foto: Mircea Dragu, facebook
Librăria La Două Bufnițe din Timișoara, un spațiu cultural emblematic al Banatului, apreciat la nivel național și internațional, se va închide la sfârșitul acestei luni. Anunțul făcut azi de echipa librăriei a stârnit zeci de mesaje de susținere din partea unor cunoscuți oameni de cultură, însă cele două fondatoare, Raluca Selejan și Oana Doboși, spun că decizia este definitivă. Cei care doresc, totuși, să sprijine un sfârșit cât mai prietenos al librăriei, o pot face cumpărând de acolo cărți rămase, o bufniță, ori făcând o donație.
De mai mult timp, librăria se confruntă cu probleme financiare mari, devenind imposibilă plata salariilor celor 6 oameni din echipă. Este încă o realitate tristă a spațiului cultural românesc, în care inițiativele independente sfârșesc pentru că România nu are un cadru legislativ menit să îi sprijine pe cei care contribuie la dezvoltarea comunităților, prin educație și cultură.
Într-un interviu pentru Cultura la dubă, cele două fondatoare vorbesc despre cei 9 ani petrecuți la Bufnițe și explică obstacolele pe care le-au întâmpinat.
***
Cum ați primit reacțiile de azi de la atâția oameni de cultură? mai există vreo șansă să reveniți asupra deciziei?
Oana: E copleșitor ce se întâmplă. E copleșitor pentru noi și nu facem față fizic, mai ales să răspundem tuturor telefoanelor și mesajelor. O să răspundem la toate, o să și vorbim cu toată lumea, doar că le-am luat pe rând, am zis că vorbim întâi cu jurnaliștii, pentru că e foarte important în România să se înțeleagă că trebuie o comunicare permanentă cu presa.
Apoi, decizia asta pe care am luat-o, nu am luat-o weekendul trecut și nici acum o săptămână și nici acum o lună. E un lucru pe care l-am gândit de foarte mult timp.
Noi am mai vrut să închidem odată librăria în 2022, când și atunci eram după luni consecutive pe minus.
Și e un lucru pe care noi vrem să-l evităm, nu am vrea să fim o librărie care să nu încheie frumos lucrurile, adică nu vrem să rămânem cu datorii față de nimeni. Și e greu asta în momentul în care acumulezi un minus foarte mare. Și când acumulezi un minus foarte mare, se poate întâmpla o catastrofă. Vrem să evităm o catastrofă din motivul că am început librăria asta frumos, am continuat-o frumos și a fost o luptă de supraviețuire și asta nu este un secret pentru nimeni. Pentru orice librărie care vrea să trăiască din vânzarea de carte exclusiv sau aproape exclusiv, asta este o luptă pentru supraviețuire de la o lună la alta.
Sigur că acum e copleșitor că multă lume e alături de noi, sigur că sunt modalități să ne și ajute, de aceea noi am hotărât când anunțăm închiderea, că tocmai ca să nu ajungem să avem datorie, acum noi ne tot gândim, noi am început să vindem în aceste două săptămâni toate bufnițele pe care le aveam în librărie, bufnițe primite de-a lungul anilor de la clienți, familie, prieteni. Noi n-am vrut să le vindem. Erau aici pe post de decor și de amintire și am zis că acum le vindem pentru că trebuie să încheiem frumos și să nu avem datorii.
Să înțeleg că problema financiară este cea mai mare cu care v-ați confruntat în tot acest timp, în sensul că librăria nu vinde suficient?
Raluca: Exact, da. Din vânzarea de carte, exclusiv, pentru că la noi din cifra de afaceri 90% a fost cartea. Cei 10% sunt câteva vederi cu Timișoara și barul unde avem cafea, ceai și apă. Iar vânzarea de cartea nu poți să o susții mai mult decât am făcut-o noi.
Oana: Și am făcut de toate! Pentru că noi avem și un ONG, am făcut și proiecte culturale, dar trebuie să înțeleagă și lumea, mă refer și la publicul larg, că a face proiecte culturale pe un ONG, că depui la minister, că depui la AFCN, că depui, cum avem noi în Timișoara, la Centrul de Proiecte, sigur pot ajuta niște proiecte, dar acestea nu acoperă salariile, funcționarea unui SRL, până la urmă. Nu avem mecanisme pentru așa ceva. Nu avem cadru legislativ. Mă refer la librării, pentru că nu suntem singura librărie care întâmpină problema asta. Au mai fost librării care s-au și închis.
Raluca: Sunt și librării care se străduiesc să supraviețuiască în continuare.
Ați avut discuții cu autoritățile locale în vederea găsirii unei soluții înainte să anunțați decizia?
Raluca: Nu.
Din ce motiv?
Oana: Din motiv pentru că noi am zis că suntem și chiar suntem o librărie independentă. Aia înseamnă, unul, că reușim să ne autofinanțăm din activitatea noastră majoră, vânzarea de carte. Și dacă ajungi să depinzi de autorități locale, nu știu cum va mai arăta independența noastră.
Raluca: Iar ca să susții așa ceva ca autoritate locală, ok, pot să înțeleg asta, dar nu asta este, de fapt, miza cea mai mare. Miza cea mai mare este că această veste, așa cum ai spus, care zguduie pe toată lumea pe internet, mai ales din domeniul cultural, acest lucru să genereze o schimbare reală în ceea ce înseamnă legislație care să protejeze cultura și educația, care nu sunt protejate.
Adică te străduiești singur, duci, faci de toate, devii creativ, te reinventezi, dar până la un moment dat, când nu ai niciun fel de suport legislativ care să te țină cât de cât un pic în brațe.
Oana: Și nu este de datoria neapărat a primăriilor și a altor autorități locale să susțină librăriile, din punctul meu de vedere, o lege a prețului unic al cărții ar ajuta librările independente.
Înțelegem punctul de vedere al clienților care zic vor să cumpere de pe diverse site-uri care oferă discount-uri foarte mari. O librărie fizică nu poate oferi discount-urile pe care le oferă site-urile, de exemplu. Asta e unul la mână. Și o lege a prețului unic al cărții limitează și discount-urile, în sensul în care concurența nu se face pe preț, se face pe calitatea serviciului.
Pe faptul că tu recomanzi, ca librar, ai o ofertă personalizată, creezi o ofertă culturală prin evenimente personalizate. Asta unul la mână. Doi la mână, avem un Minister al Culturii, avem un Centru Național al Cărții și eu vorbesc după modelul francez.
În Franța, Centru Național al Cărții are subvenții pentru librarii independenți. Și o regulă, ca să fie librar independent, este ca peste 50% din cifra de afaceri să fie făcută din carte. Asta se întâmplă în Franța. Și sunt subvenții pentru spațiu, pentru evenimente, pentru achiziția de stoc.
Iar noi știm asta pentru că acum trei ani am deschis împreună cu librăria franceză Kiralina un colț de carte franceză aici, în librărie, cu ajutorul unei subvenții de la Centre National du Livre din Franța.
Cum spuneam la început, voi erați cunoscute drept o poveste de succes, fiindcă în toți acești ani erați un exemplu de rezistență și, așa cum ați spus și voi, ați aplicat la diverse proiecte și ați făcut cumva ca această librărie să supraviețuiască. Ce s-a schimbat între timp? Este vorba despre un burnout în care ați ajuns voi, la nivel personal, și nu mai puteți continua?
Raluca: Burnout-ul sunt pur și simplu Excelurile, vânzările, bugetul de venituri versus cheltuieli.
Oana: Ideea de a nu avea o siguranță de la o lună la alta, ăsta e un factor de stres. Ideea de a nu putea face planuri, să ai viziune pe termen lung. Păi, din bugetul produs pe care îl are librăria, e complicat să faci viziune pe termen lung, mai ales că noi ne concentrăm ca din veniturile pe care le avem să acoperim salariile. Salariile sunt o cheltuială foarte mare pentru noi. Și atunci e normal. Nu putem să ne gândim la alte diverse dezvoltări pe care sigur că le-am face, dar sunt anumite limite.
Revenind la întrebarea de la început, dacă se mai poate face ceva. Aveți în minte să mai așteptați un pic cu această decizie, să mai consultați oamenii care v-au scris astăzi?
Raluca: Nu. Decizia este că librăria se va închide în 29 iunie, iar în timpul verii vom face cutii de retururi să înapoiem stocurile editurilor. Vom analiza și discuta toate propunările pe care le primim.
Oana: Nu se mai poate acum. Ceea ce ne dorim este chiar să încheiem frumos relațiile cu toți partenerii.
Raluca: Orice lună de existență a noastră înseamnă că se adâncește minusul.
Dar am văzut tot felul de propuneri, de chete, fundraising-uri, la așa ceva v-ați înhăma?
Oana: Suntem extrem de recunoscătoare pentru asta și sigur e un lucru care ne-ar ajuta punctual acum, să nu mai avem datorii, să închidem fără datorii.
Raluca: Dar aceste lucruri nu sunt o garanție pe termen lung, ci devin doar niște pansamente, cum au fost proiectele. Orice donație acum ne-ar ajuta să încheiem cât mai pe zero.
