Skip to content

Scriitorul Marius Daniel Popescu, șofer de autobuz la Lausanne, a fost nominalizat la Premiul Literar Prince Pierre de Monaco 2026

foto: Claudiu Mitcu, We are basca

Marius Daniel Popescu, născut la Craiova în 1963 și stabilit la Lausanne din 1990, unde își câștigă existența ca șofer de autobuz în cadrul transportului public local, a fost nominalizat la Premiul Literar Prince Pierre de Monaco 2026, unul dintre cele mai importante premii literare acordate autorilor de limbă franceză. Alături de el mai sunt nominalizați Daniel Pennac, Elisabeth Barillé și Michel Bernard.

Poet și prozator, Marius Daniel Popescu a început să scrie și să publice poezie în România, unde i-au apărut patru volume. A frecventat cenaclurile literare de la Braşov şi, alături de Alexandru Muşina, Andrei Bodiu, Marius Oprea, Caius Dobrescu, a făcut parte din „Grupul de la Braşov“.

În 1990 a cunoscut o elvețiancă de care s-a îndrăgostit și a emigrat alături de ea în Elveția. În prezent are cetățenie elvețiană. Primul său volum de poeme în limba franceză s-a intitulat 4 x 4, poèmes tout-terrains și a fost publicat la editura Antipodes din Lausanne. A urmat în 2004 Arrêts déplacés, la aceeași editură, volum care a obținut Premiul Rilke în 2006. În paralel a ținut cursuri de literatură într-o închisoare de maximă securitate din Elveţia.

Marius Daniel Popescu, întâlnire cu cititorii/ foto: Claudiu Mitcu, We are basca
Marius Daniel Popescu, întâlnire cu cititorii/ foto: Claudiu Mitcu, We are basca

Simfonia lupului marchează debutul său în proză. Scris direct în franceză, romanul a fost publicat de prestigioasa editură pariziană José Corti şi, într-un timp incredibil de scurt, a ajuns la al treilea tiraj. Simfonia lupului îi aduce lui MDP, cum îl alintă prietenii, premiul Robert Walser.” – scrie Editura Humanitas.

Simfonia Lupului” este și titlul unui film documentar la care regizorul Claudiu Mitcu lucrează în prezent. Filmul va aduce în atenția publicului povestea lui Marius Daniel Popescu și Cultura la dubă publică azi imagini în premieră de la filmări.

Marius Daniel Popescu și fiica sa, Oana/ foto: Claudiu Mitcu, We are basca
Marius Daniel Popescu și fiica sa, Oana/ foto: Claudiu Mitcu, We are basca

“Este cel mai liber om pe care l-am întâlnit vreodată și acesta este motivul pentru care am vrut să fac un film despre el. Filmările le-am început acum 2 ani și au avut loc în Lausanne, Zurich, Geneva, Paris, București, Cluj, Balș, Galați, Delta Dunării și se pare că se vor sfârși la Monaco. Am pornit de la ideea că vreau să surprind procesul de lucru la cea mai recentă carte a sa, dar viața tumultoasă și deschiderea pe care mi-a oferit-o Marius fac ca filmul să fie mult mai mult decât despre asta. Sper să fie văzut de cât mai mulți oameni fiindcă povestea lui merită să fie cunoscută.”, a declarat regizorul Claudiu Mitcu pentru Cultura la dubă.

Marius Daniel Popescu/ foto: Claudiu Mitcu, We are basca
Marius Daniel Popescu/ foto: Claudiu Mitcu, We are basca

Autorul de origine română este acum nominalizat pentru întreaga sa operă la Premiul Literar Prince Pierre de Monaco 2026. “Prin poezia sa apropiată de cotidian, într-o tonalitate care amintește uneori de lirismul urban al unui Raymond Carver sau al unui Charles Bukowski.”, se anunță pe site-ul Fundației Prince Pierre.

Creat în 1951, Premiul Literar recompensează în fiecare an, la propunerea Consiliului Literar, un scriitor francofon de prestigiu pentru întreaga sa operă. Premiul este însoțit de o recompensă financiară în valoare de 25.000 de euro. Doar un român a mai câștigat acest trofeu – Eugene Ionesco în 1969.

În fiecare an, în luna mai, membrii Consiliului se reunesc la Paris pentru a stabili lista autorilor selecționați. Laureatul este desemnat la Monaco, în cadrul sesiunii de lucru de toamnă care precedă Ceremonia de decernare a Premiilor Fundației, în timpul căreia îi este înmânat Premiul.

Marius Daniel Popescu, nominalizat la Premiul Literar Prince Pierre de Monaco 2026
Marius Daniel Popescu, nominalizat la Premiul Literar Prince Pierre de Monaco 2026

Pentru contribuția sa la literatura europeană, Marius Daniel Popescu a fost decorat în 2018 de Președinția României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler, în categoria literatură.

***


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează