Skip to content

Abuzuri

Ana Ularu: “În clipa asta trebuie să se întâmple ceva revoluționar feminist. Pe de altă parte, nu mi-ar plăcea să fiu nominalizată la ceva doar pentru că sunt femeie.”

Ana Ularu este una dintre cele mai cunoscute actrițe române cu o carieră internațională. Recent, publicul din toată lumea o poate vedea în două noi seriale – Spy/Master, pe HBOMax și The Power, numărul 1 în topul preferințelor pe Amazon Prime, de la lansarea din luna aprilie până în prezent.

UNATC

Primele măsuri anunțate de UNATC, după mărturiile publice privind abuzurile din instituție: un audit extern, un nou Cod de Etică, întâlniri cu studenții

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” a transmis azi un amplu comunicat prin care anunță primele măsuri luate pentru a preveni, stopa sau identifica abuzurile din cadrul universității, în urma numeroaselor dezvăluiri făcute de studenți sau foști studenți în presă. Toate acestea vor fi incluse în cadrul unui program denumit “Politici de conduită”.

“Facultatea de Teatru este o experiență psihică.” Cazul profesorului Puiu Șerban și efectele asupra studenților

Revoltați de declarații, mai mulți foști studenți ne-au contactat și au simțit nevoia să își povestească propriile experiențe din relația cu Puiu Șerban. La rândul său, acesta ne-a oferit un interviu amplu, în care își explică viziunea asupra actoriei și a tehnicilor de artă actorului, asupra noilor generații, și răspunde acuzațiilor care i se aduc.

Facultatea de Teatru și Film din Cluj anunță măsuri pentru stoparea abuzurilor din mediul universitar artistic

Facultatea de Teatru și Film din cadrul UBB Cluj a transmis azi un comunicat de presă prin care anunță că va lua o serie de măsuri pentru stoparea fenomenului abuzurilor din mediul universitar artistic, despre care Cultura la dubă a scris încă de anul trecut și a subliniat importanța rescrierii Codurilor de Etică ale universităților.

“Nu ne-am gândit să scriem explicit că relațiile sexuale între profesori și studenți sunt interzise” – Liviu Lucaci, rectorul UNATC

Interviu cu Liviu Lucaci, rectorul UNATC: “Trebuie să aibă suport psihologic pe tot parcursul universității, pentru ca atunci când ceva îi pică rău, să poată vorbi cu cineva. Și să nu vorbească cu profesor. Că aici e problema, dacă vorbește tot cu profesor…”, spune rectorul Liviu Lucaci.

Natalie Ester, actriță: “Un regizor s-a apropiat prea mult de decolteul meu și mi-a șoptit zâmbind “ce ai tu frumos, acolo?”

La trei zile de la discursul Vioricăi Vodă pe scena Premiile Gopo, despre hărțuirea sexuală la care a fost supusă în sistem, o altă actriță, Natalie Ester, relatează azi, într-o postare pe pagina sa de facebook, câteva scene în care a identificat derapaje ale unor bărbați din industrie și le-a oprit la momentul respectiv.