Skip to content

Tabloul “Țărăncuță odihnindu-se”, de Nicolae Grigorescu, a stabilit recordul pieței românești de artă, fiind adjudecat pentru 365.000 de euro

  • by

Tabloul “Țărăncuță odihnindu-se”, realizat de pictorul Nicolae Grigorescu, a stabilit aseară un nou record pentru piața românească de artă, fiind adjudecat la o licitație organizată de Artmark, cu suma de 365.000 de euro.

Licitația pentru această lucrare a durat aproximativ 20 de minute. Estimarea inițială a situat valoarea tabloului între 100.000 și 200.000 de euro.

Pictura „Ţărăncuţă odihnindu-se” a fost realizată de Grigorescu în anii 1870, și se înscrie în seria de încercări ale pictorului de a reda portretul țăranului românesc, alături de peisajul rural românesc, conturând astfel curentul romantismului național.

Potrivit Artmark, “alături de celebrele sale care cu boi, ”Ţărăncuţele” sunt transformate în emblema artei sale, dar şi în cea a unei şcoli româneşti de pictură care se năştea. Erau anii din ajunul obţinerii independenţei faţă de Imperiul Otoman, când societatea românească era preocupată de pregătirea acestei răsturnări istorice, iar lumea artistică era în căutarea expresiei plastice a identităţii naţionale.

Grigorescu a pictat „Ţărăncuţele” în timpul călătoriilor pe care le făcea în zone precum Rucăr (pe valea Dâmboviţei), Câmpina, Ghergani sau Buzău.”, se arată în comunicatul casei de licitații.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *