Regizorul Alexandru Mâzgăreanu este noul manager interimar al Teatrului Nottara
Regizorul Alexandru Mâzgăreanu, în vârstă de 35 de ani, a fost numit manager interimar al Teatrului Nottara, de către primarul capitalei Nicușor Dan.
Regizorul Alexandru Mâzgăreanu, în vârstă de 35 de ani, a fost numit manager interimar al Teatrului Nottara, de către primarul capitalei Nicușor Dan.
Primăria Capitalei transmite într-un comunicat de presă că peste 15.000 de oameni au luat parte la evenimentul bucureștean “Străzi deschise” în acest weekend.
În România, de Ziua Internațională a Monumentelor Istorice, Curtea Veche este un șantier abandonat sub cerul liber, iar pe zidurile încărcate cu o istorie de peste 500 de ani, curg șiroaie de ploaie.
Marinela Țepuș, managerul Teatrului Nottara, va fi direct demisă, Felicia Filip, manager al Operei Comice pentru Copii, va trebui să susțină un nou concurs, alături de alți posibili candidați, la fel ca Adrian Găzdaru, managerul Teatrului Excelsior. Iar George Ivașcu, managerul Teatrului Metropolis, și-a prezentat ieri demisia într-o conferință de presă, deși a primit notă pentru a își continua manadatul.
George Ivașcu, managerul Teatrului Metropolis, și-a prezentat azi demisia din funcție, într-o conferință de presă. Decizia vine după mai bine de două săptămâni în care Teatrul Metropolis a fost în centrul unui scandal cu Primăria Capitalei.
George Ivașcu, managerul Teatrului Metropolis, aflat în ultimele două săptămâni în centrul unui scandal public cu Primăria Capitalei, a transmis azi primul punct de vedere oficial, în care răspunde tuturor acuzațiilor PMB.
Primăria Capitalei a transmis azi un amplu comunicat de presă, care include numeroase cifre despre activitatea Teatrului Metropolis, aflat în ultimele săptămâni în mijlocul unui scandal mediatic.
PROEDUS, centrul educațional din subordinea Primăriei Capitalei, înființat în 2009 de primarul Sorin Oprescu, dar devenit cunoscut abia în mandatul Gabrielei Firea, ocupă anul acesta locul 2 în topul bugetelor acordate de Primăria Capitalei instituțiilor de cultură și educație din subordine.
Primarul Nicușor Dan a anunțat aseară pe pagina sa de facebook că a trimis Corpul de Control la Teatrul Nottara din București, una dintre instituțiile de cultură finanțate din banii publici ai bucureștenilor.
Hanul Solacolu, monument istoric situat pe Calea Moșilor, din București, este cu un pas mai aproape de a fi restaurat. Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat astăzi, într-o postare pe Facebook, că instituția pe care o conduce a reintrat în proprietatea clădirii și va începe lucrările de punere în siguranță a acesteia. Ulterior, autoritățile ar urma să acceseze și fonduri pentru restaurare.