Skip to content

Spectacolele TNB vor fi reprogramate la vară. Se vor juca în săli cu aer condiționat sau pe acoperișul teatrului

foto: tnb.ro

Teatrul Național București a anunțat azi că a decis o restructurare a stagiunii teatrale. Astfel, în măsura în care contextul epidemiologic o va permite, TNB va reprograma spectacole pe toată perioada lunilor de vară: iunie-iulie și august. 

“Spectacolele din repertoriul curent al teatrului, inclusiv cele reprogramate, se vor juca pe scenele tuturor sălilor – Sala Mare, Sala Studio, Sala Pictura, Sala Atelier, Sala Mică, Sala Media – săli care dispun de aer condiționat și instalații de climatizare. De asemenea, vom redeschide stagiunea estivală în aer liber, la Amfiteatrul de 300 de locuri de pe acoperișul  TNB, în cadrul programului de mare succes, AMFITEATRU, nopți de vară SUS pe teatru (teatru, dans, muzică, film). 

Actorii teatrului și corpul tehnic de scenă au fost consultați în legătură cu această propunere care presupune inclusiv reorganizarea vieții lor private, reprogramarea concediilor cu familia, a călătoriilor, a altor angajamente. Răspunsul unanim și solidar a fost DA, jucăm la vară!, răspuns care este o minunată declarație de iubire față de publicul spectator!

Dragi spectatori, suntem  convinși că veți răspunde și dumneavoastră acestui apel de a reveni la teatru, de îndată ce va fi posibil ! Vă așteptăm cu săli confortabile, atât cu spectacolele din repertoriul curent, cât și cu noile premiere, pe care încercăm să le pregătim între timp.” – se arată într-un comunicat transmis de TNB.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *