“Școala poate fi singura salvare pentru mulți copii. E important să decidem cum acești copii vor ține minte prima zi de școală.” – Cristina Tunegaru, profesoară

Cristina Tunegaru este o tânără profesoară de română cunoscută în mediul online drept profesoara anti-sistem, o voce directă și critică, o apărătoare a intereselor elevilor, înainte de orice.

Am cunoscut-o în iarna lui 2017, pe când Gabriela Firea închidea școlile din capitală din cauza zăpezii. Pe atunci, Cristina Tunegaru a fost singura voce venită dinspre catedră, care critica decizia primarului, spunând că pauza afectează elevii și procesul de învățare.

Câteva luni după acea declarație anti-primar, Cristina Tunegaru a fost dată afară de la școala din Sectorul 3, unde preda, deși profesoara era extrem de apreciată de elevi și părinți.

Cristina Tunegaru a obținut apoi nota 10 la examenul de titularizare și a avut oferte de angajare de la școli private. Însă a ales să meargă să predea copiilor dintr-o zonă defavorizată, la o școală din comuna Petrăchioaia, unde face naveta de la București, 25 de kilometri.

În primele 3 luni de pandemie, a predat elevilor din întreaga Românie online, din proprie inițiativă, iar sute de mii de copii au urmărit cursurile sale. 300 dintre ei făceau temele pe caiet și îi trimiteau fotografii cu ele pe mail, pentru a fi corectate.

Cu câteva zile înainte de începutul noului an școlar, în cea mai tulburătoare perioadă pe care o trăiesc actualele generații de elevi, am vrut să vedem ce are de spus această voce tânără care, deși este profesoară în România, nu simbolizează profesorii români, ci speranța de schimbare.

Cum vi se pare decizia de întoarcere la școală și libertatea pe care o au școlile, de a alege dacă și cum fac cursurile?

Trebuie să ne întoarcem la școală și ideea de a merge la școală fizic este foarte bună și mă gândesc aici mai ales la copiii aceia vulnerabili.

Sunt foarte mulți copii în țara asta care trăiesc între muchia dintre a veni la școală și abandon.

Pentru copiii aceștia, orice săptămână petrecută departe de școală este groaznică. Pentru ei, școala poate fi singura salvare de a ieși din mediul sărăciei. Și, de multe ori, școala îi sprijină în feluri nebănuite. La școală poate au un asistent medical, un profesor care îi poate sfătui în anumite privințe, un diriginte care îi poate ajuta.

Eu am lucrat în mediul rural și profesorul, mai ales dirigintele din rural, nu este ca cel din urban. Are deseori rolul de asistent medical, părinte, are foarte multe funcții. Și mulți copii se bazează pe școală mai mult decât am crede noi.

Cristina Tunegaru pregătind cărți – cadou pentru elevii săi de Crăciun

Pentru ei, depărtarea de școală e catastrofală.

Sunt convinsă că în ultimele luni, mulți dintre ei nu au avut acces la orele online, nu au comunicat cu colegii și cu profesorii lor, iar mulți se vor îndepărta de școală pentru totdeauna. Și nu se vor mai întoarce la școală.

De aceea, cred că revenirea la școală, acolo unde pot fi respectate normele, e o necesitate.

Și să știți că astfel de copii nu există doar în rural. O să vedeți și în București astfel de copii, care trăiesc aceste drame.

“Copiilor le-au fost promise tablete. Și încă sunt 900.000 de copii care nu au acces la învățarea online.”

Cristina Tunegaru, profesoară

Dar, realist vorbind, există și o problemă de infrastructură. Sunt clase cu 30-35 de elevi, unde nu este posibilă distanțarea. Nu există spații să vină pe mai multe ture elevii. În aceste condiții, părinții se tem.

Da, așa este. Avem mari probleme de insfrastructură. Și tehnică, digitală. Nu avem laptopuri, nu avem conexiune la internet. Sunt școli în care există un singur laptop la o cancelarie și acel laptop e împărțit între profesori.

Fiecare îl ia câte 10 minute să facă ceva, să printeze ceva.

Pe de altă parte, nu avem spații și știam lucrurile acestea. Cele mai multe clase din București au cel puțin 30 de copii.

Copiii aceștia învață în 30-40 de metri pătrați. Nu este posibilă distanțarea. Dacă aceste școli trec pe sistemul hibrid, întrebarea mea este: aceste școli sunt pregătite să predea online?

Eu am susținut ore online din martie până în iunie, când elevii au dat Evaluarea Națională.

A fost foarte greu, aveam în față niște provocări pe care nu le cunoșteam, nu le anticipasem niciodată.

Am filmat în mansardă și am descoperit lucruri la care nu mă gândeam: cum bate lumina pe tablă, e important să nu strălucească, fiindcă nu se va vedea pe video. A trebuit să acopăr lumina naturală, să aduc veioze, apoi să se audă bine.

“Au fost la un moment dat sute de mii de copii care mi-au urmărit transmisiunile live, dar am lucrat și prin mailuri. Eu le dădeam teme și ei îmi trimiteau pe mail. Copii de peste tot din România.”

Dar pe dumneavoastră v-a învățat cineva să faceți asta, ați fost la niște cursuri de perfecționare de predare online?

Am învățat singură și pentru că nu m-am descurcat, am apelat la cineva care să mă ajute, un specialist IT, să mă ajute să fac și streaming. Iar eu nu sunt străină de facebook, de Google classroom. Și tot am avut nevoie de ajutor.

Cristina Tunegaru predând online

Iar în școlile noastre e o mare problemă cu resursa umană. În școlile noastre, în ultimii 10 ani, nu s-au făcut decât tăieri de posturi, s-au tăiat posturi în toate domeniile.

Sunt școli care nu au decât un secretar și personal de curățenie.

O auzeam zilele trecute pe doamna ministru (Monica Anisie) spunând că acolo unde profesorii au nevoie de ajutor, îi ajută bibliotecara, laborantul. În multe școli nu mai există posturile astea. Nu există informatician, nu există laborant.

Chiar și la personalul de curățenie e o problemă. Ar trebui ca atunci când e schimbul între turele elevilor, să se dezinfecteze toate clasele. Sunt școli unde nu există decât o persoană, un om care ar trebui să dezinfecteze 8-10 clase care au învățat de dimineață.

E o muncă imposibilă, nu poți să dezinfectezi cu adevărat tot acest spațiu. Am fi avut timp în toate aceste luni să facem angajările necesare.

Cum vi se pare că s-a pregătit Ministerul Educației pentru acest an școlar?

Ministerul nu a reacționat deloc înțelept, mai degrabă mi s-a părut că lucrurile sunt tergiversate, cu speranța că pandemia o să treacă și o să ne putem întoarce la școală ca înainte.

Pandemia nu a trecut și suntem în continuare cu un număr de infectări mare.

Ministerul Educației a avut timp 6 luni să găsească niște soluții. Era nevoie de un pic de efort și de finanțare. Se pot găsi soluții de substanță, care să modifice sistemul, astfel încât să ne asigurăm că se face educație de calitate și în condiții de siguranță.

Puteți să ne dați niște exemple?

De exemplu, puteam să împărțim copiii în clase, astfel încât să nu mai avem 30 și ceva de copii. Oricum nu poți să faci educație de calitate într-o clasă cu peste 30 de copii.

Păi și cum să îi împarți dacă nu există spații?

Spațiile școlare sunt administrate de consiliile locale și dacă exista semnalul acesta din partea Ministerului Educației din timp, adică ministerul să ceară primarilor să găsească spații pentru școli, că primăriile au spații, ar fi avut timp la dispoziție câteva luni să transforme aceste spații în spații școlare, dar era nevoie de finanțare.

Am fi angajat profesori și avem profesori care își doresc să lucreze. Sunt profesori care nu au obținut posturi anul acesta, deși au 8 la titularizare, iar 8 nu e o notă chiar mică.

Ar fi trebuit luate decizii din timp, să nu ajungem acum, în septembrie, cu școli care nu au catedre acoperite.

Dar toate aceste lucruri se obțin cu finanțare, nu poți să schimbi ceva fără finanțare.