Oana: Nu suntem singura librărie care face așa și în Franța multe librării care s-au închis la final au anunțat că pentru a putea plăti datoriile, e nevoie ca să genereze o vânzare foarte mare de carte.
Raluca: Apoi, să trăiești de la lună la lună cerând oamenilor bani, nu se poate. Ca să încheiem frumos povestea acum, da, asta ar ajuta. Dar în viața de zi cu zi a librăriei, nu, așa ceva nu poate să țină o librărie.
Dar aveți impresia că Timișoara în mod special se confruntă cu această lipsă de interes față de carte? Fiindcă, așa cum ați spus și voi, și alte librării s-au închis în ultimii ani acolo.
Raluca: Și în Timișoara și în țară am tot văzut lucrul ăsta. Nu e doar în Timișoara. Nici nu poți să obligi oamenii să cumpere și să citească. Asta vine cu o educație, cu un program de educare a lecturii și a susținerii librăriilor. Care vine din școală. Din școală ajungem iar la ce ziceam, ajungem iar la minister și la programe naționale de susținere.
Am văzut în Italia, când am fost la Bologna, la Târgul de Carte pentru Copii. În Italia copiii primesc în fiecare an o sumă de bani pe un card special cu care își cumpără cărți din librării fizice, bilete la teatru sau la operă. Atât. Nu trebuie să inventăm nimic de la zero. Trebuie doar să ne uităm la ce funcționează în celelalte piețe de carte și să facem și aici. Dar nu poți să faci tu ca independent.
Ca independenți am încercat tot felul de lucruri. Singura entitate de care chiar am depins e familia noastră. Atât. Pentru că ne-au susținut. Chiar ne-au susținut. Altfel, nu cred că puteam trăi din salariul meu în 9 ani de zile.
Câți oameni fac parte din echipa librăriei acum?
Șase. Suntem noi două, Alex, Giulia, Carina și Gabi.
În încheiere, care ar fi concluzia voastră după cei nouă ani de activitate, cum erați când ați început acest proiect și cum ieșiți acum din el?
Oana: Bună întrebare! Noi suntem filoloage, am terminat Litere. Am avut un profesor de literatură română veche la facultate, pe care îl chema Daniel Vighi, și care ne-a arătat din anul l de facultate, prin ONG-ul pe care îl avea, Ariergarda, că dacă literatura e vie, poate să iasă pe stradă, cât mai aproape de oameni. Ne-am format sub el, cu el, alături de el și ușor, ușor drumurile ne-au dus spre asta.
Da, și noi am vrut tot timpul să lucrăm în domeniul cărții. Și chiar când am deschis, mi-aduc aminte și știm și exact cine, un antreprenor din Timișoara ne-a zis “fetelor, foarte frumos ce faceți, dar voi știți că deschideți o afacere.”
Asta a rămas legendar și așa este. După pandemie a fost o conferință a antreprenorilor în Timișoara și ne-au invitat să povestim. Noi tot povesteam de greutățile librăriei, mai ales în pandemie, cum a fost pe minus, cum ne-am scos cu salariile de pe firmă, cu șomaj tehnic, cu făcut proiecte ca să putem lucra altceva. Și știu că la sfârșitul conferinței a venit un domn antreprenor la mine și a zis: “eu nu înțeleg de ce v-ați chinuit. O firmă, când nu merge, o închideți și faceți alta.”
Sigur că logica antreprenorială așa o fi și așa e și o putem înțelege, dar când vine vorba de o librărie, e altceva.
Deci presupun că erați oarecum visătoare la început și foarte entuziasmate.
Știam că nimeni nu se îmbogățește din cărți. Asta știam.
Acum, la final, care ar fi concluziile voastre cu bune și cu rele?
Oana: Că am făcut ceva frumos. Nu e un eșec. Am făcut 9 ani de zile tot ce s-a putut face și am creat lucruri frumoase. Am creat o comunitate în jurul nostru, care rămâne. Și prieteniile care s-au creat în această comunitate rămân.
Raluca, tu ce spui, care ar fi concluzia ta?
Raluca: Eu sunt total de acord cu Oana. În plus, ce îmi doresc foarte mult este ca asta să genereze o schimbare care să protejeze legislativ cultura și educația în România. Noi am făcut cât am putut, de aici încolo nu suntem factori decizionali.
Pe mai departe, aveți în minte ce o să faceți?
Raluca: Nu știm, o să vă anunțăm. Momentan planul este că pe 28 iunie facem marea petrecere de închidere, în 29 închidem librăria, urmează două luni în care vom face retururile la edituri și după aceea vedem. În acest timp vom analiza toate propunerile pe care le primim, o să avem timp să ne gândim liniștite, făcând cutii de cărți.
***
Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.
