Skip to content

Sebastian Stan, “excelent în rolul lui Donald Trump tânăr” – titrează presa internațională după premiera filmului The Apprentice la Cannes

Sebastian Stan, actor american de origine română, primește aprecierile criticilor de film din lumea întreagă după ce filmul The Apprentice, regizat de Ali Abbasi, a avut premiera în competiția oficială la Cannes. Stan interpretează rolul lui Donald Trump tânăr, iar asemănarea este izbitoare.

Filmul îl potretizează pe Donald Trump în perioada anilor 70 și 80 și arată ascensiunea lui către faimă. Prezent la Cannes, Sebastian Stan a vorbit despre pregătirea pentru acest rol, dar și despre importanța filmului.

“În timpul pregătirii pentru rol, eram cu el 24 din 24h. Ascultam la căști pe stradă, dacă eram la toaletă, îl ascultam tot pe el. E singurul mod în care puteam să fac acest rol, să mă dedic 100%.

Sebastian Stan în rolul lui Donald Trump/ foto: The Hollywood Reporter
Sebastian Stan în rolul lui Donald Trump/ foto: The Hollywood Reporter

Cred că sunt multe lucruri de învățat de la acest film, eu mă bucur că am avut ocazia să iau parte la acest film necesar, că am făcut-o alături de acest artist curajos (nr. regizorul Ali Abbasi), pe care l-aș urma oriunde. Era nevoie să arătam această perspectivă asupra lui Trump, pe care îl vedem zi de zi.”, a declarat actorul la conferința de presă.

BBC scrie că “Stan imită perfect mișcările și expresiile faciale ale lui Trump, dar ia decizia înțeleaptă de a nu încerca caricaturizarea personajului, ci de a interpreta un personaj nesigur, un suflet pierdut care nu are habar de unde să înceapă o conversație și se tot oprește lângă mașinile parcate pentru a verifica în geamurile lor cum arată părul lui. Este o interpretare excelentă, nuanțată, care ar putea stârni empatie, indiferent de convingerile politice ale fiecăruia. Poate nu ești de acord cu abordarea lui Abbasi, dar cu siguranșa este una curajoasă.”

The Hollywood Reporter titrează “Sebastian Stan și Jeremy Stron sunt superbi în această analiză rece a relației păgâne care i-a dat naștere lui Donald Trump”, referindu-se la relația dintre tânărul Donald Trump și avocatul Roy Cohn.

Sebastian Stan a câștigat anul acesta premiul pentru interpretare masculină la Festivalul de Film de la Berlin, pentru filmul A Different Man, regizat de Aaron Schimberg, și este apreciat de critici pentru capacitatea sa extraordinară de transformare radicală de la un rol la altul. Este de așteptat ca unul dintre aceste roluri să îi aducă la anul și o nominalizare la Premiile Oscar.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *