a spațiului așa cum îl vedem.

Adrian: Eu lucram la decoruri, cum am zis mai devreme. Iar ele se fabricau la Faur, în zona aceea industrială. Mi-a plăcut cum arătau halele acelea dezafectate și mă inspiră aspectul industrial.

Am văzut că mulți absolvenți de UNArte sau de Arhitectură își creează mici afaceri de design de produs. Voi v-ați gândit să faceți așa ceva?

Daniel: Eu sunt deja implicat în proiectul Design Neaoș și mă gândesc să mă dedic mai mult.

Și ce vă doriți pentru viitor? Care ar fi visul vostru?

Daniel: Să reușim să avem libertatea de a crea fără constrângeri, să avem posibilitatea să expunem aici și în afară, să ne dezvoltăm latura artistică.

Adrian: Și la mine la fel.

Laura: Când eram în liceu și apoi în facultate, mama mă bătea la cap să plec din țară că nu am ce să fac aici, în domeniul meu. Dar eu m-am încăpățânat și am zis că eu aici mă simt cel mai bine, aici mă simt acasă, pot să lucrez.

Am vrut să găsesc un spațiu în care să lucrez, să am continuitate, să mă așez puțin și să stau mai mult să lucrez. Nu știu dacă pe viitor o sa plec și la un master în altă parte, dar deocamdată simt nevoia să lucrez.

Daniel: Cele mai atractive sunt rezidențele. Să pleci undeva pe o perioadă determinată, să lucrezi. Puteam să rămân în Germania, am fost cu Erasmus acolo, dar am vrut să mă întorc acasă.

De ce?

Daniel: Nu m-am simțit bine. Contează foarte mult confortul emoțional.

Laura: Contează foarte mult pentru lucru, pentru ce faci.

România e și o sursă de inspirație pentru voi?

Daniel: Da, clar. Aici lumea e mult mai onestă în comportament. Acolo totul e mai aplatizat.

Laura Niculescu va avea prima expoziție solo pe 28 februarie, la ArtHalle Gallery din București – “Less is more”.

Iar cei trei pictori vor expune pe 31 martie la Spring Time Exhibition, o expoziție de artă contemporană vizuală, la Centrul Artelor Vizuale din București.

The post Tânăra generație de artiști contemporani și lupta pentru libertatea de a crea appeared first on Cultura la dubă.