Mai e și povestea cu tabletele. Copiilor le-au fost promise tablete. Și încă sunt 900.000 de copii care nu au acces la învățarea online.

Nu s-a întâmplat nimic pentru sprijinul acestor copii. Ceea ce văd eu acum este tot un discurs construit la timpul viitor: vom aduce tablete, vom angaja medici, vom face…dar nu e nimic concret, care să se întâmple acum.

În plus, la clasa a 8-a, copiii vor veni la școală și nu vor avea manuale de Limba Română, care este materie de examen. Ei învață după programe școlare noi.

“Eu aș vrea, într-o lume ideală, să avem profesori capabili să construiască activități de învățare fără să avem nevoie de manual.”

Este generația care în fiecare an a avut manuale noi, după noua programă…

Exact.

Pare incredibil că de atâția ani vorbim în fiecare an despre lipsa manualelor, a fost și acel experiment al lui Liviu Pop cu Editura Didactică, apoi s-au întors la editurile private și tot nu s-a rezolvat aceasta problemă. Cine credeți că este responsabil?

E foarte greu să spun cine e vinovatul. Este clar că sistemul acesta nu funcționează și trebuie să facem cumva să aducem manualele pe băncile copiilor.

Generația aceasta e o generație chinuită. Uneori au primit manual în semestrul al II-lea.

Și nu este vorba doar despre manual. Eu aș vrea, într-o lume ideală, să avem profesori capabili să construiască activități de învățare fără să avem nevoie de manual.

Noi am schimbat programele în 2017 și am început pregătirea profesorilor după noile programe abia în toamna lui 2019.

În primii 2 ani profesorii nu au știut să predea după aceste programe.

Cum ați predat copiilor online, în pandemie?

Eu am făcut ore pentru toți copiii interesați de pregătirea pentru Evaluarea Națională la clasa a 8-a.

Au venit copii de peste tot, din orașe, din sate, din Iași, Constanța, Timișoara, de oriunde.

Câți utilizatori v-au urmărit online?

Îmi e greu să spun. Au fost la un moment dat sute de mii care mi-au urmărit transmisiunile live, dar am lucrat și prin mailuri.

Eu le dădeam teme și ei îmi trimiteau pe mail. Copii de peste tot din România. Aveam și copii de clasa a 6-a care se pregăteau cu copii de clasa a 8-a.

Ei făceau temele pe caiet, îmi trimiteau poză, eu le corectam, unii voiau și notă. Eu le dădeam un feedback, ce e bine, ce ar putea să îmbunătățească. Și aveam la un moment dat peste 300 de copii cu care comunicam pe mail și era foarte greu.

De ce ați făcut asta, cursuri din proprie inițiativă pentru oricine a fost dornic să învețe?

Am făcut asta pentru că mi-am dat seama că mulți copii de clasa a 8-a nu au primit sprijin din partea școlii, iar pe ei îi aștepta un examen. Am fost profund atinsă și emoționată când mi-au spus “vă mulțumim că nu ne abandonați”.

Și atunci am decis să fac lucrul acesta până la Evaluarea Națională.

Ca profesor, cum vi s-a părut reacția lor la predarea online și cum a decurs, efectiv, predarea?

Ei au fost foarte interesați, foarte activi. Primeam întrebări, îmi dădeau și propuneri. Nu am predat noțiuni noi, fiindcă programa a fost redusă, dar am recapitulat, am consolidat și am lucrat pe exerciții.

Sigur, în cele 3 luni nu pot să acopăr chiar toate subiectele, dar m-am concentrat pe subiectele de care aveau ei nevoie.

Cum credeți că va fi revenirea la școală pentru elevi, după o pauză atât de lungă?

Mulți copii își doresc să revină la școală și le e dor de mediul acela. Le e dor de discuțiile cu profesorii, cu colegii. Pentru ei, școala nu e doar un mediu de învățare, ci e și un mediu de socializare.

Pauza aceasta a însemnat pentru mulți copii o conștientizare a rolului școlii în viața lor.

Iar pentru copiii aceia vulnerabili, chiar și o pauză de câteva săptămâni are efecte dramatice.

Cum credeți că i-a afectat această pauză pe copiii care au o capacitate mai lentă de învățare, care rămân în urma colegilor lor la clasă?

Aici e o discuție complexă și mă bucur că ai adus vorba despre copiii care au cerințe educaționale speciale. Ei sunt tratați nedrept în școala românească. Ei trebuie să învețe după o programă școlară diferită. Profesorii trebuie să adapteze predarea nevoilor lor.

Doar că profesorii noștri nu sunt învățați sau nu au răbdarea să lucreze cu acești copii.

Profesorii refuză să se adapteze și le cer acestor copii aceleași lucruri ca și celorlalți și ajung să îi treacă clasa doar pentru că au nevoie de un număr de copii la clasă sau din milă, dar nu pentru că i-ar ajuta pe acești copii cu adevărat.

Cristina Tunegaru, profesoară
Cristina Tunegaru, profesoară

Și de ce credeți că profesorii fac asta?

Pe de o parte, pentru că nu sunt pregătiți, pentru că formarea noastră este lamentabilă. În universități nu se face o formare reală a profesorilor.

Iar pe de altă parte, profesorii ar trebui să creeze planificări speciale pentru acești copii și noi știm că profesorul român preferă să facă mai puține eforturi, este încărcat și de birocrație, iar copilul rămâne pe ultimul loc. Nu e pe lista de priorități, e undeva în urmă. Mai degrabă sunt rapoartele pentru director, pentru inspectorat.

“Mă tem că vor fi și acum profesori care vor refuza să fie înregistrați. Deci orele pot fi realizate în sistem hibrid doar dacă profesorul își dă acordul.”

Revenind la începutul școlii, ce le-ați spune părinților care se tem să își trimită copiii la școală, din cauza virusului?

Fiecare decizie ar trebui să fie a familiei, fiindcă depinde de la caz la caz. Părinții știu cel mai bine dacă acasă e un bunic bolnav, care poate fi pus în pericol, știe situația familiei. Este normal ca decizia să fie la ei. Dacă familia nu își poate sau nu vrea să își asume riscul îmbolnăvirii, atunci familia poate să ceară învățare la distanță, să existe posibilitatea ca profesorii să țină orele online sau la clasă, dar să fie filmate și pentru cei de acasă, adică sistemul hibrid.

Ministerul spune că dacă lipsește cel puțin un elev de la clasă, profesorul este obligat să țină ora și online.

Aici obligația e un cuvânt foarte puternic. Dacă citim ghidul acela pe care l-a trimis Ministerul Educației, profesorul nu e obligat, ci trebuie să își dea acordul. Și apare o discuție mai veche, sunt unii profesori care nu vor ca orele lor să fie filmate.

Eu mă tem că vor fi și acum profesori care vor refuza să fie înregistrați. Deci orele pot fi realizate în sistem hibrid doar dacă profesorul își dă acordul.

Păi și cum rămâne cu dreptul elevului la educație?

Exact. Cele două se ciocnesc, nu știu cum vor fi rezolvate aceste situații.

Mai mult, ideea secretizării orelor merge mai departe. Ora înregistrată nu poate fi urmărită decât de copil, în intimitatea camerei sale, părintele nu are voie. Dacă dorește să urmărească ora, trebuie să ceară acordul profesorului și acordul celorlalți părinți din clasă.

Și atunci, ideea aceasta de învățământ are o problemă dincolo de aspectul material.

Mă gândesc în mod special zilele acestea la bobocii de clasa pregătitoare, care vor merge pentru prima data la școală în anul pandemiei, cu măștile pe față. De ce e importantă prima zi de școală în viața unui copil și de ce ar fi bine să meargă luni la școală?

E important fiindcă e prima dată când intră în sistemul acesta instituționalizat, e prima dată când își vor vedea colegii, învățătoarea și cred că e important să vină la școală acum.

Cu toții ne amintim cu bucurie de prima zi de școală și e o zi care rămâne în memoria noastră.

E un eveniment important pe care îl vor ține minte și e important să decidem cum vor ține ei minte această zi.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *